Tag: oameni de afaceri

  • România 43

    România 43

    Peste
    450 de lideri de afaceri români din întreaga lume s-au reunit la București
    pentru cea de-a 8-a ediție a Summit-ului Repatriot 2023, o ediţie cu multe
    evenimente speciale, care a culminat cu dezbaterile pe teme economice și
    strategice, organizate la Parlamentul României.

    Declaraţie Sandra Pralong,
    Consilier de Stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale.


  • Informaţii pentru oamenii de afaceri străini

    Informaţii pentru oamenii de afaceri străini

    Cetăţenii străini care doresc să investească în
    România şi solicită, în acest sens, o viză de lungă şedere vor trebui să
    dovedească, prin planul de afaceri, că dispun de fonduri necesare desfăşurării
    activităţii în sumă minimă de 150 de mii de euro, dacă vor lucra ca acţionari
    într-o societate pe acţiuni, sau de cel puţin 100 de mii de euro, în cazul în
    care îşi vor desfăşura activitatea ca asociaţi într-o societate cu răspundere
    limitată. Desigur, sunt exceptaţi de la obţinerea acestei vize de lungă şedere
    cetăţenii statelor Uniunii Europene, dar şi ai Canadei, Islandei, Norvegiei,
    Elveţiei, Japoniei şi din Statele Unite ale Americii. O altă condiţie necesară
    obţinerii vizei este dovada, prin proiectul de afaceri, că solicitanţii vor
    crea cel puţin 15 locuri de muncă, pentru o societate pe acţiuni, sau cel puţin
    10 posturi la o societate cu răspundere limitată. Legea în vigoare prevede că
    viza de lungă şedere pentru desfăşurarea de activităţi comerciale este acordată
    cetăţenilor străini care sunt sau urmează să devină acţionari ori asociaţi ai
    unor societăţi comerciale, cu atribuţii de conducere şi administrare a
    acestora, pe baza avizului Departamentului pentru Investiţii Străine şi
    Parteneriat Public-Privat din subordinea Guvernului României, departament care
    are adresa de Internet www.dpiis.gov.ro,
    site-ul fiind editat în engleză şi română. În acest site sunt prezentate
    facilităţile şi serviciile acordate investitorilor şi multe alte informaţii,
    credem, de interes. Site-ul prezintă şi două link-uri către Sistemul Electronic
    Naţional, care are adresa www.e-guvernare.ro
    şi care cuprinde serviciile publice disponibile on-line, şi către Sistemul
    Electronic de Achiziţii Publice care are adresa www.e-licitatie.ro. Ambele site-uri sunt
    editate în română şi engleză.



    O bază de date utilă
    celor care doresc să afle amănunte despre potenţialii parteneri români este cea
    a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului din subordinea Ministerului
    român al Justiţiei, denumită RECOM, care poate fi accesată, pe Internet, la
    adresa portal.onrc.ro. Această bază de date oferă informaţii gratuite
    referitoare la numele unei companii, la codul fiscal şi la faptul dacă firma
    este în funcţiune sau nu. Iar contra cost pot fi obţinute informaţii detaliate
    cu privire la firmele înscrise în Registrul Comerţului. Site-ul portal.onrc.ro, editat în engleză şi română,
    cuprinde, de altfel, serviciile on-line pe care le prestează Oficiul Naţional
    al Registrului Comerţului. Un alt site util este cel al sistemului de verificare
    online a firmelor, RisCo. Acesta are adresa www.risco.ro
    şi este editat tot în engleză şi română.