Radio România Internațional

Tag: Oarba de Mureş

  • Oarba de Mureş

    Oarba de Mureş

    Astăzi vă propunem o vizită într-o zonă mai puţin dezvoltată turistic: Oarba de Mureș, sat aflat la doar 28 de kilometri de Târgu Mureș, ce aparține orașului Iernut din județul Mureș, Transilvania, în zona centrală a ţării.



    De Oarba de Mureş se leagă un episod tragic din istoria românilor, aici armata română suferind una dintre cele mai mari tragedii din întreaga ei istorie. Bătălia de la Oarba de Mureș, din 1944, a fost unul din episoadele sângeroase pentru eliberarea Ardealului de Nord, 11.000 de soldați pierzându-şi viaţa. La 76 de ani de la acest moment, poate fi vizitat Cimitirul Eroilor Români din Al Doilea Război Mondial, care este amplasat pe o amplă terasă din apropierea malului Mureșului. Acesta cuprinde 165 de însemne de căpătâi. Sunt înhumați aici cca 3.500 de eroi români, din care au fost identificați în arhive, până în prezent, 1.169 de militari. În centrul cimitirului se află un monument impunător, pe un soclu masiv, din beton în două trepte, se ridică o coloană cu o înălțime de 10 m. Soclul are, pe fațada principală, inscripționat textul: Glorie eroilor români căzuţi pentru apărarea patriei!



    De o parte şi de alta a dealului pe care este amplasat monumentul se găseşte şi Tabăra de Sculptură, cel mai mare parc cu sculpturi din această zonă a țării, cu peste 100 de exponate.



    Atrasă de traiul patriarhal, o familie de olandezi s-a stabilit aici de mai mulţi ani, a cumpărat o fermă unde creşte oi şi cai islandezi şi prin promovare personală a adus Oarba de Mureş în atenţia turiştilor străini.

    Janneke Vos de Groot (56 ani) fostă jurnalistă de televiziune ne-a povestit:


    Sunt şi grupuri de turişti care vin aici în sat şi mă duc cu ei prin toate părţile. Pentru că am scris şase cărţi despre România, mai ales despre zona asta. Şi sunt mulţi care au rămas interesaţi. Adică au vrut să vină să vadă personal cum este viaţa aici la ţară şi asta e un lucru foarte interesant. Pentru că , de obicei, mergem cu ei şi până la Braşov, la Cluj, la oraş, unde e frumos, dar totdeauna când îi întrebi după aceea ce le-a plăcut cel mai mult, ei întotdeauna zic că la Oarba de Mureş, la ţară, să vedem cum lucrează şi trăiesc oamenii simpli. Şi femeile din sat fac o ciorbă de zarzavat, pregătesc mâncare românească pentru un grup de musafiri şi asta crează o atmosferă atât de deosebită, că nici Casa Poporului nu este atât de populară pe cât e prânzul la Oarba de Mureş.



    Janneke a şi învăţat să gătească româneşte puţin, de la un vecin bătrân şi, cu siguranţă, se desfată cu toate mâncărurile noastre.





  • Janneke Vos de Groot din Olanda

    Janneke Vos de Groot din Olanda

    Janneke Vos de Groot vine din Olanda și este îndrăgostită de România, unde s-a stabilit de 15 ani, într-un sat din vestul țării, Oarba de Mureș. Mai întâi, împreună cu soțul ei, a dezvoltat o fermă de animale, iar acum crește cai islandezi. Este jurnalistă de meserie, iar povestea ei românească nu a început deloc optimist:


    “Mulțumesc pentru invitație. Când am ajuns prima oară în România era în anul 2005 și a fost o întâlnire cu această țară destul de urâtă. Am intrat pe la Oradea, pe la vamă. Imaginați-vă cum era acum 15 ani România, când era într-o stare foarte rea. Plouase mult, erau mulți oameni care cerșeau și erau mulți câini maidanezi pe stradă, iar unul a fost lovit mortal chiar în fața noastră. A fost o imagine dezastruoasă și i-am spus soțului meu, cu care urma să merg într-o vizită trei zile la niște cunoștințe: ok, trei zile, după care eu plec și nu mă mai întorc.


    Și iată, acum împlinim 16 ani. De ce? Pentru că am stat, într-adevăr, trei zile, dar am explorat România și m-am îndrăgostit, pentru că este o țară atât de frumoasă, cu o natură frumoasă, dar și cu oameni atât de calzi și primitori. A fost o experiență foarte plăcută. Noi deja căutam în Europa un loc unde voiam să mă stabilesc cu soțul meu. M-am hotărât să rămân în România și așa am făcut. Până acum am trăit aici cu plăcere, iubim satul nostru și țara voastră.


    Soțul meu avea deja în Olanda mulți cai, era crescător de cai islandezi, iar eu am cumpărat un astfel de cal și am devenit membră a clubului. Acolo m-am întâlnit cu soțul meu și ne-am căsătorit. Caii ne-au adus împreună, de fapt.



    Soțul meu visa încă din copilărie să ajungă fermier, dar în Olanda țara e mică, pământul e foarte scump, nu ai nicio șansă să devii fermier. Dar în alte țări din Europa, poți. Așa a pornit să caute un loc în Europa unde să înceapă o fermă. În 2007 România a intrat în Uniunea Europeană, iar eu m-am gândit că este o țară foarte interesantă și pentru mine, să scriu despre oamenii din Occident care lucrează aici, sau despre câțiva olandezi care deja s-au stabilit acolo. Dar primul scop pentru care am plecat în România era ferma.”



    Începutul a fost foarte greu pentru cei doi soți veniți dintr-o țară cu o cultură diferită. Au reușit să pună visul în practică, însă au fost nevoiți să renunțe la planul de a avea o fermă după un timp, din cauză că nu au găsit oameni cu care să poată duce la capăt proiectul. Totuși, nu au renunțat la noua lor poveste într-o țară în care viața era mai dificilă decât în Olanda natală. Dimpotrivă, acest nou fel de a trăi le-a deschis olandezilor noi perspective asupra vieții:


    “Eu vă pot spune din experiența proprie: lipsa de confort nu are nicio legătură cu fericirea. Vedeți, în Occident, în Germania, în Olanda, oamenii au o viață foarte confortabilă, statul are grijă de foarte multe aspecte, oamenii câștigă foarte bine și au condiții de trai mai bune decât noi la țară în România, dar totuși omul care are de toate nu e mai fericit cu viața lui decât dacă ar avea mai puțin. În România am găsit, mai ales la țară, în satul nostru, Oarba de Mureș, oameni care au foarte puțin, dar au un fel de fericire de a trăi, chiar dacă nu au prea multe, iar eu consider acest lucru foarte important, chiar esențial.


    Mai demult, mi-au povestit bătrânii din sat, localnicii nu aveau gaz, nu aveau curent, adică nici lumină. Atunci viața era grea. Acum toată lumea se plânge că nu avem asfalt, dar avem un drum de piatră care e foarte bun. Singura problemă care este la Oarba de Mureș e că nu avem apă de băut, nici canalizare. Avem gaze, avem curent, avem Internet foarte rapid — e o contradicție foarte interesantă. La țară este un stil de viață care este aproape de natură, rustic, în care nu există stres, trăiești lângă animale sălbatice, lângă grădina cu legume, cu anotimpurile, la fel cum s-a gândit și Dumnezeu.”



    Janneke și soțul ei se ocupă și de exportul unor instrumente muzicale fabricate în România- viori, contrabasuri, violoncele- în țări din Europa. Janneke, fiind jurnalistă, a scris încă de la începutul mutării în România despre experiențele ei de zi cu zi în noua țară. La început, a descris totul pe un blog personal în limba olandeză, care a avut mult succes. Poveștile ei au atras atenția unor edituri de carte din Olanda, care au decis să le publice. Așa s-au născut mai multe volume, printre care și o carte cu rețete de mâncăruri românești tradiționale. Am întrebat-o ce sfaturi ar avea pentru cineva care nu știe nimic despre România și ar vrea să o viziteze:


    “Birocrația e foarte mare și din păcate sunt foarte mulți oameni care îți promit o grămadă de lucruri, dar nu fac nimic. Trebuie să fii pregătit pentru așa ceva, dacă vrei să faci o afacere în România, trebuie să fii atent, pentru că sunt mai multe probleme pe care nu le cunoaștem în Occident. Dar în rest, cum am spus și la început, aveți o țară foarte frumoasă, pentru turiști mai ales aveți niște minuni: munții, Marea Neagră, aveți peisaje în Maramureș, Bucovina, peste tot găsești capodopere, chiar dacă e după colț. Am o rugăminte la locuitorii României: să avem grijă cu toții să nu aruncăm pe stradă ce nu ne mai trebuie și să iubim toate animalele pe care le ținem în casă, și câinii, pentru că sunt mulți abandonați, aruncați și la sate și e un lucru foarte urât. Să iubim pământul pe care ni l-a dat Dumnezeu.


    Vreau să închei cu o frază pe care a spus-o Prințul Charles al Marii Britanii, care are proprietate lângă Viscri: România este cel mai frumos secret ascuns al Europei. Am fost cu mulți turiști în România și pot să vă zic că 90% mi-au spus că într-o zi se vor întoarce, pentru că a fost o surpriză foarte mare și foarte frumoasă.”





  • Niederländisches Ehepaar züchtet Islandpferde in Rumänien

    Niederländisches Ehepaar züchtet Islandpferde in Rumänien

    Janneke Vos de Groot ist Journalistin, Schriftstellerin und Naturliebhaberin. Sie kommt aus den Niederlanden. Vor 15 Jahren kam sie nach Rumänien und wenig Zeit später lie‎ß sie sich hierzulande nieder. Sie und ihr Mann hatten schon in ihrer Heimat eine Leidenschaft für Islandpferde. Nebenbei sei gesagt, die beiden lernten sich tatsächlich bei einem Reitturnier kennen. Sie lie‎ßen sich in Rumänien in einem Dorf namens Oarba de Mureș nieder und begannen, den lokalen ländlichen Tourismus zu entwickeln.



    Janneke Vos de Groot erzählte uns, wie sie und ihr Mann auf die Idee kamen, Landwirte zu werden. Weil in den Niederlanden ein Stück Land so teuer ist, sahen sie sich in Europa um und entschieden sich für Rumänien. Ganz so einfach war es dann doch nicht, und wir fragten sie, was die grö‎ßte Schwierigkeit war:



    Die Sprache, mit Sicherheit! Wir hatten einen Lehrer in den Niederlanden, einen sehr guten, der die Sprache spricht. Wir waren sehr froh, in ein sehr kleines Dorf zu ziehen, aber dort spricht niemand Englisch oder Deutsch, so dass wir uns vom ersten Tag an in Rumänien zurechtfinden mussten. Am Anfang war die Sprache sehr schwer. Schwer war auch, eine andere Kultur ohne weiteres zu akzeptieren und tagtäglich zu leben. Und dann — die Bürokratie. Das waren die grö‎ßten Probleme.“



    Janneke erzählte uns von ihrer Leidenschaft für Pferde:



    Die Islandpferde waren schon immer unser Hobby, auch als wir in den Niederlanden lebten. Mein Mann und ich reiten viel. Die Zucht von Islandpferden war schon immer eine Leidenschaft von uns. Wir kamen mit neun Pferden hierher und haben jetzt 23. Wir haben drei oder vier, die wir reiten, aber die meisten haben wir für Besucher. Ein Islandpferd zu reiten, ist anders, denn sie haben eine andere Art zu gehen. Ein normales Pferd hat einen Schritt, einen Trab und einen Galopp, aber Islandpferde haben nur zwei Arten des Schreitens, die man kennen muss, sonst kann man sie nicht reiten.“



    Islandpferde sind die einzigen auf der Welt, die einen sogenannten Tölt haben, was bedeutet, dass das Pferd zu einem bestimmten Zeitpunkt drei Hufen auf dem Boden hat. Dadurch haben die Pferde einen leichten Gang, der für den Reiter sehr stabil ist, und sie können auch sehr leicht vom Trab zum Galopp beschleunigen. Janneke erzählte uns, dass sie einen sehr guten Platz für die Pferde, aber auch für die Menschen gefunden habe:



    Zu Hause haben wir immer in der Stadt gearbeitet, aber auf dem Land gelebt. Wir sind an weite, offene Flächen gewöhnt. Wir haben vielmehr an die Pferde gedacht, als wir hier in Rumänien weite Flächen gesucht haben, und einen Platz, um Landwirtschaft zu betreiben. Die Pferde sind immer drau‎ßen, sie haben viel Platz zum Bewegen, auch im Winter, das ist sehr gesund für sie. Alle sagen, dass wir hier in Oarba de Mureș viel saubere Luft haben. Ich wei‎ß nicht, ob das mehr der Fall ist als an anderen Orten, aber das ist ein kleines Dorf, die Landschaft ist wunderschön, wir haben viele Wildtiere. Nicht direkt im Dorf, aber in der Umgebung leben Bären, Wölfe, Schakale, Füchse, Rehe. Es ist wunderschön! Vor allem den Gästen aus Holland erzähle ich immer, wie schön es ist.“



    Janneke ist stark in die Entwicklung der Gegend involviert, deshalb sprach sie mit uns über Dinge, die sie stören und die sie ändern will:



    Die eine Sache, die mich stört, ist, dass Müll überall hingeworfen wird. Auch direkt aus den vorbeifahrenden Autos. Das ist etwas, das wir in diesem Jahr in Oarba de Mureș in Ordnung bringen müssen: eine Kampagne zum Aufräumen. Es gibt keinen Wald ohne Totholz, aber in den Niederlanden sind wir es einfach gewohnt, den Müll aufzuräumen, ihn zu speziellen Plätzen zu bringen und nicht herumliegen zu lassen. Aber hier ist es ein bisschen anders, und es gibt viele Leute, die einfach Sachen aus dem Autofenster werfen. Das meiste davon sind Plastikflaschen, die etwa 100 Jahre lang herumliegen. Es ist schade, ich sage den Leuten hier immer, dass ich dieses Dorf nicht erben werde, meine Kinder auch nicht, aber ihre Kinder werden es tun, und deshalb müssen sie den Müll aufsammeln und an die richtige Stelle werfen. In diesem Sinne müssen wir mit gutem Beispiel vorangehen.“



    Janneke Vos de Groot hat sechs Bücher über Rumänien geschrieben, vor allem über die Gegend, in der sie und ihr Mann sich niedergelassen haben. Ihre Werke verlocken viele Touristen zu einem Besuch. Sie versicherte uns, sie nehme ihre Gäste überall mit, wenn sie in der Gegend ankommen:



    Normalerweise fahre ich mit ihnen nach Brașov (Kronstadt) oder Cluj (Klausenburg). Das sind tolle Städte. Aber dann frage ich sie, was ihnen am besten gefallen habe. Sie sagen mir immer, dass es das Dorf war, Oarba de Mureș, wo sie einfache Leute arbeiten und leben sahen. Normalerweise bereiten die Dorfbewohner für die Gäste ein einfaches rumänisches Essen zu, und das sorgt für eine ganz besondere Stimmung. Nicht einmal der Parlamentspalast in Bukarest ist so beliebt wie ein gutes Mittagessen in Oarba de Mureș.“



    Wir fanden auch heraus, dass Janneke traditionelles rumänisches Essen liebt. Sie isst ganz gerne Sülze, Kuttelsuppe, Krautrouladen mit Fleisch oder Fleischknödelsuppe. Allerdings koche sie zu Hause immer noch holländisches Essen, wie sie uns eröffnete.



    Audiobeitrag hören:



  • Lecţie de viaţă româno-olandeză

    Lecţie de viaţă româno-olandeză

    Jurnalistă, scriitoare, dar şi iubitoare a vieţii în natură, Janneke Vos de Groot e originară din Olanda şi s-a stabilit în ţara noastră în urmă cu 15 ani. Ea şi soţul ei erau pasionaţi de caii islandezi, încă din Olanda, cei doi cunoscându-se la un concurs de cai. Stabiliţi în satul Oarba de Mureş, în oraşul Iernut, cei doi au reuşit să trăiască în natură şi să dezvolte chiar şi turismului rural în zonă.



    Janneke Vos de Groot ne-a povestit cum ideea de a deveni fermieri i-a venit soţului ei, dar, pentru că în Olanda pământul este deosebit de scump, au căutat în alte zone din Europa şi au ales România, unde dincolo de frumuseţea naturii, au întâmpinat şi dificultăţi. Care a fost cea mai mare?


    Limba! Am avut un profesor, în Olanda, foarte bun, un olandez care vorbeşte şi româneşte. Şi fericirea noastră era că ne-am mutat într-un sat foarte mic, unde nimeni nu vorbeşte nici engleză, nici germană, deloc, aşa că din prima zi a trebuit să ne descurcăm în limba română. La început, limba era foarte grea, dar după aia era o altă cultură şi birocraţia. Astea sunt problemele cele mai mari.



    Jenneke ne-a vorbit apoi despre pasiunea pentru cai: Era hobby-ul nostru în Olanda, caii din Islanda. Şi soţul şi eu călărim de mult şi reproducerea cailor din Islanda a fost întotdeauna pentru noi mai mult o pasiune. Aici am venit cu 9 cai şi acum avem 23. Avem 3-4 cai pe care călărim noi, dar nu punem cai la dispoziţia vizitatorilor. E un mod diferit de a călări pe cai islandezi decât pe cai obişnuiţi, pentru că aceştia islandezi au 4-5 stiluri de mers, un cal obişnuit are şi pas, trap şi galop, dar caii islandezi au două mersuri diferite la care trebuie să te pricepi, altfel nu ai cum să călăreşti.



    Caii islandezi sunt singurii din lume cu pasul tölt, care constă în faptul că, la un moment dat, animalul are trei picioare simultan pe pământ. Datorită acestui mers tölt, mişcarea cailor islandezi este legănată şi comodă pentru om, iar călăreţul se poate ţine foarte uşor în şa, deşi de la un tempo foarte lent, calul este capabil să-şi mărească viteza în foarte scurt timp, până la galop.



    Janneke Vos de Groot ne-a spus că este un loc sănătos atât pentru cai, cât şi pentru oameni:


    Noi totdeauna şi în Olanda, deşi am lucrat în oraşe, am locuit la ţară. Suntem obişnuiţi cu spaţiul. Dar mai mult pentru cai am căutat aici în România un loc cu libertate, să creştem cai, să facem agricultură. Caii sunt tot timpul afară, au spaţiu mare pentru mişcare şi iarna stau afară, e foarte sănătos pentru ei. Şi pentru noi e sănătos, bineînţeles. Toată lumea zice la Oarba de Mureş avem aer curat. Şi nu ştiu dacă e mai curat, decât în altă parte, dar e un sat mic, între dealuri, natura e foarte frumoasă, avem animale sălbatice, nu chiar în sat, dar în zonă, urşi, lupi, şacali, vulpi, cerbi, avem chiar de toate şi e minunat! Şi pentru musafiri din Olanda care vin aici spun întotdeauna că e foarte frumos.





    Janneke este foarte implicată în dezvoltarea zonei, aşa că a semnalat şi neplăceri, pe care îşi propune să le rezolve:


    Singurul lucru care mă enervează foarte mult este gunoiul care este aruncat din maşini peste tot. Asta este totuşi ceva ce mai trebuie să rezolvăm anul acesta la Oarba de Mureş: să facem o campanie de curăţenie! Nu există pădure fără uscături, dar în Olanda suntem atât de obişnuiţi să strângem gunoiul, să îl ducem în anumite locuri şi nu să îl aruncăm, numai ca să scăpăm de el, dar aici e un pic altfel şi sunt foarte mulţi oameni, care din mers aruncă gunoiul din maşină. În majoritate sunt sticle de plastic, de bere, iar asta rămâne în mediu peste 100 de ani. Şi e păcat, pentru că eu totdeauna zic şi oamenilor de aici din sat, că eu nu moştenesc satul acesta, nici copii mei, dar pentru copii voştri, pentru nepoţii voştri trebuie să strângeţi, să adunaţi şi să aruncaţi unde trebuie. În sensul ăsta totdeauna vrem să fim un pic un exemplu bun.



    Janneke Vos de Groot a scris şase cărţi despre România, mai ales despre zona în care s-au stabilit, aşa că a tentat mai mulţi turişti să vină să ne cunoască ţara. Iar, după cum ne-a povestit, atunci când vin în zonă, îi duce pe vizitatori pe peste tot.


    De obicei mă duc cu ei până la Braşov, la Cluj, oraşe frumoase, dar după aia când îi întreb ce v-a plăcut cel mai mult, ei totdeauna zic: viaţa de la Oarba de Mureş, la ţară, să vedem cum lucrează şi trăiesc oamenii simpli. Şi de obicei, femeile din sat fac o ciorbă de zarzavat şi pregătesc altă mâncare românească pentru grupul de musafiri şi asta dă o atmosferă foarte deosebită. Nici Casa Poporului nu este atât de populară pe cât e prânzul la Oarba de Mureş!



    Am aflat că în afară de piftie, Janneke iubeşte bucătăria românească: Mănânc orice. Mie îmi place foarte mult ciorba de burtă şi sarmale şi chiftele, totul e bun!



    Dar acasă, găteşte totuşi mai mult în stil olandez, cu excepţia câtorva reţete învăţate de la un vecin de la Oarba de Mureş.