Tag: Oedip Redux

  • Jurnal românesc – 18.11.2019

    Jurnal românesc – 18.11.2019

    Partidul
    Conservator din Marea Britanie, condus de premierul Boris Johnson, a anunţat
    că, dacă va câştiga alegerile parlamentare din 12 decembrie, va pune capăt
    tratamentului preferenţial acordat imigranţilor proveniţi din Uniunea
    Europeană. Conservatorii britanici spun că, începând din ianuarie 2021,
    cetăţenii UE vor trebuie să aştepte 5 ani înainte de a avea acces la plăţi
    sociale, comparativ cu 3 luni în prezent. Totodată şi-au anunţat intenţia de a
    majora suprataxa plătită de imigranţi pentru a avea acces la Serviciul Naţional
    de Sănătate de la 400 lire sterline, în prezent, la 625 de lire sterline
    începând de anul viitor, şi că îi vor extinde aria de competenţă încât să-i
    cuprindă pe toţi lucrătorii străini, inclusiv pe cei din UE. Recent, guvernul
    de la Londra a declarat că îi va expulza pe cetăţenii din UE după #Brexit în
    cazul în care aceştia nu reuşesc să se înscrie la timp pentru noile statute
    pre-settled sau settled şi că va acorda clemenţă doar
    în situaţii excepţionale. În luna august, ambasadorul României în Marea
    Britanie, Dan Mihalache, le recomanda românilor din UK să se înscrie, până pe
    31 decembrie 2020, pentru obținerea noului tip de rezidență. Potrivit
    Ministerului de Interne de la Londra, 388.600 de români din Regatul Unit au
    depus astfel de cereri, din cei peste 400.000 de conaţionali care se estimează
    că trăiesc în Marea Britanie.




    Pompierul Iulian
    Rotariu de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani a câştigat
    ultra-maratonul Ultra Africa Race care s-a desfăşurat, în perioada
    10-14 noiembrie, în Mozambic. Potrivit ISU Botoşani, subofiţerul a reuşit să
    îşi domine adversarii pe tot parcursul celor cinci etape. 16 alergători din
    întreaga lume au luat startul Ultra Africa Race, care s-a
    desfăşurat între provinciile Gaza şi Inhambane din sudul Mozambicului. Ei au
    avut de parcurs 220 de km în cinci etape. Competiţia a fost organizată de
    postul de televiziune Canal Aventure, specializat în concursuri extreme. Iulian
    Rotariu, primul şi singurul român care a participat la această cursă, a alergat
    în scop caritabil, încercând să sprijine în acest mod activitatea Asociaţiei
    Părinţilor Copiilor cu Autism Botoşani. Românul este şi câştigătorul
    ultramaratonului The Track desfăşurat între 15 şi 24 mai 2018 în
    Australia.


    Românii din
    comuna Mahala, aflată în regiunea ucraineană Cernăuți, au la dispoziţie o
    grădiniță nouă cu predare în limba română, transmite Agenţia BucPress.
    Construcţia a fost sprijinită financiar de Primăria Sectorului 4 al
    Municipiului București, în baza unui acord de înfrățire încheiat în urmă cu 7
    luni. Potrivit documentului, pe lângă realizarea grădiniței Universul
    Prichindeilor, ce dispune de 120 de locuri, mai sunt planificate
    ridicarea unei a doua grădiniţe, a unei şcoli şi a unei biblioteci.
    Comuna Mahala are patru sate și peste 7.000 de locuitori români, iar noi
    nu am avut grădiniță niciodată, a declarat primarul comunei, Elena
    Nandriș. La rândul său, Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a spus că demersul
    îşi propune stimularea identității naționale și sprijinirea comunitățiilor de
    români din afara granițelor. Între 400.000 şi 500.000 de români trăiesc în
    Ucraina, potrivit statisticilor. Cei mai mulți, 250.000, locuiesc în regiunea
    Cernăuți, 130.000 în regiunea Odessa şi 40.000 în Transcarpatia.




    Turneul
    Oedipe Redux, o re-imaginare în cheie de jazz a capodoperei lui
    George Enescu, realizat de artistul Lucian Ban şi de violonistul american Mat
    Maneri, va avea loc în cadrul Festivalului Internaţional de Arte Europalia şi
    va cuprinde cinci concerte susţinute în perioada 19 – 29 noiembrie. Spectacolul
    va fi prezentat, pe 19 noiembrie, la Dudelange, în Luxemburg, pe 22 noiembrie,
    la Amsterdam, în Olanda, pe 23 noiembrie, la Schiltigheim, în Franţa, pe 27
    noiembrie, la Bruxelles, în Belgia, şi pe 29 noiembrie la Haga, în Olanda.
    Alături de Lucian Ban şi Mat Maneri, pe scenă vor urca vocalistul de origine
    austriacă Theo Bleckmann, clarinetistul francez Louis Sclavis, interpreta şi
    compozitoarea americană de origine taiwaneză Jen Shyu, contrabasistul John
    Hebert, percuţionistul american Tom Rainey şi conaţionalul său trompetistul
    Ralph Alessi. România, ţară invitată de onoare la Europalia, prezintă, în
    intervalul octombrie 2019 – ianuarie 2020, peste 250 de evenimente.










    Pelicula
    Ivana cea Groaznică, regizată de Ivana Mladenović, a câştigat
    trofeul Golden Pram pentru cel mai bun lungmetraj la cea de-a 17-a ediţie a
    Festivalului de Film de la Zagreb, care a avut loc între 7 şi 17 noiembrie în
    Croaţia. Ivana Mladenović s-a născut în 1984, în Serbia. A studiat Dreptul la
    Belgrad şi apoi s-a mutat în România, unde a absolvit secția de Regie a
    Universității de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca
    Caragiale și masterul în Regie de film. Debutul ei în
    lungmetraj-documentar, Turn Off The Lights, a avut premiera la
    Festivalul Internațional de Film de la Tribeca în 2012 și a fost recompensat
    atât cu trofeul Heart of Sarajevo pentru cel mai bun documentar,
    cât și cu premiul Gopo. Lungmetrajul a mai fost distins şi cu premiul special
    al juriului secţiunii Cineasti del Presente din cadrul ediției 2019
    a Festivalului de Film de la Locarno.