Tag: numar unic de urgenta

  • Ziua 112

    Ziua 112

    11 februarie este Ziua Europeană a numărului de urgenţă 112. În
    România, sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă, administrat de
    Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), a fost introdus în anul 2004. Operatorii
    preiau apelurile, realizează un interviu primar, indexează cazul în funcţie de
    tipologie şi îl transferă către dispecerii de la Pompieri, Ambulanţă, Poliţie sau alte organizaţii cu
    atribuţii de intervenţie. Maiorul Cătălin Chirca purtător
    de cuvânt al STS a oferit mai multe amanunte, într-un
    interviu pentru Radio România Doar anul trecut au fost preluate în centrele 112 peste 11,3
    milioane de apeluri. În urma clasificării acestora şi stabilirii caracterului
    urgent sau non urgent, s-a stabilit că puţin peste jumătate dintre acestea au
    reprezentat cu adevărat urgenţe. De asemenea, ar trebui să menţionăm şi faptul
    că din numărul total de apeluri, 11,3 milioane, peste 55% au vizat intervenţii
    medicale. Oamenii au solicitat sprijin din partea Ambulanţei şi apelurile, cele
    urgente evident, au fost transferate către serviciile de Ambulanţă. Dacă ne
    raportăm la anul 2018, au sunat mai puţin cu aproape 1,5 milioane persoane la
    112.

    Din păcate, sunt încă destul de mulți români
    care sună pentru ușoare amețeli, dureri de cap sau pentru că au consumat prea
    multe băuturi alcoolice. Autoritățile recomandă să fie apelat numărul 112 doar
    când există o adevărată urgenţă. Coordonatorul departamentului național pentru
    situații de urgență, Raed Arafat Sunt unele apeluri care pot să genereze și
    trimiterea elicopterului la un accident, chiar dacă s-a anunțat fals. Afectează
    întregul sistem de urgență apelurile false și sperăm că vor scădea, iar
    populația trebuie să înțeleagă că astfel de resurse sunt foarte scumpe și nu
    este voie să fie folosite, să spunem, în bătaie de joc, iar elicopterul sau
    orice mijloc de locomoţie să fie angajat într-un răspuns la un apel fals. Acest
    lucru înseamnă bani, înseamnă vieți, înseamnă risc.

    Noile tehnologii legate de utilizarea telefoanelor
    inteligente au capacitatea de a oferi serviciilor de urgență locația exactă a
    apelanților, fie prin intermediul unui SMS, fie prin canalul de date al
    sistemului global de navigație prin satelit sau prin capacitățile wi-fi ale
    aparatului. Potrivit statisticilor, în România, timpul mediu de răspuns al Centrului 112 este de 3,9 secunde și a fost
    înregistrat în cazul a 93,6% din totalul apelurilor, la care timpul de răspuns
    a fost sub 10 secunde, situându-se la nivelul performanțelor europene în
    materie. În România, 112 poate fi apelat din rețelele de telefonie fixă
    sau mobilă, inclusiv de pe telefoane mobile fără cartelă SIM. Persoanele cu
    dizabilități pot contacta serviciile de urgență prin SMS la 113.

  • 112, de 15 ani în Europa

    112, de 15 ani în Europa


    Sunt 15 ani de când cetăţenii Uniunii Europene apelează un unic număr – 112 – atunci când au – sau consideră că au – o urgenţă. În România, numai anul trecut, operatorii au preluat peste 12 milioane de apeluri, mai puţine cu aproape un milion faţă de 2017 – arată un studiu făcut de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Aproape jumătate dintre solicitări s-au dovedit a fi urgenţe şi au fost transferate către Ambulanţă, Poliţie şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) – SMURD. Directorul Centrului Municipal Integrat pentru Situaţii de Urgenţă, colonelul Florian Feticu, a declarat că a scăzut numărul apelurilor care nu reprezintă urgenţe, iar acest lucru arată că populaţia României a înţeles care este scopul acestui serviciu.



    Totuşi, din totalul apelurilor primite la numărul unic de urgenţă, în anul 2018, circa 55% au fost pentru situaţii non-urgente. Au fost persoane care au apelat 112 pentru a reclama că nu pot returna produse la magazine, că este aprinsă lumina pe stradă sau doresc să îşi încarce cartela telefonică, ca să afle mersul trenurilor sau cât este ceasul. Apelanţii de acest tip sunt distribuiţi uniform pe teritoriul ţării. Cu doar 45% apeluri non-urgente, capitala stă mai bine decât restul ţării, însă recordul de apeluri îi aparţine unui bucureştean, care în 10 luni a sunat de peste 21.000 de ori. Media zilnică de apeluri non-urgente este de 18.000.



    Din numărul total al apelurilor non-urgente, cea mai mare incidenţă o au situaţiile denumite pocketdialing, aproape două treimi. Acestea sunt apeluri involuntare, făcute de cei care fie apelează din greşeală numărul de urgenţă, fie uită să-şi blocheze telefonul, ca urmare numărul 112 este apelat neintenţionat.



    Preluarea apelurilor la numărul unic de urgenţă poate fi îngreunată de procesarea apelurilor făcute neintenţionat la 112.Procedura prevede că, în astfel de situaţii, operatorii sunt obligaţi să asculte apelul preluat timp de 15-20 de secunde, chiar dacă de la celălalt capăt al firului nu se aude niciun sunet, apoi să reapeleze de două ori numărul de pe care s-a efectuat apelul. Pentru un astfel de apel involuntar şi care nu este o urgenţă reală se pierd timp şi resurse, vitale în alte cazuri, unde poate fi vorba despre diferenţa între viaţă şi moarte, atrag atenţia autorităţile.



    Dintre apelurile justificate, care reclamă o intervenţie de urgenţă, marea majoritate a cazurilor au fost transferate către Ambulanţă – 58%, Poliţie – 22% şi ISU-SMURD – 16%. Cea mai mare provocare pentru cele trei servicii principale chemate să intervină în caz de urgenţă a fost incendiul devastator produs, în toamna anului 2015, în clubul bucureştean Colectiv, în timpul unui concert rock. Autorităţile au declanşat atunci planul roşu de intervenţie. Bilanţul tragic – 64 de morţi, majoritatea tineri – reflectă nu doar corupţia din administraţie, cea care a permis funcţionarea clubului în condiţii inadecvate, ci şi deficienţele grave ale sistemului medical.