Tag: OIM

Migraţia este un fenomen vechi, care are loc dinspre şi înspre toate direcţiile. Oameni, care îşi doresc de obicei mai mult, aleg să plece către o altă ţară, în care trebuie să se adapteze la situaţii la care adesea nici nu s-au gândit. Circumstanţele în care ajung îi pot face să regrete decizia luată iniţial şi să dorească repatrierea. Organizaţia Internaţională pentru Migraţie îi sprijină pe migranţii care nu se pot adapta în ţara gazdă prin programul de repatriere voluntară asistată.

Migranţii se pot repatria voluntar din România încă din 1993, dar abia în anul 2002 guvernul României a semnat un memorandum cu OIM pentru realizarea unui cadru optim de repatriere voluntară asistată şi reintegrare.

Maria Voica, coordonator program OIM ne spune despre ce este vorba: “Programul de repatriere voluntară umanitar asistată şi reintegrare este un program care oferă şansa unui nou început, un program care oferă migranţilor cu şedere ilegală în România sau a căror şedere a devenit ilegală posibilitatea de a se întoarce acasă cu demnitate, în siguranţă şi cu un mic bagaj pentru a începe ceva acasă, ceva constructiv şi în folosul familiei, dar şi al comunităţii în care se întorc.”

Migranţii pot fi sprijiniţi prin achizitionarea biletelor de transport, prin asistenţă pe toată durata transportului, îmbarcare şi sosirea în ţara de destinaţie, iar odată ajunşi acasă, reprezentanţii OIM din ţările de origine, îi întâmpină la aeroport, îi însoţesc până acasă, după care încep o muncă de consiliere pentru reintegrarea în ţara de origine. Consilierea pentru reintegrare este o etapă foarte importantă, pentru că asigură sustenabilitatea proiectului.

Care este bilanţul proiectului după doi ani de funcţionare aflăm tot de la Maria Voica: “280 de persoane informate şi consiliate cu privire la repatrierea voluntară, ţinta fusese de 400, dar numărul de migranţi cu şedere ilegală sau a căror şedere a devenit ilegală a scăzut foarte mult, atingerea ţintei devenind practic imposibilă. 32 persoane înscrise la cursuri vocaţionale, cursuri cu tematică de educaţie antreprenorială, realizate de colegii de la Asociaţia Servicul Apel, partener oficial OIM în implementarea acestui proiect. 109 persoane repatriate voluntar, 20 persoane care au beneficiat de pachetele sociale, alimente şi îmbrăcăminte, şi 43 persoane beneficiare de sprijin şi asistenţă pentru reintegrare, dintre care 30 au accesat efectiv alocaţia pentru reintegrare şi au obţinut contravaloarea în bunuri şi servicii unei sume de 1200 dolari.”

Suma de 1200 dolari pe care migrantul o poate primi constă în bunuri şi servicii după ce se întoarce acasă. Cu suma aceasta de bani poate fie să înceapă o afacere, fie o activitate care să genereze venit pe termen mediu sau lung, fie poate să se înscrie la cursuri vocaţionale, să se reorienteze profesional, pentru a începe o viaţă nouă acasă.

Repatrieri voluntare au început slab din 2006, cu 20 persoane pe an, pentru a se ajunge la aproximativ 300 pe an., Inspectoratul pentru migrări consideră că opţiunea repatrierii voluntare a cetăţeanului străin aflat într-o situaţie ilegală îi oferă acestuia o mai mare protecţie. Mariana Dumitrache, ofiţer migrări: Pentru noi este mult mai bine să ştim că un cetăţean străin doreşte să plece repatriat voluntar, dar nu stă ascuns, nu stăm noi să-l căutăm, pentru că se poate întâmpla orice pe teritoriul României în momentul în care rămâi într-o situaţie ilegală. Eşti singur.”

Adele a apelat la o agenţie din Manila care se ocupă de toate formalităţile atunci când un cetăţean doreşte să plece din ţară. A ales România şi a semnat un contract prin care se angaja ca baby-sitter: Am venit în România în octombrie anul trecut. Am venit pentru că sunt mamă singură şi trebuie să plătesc pentru educaţia fiicei mele. Doream să muncesc în ţările arabe, dar la agenţie m-au întrebat de ce nu vreau să lucrez în România, pentru că este în Europa şi am vrut să o văd, dacă tot e în Europa. Prima ţară din Europa, pentru că ăsta este visul meu.”

Şi Ruby a venit în România din Filipine cu un contract de muncă ca baby-sitter. În timp ce pe piaţa muncii din România bonele filipineze beneficiază de reputaţia de a fi foarte harnice pentru că pe bani puţini se ocupă şi de copii, dar şi de treburile casei, firmele care le intermediază angajarea din ţara de origine le promit condiţii mult mai bune, bani mai mulţi şi muncă mai uşoară: Ruby, repatriată în Filipine: La început erau aşa calzi, dar peste puţin timp angajatoarea mea s-a schimbat: de aceea a trebuit să plec de la familia la care lucram, din cauza atitudinii lor, care mă chinuia. La început au spus că trebuie doar să am grijă de copil, dar când am ajuns acolo, aveam de făcut toate treburile din casă: gătit, curăţenie, spălatul rufelor, totul de una singură. Este ok să muncesc mult, dar dacă mă tratezi frumos, eu doar asta am cerut, dar nu le-a păsat. De asta am plecat”.

În plus din suma promisă de 400 euro pe lună, o singură lună Adele şi Ruby au primit 200, în rest doar 100, aşa că au ales să plece de la familiile angajatoare, au rămas fără contracte de muncă şi au devenit migrante ilegale.

Ambele au intrat în programul de repatriere voluntară asistată, iar astăzi se află în Filipine, unde Adele a ales să-şi cumpere o motocicletă cu banii oferiţi de OIM în ajutor, pentru a face transporturi de marfă pentru şcoala din localitate, astfel putând asigura cheltuielile zilnice ale fiicei sale.