Temperaturile scăzute
din timpul iernii, gerul şi viscolul, în general greu de suportat, pun probleme
suplimentare oamenilor fără adăpost, şi aşa destul de încercaţi. Asociaţii
non-guvernamentale, precum Samusocial din Bucureşti, îi ajută în fiecare anotimp,
evident în funcţie de condiţiile meteorologice.
Sabina Nicolae, director executiv al Asociaţiei Samusocial: În mod deosebit, iarna împărţim
sacii de dormit, bocancii, mănuşile, căciulile, supele şi ceaiurile calde.
Altfel, le oferim serviciile noastre obişnuite de asistenţă socială, medicală,
psihologică, de reinserţie profesională pe tot parcursul anului. Iarna, ca şi
vara, încercăm să le găsim locuri de cazare sau adăposturi unde pot rămâne. În
legătură cu sănătatea, problemele specifice sunt degerăturile. Celor care
refuză să meargă în adăposturi li se întâmplă acest lucru. Din punctul de
vedere al hranei, încercăm să le suplimentăm cantitatea de hrană. În plus,
concetăţenii noştri îi ajută pe oamenii străzi, în special, dăruindu-le de
mâncare.
În plus, oamenii străzii sunt sprijiniţi să-şi facă
noi acte de identitate, căci mulţi nu mai au aşa ceva, şi, mai ales, sunt
încurajaţi să se ajute singuri după ce li se găseşte o slujbă. Cristian a fost
unul dintre beneficiari. Are 24 de ani, a venit din Tulcea în Bucureşti la 18
ani, în căutarea unor oportunităţi mai bune. Neavând însă rude sau cunoştinţe
în capitală, mai întâi s-a ciocnit de latura dură a oraşului. Cristian: Până în prezent aş putea spune că jumătate
din cei şase ani petrecuţi în Bucureşti am trăit pe stradă. Iarna e foarte greu
pe stradă. Chiar şi acum mă gândesc la cei rămaşi pe stradă, fie pentru nu vor
sau nu pot să muncească. Oare unde se adăpostesc? Am trăit şi experienţa de a
trăi iarna pe stradă, doar învelit cu ceva. Seara nu-l prea simţi, dar noaptea,
după ora 12, când se înteţeşte atunci… E foarte greu. De hrănit, reuşeam să
mă hrănesc destul de bine. Nu duceam lipsă de mâncare, căci mai lucram cu ziua
pe la unul şi pe la altul care-mi dădeau de mâncare.
De la sfârşitul lui 2015 şi începutul anului 2016,
lucrurile au început să meargă mai bine. Tot prin Samusocial, a reuşit să-şi
refacă buletinul – care-i fusese furat de alţi oameni ai străzii -,
certificatul de naştere şi tot prin ei s-a angajat. Cristian: Lucrez la o asociaţie de protecţie a mediului. Sunt axat pe partea de
reciclare a hârtiei. Îmi place modul lor de a transporta hârtia pe
cargo-biciclete. La început, nu mă vedeam dând la pedale, dar acum, după două
luni, îmi place foarte mult. Acum locuiesc într-un apartament care aparţine tot
unei ONG. Plătesc o chirie mică, dar care creşte treptat. Ideea e ca oamenii să
înţeleagă că trebuie să muncească pentru a se întreţine.
Nu
toate poveştile persoanelor fără adăpost au finalul fericit din acest caz.
Călin Niculaie Niculescu are 59 de ani şi de 13 ani locuieşte pe stradă. Atunci
în urma divorţului şi-a pierdut casa. A încercat o aventură eşuată în Germania,
apoi s-a îmbolnăvit de TBC. Este inginer metalurg, dar din cauza vârstei, a
avut probleme la angajare, consideră el. Cum a rezistat pe stradă ? Cum am putut şi eu. În tinereţe am făcut alpinism, am mers în diverse
tabere pe munte unde am deprins arta supravieţuirii în orice condiţii. Am
dormit prin parcuri, am dormit într-o capelă dezafectată, am făcut naveta cu
trenul la Videle şi dormeam în tren peste noapte. Am luat şi drumul
cimitirelor, ca să cerşesc… Din noiembrie 2015, stau la un adăpost al
oamenilor străzii. Dacă rămâi acolo, ai trei mese asigurate pe zi. E apă caldă,
căldură… E bine…
Iarna
aceasta, pe lângă problemele specifice, i-a adus domnului Niculescu şi o slujbă
de sezon, potrivită cu statura sa masivă şi barba grizonata: Nici nu mă aşteptam să primesc o
ofertă ! Şi au fost mai multe. Deci am avut de unde să aleg. A fost o
experienţă frumoasă. Am fost Moş Crăciun. Am lucrat şi pentru Coca-Cola. Mai am
şi acum echipamentul, primit tot prin Samusocial. Eu n-am acces la internet,
dar ei mă pot ajuta.
Copleşiţi de lupta cu condiţiile vitrege în care
trăiesc, resemnaţi, demotivaţi sau complăcându-se în situaţia cu care,
vrând-nevrând, au fost nevoiţi să se obişnuiască, unii oameni ai străzii nu mai
au putere să schimbe ceva, nici când primesc o mână de ajutor. Alina Mirea,
asistentă socială la SAMUSOCIAL, ne explică această mecanism psihologic: Marea majoritate au o istorie plină de traume, provin din familii unde
au suferit fel de fel de abuzuri şi unde au fost privaţi de multe lucruri. Un
episod dificil, cum ar fi ajungerea în stradă, îi afundă şi mai mult în
imposibilitatea de a-şi depăşi condiţia. Dar cu răbdare şi prin intermediul
psihologilor şi al oamenilor specializaţi în asistenţă socială şi medicală, se
poate îmbunătăţi un pic situaţia lor. Putem în felul acesta, dacă nu să
schimbăm lumea, măcar să aducem un pic de bine în viaţa acestor oameni. Fiecare
ia din binele acesta cât îi trebuie. Pe unii reuşim, măcar pentru o perioadă,
să-i scoatem din stradă sau să le arătăm că viaţa poate fi şi altfel, dacă fac
un efort. În schimb, alţii se bucură că au ce mânca astăzi sau că s-au putut
spăla. Oamenii îşi pot schimba viaţa atât cât le stă în putinţă şi atât cât
vor.
De aceea, uneori, se mai întâmplă ca oameni ai
străzii să refuze intrarea într-un adăpost sau să plece de acolo. Totuşi,
asistenţii sociali nu renunţă şi încearcă, în continuare, să-i încurajeze pe
aceşti oameni să facă schimbarea necesară până la capăt.