Tag: Oana Cristea Grigorescu

  • L’art dramatique et les archives de la Securitate

    L’art dramatique et les archives de la Securitate

    « Teatrul ca rezistență », « Le théâtre
    en résistance », ouvrage rédigé par la journaliste Cristina Modreanu,
    récemment paru aux éditions Polirom, détaille les manières insidieuses
    employées par la police politique du régime communiste roumain, la Securitate,
    pour museler la voix des acteurs, mais aussi les chemins détournés que ces
    derniers prenaient pour contourner le système mis en place par le régime, pour
    résister face au poison de la propagande et à l’intimidation omniprésente. Basé
    sur des documents issus des fonds d’archives de la Securitate, l’auteure,
    chroniqueuse théâtrale à l’origine, arrive à nous faire revivre l’atmosphère pesante
    de l’époque, comme nous l’explique la journaliste Oana Cristea Grigorescu :


    « L’ouvrage nous fait découvrir des faits inédits,
    méconnus jusqu’alors, sur chaque personnage. L’on apprend beaucoup sur leurs
    parcours, sur leurs relations avec la Securitate. L’autrice s’est plongée dans
    des archives ignorées depuis plus de 30 ans. Après 1989, une partie des archives
    des théâtres, souvent rangées dans des conditions impropres, a été détruite. L’on
    a aussi ignoré d’archiver ce qui devait l’être. Et le chercheur se trouve
    devant l’impossibilité de reconstituer des décennies d’histoire théâtrale. Or,
    par son ouvrage, Cristina Modreanu lance aussi un appel aux jeunes chercheurs,
    aux jeunes critiques, de piocher dans les archives qui ont survécu, de se
    plonger dans ce passé somme toute proche. Car nous avons aujourd’hui la chance
    de regarder ce passé à l’aune de cette information disponible dans les archives
    qui ont survécu, dans les archives conservées dans les fonds de la Securitate, au
    moyen des témoignages des contemporains, ou des descendants, qui peuvent
    éclairer certains aspects qui relèvent de la vie privée des personnalités qui
    ont marqué le théâtre roumain durant l’époque communiste. »


    Après un travail de fourmi réalisé durant 4 années, Cristina
    Modreanu est aujourd’hui en mesure de faire le bilan de ce qu’avait été cette
    relation compliquée entre les hommes et les femmes de théâtre et la Securitate :


    « Vous savez, ce que j’avais trouvé tout à
    fait inouï, c’était la phrase employée par les agents de la Securitate pour
    justifier face à leur hiérarchie le démarrage d’une enquête diligentée contre
    un homme de théâtre. Cette phrase était, je cite : « Il représente une
    menace pour l’ordre socialiste ». Cette formule était employée à chaque
    fois, comme une litote. Il ne s’agissait pas d’une coulpe personnelle, mais d’un
    soupçon d’ordre général. Pour le régime, l’artiste était coupable a priori. Il
    était d’emblée perçu comme une menace, car il avait ce pouvoir d’influer les gens.
    Il était au contact des gens, il pouvait promouvoir la pensée critique, il
    pouvait même, dans certaines conditions favorables, déclencher une révolte. C’était
    la vision du régime sur les artistes. Je n’ai pas voulu parler de dissidents
    dans mon ouvrage, de ceux qui se sont fait remarquer par des gestes publics,
    qui ont pris des risques. Il n’y en a pas eu beaucoup, même si ce qu’ils ont
    fait a marqué les esprits, mais ce n’était pas mon intention de me pencher sur
    cette catégorie particulière. J’ai voulu me pencher sur les « invisibles »,
    même si certains étaient des artistes très en vogue. Parler aussi des artistes
    qui ont joué dans les théâtres de province, moins connus par la force des
    choses. Des gens qui, tout au long de leur carrière dans le théâtre, ont dû
    affronter la menace pesante de la Securitate. C’est pourquoi j’ai employé dans
    le titre le terme de « résistance ». Parce qu’ils sont parvenus en
    fin de compte à ne pas bafouer ni leur métier, ni les principes moraux qui les
    animaient. Ils sont restés debout, et c’est ce qui compte
    ».


    L’auteure du « Théâtre en résistance » nous
    assure que son travail n’est pas achevé. Un nouveau volume pourrait même paraître
    prochainement. (Trad. Ionut Jugureanu)



  • Arta dramatică și Arhivele Securității

    Arta dramatică și Arhivele Securității

    Teatrul ca rezistență, volum scris de jurnalista Cristina Modreanu și
    publicat recent de editura Polirom surprinde atât insistența cu care
    Securitatea îi urmărea pe actori și pe regizori, cât și modul subtil și
    subversiv prin care aceștia au ales să reziste în fața propagandei și a
    intimidării. La capătul unui proiect lung, care a presupus cercetarea atentă a
    dosarelor din arhivele Securității, autoarea, deopotrivă cronicar teatral, a
    reconstituit un aspect încă necunoscut pe deplin din teatrul românesc, așa cum
    a precizat jurnalista Oana Cristea Grigorescu.

    Meritul cărții
    este că aduce niște mărturii necunoscute pentru fiecare din acești artiști pe
    care îi cercetează Cristina. Găsim în capitolul care le e dedicat episoade pe
    care nu le cunoaștem despre traseul lor și despre relația lor cu Securitatea. Autoarea
    și-a asumat redescoperirea și cercetarea în arhive care, timp de 30 de ani, au
    fost lăsate în uitare.
    Știm că e o realitate în multe teatre din România, că
    arhivele lor, după 1989, fie s-au dezmembrat, fie au ajuns depozitate în
    condiții improprii, fie a fost întreruptă în această perioadă adunarea materialelor
    și rămân niște decenii acoperite parțial. Ori Cristina Modreanu lansează în
    mediul teatral românesc invitația către tinerii cercetători și tinerii critici
    să privească spre arhive, spre trecutul pe care mulți dintre noi am avut șansa
    să îl trăim. Acum avem ocazia să-l reevaluăm din perspectiva unor noi
    informații la care avem acces prin cercetarea acestor arhive ale teatrelor, ale
    dosarelor Securității, prin interviuri cu urmașii care pot depune mărturie
    despre niște episoade personale din viața lor de familie, pe care le cunoaștem
    mai puțin.


    După o muncă de cercetare și redactare care a durat în jur de patru ani,
    Cristina Modreanu poate acum să tragă primele concluzii despre oamenii de
    teatru descriși în cartea și urmăriți de agenții Securității. Ce mi s-a părut extraordinar era că începutul și motivația urmăririi de
    către Securitate, în cele mai multe cazuri, era : sunt o amenințare la
    adresa orânduirii socialiste. Revenea sistematic această motivație, chiar cu această formulare, și
    mi s-a părut că, de fapt, i se acorda o foarte mare putere artistului. Asta
    înseamna recunoașterea sistemului: artiștii pot amenința orânduirea socialistă,
    deci au puterea asta puterea de a influența oamenii, de a îi face să gândească
    critic și la limită, în condiții istorice potrivite, de a schimba un sistem care
    este mult prea agresiv cu ei. Eu nu despre dizidenți am vrut să vorbesc,
    nu despre oamenii care au făcut gesturi publice. E foarte important ce au făcut
    ei și au fost foarte puțini la noi spre deosebire de alte țări din jur, dar
    asta și din cauza contextului politic și felului în care funcționa dictatura
    aici față de alte țări.

    Dar am vrut să vorbesc despre aceia care erau mai puțin
    știuți. Și da, sunt unii dintre ei care sunt vedete și sunt de la București. Și
    aici, la București, lucrurile reverberau mai puternic, dar sunt foarte mulți și
    în țară. Și despre ei se știe cel mai puțin, pentru că nu erau vedete.
    Lucrurile erau mai puțin vizibile în provincie decât acum, dar erau oameni care
    sistematic, ani la rândul, pe tot parcursul carierei lor, s-au confruntat cu
    această putere care presa asupra lor și de aceea am folosit termenul de
    rezistență. Ce au reușit acești oameni, după părerea mea, este să nu se
    modifice în esența lor și să reușească să rămână verticali.


    Autoarea cărții Teatrul ca rezistență își asigură cititorii că cercetarea
    nu s-a încheiat, nefiind exclus ca un alt doilea volum să apară, la capătul
    unui alt proces laborios de documentare.


  • Pauza Mare 10.11.2021

    Pauza Mare 10.11.2021

    Sebastian Mihăilescu, regizorul documentarului “Pentru mine tu eşti Ceauşescu”, câștigător al premiilor pentru Cel mai bun film din Europa Centrală şi de Est şi Cea mai bună imagine în cadrul Festivalului Internaţional de Film Documentar Jihlava, vine la Pauza Mare. Despre Festivalul Național de Teatru, care a început pe 6 noiembrie și se desfășoară până pe 14 noiembrie, în format online, din cauza restricțiilor impuse de pandemie, vorbim cu Oana Cristea Grigorescu, una dintre selecționerele acestei ediții, director artistic al evenimentului, alături de Cristina Rusiecki și Claudiu Groza. Ștefan Turcu, Şef al Departamentului Media și Comunicare, Reprezentanța Comisiei Europene în România, ne vorbește despre concluziile Raportului Comisiei Europene privind incendiile forestiere din Europa.



  • Reaktionen auf die Gala der UNITER-Preise

    Reaktionen auf die Gala der UNITER-Preise

    Am 19. Juli hat im gro‎ßen Saal des Nationaltheaters “I.L. Caragiale” in Bukarest die 29. Gala der UNITER Preise stattgefunden. Die Gala des Rumänischen Theaterverbands ist ein wichtiger Moment in der rumänischen Kulturlandschaft und die blo‎ße Nominierung bedeutet vor allem eine gro‎ße Sichtbarkeit. Die Theaterkritikerin und Mitglied der Jury Oana Cristea Grigorescu ist der Meinung, dass die diesjährige Gala der UNITER-Preise alle Erwartungen erfüllt hat. “Wir hatten eine sehr lebendige Gala, viel kohärenter würde ich sagen und sie wurde vom Regisseur Bobi Pricop zusammen mit der Bühnenbilderin Irina Moscu sehr dynamisch gestaltet. Ich spürte während der Gala, bei der Vorstellung aller Nominierten und vor allem beim Applaus für die Gewinner so viel Energie und emotionale Beteiligung vom Publikum. Ich glaube, die Menschen in unserer Branche brauchten dieses natürliche Zusammentreffen, um ihre Freude darüber auszudrücken, dass sie bei einer feierlichen Veranstaltung in einem Theatersaal zusammen sind. Es war eine schöne Gala, nicht nur von der Energie her, sondern auch, wie gesagt, von der Konsequenz her. Wir, von der Jury haben uns gefreut, dass alle vergebenen Preise verdient waren, und wir haben uns über die Liste der diesjährigen Gewinner gefreut”.



    2020 war ein Jahr mit vielen Einschränkungen, ein Jahr, in dem die Theater in Rumänien geschlossen, wiedereröffnet und wieder geschlossen wurden. Viele Künstler haben darunter gelitten und am meisten betroffen waren wahrscheinlich die unabhängigen Künstler. Die Theaterkritikerin Oana Cristea Grigorescu spricht über unabhängige Künstler und ihre Rolle: “Ich denke, es war eine Gala, die uns zeigt, dass die Veranstaltung die Gegenwart ansprechen will, die Besonderheit des heutigen rumänischen Theaters, der neuen Generationen, die in den institutionalisierten und in den freien Theatern tätig sind.



    Ich habe sie auch in der Liste der Preisträger gefunden, was ich für wichtig halte. Ich habe eine Tendenz festgestellt, disjunkt zu urteilen: entweder einige oder andere. In letzter Zeit hat die Tätigkeit von Künstlern und unabhängigen Theatern eine gewisse Reife erreicht, die letzteren bringen Aufführungen auf die Bühne, die mit den Produktionen der institutionalisierten Theater auf Augenhöhe konkurrieren. Ich denke also, wir sind an einem Punkt angelangt, an dem das unabhängige Theater und das institutionelle Theater zusammen das rumänische Theaterumfeld bilden.” Was das rumänische Theater – sei es ein unabhängiges oder ein institutionalisiertes – sonst noch an Überraschungen zu bieten hat, werden die kommenden Programme zeigen.







  • Theaterbranche während der Pandemie: vielfältige Probleme, Notlösungen mit Potential

    Theaterbranche während der Pandemie: vielfältige Probleme, Notlösungen mit Potential

    Der 21. September 2020 war ein weiterer Wendepunkt im rumänischen Theaterbetrieb. Um 22.30 Uhr Bukarester Zeit startete die 28. Ausgabe der UNITER-Gala. Ursprünglich für das Frühjahr 2020 geplant, wurde der Abend auf die Herbst-Tagundnachtgleiche verschoben. Die UNITER-Gala wurde diesmal in der südrumänischen Stadt Craiova veranstaltet und markierte 170 Jahre seit der Gründung des dortigen Theaters, das heute den Namen des 1996 verstorbenen Dichters und Dramatikers Marin Sorescu trägt. Die Gala fand im Sommertheater im Park Nicolae Romanescu“ statt, und der Kultursender von Radio Rumänien übertrug die Gala live — wer Bilder wollte, konnte online zusehen auf den Websites des Staatsfernsehens und der Theatervereinigung UNITER, die die Gala auch organisierte. Diese unpolitische, nichtstaatliche und gemeinnützige Berufsorganisation, die durch den freien Zusammenschluss von Theaterschaffenden in Rumänien sofort nach der Wende gegründet wurde, feierte 2020 ihr drei Jahrzehnte langes Bestehen.



    Am 10. September 2020 begann die UNITER mit der Videopromotion der Künstler, die für die Preise nominiert worden aren. Die Nominierungen erfolgten auf der Grundlage der Leistungen des Vorjahres, und ab dem 14. September konnten alle Zuschauer ihre Favoriten unterstützen, indem sie ihre Stimme auf uniter.ro abgaben. Ob es der Ort der Veranstaltung war, oder die besondere Lockdown-Atmosphäre — es war auf jeden Fall ein Triumph der Kreativität über die Angst, meint die Theaterkritikerin Oana Cristea Grigorescu, Mitglied im UNITER-Verband:



    Die UNITER-Gala-Veranstaltung hat es diesmal geschafft, etwas zu verändern — sie hat den etwas konservativen Ansatz der letzten 20 Jahren hinter sich gelassen. Jeder hat vor allem eine Umgestaltung des Formats gespürt, was nicht nur daran lag, dass die Veranstaltung unter freiem Himmel in Craiova stattfand… Ich glaube, all das war vor allem aufgrund des Vertrauens möglich, das die Organisatoren in die beiden Produzenten der Gala, den Regisseur Bobi Pricop und die Bühnenbildnerin Irina Moscu, gesetzt haben. Hinter ihnen stand ein ganzes Team, und jeder spürte den lebensspendenden Wind in den Segeln dieser Gala… Und wir haben auch eine Dosis Optimismus abbekommen, durch den prägnant-sauberen Ablauf. Aber da war noch etwas anderes, vielleicht der wichtigste Aspekt. Einige der Reden der Preisträger haben ein wichtiges Thema aufgegriffen. In der rumänischen Kultur gibt es, zumindest formal, aber vor allem aus organisatorischer Sicht, eine Kluft zwischen den unabhängigen Künstlern und den Künstlern, die von subventionierten Institutionen kommen. Diese Kluft ist ein Fehler, und die Künstler konzentrierten sich auf die sehr spezifische Idee, dass es an der Zeit sei, administrative Lösungen zu finden, um die verdienten unabhängigen Künstler zu unterstützen. Das sollte so geschehen, dass ihr Beitrag zur Vielfalt der Theaterbühne gewürdigt wird. Am Ende der Gala versprachen der Präsident von UNITER und der Intendant des Nationaltheaters in Bukarest, Ion Caramitru, dass Lösungen zur Unterstützung des unabhängigen Theaters gefunden werden. Und das ist ein Punkt von strategischer Bedeutung. Es ist eine Art von Kulturpolitik, die UNITER gelobt hat, fortan umzusetzen.“



    Und dann kam im Spätherbst die 30. Ausgabe des Nationalen Theaterfestivals in Bukarest. Die Veranstaltung Ende November war zugleich eine Premiere. Die drei Persönlichkeiten, die das online übertragene Programm inszenierten und kuratierten, hatten eine klare Absicht: einen Dialog zwischen der Ästhetik der Schöpfer von gestern und der künstlerischen Suche von heute herzustellen. Radio Rumänien ist einer der traditionellen Partner der Veranstaltung, daher auch das Label der Sondersektion FNT ON AIR. Eine der drei treibenden Kräfte hinter der Veranstaltung war Maria Zărnescu, au‎ßerordentliche Professorin an der Bukarester Universität für Theater und Film (UNATC).



    Jede der geposteten Veranstaltungen war 48 Stunden lang zu sehen, man kann sie aber wieder besuchen, wenn jemand das möchte. Es war ein volles Programm, da wir die Vergangenheit des Festivals, also seine drei Jahrzehnte, Revue passieren lassen wollten. Und dabei haben wir teilweise bemerkenswerte schauspielerische Vorträge entdeckt, in enger Verbindung mit dem Dreiergespann Schauspieler-Regisseur-Dramatiker. Kürzere Beiträge haben wir in einer speziellen Sektion zusammengefasst, die den Titel »Die gro‎ße Schauspielkunst« trägt. Die Sektion legt den Schwerpunkt auf die Schauspieler, die beim rumänischen Publikum sehr beliebt sind, aber alle an der künstlerischen Arbeit beteiligten Schöpfer sind nicht weniger wichtig.“



    Natürlich gab es auch bemerkenswerte internationale Stücke, die im Rahmen des Nationalen Theaterfestivals in Bukarest aufgeführt wurden und zudem sozusagen Pandemieprojekte wie ZOOM BIRTHDAY PARTY, basierend auf einem Text von Saviana Stănescu, in der Regie von Beth Milles (aus den USA) oder POOL (NO WATER) von Mark Ravenhill, ein Projekt, das von Radu Nica, Andu Dumitrescu und Vlaicu Golcea getragen wurde.



    Die rumänischen Bühnenkünstler waren wirklich fähig, Ideen zu finden, um die aktuellen Zustände auf den Prüfstand zu stellen, und zwar in Formen, die sie mit der Gesellschaft und ihren Fragen in Verbindung halten. Einige der Notlösungen haben bereits ihre Machbarkeit bewiesen und haben vielleicht auch das Zeug zu neuen Meilensteinen in der rumänischen darstellenden Kunst.

  • Theater während der Pandemie: Online-Veranstaltungen und Aufführungen im Freien

    Theater während der Pandemie: Online-Veranstaltungen und Aufführungen im Freien

    Es ist wichtig, Unterstützung in der Kultur zu finden, besonders weil die Künstler sich mobilisiert und geeignete Formen entdeckt haben, um ihrem Publikum nah zu bleiben. Vor allem freie Theater, aber auch Staatstheater haben den Mut gehabt, auf neue Lösungen zurückzugreifen. Online-Kommunikationsformen, Online-Shows, Theater-Film-Performances, die ursprünglich auf die Bühne zugeschnitten waren, sind bei Ausbruch der Krise online gegangen“, sagt die Theaterkritikerin Oana Cristea Grigorescu.



    Die rumänische Theaterlandschaft bot im Jahr 2020 eine Bestätigung dieser Aussage. Wenn wir uns dem klassischen chronologischen Kriterium zuwenden, ist der erste Punkt das Internationale Theaterfestival in Sibiu (Hermannstadt) — kurz FITS 2020 #online. Die 27. Festspiele waren das erste gro‎ße Festival der darstellenden Künste in Mittel- und Osteuropa, das ausschlie‎ßlich online stattfand, und zwar vom 12. bis 21. Juni 2020. Unter dem Logo Die Kraft, zu glauben“ empfing die Ausgabe Zuschauer aus aller Ecken der Welt in einer virtuellen Umgebung. Über 14.400 Minuten Theater, Tanz, Musik, Zirkus, Konferenzen, Debatten, Lesevorführungen und Kindershows wurden während der 10 Tage des Festivals kostenlos auf der offiziellen Website www.sibfest.ro, auf der Facebook-Seite und dem YouTube-Kanal übertragen. Der Schauspieler und Festivalintendant Constantin Chiriac betonte, wie bei jeder Pressekonferenz, die dem Festival in Hermannstadt vorausgeht, die Bemühungen des Teams, die Professionalität und Wirksamkeit, die es unter Beweis gestellt hat, indem es sich in nur zwei Wochen von der klassischen Variante auf die Online-Variante umstellte.



    Am 23. Dezember startete zudem das Nationaltheater Radu Stanca“ in Sibiu das Abo-Programm, das ab 2021 Online-Produktionen möglich macht. 30 Aufführungen — davon 22 Premieren, aufgezeichnet in HD-Ton- und Bildqualität, sind in diesem Jahr auf www.scena-digitala.ro zu sehen.



    Im Sommer 2020 fand auch das Theaterprojekt Cultura’n Șură“ (Kultur in der Scheune“) statt, das den Dorfbewohnern das Theater näherbringt. Es ist eine Investition in die Zukunft des Dorfes“, sagt das Team, acht Jahre nachdem das Abenteuer begann. Dem Regisseur Victor Olăhuț, der Schauspielerin Florentina Năstase und dem Dramatiker Flavius Lucăcel gelang es, auch andere Enthusiasten zu gewinnen. So schlossen sich dem Projekt zahlreiche Schauspieler, bildende Künstler und Partner an, die die finanzielle Unterstützung sichern. Wie das Projekt 2020 verlaufen ist, erklärt der Initiator Victor Olăhuț:



    Wir mussten eine feste Anzahl von Plätzen haben und sicherstellen, dass der notwendige Abstand eingehalten wird. Wir konnten also nicht das ganze Dorf ins Theater einladen, wenn das möglich gewesen wäre, wäre das Erlebnis genauso gro‎ßartig wie in den Vorjahren gewesen. Wir genossen die Begegnung mit dem Publikum und das Publikum genoss das Qualitätstheater. Was die Bedingungen angeht, unter denen kulturelle Veranstaltungen im Jahr 2020 organisiert wurden, sind wir sehr zufrieden. Von März bis Mai konnten wir [aufgrund des Lockdowns] nichts machen, aber als wir anfingen, lief alles auf Hochtouren. Wir haben auch eine Premiere verzeichnet: Wir haben einen Film mit einer multiethnischen Gruppe von Kindern aus der Gemeinde Someș-Odorhei (Kreis Sălaj) gedreht. Die Kinder haben zwei Monate lang an Schauspielworkshops teilgenommen, sie sind wunderbar, und der Titel des Films ist sehr aussagekräftig: »Pandelia«. Parallel dazu haben wir es geschafft, die Show »Experiment« in 12 Dörfer zu bringen. Mit fast 100 Aufführungen in ländlichen Gebieten ist es klar, dass die Menschen schätzen, was wir tun. Sonst hätten wir wahrscheinlich aufgegeben.“




    In der zweiten Hälfte des letzten Jahres wurden zwei weitere Theaterveranstaltungen organisiert. Die seit dem Frühjahr wegen der Pandemie verschobene UNITER-Gala fand in Craiova unter freiem Himmel im Sommertheater im Nicolae Romanescu“-Park statt. Das andere gro‎ße Ereignis war das Nationale Theaterfestival in Bukarest, das nun in seiner 30. Ausgabe zum ersten Mal online stattfand. Auf diese gro‎ßen Theaterereignisse des Jahres 2020 werden wir bald in einer Ausgabe der Rubrik Kulturchronik“ zurückkommen.

  • Premieră mondială absolută la Radio România – Scorpionul de Francesco Toscani

    Premieră mondială absolută la Radio România – Scorpionul de Francesco Toscani

    Joi, 15 octombrie, de la ora 23:05, Radio România Actualităţi difuzează în premieră mondială absolută Scorpionul de Francesco Toscani, tradcerea Eva Simon, adaptarea radiofonică Oana Cristea Grigorescu, regia artistică Mihnea Chelaru. Spectacolul este realizat de Teatrul Naţional Radiofonicîn coproducţie cu Universitatea de Arte Târgu Mureş prin programul internaţional Fabulamundi Playwriting Europe.

    Francesco Toscani este un important dramaturg italian din grupul autorilor promovaţi prin programul internaţional Fabulamundi Playriting Europe. Laureat al premiilor italiene Hystrio 2019 pentru teatru, secţiunea Texte pentru scenă, Francesco Toscani a fost opţiunea juriului pentru premiul special Beyond Borders?cu piesa La fame, un text despre identitate şi confruntarea cu solitudinea. Scriitura lui Francesco Toscani sparge crusta cuvintelor pentru a ajunge la esenţa relaţiilor interumane, calitate recogniscibilă şi în piesa Scorpionul – premieră absolută audienţei teatrului radiofonic.

    Proiectul Fabulamundi Playwriting Europe este reprezentat în România de Universitatea de Arte Târgu Mureş. Câştigător al programului Europa Creativă ca proiect de cooperare la scară mare, etapa a doua a programului Fabulamundi Playwriting Europe – Beyond borders? (2017-2020) se încheie anul acesta cu un bilanţ generos pentru autorii dramatici şi pentru producţia scenică a noilor texte. Programul a condus la colaborarea între 15 parteneri, promovând creaţia dramatică a 164 de autori, a susţinut producţia a 24 de noi piese de teatru şi a 143 de spectacole lectură sau montări de scenă la nivel internaţional. În opt ani, cele două ediţii ale programului Fabulamundi au amorsat un dialog între teatre, festivaluri şi organizaţii din zece ţări ale UE (Italia, Franţa, Germania, Spania, România, Austria, Belgia, Marea Britanie, Polonia şi Republica Cehă) cu scopul de a sprijini şi promova scrierea noii dramaturgii europene. Programul se încheie în toamna aceasta cu un Festival transferat online din motive de pandemie. Fetivalul în situ urma să inaugureze, la propunerea TNR, o secţiune internaţională de teatru radiofonic, iar premiera Scorpionul a fost produsă special pentru acest eveniment. În octombrie va avea loc lansarea premierei şi pe site-ul Fabulamundi Plywriting Europe.

    Piesa Scorpionul de Francesco Toscani reflectă provocările lumii de azi, confruntată cu efectele schimbărilor climatice, cu ameninţarea modificărilor ireversibile generate de civilizaţia umană, propunând tema iminentei distrugeri a Pământului ce generează distorsiuni spaţio-temporale reflectate în relaţiile interumane. Presiunea melancoliei sfârşitului e compensată de speranţa supravieţuirii, de încrederea în resursele naturale ale planetei şi ale oamenilor de a renaşte. Scorpionul este un text nou, scris în cadrul unei rezidenţe de scriere dramatică susţinută de programul internaţional.

    Premieră mondială absolută Scorpionul de Francesco Toscani. Traducerea: Eva Simon. Adaptarea radiofonică: Oana Cristea Grigorescu. Regia artistică şi sound design: Mihnea Chelaru.În distribuţie: Delia Nartea, Robert Radoveneanu, Coca Bloos, Ştefan Velniciuc, Constantin Florescu, Cosmina Olariu, Marius Călugăriţa, George Simian, Răzvan Ursuleanu. Regia de studio: Janina Dicu. Muzica originală: Cristian Matei. Redactor: Oana Cristea Grigorescu. Spectacol realizat în coproducţie cu Universitatea de Arte Târgu Mureş prin programul Fabulamundi Playwriting Europe.

  • UK International Radio Drama Festival: Rumänischer Rundfunk mit drei Hörspielen beteiligt

    UK International Radio Drama Festival: Rumänischer Rundfunk mit drei Hörspielen beteiligt

    Der Rumänische Rundfunk hat sich am 6. Internationalen Festival UK International Radio Drama Festival“ mit drei Hörspielen beteiligt. Es handelt sich um 101 FM“ von Maria Manolescu Borşa, Regisseur Mihnea Chelaru, Mama ucide uriaşul (Mutter tötet den Riesen) von Ema Stere, Dramatisierung von Mădălin Cristescu, Regisseur Attila Vizauer, und Jucării (Spielzeug) nach einem Text von Marin Sorescu, Regisseur Mihnea Chelaru.



    Oana Cristea Grigorescu ist Redakteurin in der Hörspielredaktion des Rumänischen Rundfunks und Theaterkritikerin. Die Produktion 101 FM“, die im Wettbewerb Radio Drama“ stand, sei mit ihrer Thematik sehr im Trend, sagte unsere Gesprächspartnerin:



    Dieses Hörspiel ist uns sehr wichtig, weil es Teil der neuen Dramatik ist und ihre aktuelle Dynamik und die aktuellen Themen widerspiegelt, mit denen sie sich befasst. »101 FM« ist eine Geschichte über den 100. Geburtstag einer Gro‎ßmutter und die etwas ungeschickte Art und Weise, in der die ganze Familie das Fest organisiert. Die Situation deckt verborgene Konflikte in der Familie auf. Im gleichen Jahr wird auch das 100. Jubiläum der sogenannten Gro‎ßen Vereinigung und Gründung des modernen Staates gefeiert. Das gro‎ße Jubiläum widerspiegelt sich irgendwie auf komische Art und Weise in der kleinen Familienfeier.“




    Die anderen zwei Produktionen, Mutter tötet den Riesen und Spielzeug, die im Wettbewerb der Sektion Short Forms“ des Festivals antraten, seien hingegen von einem bestimmten Format ausgegangen, sagt die Theaterkritikerin:



    Die Hörspiele, die in diesem Wettbewerb antreten, dürfen nicht länger als sieben Minuten sein. Das ist eine gro‎ße Herausforderung, denn sieben Minuten können viel sein, aber auch wenig, wenn man die Handlung einer Geschichte vom Anfang bis zum Ende entwickeln soll. Das Hörspiel »Mutter tötet den Riesen« basiert auf der Geschichte von Ema Stere und wurde von Mădălin Cristescu als Hörspiel bearbeitet. Mădălin Cristescu ist sehr bekannt und seine Adaption für das Stück »Orpheus Reise«, in der Regie von Attila Vizauer, erhielt auf dem Festival »Grand Prix Marulić« 2019 in Hvar, Kroatien, den Gro‎ßen Preis. Es handelt sich um eine nächtliche Heimreise einer Mutter zusammen mit ihrem Sohn. Sie werden von einem Betrunkenen angegriffen, und viele Jahre später erinnert sich der Sohn als alter Mann an seine Mutter als Heldin, die mit dem Mann kämpft und ihn alleine besiegt. Die andere Kurzgeschichte, »Spielzeug«, basiert auf dem gleichnamigen Gedicht von Marin Sorescu und thematisiert die Einsamkeit und Hilflosigkeit des Altseins.“




    2020 ist das dritte Jahr in Folge, in dem die Hörspiel-Produktionen von Radio Rumänien für das internationale Festival in Gro‎ßbritannien ausgewählt wurden.

  • Producții ale Teatrului Național Radiofonic la UK International Radio Drama Festival

    Producții ale Teatrului Național Radiofonic la UK International Radio Drama Festival

    Toate cele trei producții ale Teatrului Național
    Radiofonic propuse la cea de-a VI-a ediție a UK International Radio Drama
    Festival (UKIRDF) au fost selecţionate de organizatori. Este vorba de 101 FM de
    Maria Manolescu Borșa, regia artistică Mihnea Chelaru, Mama ucide uriașul de
    Ema Stere, dramatizarea Mădălin Cristescu, regia artistică Attila Vizauer și
    Jucării după Marin Sorescu, adaptarea radiofonică Oana Cristea Grigorescu,
    regia artistică Mihnea Chelaru.

    Oana Cristea Grigorescu, redactor la Radio
    România, redacţia Teatrul Naţional Radiofonic şi critic de teatru, ne-a dat
    amănunte despre producția 101 FM, concurentă
    la secțiunea Radio Drama.

    O piesă care pentru noi este foarte importantă, pentru că face parte
    din producțiile care urmăresc dramaturgia nouă și încearcă să reflecte dinamica
    ei și temele de actualitate în directă relație cu actualitatea ascultătorilor
    noștri. Spun asta pentru că 101 FM este o poveste despre aniversarea centenară
    a străbunicii, gestionată de o familie în mod stângaci. Iar din această
    organizare a sărbătoririi bunicii ies la iveală incongruențe, mici conflicte
    latente din familie. De asemenea, este o aniversare care se suprapune peste
    sărbătorirea centenarului țării, dar și peste istoria noastră centenară, care
    se reflectă comic și serios în istoria acestei familii.

    Oana Cristea
    Grigorescu ne-a prezentat și celelalte două producții, Mama ucide uriașul și
    Jucării, participante la cea de-a VI-a ediție a UK International Radio Drama
    Festival în secțiunea Short Forms: Ambele piese scurte au ca
    specific în această secțiune – Short Forms din cadrul UK International Radio
    Drama Festival – limita de șapte minute. Ceea ce este diferit față de cele mai
    multe festivaluri de gen, unde limita este de zece minute. Este și o provocare
    pentru că șapte minute uneori înseamnă mult, dar în același timp nu este o
    suprafață prea mare în care să poți dezvolta o poveste cu cap și coadă.

    Sunt
    două povești foarte diferite, cred că acesta a fost și motivul pentru care au
    intrat ambele în selecție. Prima, Mama ucide uriașul, are la bază povestea Emei
    Stere, iar dramatizarea este semnată Mădălin Cristescu. Să ne amintim că
    Mădălin Cristescu este deja foarte cunoscut, iar anul trecut adaptarea lui
    sonoră la producţia Călătoria lui Orfeu, în regia lui Attila Vizauer, a fost
    distinsă cu Marele Premiu la Hvar (Croația) la Grand Prix Maruliç 2019 -
    International Festival of Radio Plays and Documentary Radio Dramas.

    Așa că avem
    de-a face și de această dată cu o poveste în care sunetul urmărește și dezvoltă
    spațiul din jurul cuvintelor. Este o poveste a drumului spre casă noaptea, când
    mama și copilul sunt atacați de un bețiv. Este, de fapt, o reamintire a acestui
    episod în care copilul – ajuns acum la bătrânețe – a avut ocazia să-și vadă
    mama în rolul unui erou care a înfrânt uriașul. Iar cealaltă producție scurtă,
    Jucării după Marin Sorescu, pornește de la poezia foarte cunoscută a lui Marin
    Sorescu și construiește în prim plan o poveste a singurătății bătrâneții, a
    înfruntării morții, a gestionării acestui prag.



    Datorită celor trei producții selecționate, a fost al
    treilea an consecutiv în care Teatrul Național Radiofonic a intră în selecția
    UKIRDF cu rezultate ce confirmă poziția Radio România printre cei mai valoroși
    producători europeni de teatru radiofonic.

  • Evenimente teatrale ale anului 2019

    Evenimente teatrale ale anului 2019

    2019 – un an în care festivalurile teatrale
    româneşti consacrate au confirmat, în timp ce altele, de mai mici dimensiuni,
    şi-au reafirmat deschiderea spre schimburile culturale cu anumite zone, spre
    experiment şi spre comunitatea locală. Iar altele au fost la prima ediţie. Pe
    scurt, un peisaj teatral tot mai variat, mai racordat la evoluţia teatrului
    contemporan din Europa, mai atent la public.


    Oana Cristea Grigorescu, critic de
    teatru şi membru UNITER, a participat la mare parte dintre aceste festivaluri.
    Adesea ca membră a unui juriu de specialitate. Câteva dintre opiniile ei ies în
    evidenţă.

    Este o tradiţie, în fond, să facem
    bilanţuri, să privim anul care se încheie şi să tragem concluzii, parţiale. Mai
    ales să festivalurile sunt un gen de evenimente de care viaţa teatrală
    românească nu duce lipsă.Sunt din ce în ce mai multe festivaluri în mai toate
    oraşele cu teatre importante. Eu cred că, dincolo de dorinţa de a arăta ce e
    mai bun, înregistrăm o privire tot mai atentă spre public. Şi ea era de mulţi
    ani necesară în managementul instituţiilor de spectacol.Teatrele se adresează
    mai ales publicului local, aducând câte
    o mostră din ceea ce e reprezentativ pentru ele, dar şi din ceea ce e
    important în spectacologia românească. Şi ilustrând
    direcţia spre care merge teatrul contemporan: experimentală, performativă.



    Există, cum bine se ştie, câteva
    festivaluri extinse şi prestigioase în lumea teatrală europeană şi dincolo de
    ea. Festivaluri cu box-office, cum ar spune cinefilii. Festivalul Internaţional
    de Teatru de la Sibiu (FITS), Festivalul Naţional de Teatru de la Bucureşti
    (FNT), Festivalul Internaţional Interferenţe
    de la Cluj. Să nu uităm că un mare succes al FITS este spectacolul
    Povestea prinţesei deocheate care va fi prezentat anul viitor într-un amplu
    turneu în Japonia. Pe 17, 18 şi 19 decembrie 2019 spectacolul s-a jucat la
    Bruxelles, la Festivalul Internaţional de Artă EUROPALIA, în prezenţa a peste
    60 de oficiali şi invitaţi de marcă. Desigur, asemenea succese sunt, de regulă,
    semnate de regizori consacraţi, care fac săli pline. În cazul nostru, Silviu
    Purcărete.


    Interesant de subliniat este faptul
    că, pe lângă aceste spectacole de vitrină, se afirmă în România şi alte
    tendinţe. Oana Cristea Grigorescu explică:

    Aici aş aminti şi un alt foarte important
    festival internaţional de teatru – TEST – de la Timişoara. Organizat de Teatrul
    Maghiar şi de cel German din oraş. Este vorba iarăşi de o deschidere, de data
    aceasta spre zona Balcanilor, în general a ţărilor fostului bloc socialist.
    Sunt legături culturale care se află, cumva, în curs de recuperare. Importantă
    este aici explorarea în festival a zonei performative experimentale mai ales. Şi
    a relaţiei teatrului cu societatea, o relaţie care să ducă la dezvoltarea
    spiritului critic al spectatorului. Ce găsesc definitoriu pentru acest an este
    tocmai efortul şi dorinţa unor festivaluri de a-şi consolida un profil şi de a
    urmări consecvent un anume tip de programe care să contribuie la dezvoltarea
    comunităţii. Aici mă mai gândesc la Festivalul de teatru de la Piatra Neamţ,
    care include şi câteva spectacole internaţionale. Directoarea festivalului şi a teatrului de acolo, regizoarea
    Geanina Carbunariu, alege în fiecare an o temă anume. De regulă, orientată spre public.
    Sloganul din 2019 a fost SUCCES
    şi ne-a propus să medităm asupra a ceea ce înseamnă azi acest cuvânt, atât de
    mult folosit.






    Concluzia, parţială (cum
    bine spune specialista noastră), este una încurajatoare şi dătătoare de hrană
    pentru gânduri: festivalurile teatrale din România anului 2019 au dat măsura
    dezvoltării teatrului pe mai multe direcţii. Dacă debitul de producţie nu a
    fost neapărat spectaculos, dacă producţiile nu au fost toate de nivel maxim, în
    schimb teatrul independent s-a afirmat şi se afirmă tot mai hotărât. Mai ales
    în ultimii zece ani.Dovadă: a reuşit cu brio să intre şi în selecţiile oficiale
    ale unor festivaluri organizate de instituţii consacrate. Independenţii şi-au
    asumat un tip de teatru documentar, teatru politic,social, care pune în valoare
    şi stimulează dramaturgia nouă. Se joacă multe texte dramatice special scrise pentru
    independenţi. Ceea ce înseamnă că a venit, probabil, momentul ca statutul
    teatrelor şi al artiştilor independenţi să fie luat serios în calcul. Şi nu
    doar prin proiecte punctuale, ci prin strategii şi poate chiar prin structuri
    care să ofere sprijin consecvent.

  • Teatrul Maghiar de Stat din Cluj – 225 de ani

    Teatrul Maghiar de Stat din Cluj – 225 de ani

    Teatrul Maghiar de Stat
    Cluj a organizat la începutul lunii decembrie deja tradiţionala microstagiune,
    care are loc din doi în doi ani. Şi pentru că, în 2017, teatrul a sărbătorit şi
    225 de ani de la înfiinţarea primei companii de teatru profesionist de limbă
    maghiară, în programul microstagiunii au fost incluse cele mai importante premiere
    ale stagiunilor anterioare, semnate de regizorii care au marcat dezvoltarea
    artistică a trupei teatrului şi au contribuit la consolidarea ei.


    Regizorul Gábor Tompa
    este, începând din 1990, managerul Teatrului Maghiar de Stat Cluj. Despre
    programul microstagiunii care a debutat cu celebrul Unchiul Vania în regia
    lui Andrei Şerban, Gábor Tompa spune Cred
    că am avut şansa să avem încă în repertoriu câteva capodopere. Şi ne-am axat pe
    patru regizori mari, care au realizat câteva spectacole de excepţie, în frunte
    cu Unchiul Vania, în regia lui Andrei Şerban. Acest spectacol se joacă de 11
    ani cu case închise, biletele se epuizează în cinci minute de când apare
    spectacolul în program, cu două luni înainte. Au urmat Victor sau copiii la
    putere, cel mai bun spectacol al anului, realizat de Silviu Purcărete, un
    regizor care a colaborat mult cu Teatrul Maghiar. Aniversarea, în regia lui
    Robert Woodruff… Victor … are trei stagiuni, Aniversarea are cinci,
    Unchiul Vania, unsprezece… Şi În adâncuri, realizat anul trecut de Yuri
    Kordonsky… Pot să spun, fără să greşesc prea mult, că sunt patru capodopere
    diferite. În contrast, am ales şi un spectacol realizat de un regizor
    aparţinând celei mai tinere generaţii, Botond Nagy, care abia a terminat
    masteratul la Târgu Mureş anul acesta. El a realizat un spectacol deosebit de
    interesant, Orbii, după Maeterlinck.



    Spectacolul Unchiul
    Vania de Cehov a câştigat trei premii UNITER: pentru Cel mai bun spectacol al
    anului 2007, pentru Cea mai bună regie (Andrei Şerban) şi pentru Cel mai bun
    actor în rol principal (András Hatházi), la care s-a adăugat şi Premiul
    criticilor de teatru din Ungaria pentru cel mai bun spectacol al stagiunii
    2007/2008. Victor sau copiii la putere de Roger Vitrac a fost, de asemenea,
    distins cu Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol al anului 2013.
    Aniversarea după Thomas Vinterberg, a avut două nominalizări la Premiile
    UNITER, iar, cel mai recent, pentru spectacolul În adâncuri Yuri Kordonsky a
    primit Premiul UNITER pentru Cel mai bun regizor al anului 2016.


    Dar cum se încadrează
    aceste capodopere, prezenţa acestor regizori mari în istoria celor peste două
    secole de existenţă a Teatrului Maghiar din Cluj? Regizorul şi managerul Gábor
    Tompa este de părere că în teatru este foarte greu să te raportezi la tradiţie,
    pentru că azi nu se mai face teatru cum s-a făcut acum 225 de ani. Nici măcar
    ca acum 10 ani… Teatrul este arta momentului, arta prezentului. Dar există ceva… M-am
    gândit dacă se poate lega de ceva momentul actual, dacă se poate conecta cumva
    cu această istorie, cu această tradiţie. Şi dacă urmărim toată istoria acestui
    teatru, descoperim că cele mai importante momente au fost acelea în care câţiva
    regizori, oameni de teatru au adus ceva nou. Fie că era vorba de un ciclu
    Shakespeare în secolul 19, care era un lucru destul de inedit, sau construirea
    unui studio cinematografic şi combinarea unor elemente cinematografice cu
    teatrul încă de timpuriu, la începutul secolului 20, în anii 1910 – 1920, sau
    căutări experimentale, care au caracterizat munca marelui regizor Gyorgy Harag.
    Şi atunci am zis că, dacă există o tradiţie pentru noi aici, este tradiţia
    permanentei înnoiri a mijloacelor de expresie, permanentei asumări de riscuri,
    fără de care cred că un teatru devine canonizat, rigidizat, mort chiar. Cred
    că, din trecut, pentru noi modelul acesta al unor perioade de reînnoire
    permanentă rămâne ceva la care ne putem referi şi pe care, ca o tradiţie, o
    putem continua.


    Potrivit managerului
    Gábor Tompa, peste 40 la sută din actualul public al Teatrului Maghiar nu este
    de etnie maghiară, mesajul pe care vrea să-l transmită fiind acela că acest
    teatru este teatrul clujenilor şi nu numai.


    Criticul de teatru Oana
    Cristea Grigorescu, jurnalist Radio România, a urmărit vreme de mulţi ani
    strategia repertorială a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj şi impactul pe care
    acesta l-a avut şi îl are în spaţiul teatral din România. Eu cred că Teatrul Maghiar de Stat este autorul unui dezgheţ cultural,
    în Cluj, la început, dar care, după aceea, a dat roade şi în ţară. Şi mă refer
    aici la deschiderea teatrelor de limbă maghiară, germană către cultura română,
    la un pas pe care l-au făcut ele, prin supratitrarea spectacolelor în limba
    română, către publicul larg. Au căzut nişte bariere pe care poate le consideram
    fireşti până la acel moment, dar care nu erau deloc normale… Iar Clujul a
    avut de câştigat foarte mult. După o primă perioadă de nemulţumire a
    comunităţii maghiare faţă de o anumită opţiune repertorială şi faţă de
    pierderea unei unice ţinte de conservare a identităţii maghiare, câştigul major
    al acestei politici repertoriale e acela că, în Cluj, publicul de teatru a
    devenit un public liber de barierele etnice, care merge la spectacolele
    Teatrului Maghiar, ale Teatrului Naţional, ale teatrelor independente. Şi, din
    această circulaţie şi acest liber interes al publicului pentru teatru,
    indiferent de limba care se vorbeşte pe scenă, s-a născut o efervescenţă care a
    alimentat reciproc toate formele de teatru care se fac la Cluj. Asta cred că
    este o lecţie bună pentru felul în care multiculturalismul ne poate îmbogăţi,
    ne poate ajuta să depăşim bariere şi poate creşte consistenţa unei comunităţi
    culturale, în teatru sau alte arte.