Radio România Internațional

Tag: Oana Bors

  • Europäisches Theaterfestival in Temeswar: Themenvielfalt und Innenleben

    Europäisches Theaterfestival in Temeswar: Themenvielfalt und Innenleben

    Es war bereits die 23. Auflage des Bühnenfestivals in der westrumänischen Gro‎ßstadt, und nachdem sie viele Jahre die Szene begleitete, kann die Theaterkritikerin Oana Borş von einer Evolution in der rumänischen Dramaturgie berichten — und über ein gewisses Starsystem, das sich schon etabliert hat: Es ist eine Entwicklung in kleinen Schritten, aber Leute, die die Szene beobachten, sehen das. Es geht in erster Linie um eine Erweiterung der Themenvielfalt — man konzentriert sich weniger auf die Beleuchtung gro‎ßer sozialer Themen, sondern erforscht auch das Innenleben und das Verhältnis zwischen Mitmenschen im engeren Sinne. Zudem haben wir bereits Dramaturgen, die einen bestätigten Erfolg haben — Csaba Székely, Mihaela Michailov und Radu Apostol, die auch seit geraumer Zeit zusammenarbeiten“, sagt die Kritikerin, die auch die Stücke für das Festival in Timişoara (Temeswar) auswählte.



    Und tatsächlich beleuchtet ein Stück wie Siebenbürgische Geschichte“, nach einem Text von George Ştefan und in der Regie von Andi Gherghe, die intimsten Gefühle einer Mischfamilie — der Autor geht von einer wirklichen Story aus und berichtet über das Zusammenleben von Magyaren und Rumänen im siebenbürgischen Schmelztiegel der Nationen. Das Stück verfolgt die Familiengeschichte über mehrere Generationen, setzt aber einen Schwerpunkt auf die schweren Auseinandersetzungen zwischen den beiden Gemeinden vom 19.–21. März 1990 in Târgu Mureş. Das Stück wird zweisprachig aufgeführt und für die Darsteller war es eine zum Teil verstörende Erfahrung. Richard Balint spielt den Geheimdienstler Ştefan Remeş, einen Rumänen, der im Kommunismus seinen ungarischen Mitbürger István Szabados verhört und inhaftiert. Den Part des Szabados übernahm Gyula Kocsis. Beide Schauspieler haben ähnliche Erfahrungen wie die ihrer Figuren gemacht, erzählt Richard Balint: Ich bin gewisserma‎ßen auch ein rumänisch-ungarisches Produkt. Mein Vater war Ungar, meine Mutter Rumänin und ich habe auch solche Dinge erlebt. Ich habe in meinem Heimatort zweimal Prügel kassiert — das kam dort vor. Und 1990 im März passierte auch was. Keine Gewalt unbedingt, aber die Menschen, sogar Freunde oder Nachbarn, begannen Angst vor uns zu haben“, schildert Richard Balint die Lage in seiner Stadt Cugir — also nicht einmal in Târgu Mureş selbst, wo es zu den gewaltsamen Zusammenstö‎ßen kam. Für seinen Kollegen Gyula Kocsis war die Rolle noch ein Stückchen unheimlicher. Denn genau wie seine Figur musste sein eigener Vater in Oradea für 11 Monate ins Gefängnis, weil er über die Grenze flüchten wollte.



    Genauso beeindruckend waren die Erfahrungen, die im Stück Shakespeare für Ana“ zur Sprache kamen. Das Coliseum-Zentrum in Chişinău, der Hauptstadt der Republik Moldau. Es geht um eine Art Theaterdokumentation, in der Straftäter aus moldauischen Anstalten interviewt wurden — auch Frauen und Jugendliche. Text und Regie stammen von Luminiţa Ţâcu — seit langer Zeit beschäftigt sie das Thema der Menschen im Gefängnis: In 2008 habe ich das Stück »Haus M« gemacht, wo ich den Monolog einer Frau einbaute, die ihren Mann umgebracht hatte. Eine Zeitlang verging und ich fragte mich, was mit den Frauen passiert war, die ich im Gefängnis von Rusca interviewt hatte. Ich fragte mich, wie diese Frauen ohne Liebe auskommen können — das war die Grundidee“, sagt die moldauische Dramaturgin. Sie besuchte anschlie‎ßend drei Gefängnisse und unterhielt sich mit Insassen und Beamten vom Wachpersonal. Auch nach diesem Stück blieb ein bitterer Nachgeschmack, gesteht Luminiţa Ţâcu — man hat Gewissensbisse, weil in dieser Welt hinter Gittern Menschen zurückbleiben, die nach Liebe dürsten, während man selbst frei ist.



    Die europäische Komponente kam auch gut zum Tragen, sagt die für das Programm zuständige Kritikerin Oana Borş. Der in Europa gut bekannte Regisseur Milo Rau kam mit einem Stück, das seine Truppe mit dem nicht minder bekannten Berliner Ensemble Schaubühne aufführte: ein Doku-Drama zum Thema Migration. Dabei treten zwei Syrer, die seit längerer Zeit in Europa leben, in einen Bühnendialog mit der rumänischen Stardarstellerin Maia Morgenstern und einem griechischen Kollegen. Und Luk Perceval führte mit seinem Thalia-Theater Steinbecks Früchte des Zorns“ aus moderner Perspektive auf, eine Analyse zu Exil und Identität — ganz viel Europa also, findet Programmchefin Oana Borş.

  • FEST– Festival al Dramaturgiei Româneşti 2015

    FEST– Festival al Dramaturgiei Româneşti 2015

    Între 15 şi 22 aprilie s-a desfăşurat la Timişoara a 20-a ediţie a Festivalului Dramaturgiei Româneşti — FDR, secţiune a FEST — FDR, eveniment organizat de Teatrul Naţional Mihai Eminescu” Timişoara. Singurul eveniment de acest gen din România, FDR s-a constituit ca o platformă a spectacolelor de teatru pe text românesc. Pentru al doilea an consecutiv, selecţia acestora a fost realizată de teatrologul Oana Borş: Ca şi anul trecut, intenţia mea este de a da o imagine a ceea ce înseamnă dramaturgia românească contemporană şi ceea ce înseamnă spectacole care reinterpretează textul clasic. Deci, nu mă interesează o direcţie tematică, ci e o încercare de a surprinde lucrurile cât mai complex, un puzzle atât tematic, cât şi stilistic. Sper că acest mozaic de spectacole să însemne şi mozaicul de direcţii în care se îndreaptă dramaturgii sau regizorii şi să însemne şi o satisfacere a diferitelor gusturi ale publicului spectator”.



    Concluzia Oanei Borş în ceea ce priveşte textele dramaturgice româneşti este că noi nu avem neapărat curente, ci individualităţi, dramaturgi care abordează zone diferite: “De la acel text-document, ce are în spate o documentare pe un anumit caz aparte, şi apoi ficţionarea acestuia, la, pur şi simplu, textul-ficţiune, metafore, zone care ating umanul ca dezvoltare; deci, de la social la intimitatea sufletului, de la comedie sau stilul ironic la texte extrem de conectate în cotidian. În ceea ce priveşte regizorii, am observat o din ce în ce mai puternică direcţionare către acel gen de abordare specifică mai mult regizorilor de film, care simt nevoia să îşi facă propriul scenariu, fie după o idee, fie după un text anume, devenind într-un fel un creator complet. Regizorii noştri preferă să îşi pregătească ei textul pe care îl vor monta”.



    Este cazul Alinei Nelega, directorul artistic al Teatrului Naţional Târgu-Mureş — Compania “Liviu Rebreanu”, în acelaşi timp dramaturg şi regizor. În calitate de dramaturg, a fost invitată în FDR 2015 cu două texte: “Amalia respiră adânc” şi “În trafic”, scrise la un deceniu distanţă. Monodrama “Amalia respiră adânc” a fost prezentată în versiunea scenică a lui Tudor Lucanu, cu actriţa Anca Hanu — Teatrul Naţional Cluj. Alina Nelega: Mi-a plăcut foarte mult. Un spectacol bun se simte de la început. Simţi când intri în spaţiu, simţi când apare actorul pe scenă… Anca are un farmec personal pe scenă. Are o personalitate, are o prezenţă scenică minunată. Ea a înţeles foarte bine personajul, a înţeles foarte bine situaţia. Sunt extrem de surprinsă că oameni de altă generaţie decât mine şi public de altă generaţie decât publicul primelor spectacole, public tânăr stă, ascultă şi este sensibilizat de text”.



    Scrisă special pentru actriţa Monica Ristea, născută la începutul anilor ’60, piesa reconstruieşte realităţile perioadei comuniste, având şi o latură autobiografică. Alina Nelega: “30 de ani din viaţa mea s-au derulat sub comunism. Pe de altă parte, am foarte multe amintiri despre mama mea şi despre tinereţea ei, care a fixat o perioadă a proletcultismului şi a comunismului. Şi am simţit nevoia să vorbesc despre toate aceste lucruri. Ar fi trebuit să încep în 1960, Monica fiind de aceeaşi vârstă cu mine. Dar m-am gândit să încep puţin mai înainte, cu sfârşitul războiului, cu retrocedarea Basarabiei. Am ales ca Amalia să fie basarabeancă pentru că m-am gândit care poate fi o condiţie şi mai umilă decât cea de femeie — femeie din Moldova, care a pierdut tot. Am adus-o până în ziua de azi pentru că mi s-a părut că e un interval de timp plauzibil, verosimil şi că se trece prin foarte multe epoci, prin foarte multe schimbări. Şi asta m-a interesat, pentru că la acea vreme mă ocupam de memorie şi de istorie”.



    Al doilea text al Alinei Nelega, “În trafic”, a fost prezentat în propria versiune scenică, cu actriţa Elena Purea, de la Teatrul Naţional Târgu-Mureş interpretând toate cele şapte personaje de sex feminin. Dramaturgul şi regizorul Alina Nelega: ” M-am gândit că lumea asta este foarte populată de femei şi că, din punct de vedere numeric, această minoritate depăşeşte majoritatea bărbaţilor. Sigur că, atunci când vorbim de minoritate şi majoritate, nu ne referim la numere, ci la putere. Minoritatea e o chestiune de lipsă de putere şi majoritatea se referă la cine decide puterea. M-am gândit la foarte multe lucruri în legătură cu destinul femeilor, cu felul în care încearcă ele să supravieţuiască, cu tipul de joburi pe care şi le iau, cu felul în care de multe ori se sacrifică pentru familiile lor sau încearcă să înlocuiască sau să îşi însuşească puterea masculină pentru a putea să se exprime, dar fără să fie conştiente de faptul că sunt femei… Şi m-am uitat puţin în jur. Toate textele mele pornesc de la o privire în jur şi de la constatarea unei realităţi. Am încercat să mă feresc în “În trafic” de teze”.



    Un alt spectacol invitat la FDR 2015, “Amintiri din epoca de şcoală”, vine din zona independentă, fiind produs de Asociaţia ADO — Artă pentru Drepturile Omului, Bucureşti. Textul a fost scris de dramaturgul Mihaela Michailov împreună cu actorii Katia Pascariu şi Alexandru Potocean, protagoniştii spectacolului regizat de Radu Apostol. Mihaela Michailov: “L-am gândit exact ca pe un spectacol care să se adreseze mai multor vârste şi care să ne ducă puţin în atmosfera de şcoală şi să ne transporte într-o hartă e rememorării. Textul a fost scris pe baza amintirilor – ale mele, dar şi ale actorilor cu care am lucrat, Alex Potocean şi Katia Pascariu, apoi discuţiile pe care le-am avut cu Radu Apostol, cu muzicianul spectacolului, Jak Neumann… Ne-am gândit să trecem prin nişte momente importante din viaţa noastră în şcoală. Ce a însemnat şcoala pentru noi, cum ne-am raportat şi cum ne mai raportăm noi astăzi… Pentru că procesul de rememorare întotdeauna creează un tip de distanţă — şi emoţională, şi reflexivă. În acelaşi timp, ne-am dorit să îi transportăm pe oamenii care au astăzi 30 de ani, 40 de ani în frânturi din şcolile lor. Fie că sunt şcoli concrete, fie că rămân undeva şcoli afective, fie că sunt nişte ziduri pe care, la un moment dat, au scris… Pentru mine e un spectacol care te duce în lumea ta de când erai mic şi te face să te revizitezi la diverse vârste în şcoală”.



    Potrivit Adei Lupu, directorul Teatrului Naţional Timişoara, Festivalul Dramaturgiei Româneşti dovedeşte că poţi face spectacole şi poţi aduce împreună spectacole care privesc diferit societatea, dar cinstit: “Ceea ce cred că avem diferit faţă de alte evenimente este faptul că încercăm să vedem şi să tratăm extrem de uman tot ceea ce se întâmplă. Cred că a fost un festival foarte bun. Închei festivalul cu speranţa că vor apărea facultăţi, universităţi de scris text românesc, că din ce în ce mai mult cultura va fi şi mai subvenţionată. Poate cei care ne guvernează vor gândi o lege pentru încurajarea creativităţii. Pentru că un popor fără creativitate nu există”.