Tag: Oana Giurgiu

  • Gelegenheitsspione  – Oana Giurgius neue Doku

    Gelegenheitsspione – Oana Giurgius neue Doku

    Basierend auf wahren Begebenheiten und Zeugenaussagen erzählt der Film die Geschichte einer ungewöhnlichen Spionageaktion, die den Verlauf des Zweiten Weltkriegs entscheidend prägte: die Rekrutierung junger Zionisten aus Palästina, die in ihre osteuropäischen Heimatländer, darunter auch nach Rumänien, zurückgeschickt wurden, um Informationen über die Deutschen zu erhalten.



    Der Dokumentarfilm wurde auf dem TIFF 2021 uraufgeführt und gewann die Besondere Erwähnung der Jury im rumänischen Wettbewerb des Astra Film Festivals Sibiu 2021. Oana Giurgiu sagt im Interview mit RRI, dass sie viel Zeit in den Dokumentarfilm investiert hat und dass die Geschichte des Films auf einer Sequenz aus ihrem ersten Film Aliyah DaDa basiert.



    Es handelt sich um eine Geschichte aus dem Zweiten Weltkrieg, genauer gesagt aus dem Jahr 1944, einem Jahr mit vielen Umwälzungen und Kehrtwenden, einem Jahr, in dem sich der Krieg dem Ende zu nähern schien und nach Lösungen gesucht wurde, um das Schicksal der alliierten Gefangenen in Osteuropa zu klären. Es ist eine Zeit, in der jemand in einem Geheimdienst die sehr kühne und ungewöhnliche Idee hat, einige einfache Leute zu rekrutieren um sie nach Osteuropa zu schicken, denn diese Mission hätte nicht von britischen oder amerikanischen Spionen durchgeführt werden können, sie wären sofort gefasst worden. Und so kam es zu dieser Lösung, die Spione unter denjenigen zu rekrutieren, die es geschafft hatten, vor dem Krieg nach Palästina auszuwandern.


    Um die Geschichte der Gelegenheitsspione zusammenzufassen, kann ich sagen, dass sie so etwas wie Inglourious Basterds in einer Real-Life-Version ist, denn diese Dinge sind wirklich passiert, und ich – das muss ich zugeben – wurde durch den Trailer des Films von Quentin Tarantino inspiriert. Die Geschichte der Gelegenheits-Spione ist in Rumänien wenig bekannt, und auch in den anderen Ländern, in denen die Handlung spielt, ist sie kaum bekannt. Es muss gesagt werden, dass die Geschichten im Film sich nicht nur in Rumänien abspielen, sondern in mehreren Ländern. Leider sind wir es gewohnt, unsere lokale, nationale Geschichte in einem größeren internationalen Kontext zu erfahren, aber wir wissen nie, wie sich bestimmte politische oder militärische Entscheidungen beispielsweise auf die unmittelbaren Nachbarländer, auswirken.



    Um die Geschichten der Gelegenheitsspione zu rekonstruieren, verwendet Oana Giurgiu eine Reihe von Fotografien, die von Alex Gâlmeanu aufgenommen wurden. Der Schnitt stammt von Letitia Ștefănescu, das Sounddesign von Sebastian Zsemlye und die Originalmusik von Matei Stratan. Die Dreharbeiten fanden in Rumänien, Israel und der Slowakei statt, wie Oana Giurgiu berichtet:



    Ich bin eine Gelegenheitsregisseurin. Bei meinem ersten Film war es ähnlich, denn ich wollte viele köstliche, umfangreiche Geschichten erzählen, bei denen es schade wäre, sie nicht zu erzählen. In diesem Fall, bei Dokumentarfilmen, die Geschichten aus der Vergangenheit erzählen, besteht das Problem darin, dass die Bildunterstützung, die man aus den Filmarchiven erhält, die einzigen Bilder, die man aus dieser Zeit haben kann, eine ziemlich schlechte Qualität mitbringen. Da es um den Krieg geht, besteht das Material, das man in einem solchen Film verwenden kann, neben den Aufnahmen von der Front meist auch aus den Tagebüchern der Beteiligten, aus diesen Kriegstagebüchern. Bei dem Versuch, die persönlichen Geschichten meiner Protagonisten zu illustrieren, musste ich eine Lösung finden, um sie mit einigen Schauspielern zum Leben zu erwecken, und ich wählte dafür die Fotoserien.


    Es war eine Höllenarbeit, und ich würde nicht noch einmal damit anfangen. Ich arbeite seit langem mit der Regisseurin des Schnitts, Letiția Ștefănescu, zusammen, deshalb kann ich sagen, dass wir viel von einem Film gemeinsam haben, ich kann mich nicht als alleinige Autorin eines Films bezeichnen, das könnte ich sowieso nicht tun. Im Falle dieses Films muss ich all diejenigen erwähnen, die an der Fertigstellung des Werks beteiligt sind. Alex Gâlmeanu, der Autor der Fotos, ist ein außergewöhnlicher Künstler, die Originalmusik wurde von Matei Stratan komponiert und der gesamte Soundtrack ist ein Werk für sich. Das Sounddesign stammt von Sebastian Zsemlye, praktisch sind alle Geräusche rekonstruiert, die gesamte Klangkulisse. Ich denke, dass Gelegenheitsspione ein Film ist, der zeigt, was Teamwork bedeutet.



    Zu den Darstellern des Films Gelegenheitsspione gehören die Schauspieler Paul Ipate, Daniel Achim, Ioan Paraschiv, Mihai Niță, George Bîrsan sowie zahlreiche Laiendarsteller. Zu den Sprechern der Filmfiguren gehören Istvan Teglas, Ionuț Grama und Radu Bânzaru.

  • “Spioni di ocazie”, un nou documentar di Oana Bujgoi Giurgiu

    “Spioni di ocazie”, un nou documentar di Oana Bujgoi Giurgiu

    Oana Giurgiu, regizoare, producătoare di film și director executiv a Festivalui Internațional di Film Transilvania yini diznău (după Aliyah DaDa, proiectat tru premieră tru 2015) cu un nău documentar: “Spioni di ocazie”.


    Oana Giurgiu, regizoare, producătoare di film și director executiv a Festivalui Internațional di Film Transilvania yini diznău (după Aliyah DaDa, proiectat tru premieră tru 2015) cu un nău documentar: “Spioni di ocazie”.


    Bazat pi fapte și mărtirii reale, filmul recreeadză pirmitusearea a născăntoru acțiuni di spionaj ţi nu suntu di arada, cari băgară damca ti totna pi dizvărtearea a Doilui Polimu Mondial: recrutarea a născăntoru tiniri sioniști ditu Palestina, pitricuţ năpoi tru văsiliili a lor di origine ditu Europa di Est, inclusiv tru România, tră s’llia informații ti germani. Documentarul avu premiera la TIFF 2021 și amintă Mențiunea Spicială a Juriului tru cadrul Compitiției Românești la Astra Film Festival Sibiu 2021. Oaspită la RRI, Oana Bujgoi Giurgiu spusi că cilăstăsi multu tră documentare și că pirmitusearea ditu film nkiseaşti di la ună secvență ditu primul a llei film, Aliyah DaDa:



    ”Easti ună pirmituseari ditu kirolu a Doiui Polim Mondial, cama di tamam zburămu ti anul 1944, un an cu multe cutulburări și alăxeri di situație, un an tru cari polimul părea că s’aproaki di bitisită şi s’căfta cearei tra s’veadă cari easti mira a prizonierilor aliați ditu Europa di Est. Easti un moment tru cari vărnu ditu un serviciu secret ari aestă idie multu giunească și ţi nu easti di arada, s’recruteadză niscănţă oamiñi aplo și să-i trimită tru Europa di Est, tră aţea că aestă misiune nu vrea s’eara băgată tu practico di spioni britanici ică americani, vrea s’eara acăţaţ ună ş-ună. Și atumţea s’agiumsi la aestă cearei, ta s’recrutedză spioni ditu atelli cari avea agiumtă s’emigreadză tru Palestina ninti di polim.


    Pi şcurtu mutrinda pirmitusearea Spionilor di Ocazie, pot să spunu că easti ună turlie di Inglourious Basterds tru variantă reală, tră aţea că lucrli aestea nica şi s’feaţiră, iar mini — lipseaşti s-pricunnoscu – mi inspiraiu ditu trailerul filmului faptu di Quentin Tarantino. Pirmitusearea ditu Spioni di Ocazie easti una multu puțăn cunuscută tru România, idyea, multu pţănu cunoscută și tru alanti văsilii iu s’făţea acțiunea. Lipseaşti spusă că pirmituserli ditu film nu s’fac maş tru România, suntu ma multe văsilii mintiti. Ti amărtie, noi himu nviţaţ s’nviţămu istoria noastră, locală, națională, plasată tru un context ma largu internațional, ama vărnăoară nu știm cum zñiipseaşti niscanti dicizii politice i militare, ti exemplu, văsiliili di anvarliga, viţiñilli di aproapea. “


    Tră reconstituirea pirmituserloru cu spioñilli di ocazie, Oana Bujgoi Giurgiu apeleadză la suite di caduri, realizate di Alex Gâlmeanu. Montajul easti ali Letiția Ștefănescu, sound disign-ul lui Sebastian Zsemlye, iar muzica originală easti compusă di Matei Stratan. Filmărli s’feaţiră tru România, Israel și Slovacia. Oana Bujgoi Giurgiu.



    Escu un regizor di ocazie. Și la primul a meu film situația fu idyea, tră aţa că vrui să spunu multi pirmituseri di hazi, mpline di substanță, cari easti amartie s-nu hibă spusi. Tru cazul aestu, a documentarelor cari prezintă pirmituseri ditu tricutlu kiro, problema easti că suportul di imagine pi cari lu aduc dininti arhivele di film, singurele pi cari poț s’li vedz ditu perioada respectivă, suntu multu oarfăni. Ma multu, hiinda zborlu di polim, imaginile pi cari poţ s’li ufiliseşţă tu unu filmu di aesta turlie suntu, nai cama multu, nafoara a filmărilor di pi front, jurnalele țănute di atelli implicaț, aţeali jurnale di polim. Vrănda s’yilipsescu irmituserli personale a protagoniștilor a mei lipsea s’aflu ună cearei, s’lă dau bană cu niscănţă actori, și alepşu aestu şingiru di caduri ca modalitate.


    Fu lucru mari, pi cari nu mat ava lu urhescu diznă. Cu realizatoarea a montajului, Letiția Ștefănescu, colaborez di multu kiro, ti aţea pot să spunu că ambărţitămu multu di multu ditu un film, nu pot s’mi spunu mini uniclu autor al unui film, cum ţi s’hibă nu pot s’fac aesta. Tru cazul alustui film lipseaşt să-lli aduc aminti tuţ aţelli cari suntu părtași la opera finală. Alex Gâlmeanu, autorul a fotografiilor, easti un artist extraordinar, muzica originală easti compusă di Matei Stratan și, tută coloană sonoră easti ună lucrare tru sine. Sound disign-ul easti simnat di Sebastian Zsemlye, practic tut ţi nsimneadză iho easti reconstruit, tută ambianța sonoră. Minduescu că Spioni di Ocazie easti un film tru cari s’veadi ţi nsimneadză lucurlu tu parei.”



    Ditu distribuția a filmului Spioni di Ocazie fac parte actorllii Paul Ipate, Daniel Achim, Ioan Paraschiv, Mihai Niță, George Bîrsan, diadun cu mulță actori niprofesioniști. Anamisa di atelli cari da boaţi apersonajelor suntu Istvan Teglas, Ionuț Grama ică Radu Bânzaru.


    Autoru: Corina Sabău


    Armânipsearea: Taşcu Lala
























  • “Spioni de ocazie”, un nou documentar de Oana Bujgoi Giurgiu

    “Spioni de ocazie”, un nou documentar de Oana Bujgoi Giurgiu


    Oana Giurgiu, regizoare, producătoare de film și director executiv al Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), revine (după Aliyah DaDa, proiectat în premieră în 2015) cu un nou documentar: Spioni de ocazie. Bazat pe fapte și mărturii reale, filmul recreează povestea unor acțiuni de spionaj neobișnuite, care au marcat definitiv desfășurarea Celui de-al Doilea Război Mondial: recrutarea unor tineri sioniști din Palestina, trimiși înapoi în țările lor de origine din Europa de Est, inclusiv în România, pentru a obține informații despre germani. Documentarul a avut premiera la TIFF 2021 și a obținut Mențiunea Specială a Juriului în cadrul Competiției Românești la Astra Film Festival Sibiu 2021. Invitată la RRI, Oana Bujgoi Giurgiu a spus că a petrecut foarte mult timp pentru documentare și că povestea din film pleacă de la o secvență din primul ei film, Aliyah DaDa:



    Este o poveste din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, mai exact vorbim despre anul 1944, un an cu multe tulburări și schimbări de situație, un an în care războiul părea că se apropie de final și se căutau soluții pentru a se afla soarta prizonierilor aliați din Europa de Est. Este un moment în care cineva dintr-un serviciu secret are această idee foarte îndrăzneață și neobișnuită, să recruteze niște oameni simpli și să-i trimită în Europa de Est, pentru că această misiune n-ar fi putut fi îndeplinită de spioni britanici sau americani, ar fi fost prinși imediat. Și atunci s-a ajuns la această soluție, de a-i recruta pe spioni dintre cei care apucaseră să emigreze în Palestina înainte de război.


    Ca să rezum povestea Spionilor de Ocazie, pot spune că este un fel de Inglourious Basterds în variantă reală, pentru că lucrurile astea chiar s-au întâmplat, iar eu – trebuie să recunosc – m-am inspirat din trailerul filmului făcut de Quentin Tarantino. Povestea din Spioni de Ocazie este una destul de puțin cunoscută în România, de asemenea, destul de puțin cunoscută și în celelalte țări în care se petrece acțiunea. Trebuie spus că poveștile din film nu se petrec numai în România, sunt mai multe țări implicate. Din păcate, noi suntem obișnuiți să învățăm istoria noastră, locală, națională, plasată într-un context mai larg internațional, însă niciodată nu știm cum afectează anumite decizii politice sau militare, de exemplu, țările din jur, vecinii imediați. “


    Pentru a reconstitui poveștile spionilor de ocazie, Oana Bujgoi Giurgiu apelează la suite de fotografii, realizate de Alex Gâlmeanu. Montajul îi aparține Letiției Ștefănescu, sound design-ul lui Sebastian Zsemlye, iar muzica originală este compusă de Matei Stratan. Filmările au avut loc în România, Israel și Slovacia. Oana Bujgoi Giurgiu.



    Eu sunt un regizor de ocazie. Și la primul meu film situația a fost asemănătoare, pentru că mi-am dorit să spun multe povești savuroase, pline de substanță, care ar fi păcat să rămână nespuse. În cazul acesta, al documentarelor care prezintă povești din trecut, problema este că suportul de imagine pe care ți-l oferă arhivele de film, singurele pe care le poți avea din perioada respectivă, sunt destul de sărace. În plus, fiind vorba de război, imaginile pe care le poți folosi într-un film de acest tip sunt, cel mai adesea, în afara filmărilor de pe front, jurnalele ținute de cei implicați, acele jurnale de război. Încercând să ilustrez poveștile personale ale protagoniștilor mei a trebuit să găsesc o soluție, să le dau viață cu niște actori, și am ales aceste serii de fotografii ca modalitate.


    A fost o muncă uriașă, pe care n-aș mai lua-o de la capăt. Cu realizatoarea montajului, Letiția Ștefănescu, colaborez de multă vreme, de aceea aș putea spune că împărțim foarte mult dintr-un film, nu pot să mă numesc eu unicul autor al unui film, oricum n-aș putea face asta. În cazul acestui film trebuie să- i menționez pe toți cei care sunt părtași la opera finală. Alex Gâlmeanu, autorul fotografiilor, este un artist extraordinar, muzica originală este compusă de Matei Stratan și, de fapt, întreaga coloană sonoră este o lucrare în sine. Sound design-ul este semnat de Sebastian Zsemlye, practic tot ce înseamnă sunet este reconstruit, întreaga ambianța sonoră. Cred că Spioni de Ocazie este un film în care se vede ce înseamnă munca de echipă.



    Din distribuția filmului Spioni de Ocazie fac parte actorii Paul Ipate, Daniel Achim, Ioan Paraschiv, Mihai Niță, George Bîrsan, alături de mulți actori neprofesioniști. Printre cei care dau voce personajelor sunt Istvan Teglas, Ionuț Grama sau Radu Bânzaru.

  • Kino: Spielfilmdebüt des Schauspielers und Filmregisseurs Dorian Boguţă

    Kino: Spielfilmdebüt des Schauspielers und Filmregisseurs Dorian Boguţă

    Das Drehbuch der Produktion verfassten Dorian Boguţă und Loredana Novak, Kameramann war Barbu Bălăşoiu und den Film schnitt Tudor Popescu. Der Film Urma“ wurde von Hai Hui Entertainment produziert, in Koproduktion mit Mandragora, Actoriedefilm und Point Film. Oana Giurgiu, die Produzentin des Films, sagte uns, dass sie keinen Moment gezögert habe, Urma“ zu produzieren:



    Obwohl es sich um einen Debütfilm handelt, denke ich, dass es viel mehr als das ist, wenn man Dorian Boguţăs bisherige Erfahrungen berücksichtigt. Deshalb habe ich sofort zugesagt, als er mir vorschlug, gemeinsam an diesem Film zu arbeiten. Was das Drehbuch anbetrifft, so war die ursprüngliche Fassung ein sehr düsteres Drama. Wir fanden aber, dass es einen anderen Ansatz verdiente, und begannen daher die Zusammenarbeit mit Loredana Novak, mit der ich auch bei der Produktion von Tudor Giurgius »Why Me?« zusammengearbeitet hatte. Wir bekamen auch die Unterstützung von Tudor Voican. Der Film wurde in dieser Zusammensetzung zu einer Art Poesie, durch die wir das Drama des Pianisten entdeckten. Es handelt sich nicht um einen klassischen Thriller oder einen Krimi, sondern um eine Filmart, mit der sich rumänische Filmemacher noch nie auseinandergesetzt haben. Es ist eine andere Herangehensweise. Ich glaube, das Publikum ist, angesichts des Kassenerfolgs von Filmen, die andere Genres vorschlagen, für neue Erfahrungen bereit. Ich glaube auch an die Vielfalt, die uns der Film bietet.“




    Urma“ ist ein Krimi mit Thriller-Akzenten über Geheimnisse, die Menschen in unserem Umfeld verbergen. Ein berühmter Pianist verschwindet und ein Polizist fängt an, nach ihm zu suchen. Nach und nach erfährt er von seinen seltsamen Beziehungen und bizarren Entscheidungen, die eine Reihe überraschender Ereignisse auslösen. Nach dem Tod seiner Eltern ist er davon besessen, dass seine Schwester ihr Glück findet, und diese Besessenheit geht über die Grenzen der natürlichen Bruderliebe. Wir sprachen mit Marin Grigore, dem Schauspieler, der die Rolle des verschollenen berühmten Pianisten spielt.



    Genau das ist die Erfahrung des Films: Schritt für Schritt zu entdecken, wie sich die Geschichte entfaltet. Denn die Geschichte ändert sich je nach den Details, die wir im Laufe des Films entdecken. Obwohl dies Dorians erster Spielfilm ist, entwickeln sich die Dinge auf eine sehr reife Weise. Wir haben uns bemüht, während der gesamten Dreharbeiten das Geheimnis zu wahren, wobei das Geheimnis in dieser Produktion aus mehreren Elementen besteht: der Art und Weise, wie eine Szene interpretiert wird, der Art und Weise, wie die Figuren mit einer Situation umgehen oder die Beziehung der Figuren untereinander. Und Dorian hat während der Dreharbeiten immer auf eine Dosis Geheimnis geachtet, damit sich die Geschichte im Verlauf der Ereignisse entwickelt.“




    Der Schauspieler Marin Grigore, der den Pianisten Anton Ropot spielt, erzählt weiter von den Dreharbeiten:



    Nachdem ich einige Details über die Hauptfigur — einen Musiker — erfuhr, suchte ich nach einer Person, die der Figur ähnelt, um mich zu inspirieren, und ich fand sie. Ich habe viel Musik gehört, die von diesem Komponisten geschaffen wurde, aber ich habe auch viele Interviews verfolgt, um das Wesen der Figur einzufangen. Ich habe verstanden, dass Menschen wie Anton Ropot sehr exzentrisch sind und sich letztendlich nicht darum kümmern, was um sie herum geschieht. Sie leben sozusagen in einem Elfenbeinturm. Und das ist auch verständlich. Weil sie von dem, was sie tun, so besessen sind und so viel in ihre Schöpfung investieren, dass man sogar behaupten kann, dass sie nur dafür leben. Anton Ropot geht mit seinem Wunsch, etwas Gutes zu tun, bis zum Äu‎ßersten. Es sind Handlungen, die er vor sich selbst rechtfertigt.“




    Im Film spielen ferner: Mădălina Diana Ghenea, Dragoş Bucur, Teodor Corban, Lucian Ifrim und Liviu Pintileasa.

  • Truth, manipulation and propaganda in documentary films

    Truth, manipulation and propaganda in documentary films

    Film critic Ileana Birsan and documentary filmmakers Alexandru Solomon, Oana Giurgiu and Claudiu Mitcu were the guests of the latest event held by the Carturesti bookshop and CINEPUB dedicated to documentary films and their public.



    A well-documented history of Romanian Jews. 133 years ago, a small community from Moinesti leaves for the Holy Land to establish one of the first Jewish settlements in Palestine. Since then, the journey of the Jews to Israel has been intertwined with the history of modern Romania in a love/hate relationship whose influences we won’t be able to assess anytime soon. The story is presented visually in Dadaist style, thus paying tribute to the initiators of this movement, Tristan Tzara and Marcel Janco, two Jews originating from Romania. This is a short summary of the 2015 documentary film called Aliyah DaDa directed by Oana Giurgiu. Asked why she chose documentary film making for a career, Oana Giurgiu said this kind of film leaves a testimony over time. She also said it was regrettable that not many documentary films were made in Romania in the 1990s. Oana Giurgiu:



    Before this film, I was involved in cinema vérité and television documentary. For me it was important to go beyond my limits. It took me one year or two to find an appropriate working formula, because I found it very hard to break out of my comfort zone. For this film I had many materials from the archives and very many photos, portrait photos, because at the time only such types of photos used to be made. And if Dadaists did it otherwise, I decided to build with the help of collages”.



    Claudiu Mitcu directed many documentaries among which “Australia” produced by HBO, which received the Romanian Filmmakers Union prize in 2010. The French Embassy in Romania granted him the Human Rights Prize for the documentaries Australia and Two of us. In the debate held on the occasion of the Week of Documentaries on CINEPUB, Claudiu Mitcu said that for him the documentary was important because it presented real-life, contemporary stories, important for society. Claudiu Mitcu:



    “Many of my films are visually ugly because on many occasions I do not direct. I am only behind the camera. But I believe that, in this way, films are more credible, and that it is more useful for the viewer to see in this way the topics and stories that I am trying to present. Even if it is not filmed in a beautiful way, even if certain things are lost through a less artistic way of filming, the message is stronger and more credible. Of the 7 documentaries, two are similar in style. Each documentary has its own style and it is actually the nature of the topic that gives its style.”



    Alexandru Solomon has written and directed over 15 documentaries including The Man with 1000 Eyes (2001), The Great Communist Robbery (2004), Cold Waves (2007), Kapitalism (2010) and Four Homelands (2015). Taking over Oana Giurgiu’s comparison between the media and documentary films, Solomon pointed out that although most of the stories a documentary can tell may appear in the media as well, that doesn’t diminish the importance of documentaries. In his opinion, the media is some sort of a fast food whereas a documentary is a slow food, giving society a chance to ponder on its problems. Solomon also went on to say the fact that the transition of the 1990s had not been depicted in a documentary was a huge loss.



    “The discussion about a documentarian’s objectivity seems old-fashioned to me. A documentarian tries to give an angle over some part of the reality. There is the possibility to choose the direction you want to depict. And the fact that you place the camera in a certain place, it means that you’ve made a choice. So, there is this conflict, between your choice and the moment you want to capture on camera.”



    Alexandru Solomon is also promoting documentaries in his capacity as director of the One World Romania International Documentary Film and Human Rights Festival, an event due over March 13th and 19th. During the festival, 60 documentaries selected out of the 13 hundred enlisted are to be screened in theatres around Bucharest. Several related events, such as debates, workshops and exhibitions are also to take place during the festival. Fear and its various outcomes is the main theme of this 10th edition of One World Romania. Corrupt politicians from around the world take advantage of our fears and weaknesses to manipulate us. The weak are being harassed daily by those in power but some of the most determined are running against the flood risking everything to beat the system. One World Romania films go back to the origins of our fears, presenting ways we can overcome them. Among the festival’s traditional themes is justice, a theme very popular both in USA and Romania. There is a festival section entitled “Fearless Justice” presenting cases of citizens from Russia, Chad, Peru and Mexico who are fighting for justice or who get together in order to combat state aggression. (Translated by C. Mateescu, L. Simion and D. Bilt)

  • Doku-Veteran Alexandru Solomon: Medien sind Fastfood, Dokumentarfilme Slowfood

    Doku-Veteran Alexandru Solomon: Medien sind Fastfood, Dokumentarfilme Slowfood

    Vor 133 Jahren machte sich eine kleine jüdische Gemeinde nach Palästina auf, um dort eine Siedlung zu gründen. Seitdem sind Menschen in Rumänien und Israel in einer Hassliebe verbunden, deren Auswirkungen kaum messbar sind. Die Filmkünstlerin Oana Giurgiu drehte dazu einen Dokumentarfilm im dadaistischen Stil — eine Hommage an Tristan Tzara und Marcel Janco, zwei aus Rumänien stammenden Juden und Urhebern dieser Stilrichtung. Bis zu diesem Film habe ich nur Ciné-Vérité oder Fernsehreportagen gedreht und es war wichtig für mich, über meinen eigenen Schatten zu springen. Es hat mehr als ein Jahr, fast zwei gedauert, bis ich eine eigene Filmsprache entwickeln konnte — ich fand es schwer, aus mir selbst herauszugehen. Doch für diesen Film hatte ich sehr viel Archivmaterial, besonders Fotos — Porträtfotos, weil andere damals kaum gemacht wurden. Und deshalb habe ich eine Collage gemacht — einen umgekehrten Dadaismus“, erzählte die Filmschaffende Oana Giurgiu.



    Ihr Kollege Claudiu Mitcu hat schon mehrere Dokumentare gedreht, davon den vom Bezahlfernsehen HBO produzierten Film Australien“, der in 2010 den Preis des rumänischen Filmverbands bekam. Und die französische Botschaft verlieh Mitcu den Menschenrechtspreis für zwei Dokumentarfilme. Der Regisseur findet es gro‎ßartig, dass er gesellschaftlich relevante, wahre Geschichten erzählen kann: Viele meiner Filme sehen hässlich aus, weil ich oft keine Regie führe, sondern einfach nur drehe. Aber die Filme sehen so glaubwürdiger aus. Und es ist für den Zuschauer besser, wenn er die Themen, die Story, die ich zu liefern versuche, so aufnimmt. Auch wenn es kein schönes Bild ist, wenn bestimmte Dinge durch eine weniger künstlerisch geführte Kamera verloren gehen — die Botschaft kommt viel stärker und glaubwürdiger rüber. Von sieben Dokumentarfilmen sehen sich zwei stilmä‎ßig ähnlich. Jeder hat seinen eigenen Stil, den die Natur des Thema vorgibt“, so Dokumentarfilmer Claudiu Mitcu



    Regisseur Alexandru Solomon ist ein Veteran mit über 15 Dokumentarfilmen — er drehte schon 2001 den Mann mit 1000 Augen“, dann u.a. 2007 Cold Waves — Krieg auf Radiowellen“ oder 2010 Kapitalismus — unser Geheimrezept“. Zum Vergleich von Presse und Dokumentarfilm zieht er eine gastronomische Analogie heran: Die Medienberichterstattung ist Fastfood, Dokumentarfilme sind Slowfood. Sie halten der Gesellschaft einen Spiegel vor, in dem sie ihre Probleme sehen kann. Dass es keinen Film gibt, der die Transformation der 1990er Jahre behandelt, findet er schade. Und Objektivität ist eine komplizierte Frage meint Alexandru Solomon.



    Die Diskussion über die Objektivität des Dokumentarfilmers scheint mir obsolet zu sein. Der Dokumentarfilmer versucht, eine Perspektive über einen Teil der Realität zu geben. Es gibt diese Möglichkeit, eine Richtungswahl zu treffen. Wenn du die Kamera an einen Punkt setzt, hast du schon eine solche Wahl getroffen“, sagt Alexandru Solomon, der heute auch andere Aufgaben wahrnimmt. Er ist Direktor des Internationalen Dokumentarfilmfestivals One World Romania“ zum Thema Menschenrechte, das am Montag in Bukarest beginnt. Über 60 Dokumentarfilme werden gezeigt, sie wurden von 1300 eingeschickten Vorschlägen gewählt. Dazu gibt es Workshops, Rundtischgespräche, Ausstellungen. Engeres Thema ist die Angst und wie sie sich in der Gesellschaft manifestiert, umso mehr als korrupte Politiker und Populisten Kapital aus Angst und Schwäche herausschlagen und sie instrumentalisieren, um an die Macht zu kommen.

  • Adevăr, manipulare şi propagandă în filmul documentar

    Adevăr, manipulare şi propagandă în filmul documentar


    Criticul de film Ileana Bîrsan şi regizorii de filme documentare Alexandru Solomon, Oana Giurgiu şi Claudiu Mitcu au vorbit în cadrul un nou eveniment Cercul – un proiect Carturesti în parteneriat cu CINEPUB – despre filmele documentare şi publicul lor. S-a întâmplat cu ocazia Săptămânii documentarului pe CINEPUB.



    O istorie bine documentată a evreilor din România. Acum 133 de ani, o comunitate mică din Moineşti pleca spre Ţara sfântă, pentru a înfiinţa una dintre primele colonii evreieşti din Palestina. De atunci şi până azi drumul evreilor către Israel se împleteşte cu istoria României moderne printr-o relaţie de iubire şi ură ale cărei influenţe nu le vom putea cuantifica prea curând. Povestea istoriei este decupată vizual în stil dadaist ca un tribut adus iniţiatorilor curentului, Tristan Tzara şi Marcel Janco, doi evrei cu rădăcini în România. Este, pe scurt, povestea filmului documentar Aliyah DaDa (2015), regizat de Oana Giurgiu. Întrebată de ce a ales să facă documentar, Oana Giurgiu a spus că filmul de acest gen lasă o mărturie peste timp. Şi că este regretabil că în anii 90, în România, a fost un moment de pauză pentru filmul documentar. Oana Giurgiu: Tot ce am făcut înainte de filmul ăsta, a fost cine verite sau reportaj la televiziune. Adică pentru mine a fost important să-mi depăşesc condiţia. A durat un an şi ceva, aproape doi, să găsesc o formulă în care să mă încadrez cumva, pentru că mi-era foarte greu să ies din ceea ce ştiam. Pentru filmul ăsta aveam foarte multe materiale de arhive şi foarte multe fotografii, fotografii portret, pentru că pe atunci nu se făcea alt tip de fotografie. Şi dacă dadaiştii făceau invers, eu am construit cu ajutorul colajelor.



    Claudiu Mitcu a regizat mai multe documentare, dintre care Australia, produs de HBO, a fost premiat de UCIN în 2010. Ambasada Franţei în România i-a acordat Premiul Drepturile omului pentru documentarele Australia şi Noi doi. În dezbaterea organizată la Saptamana documentarului pe CINEPUB, Claudiu Mitcu a spus că pentru el, importanţa documentarului vine din faptul că prezintă nişte poveşti cât se poate de reale şi actuale, poveşti importante pentru societate. Claudiu Mitcu: Multe dintre filmele mele arată urât vizual pentru că de multe ori nu regizez. Doar filmez şi atât. Dar mi se pare că în felul acesta filmele sunt mult mai credibile. Şi că este mult mai util pentru privitor să vadă în felul acesta subiectele, poveştile pe care încerc să le livrez. Chiar dacă nu este filmat frumos, chiar dacă sunt anumite lucruri pierdute printr-o filmare mai puţin artistică, mesajul este mult mai puternic şi mai credibil. Din cele 7 documentare, două seamănă ca stil. Fiecare documentar are stilul lui şi natura subiectului îţi dă stilul.



    Alexandru Solomon a scris şi regizat peste cincisprezece documentare, printre care Omul cu o mie de ochi (2001), Marele jaf comunist (2004), Cold Waves – Război pe calea undelor (2007), Kapitalism – Reţeta noastră secretă (2010), România: patru patrii (2015). Reluând comparaţia lansată de Oana Giurgiu, dintre presă şi film documentar, Alexandru Solomon a spus că multe, cele mai multe dintre poveştile pe care le poate spune un documentar apar şi în media, dar asta nu diminuează importanţa filmului documentar. În viziunea sa, presa este un soi de fast food, documentarul un fel de slow food. Documentarul îi dă şansa unei societăţi de a se reflecta cu toate problemele ei, iar faptul că toată tranziţia anilor 90 nu se regăseşte într-un astfel de film reprezintă o pierdere uriaşă, spune Alexandru Solomon: Discuţia despre obiectivitatea documentaristului mi se pare desuetă.Documentaristul încearcă să dea o perspectivă asupra unei părţi din realitate. Există posibilitatea de a alege, de a decanta în ce direcţie mergi. Faptul că plasezi camera într-un loc deja înseamnă o alegere. Or, de multe ori există acest conflict, între alegerea ta şi momentul în care trebuie să prinzi ceva.



    Alexandru Solomon se ocupă şi de promovarea filmului documentar, în calitate de director al Festivalului Internaţional de Documentar şi Drepturile Omului One World Romania, care va avea loc în perioada 13-19 martie. În perioada respectivă vor fi proiectate la Bucureşti, în cinematografele Elvire Popesco, Eforie, Union şi Studioul Horia Bernea – Cinema Muzeul Ţăranului peste 60 de filme documentare, selectate dintre cele peste 1300 înscrise. De asemenea, pe parcursul întregii săptămâni, vor fi organizate mai multe evenimente conexe – dezbateri, ateliere, expoziţii. La cea de-a 10-a ediţie a festivalului One World Romania se vorbeşte despre frică – în general – şi despre diferite manifestări ale sale în societate. Politicieni corupţi din toată lumea profită de slăbiciunile şi temerile noastre şi ajung la putere exploatându-le. Cei mai slabi dintre noi sunt hărţuiţi zi de zi de cei mai puternici. Câţiva mai hotărâţi merg împotriva curentului, sacrificând tot ce au. Filmele One World Romania explorează originile temerilor noastre şi cum putem trece peste ele.Printre temele deja tradiţionale ale festivalului se află justiţia, un subiect care, la data alcăturii programului, a devenit extrem de actual atât în Statele Unite, cât şi în România. În secţiunea numită Dreptate fără frică se regăsesc mai multe cazuri în care cetăţeni din Rusia, Ciad, Peru şi Mexic îşi caută dreptatea pe cale legală sau se coalizează pentru a răspunde agresiunii statului.