Tag: observator

  • Măgura Zimbrilor

    Măgura Zimbrilor

    Astăzi vă invităm să ne urmaţi în vestul României,
    într-o zonă montană, mai precis în Munţii Ţarcu – Măgura Zimbrilor (în Carpaţii
    Meridionali), unde vă propunem o vizită inedită şi anume de observare a
    zimbrilor în mediul lor natural.


    Iar dacă zona a fost la
    început parte dintr-un proiect de cercetare şi de repopulare cu zimbri, astăzi
    ea se deschide din ce în ce mai mult pentru vizitare şi observare. Vine cu
    detalii Oana Mondoc, specialist dezvoltare comunităţi WWF România: Măgura Zimbrilor este gazda unui proiect ambiţios de resălbăticire a
    zimbrilor, adică reintroducerea lor în mediul natural, iar proiectul acesta
    care a început cu patru ani în urmă, vara asta a fost reîntregit de un nou
    punct de infrastructură deosebit şi anume un observator de peisaj şi faună
    sălbatică. Acest observator întregeşte cumva experienţa de urmărire a zimbrilor
    liberi, pe care noi o oferim aici, care durează o zi sau două, cu cel puţin
    încă o zi, în care am conceput ca oaspeţii să-şi petreacă o după-amiază
    într-unul dintre cele mai frumoase puncte de belvedere, din zonă, care are o
    privelişte asupra celor două văi, între care cutreieră şi zimbrii şi alte
    animale sălbatice, nestingheriţi de om. Observatorul acesta a fost gândit exact
    pentru ca turiştii să poată observa cu telescopul sau cu binoclul puse la
    dispoziţie de noi animalele sălbatice în lumea lor.


    Structura astfel realizată răspunde nevoii de a
    avea un spaţiu adăpostit de unde se pot observa zimbrii şi peisajul din Munţii
    Ţarcu, un spaţiu care să pună în valoare zona de tranziţie dintre pădure şi
    spaţiul deschis. Structura este formată din mai multe module cu formă
    triunghiulară, între care şi unul rezervat observării peisajului prin telescop,
    despre care vorbea şi interlocutoarea noastră, iar acoperişul în mai multe ape
    redă linia acoperişului unui sălaş tradiţional din zonă, din respect pentru
    cultura locală. Modul de realizare a pereţilor şi acoperişului, cu scânduri
    depărtate, facilitează integrarea structurii în natură şi creează un joc de
    lumini spectaculos, oglindind respect pentru natură şi peisaj.


    Deşi vizitarea zonei poate fi organizată oricând,
    ne sunt recomandate perioadele cu vreme bună. Revine Oana Mondoc: Vizitele de observare a zimbrilor necesită un pic de pregătire şi sunt
    întotdeauna ghidate de un ghid specializat de sălbăticie, parte din echipa
    noastră. Trebuie rezervate sau programate dinainte. Noi avem o excursie
    recomandată care durează două zile, o după amiază şi încă o zi de tracking pe
    bază de urme şi prin pădure pe urmele animalelor sălbatice şi încă o după
    amiază şi, în principiu, o noapte, care să implice observarea de la distanţă.


    Particularizarea vizitelor se referă atât la
    durata şederii în zonă, cât şi la tipul de cazare, aici oaspeţii putând înopta
    la localnici, dar şi la corturi de campanie, chiar şi spre vârful Ţarcu (de
    2.190 m), masa constând şi în picknicuri, dar şi în cine la localnici sau foc
    de tabără, pe munte.