Tag: Olanda

  • Jurnal românesc – 28.12.2020

    Jurnal românesc – 28.12.2020

    ***Guvernul olandez a decis ca, începând din 29 decembrie, persoanele cu vârsta de peste 13 ani, care intenţionează să efectueze o călătorie în Regatul Ţărilor de Jos, au obligativitatea prezentării unui rezultat negativ al unui test tip PCR pentru depistarea SARS-CoV-2 efectuat în ultimele 72 ore. Documentul care atestă rezultatul trebuie să fie redactat în limbile engleză, germană, franceză, spaniolă sau olandeză.

    Potrivit MAE român, companiile de transport au primit instrucţiuni din partea autorităţilor olandeze de a verifica dacă pasagerii care se îmbarcă în ţările considerate de risc, inclusiv România, sunt în posesia unui astfel de act. În cazul în care oamenii nu au asupra lor acest document nu le va fi permisă îmbarcarea. Potrivit MAE olandez, această restricţie se aplică şi persoanelor aflate în tranzit aeroportuar. Exceptaţi sunt minorii cu vârsta sub 13 ani, călătorii din zone considerate sigure, cei care se deplasează cu autoturismul personal, lucrătorii şi studenţii din zonele aflate la maximum 30 de km de frontiera olandeză, titularii de paşapoarte diplomatice, oficialii guvernamentali străini, persoanele care lucrează în domeniul transportului de mărfuri, în sectorul energetic, echipajele aeronavelor şi navelor de croazieră şi pasagerii zborurilor care nu au Olanda ca destinaţie finală, dar trebuie să aterizeze pe un aeroport olandez din motive neprevăzute.

    MAE român atrage atenţia că rezultatul negativ al unui test PCR prezentat la punctele de frontieră nu va exonera persoanele care călătoresc în Olanda din ţările considerate de risc de recomandarea fermă de a intra în autoizolare timp de 10 zile de la data sosirii. Românii pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Haga, 0031 703 54 15 80 şi 0031 703 31 99 80. Conaţionalii care se confruntă cu o situaţie de urgenţă pot apela linia telefonică specială a ambasadei 0031 651 59 61 07.

    ***Guvernul de la Ankara a prelungit şi în preajma Anului Nou măsurile adoptate în contextul pandemiei de COVID-19, anunţă Ministerul de Externe român. Astfel, circulaţia persoanelor este restricţionată pe tot teritoriul Turciei începând de vineri, 31 decembrie, de la ora 21.00, până luni, 4 ianuarie, la ora 5.00. Totodată, persoanele cu vârsta de peste 65 de ani vor putea ieşi din casă numai între orele 10.00 şi 13.00, iar cele sub 20 de ani numai între orele 13.00 şi 16.00. Această restricţie nu se aplică cetăţenilor străini aflaţi pe teritoriul Turciei în scop turistic. Turiştii sunt obligaţi să deţină un cod de identificare unic, denumit HES Code, pentru a putea utiliza mijloacele de transport rutier, aerian, feroviar sau maritim, precum şi pentru a li se permite accesul în spaţiile de cazare şi centre comerciale. Acest cod poate fi obţinut prin trimiterea unui SMS cu textul HES (spaţiu) Cetăţenia (spaţiu) Seria paşaportului (spaţiu) Anul naşterii (spaţiu) Numele de familie la numărul de telefon 2023, disponibil doar în Turcia. Codul HES poate fi obţinut şi anterior sosirii în Turcia, prin intermediul aplicaţiei mobile Hayat Eve Sigar, disponibilă în App Store şi Google Play. Bucureştiul le reaminteşte românilor că pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Ankara şi ale Consulatelor Generale de la Istanbul şi Izmir disponibile pe site-ul mae.ro.

    ***Autorităţile din Muntenegru au revizuit, din 25 decembrie, condiţiile de acces în această ţară, transmite Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti. Intrarea în Muntenegru se poate face doar în baza unui rezultat negativ al unui test de tip PCR pentru infecţia cu SARS-CoV-2, care să fi fost efectuat cu cel mult 72 ore înainte de momentul prezentării la frontieră. Pentru cetăţenii străini sau români cu domiciliul sau reşedinţa în Muntenegru se acceptă şi rezultatul pozitiv al unui test de anticorpi.

    Noile măsuri se aplică pentru toţi cetăţenii străini, cât şi pentru muntenegrenii care au călătorit, în ultimele 15 zile, în statele sau regiunile aflate pe listele verzi şi galbene de risc epidemiologic. Oamenii aflaţi în tranzit, membrii corpului diplomatic, ai misiunilor şi organizaţiilor internaţionale acreditate în Muntenegru, precum şi minorii până în 5 ani sunt exceptaţi de la aceste reguli. Bucureştiul le recomandă românilor care intenţionează să se deplaseze în Muntenegru în perioada următoare să nu staţioneze mai mult de 12 ore în ţări sau zone aflate pe lista galbenă, iar la punctele de trecere a frontierei să prezinte paşaportul pentru a evita să fie plasaţi în autoizolare sau carantină instituţionalizată. Românii pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Podgorica 0038 220 61 80 41. Pentru situaţii de urgenţă există linia specială a misiunii diplomatice 0038 269 87 17 60.

    ***Filmul documentar Crăciun în Transilvania este prezentat online începând din 23 decembrie de reprezentanţa în Suedia a Institutului Cultural Român. Pelicula, cu subtitrare în limba suedeză, îi are protagonişti pe academicianul Georgeta Stoica, istoricul de artă Doina Işfănoni și etnocoreologul Silvestru Petac, de la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, care vorbesc despre tradițiile din satele transilvane. Filmul poate fi vizionat pe conturile de Facebook şi YouTube ale ICR Stockholm.

  • MAE: Noi condiții de călătorie în Regatul Țărilor de Jos, în contextul pandemiei de COVID-19

    MAE: Noi condiții de călătorie în Regatul Țărilor de Jos, în contextul pandemiei de COVID-19

    Ministerul Afacerilor Externe precizează că, în conformitate cu informațiile comunicate public de către autoritățile olandeze, începând cu data de 29 decembrie, ora 00:01, persoanele cu vârsta de peste 13 ani care intenționează să efectueze o călătorie pe cale aeriană, feroviară, maritimă sau cu autocarul în Regatul Țărilor de Jos, au obligativitatea prezentării unui rezultat negativ al unui test molecular tip PCR pentru depistarea infecției cu virusul SARS-CoV-2, efectuat în ultimele 72 ore, în una din limbile engleză, germană, franceză, spaniolă sau olandeză.


    Potrivit MAE, companiile de transport au primit de la autoritățile olandeze instrucțiuni de a verifica dacă pasagerii care se îmbarcă în țările considerate de risc (inclusiv România) pentru a călători spre Regatul Țărilor de Jos sunt în posesia unui rezultat negativ al unui test molecular tip PCR pentru depistarea infecției cu virusul SARS-CoV-2, realizat cu maximum 72 ore anterior momentului călătoriei. Nu va fi permisă îmbarcarea persoanelor care nu vor prezenta rezultatul negativ al testului. Companiile aeriene vor informa pasagerii cu privire la aceste noi măsuri. Din informațiile furnizate de Ministerul de Externe olandez, restricția se aplică și persoanelor aflate în tranzit aeroportuar.

    Sunt exceptate de la obligativitatea prezentării unui test PCR negativ următoarele categorii de persoane:

    *Persoanele cu vârsta sub 13 ani;

    *Călătorii din zone considerate sigure (lista publicată aici)

    *Lucrătorii și studenții din zona de frontieră (30 km față de frontieră);

    *Titularii de pașapoarte diplomatice sau ID-uri diplomatice emise de MAE olandez;

    *Șefii de stat și membrii de guvern;

    *Persoanele care lucrează în domeniul transportului de mărfuri sau alte tipuri de transport (șoferii de camioane, persoanele care lucrează pe nave care transportă containere, vrachiere, cisterne, nave de pescuit, precum și persoanele care lucrează în sectorul energetic pe platformele de petrol și gaze și în parcurile eoliene, companiile offshore care furnizează servicii acestui sector și echipajul aerian, de croazieră și de feribot atunci când călătoresc în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu);

    *Navigatorii care dețin carnet de marinar și călătoresc în interes de serviciu. Excepțiile nu se aplică navigatorilor de pe iahturi comerciale sau ambarcațiuni de agreement;

    *Pasagerii zborurilor care nu au Olanda ca destinație finală, dar trebuie să aterizeze pe un aeroport olandez din cauza unor circumstanțe neprevăzute;

    *Pasagerii cu un ordin de călătorie NATO sau cu o viză NATO-2;

    *Obligativitatea prezentării unui rezultat negativ al unui test molecular tip PCR pentru depistarea infecției cu virusul SARS-CoV-2 nu se aplică, deocamdată, pentru persoanele care călătoresc cu autoturismul personal în Regatul Țărilor de Jos;


    Rezultatul negativ al unui test PCR SARS-CoV-2 prezentat la punctele de frontieră nu va exonera persoanele care călătoresc în Regatul Țărilor de Jos din țările considerate de risc de recomandarea fermă de a intra în autoizolare (self-quarantine) timp de 10 zile de la data sosirii.

    Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Haga, 0031 70 354 15 80 / 0031 70 322 86 12 / 0031 70 331 99 80, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al Ambasadei României la Haga, 0031 651 596 107.

    Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet:

    http://www.mae.ro/node/51932, https://haga.mae.ro/ și http://www.mae.ro/.

    Sursa Ministerul Afacerilor Externe

  • Jurnal românesc – 18.12.2020

    Jurnal românesc – 18.12.2020

    Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a actualizat lista
    ţărilor, zonelor şi teritoriilor cu risc epidemiologic ridicat pentru care, la
    revenirea în România, se impune carantina la domiciliu timp de 14 zile.
    Italia
    a fost eliminată din document, însă au fost adăugate Republica Moldova, Olanda,
    Cipru şi Turcia. În prezent, 37 de state se află în zona galbenă, între care
    Bulgaria, Serbia, Ungaria, Croaţia, Austria, Portugalia, Cehia, Suedia, Elveţia
    şi Statele Unite ale Americii.

    Persoanele care intră în izolare pentru două
    săptămâni pot ieşi după a 10-a zi, dacă efectuează un test pentru SARS-CoV-2 în
    a 8-a zi de carantină, iar rezultatul acestuia este negativ și nu prezintă
    simptomatoe specifice bolii. Exceptaţi de la măsura carantinării sunt cei care
    au avut COVID-19 în ultimele 90 de zile. Lista ţărilor din zona galbenă de risc
    este actualizată săptămânal în funcţie de rata de incidenţă cumulată la 100.000
    locuitori.




    Toate persoanele care intră în Grecia începând din 18 decembrie sunt
    obligate să se autoizoleze la domiciliu pentru o perioadă de trei zile,
    transmite Ministerul român al Afacerilor Externe.
    Măsura, valabilă până pe 7
    ianuarie 2021, este complementară celorlalte condiţii deja în vigoare,
    respectiv obligativitatea prezentării unui rezultat negativ al unui test PCR
    efectuat cu maximum 72 de ore anterior intrării pe teritoriul elen, completarea
    formularului de localizare şi, în cazul intrărilor pe la frontierele rutiere,
    efectuarea unui test rapid, cu rezultat imediat. Exceptaţi sunt conducătorii
    auto de transport internaţional de mărfuri care se află în tranzit sau care
    preiau marfă din Grecia şi părăsesc imediat teritoriul acestui stat.

    În cazul
    în care aceştia rămân mai multe zile, sunt obligaţi să intre în autoizolare
    până la momentul plecării sau până la expirarea perioadei de trei zile.
    Măsurile vin în contextul în care Atena a prelungit carantina naţională până pe
    7 ianuarie. MAE le reaminteşte românilor că pot solicita asistenţă consulară la
    numărul de telefon al Ambasadei României la Atena +30 2106 774 035 sau al
    Consulatului General de la Salonic +30 2310 340 088. Pentru situaţii de urgenţă
    există liniile telefonice speciale ale reprezentanţei diplomatice +30 6978 996
    222 şi ale Consulatului +30 6946 049 076.




    Persoanele care călătoresc în Austria, inclusiv cele din România,
    vor fi plasate în carantină pentru 10 zile imediat după intrarea pe teritoriul
    austriac, transmite Ministerul de Externe.
    Măsura carantinării, care intră in
    vigoare din 19 decembrie, poate fi suspendată în urma prezentării rezultatului
    negativ al unui test pentru infecţia cu SARS-CoV-2, efectuat nu mai devreme de
    a 5-a zi de la intrarea în Austria pe cheltuiala persoanei în cauză. MAE român
    precizează că restricţia se va aplica pe o perioadă nedeterminată.

    De asemenea,
    toate persoanele care intră în Austria trebuie să completeze şi să deţină în
    format fizic formularul Declaraţie de carantină, disponibil pe site-ul guvernului
    de la Viena. Bucureştiul reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă
    consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Viena +43 1503 24 65
    şi +43 1505 23 81. Pentru situaţii de urgenţă există linia telefonică specială
    a misiunii diplomatice +43 6991 172 60 27.




    Piese din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României,
    relevante pentru legăturile italo-române, sunt prezentate pe pagina de Facebook
    și pe canalul YouTube ale Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică
    de la Veneţia, într-o serie video intitulată Fragmente de istorie italo-română.

    Evenimentul a fost deschis, pe 15 decembrie, de episodul dedicat copiei
    Columnei lui Traian realizată între anii 1934-1940 de meşteri de la Vatican şi
    care l-a avut invitat pe directorul Muzeului Naţional de Istorie a României,
    Ernest Oberländer-Târnoveanu.

    Seria va continua pe 6 ianuarie, cu ocazia
    Bobotezei, cu o prezentare a veşmântului bisericesc din secolul al 17-lea
    realizată de istoricul Andrei Marius Trifu. Pe 24 ianuarie, cu ocazia
    celebrării Unirii celor două Principate româneşti: Ţara Românească şi Moldova,
    este programată prezentarea distincţiei Ordinul Sfinţii Mauriciu şi Lazăr, în
    grad de Mare Cruce, conferite domnitorului Alexandru Ioan Cuza de către Regele
    Emanuel al II-lea. Seria video se va încheia pe 27 ianuarie cu un material despre
    portretul istoricului Nicolae Iorga, semnat de pictorul Dan Băjenaru,
    fondatorul Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia.
    După difuzare, materialele video pot fi vizionate pe pagina de Facebook a IRCCU
    Veneţia.

  • Jurnal românesc – 27.08.2020

    Jurnal românesc – 27.08.2020

    Autorităţile din Belgia au inclus România în zona roşie de risc
    epiodemiologic. Ministerul Afacerilor Externe transmite că, începând din 26
    august, cei care vin din ţara noastră trebuie să intre în autoizolare şi, după
    sosire, să efectueze un test pentru depistarea infecţiei cu SARS-CoV2. Oamenii
    sunt rugaţi să contacteze medicul curant, respectiv un medic de familie, care
    să dispună testarea, ce va fi asigurată de autorităţile belgiene. Totodată, MAE
    reaminteşte că, începând cu 1 august, toate persoanele care sosesc în Regat
    sunt obligate să completeze cu 48 de ore anterior intrării pe teritoriul
    belgian formularul Passenger Locator Form, care poate fi accesat online la adresa
    travel.info-coronavirus.be. Persoanele care călătoresc pe alte rute decât
    aeriană sau navală şi care rămân pe teritoriul Belgiei maximum 48 de ore,
    precum şi cele a căror călătorie în afara Belgiei nu depăşeşte 48 de ore sunt
    exceptate de la măsura completării formularului. Cetăţenii români pot solicita
    asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Bruxelles
    +32 023 47 53 38, +32 023 45 00 40 şi +32 023 44 16 58. Pentru situaţii de
    urgenţă există linia telefonică specială a misiunii diplomatice +32 023 44 08
    54. MAE recomandă şi consultarea paginilor de internet mae.ro, bruxelles.mae.ro
    şi diplomatie.belgium.be.




    Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, a afirmat
    că unii politicieni de la Chișinău utilizează limba drept instrument și
    armă politică. Prezent la Academia de Vară a cadrelor didactice din
    Republica Moldova, România și din comunitățile românești din Serbia, Ucraina,
    Albania, Macedonia și Ungaria, diplomatul a declarat că atâta vreme cât
    subiectul limbii va fi abordat din perspectivă politică, este foarte clar
    că relația dintre România și Republica Moldova nu va fi normală. Pe
    31 august ce vom sărbători? În România avem Ziua Limbii Române, iar în
    Republica Moldova – Ziua Limbii Noastre. Limba noastră care uneori se numește
    limbă de stat, în Constituția Republicii Moldova se numește moldovenească, iar
    în Declarația de Independență – limba română. Și asta în pofida faptului că
    avem o decizie a Curții Constituționale, instanța supremă într-un stat, care
    spune că Declarația de Independență și Constituția formează același bloc
    constituțional comun, a spus ambasadorul. El a subliniat că, în acest
    context, Guvernul de la București va avea mai degrabă abordări precaute
    față de autoritățile din Republica Moldova. Prezent la manifestare,
    ministrul Educației de la Chișinău, istoricul Igor Șarov, a afirmat că
    lecțiile istoriei nu trebuie uitate şi a amintit de represiunile
    asupra populației Basarabiei ce au urmat semnării la 23 august 1939 a pactului
    Ribbentrop-Molotov. Totodată, oficialul a apreciat ajutorul substanțial pe care
    România l-a oferit sistemului educațional din stânga Prutului, inclusiv miile
    de burse acordate anual tinerilor basarabeni.




    Ambasada României la Haga a găzduit o primă întâlnire cu
    reprezentanți ai comunității românești din Olanda care a avut ca temă votul în
    străinătate și organizarea alegerilor parlamentare programate în această
    toamnă. A fost prezentat cadrul juridic în vigoare pentru organizarea
    scrutinului legislativ, cu accent pe modalitățile practice de exprimare a
    votului pentru românii cu reședința sau domiciliul în afara României. Având în
    vedere considerentele de sănătate publică, prioritare în această perioadă,
    românii din Olanda care doresc să voteze la viitoarele alegeri legislative au
    fost sfătuiţi să se înscrie pentru votul prin corespondență pe portalul
    votstrainatate.ro. Ambasada le-a transmis participanţilor că votul prin
    corespondenţă este o modalitate sigură, simplă și eficientă de exprimare a
    voinţei electorale în timp de pandemie. Membrii misiunii diplomatice şi
    reprezentanţii comunităţii româneşti au convenit să continue cooperarea în ce
    privește pregătirea organizării alegerilor și în privința informării cât mai
    ample, cu precădere prin intermediul platformelor online.




    Teatrul Național Vasile Alecsandri din Iași participă,
    în perioada 27-30 august, la Festivalul Internațional TRANS/MISIUNI – Estul
    Artei de la Rzeszów, în Polonia. La această a doua ediţie a manifestării,
    România este țară invitată alături de Lituania și Bulgaria. Tema aleasă anul
    acesta este iubirea. Trupa ieșeană participă cu spectacolul Când
    fericirea se află în trecut, în regia lui Radu Ghilaș, după textul
    scriitorului italian Furio Bordon. În cadrul festivalului, României îi va fi
    dedicată ziua de 30 august. În afară de spectacolul amintit, în program mai
    sunt incluse vernisajul expoziției de fotografie Cel mai vechi teatru -
    cel mai nou complex teatral din România, dedicată Teatrului din Iași,
    precum și spectacolul muzical Sunet și culoare, interpretat de
    pianista Diana Roman și violonistul Ioan Ursulescu. De asemenea, Sebastian
    Rațiu va desena în sunetele muzicii, pe un șavalet de mari dimensiuni, o
    mânăstire din regiunea Moldovei. Prezenţa românească la festival este sprijinită de Institutul Cultural
    Român de la Varşovia.

  • Olanda –  România continuă să fie inclusă în zona portocalie: Măsuri suplimentare

    Olanda – România continuă să fie inclusă în zona portocalie: Măsuri suplimentare

    Olanda continuă să includă România în zona portocalie (zonă de risc ridicat), pentru care se recomandă evitarea călătoriilor cu excepția celor strict necesare. Olanda continuă să recomande ferm autoizolarea la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile persoanelor care se deplasează/revin din state incluse în zona portocalie, așadar inclusiv cetățenilor care se deplasează din România.

    Ca măsură suplimentară, autoritățile olandeze au anunțat colectarea datelor de contact ale persoanelor care vin din zonele de risc. Olanda va efectua controale pentru a verifica respectarea măsurii de autoizolare. Având în vedere apropierea reînceperii cursurilor pre-universitare și universitare, tinerilor și studenților care vin/revin în Olanda din zone de risc li se recomandă în mod special respectarea tuturor măsurilor de protecție, inclusiv autoizolarea.

    Suplimentar față de măsurile anterioare, pe aeroportul Schiphol (Amsterdam) va fi operaționalizat un centru de testare pentru infecția cu SARS-CoV-2. Toți cetățenii care revin din zonele de risc vor putea fi testați, în mod gratuit, indiferent dacă prezintă sau nu simptome specifice infecției cu SARS-CoV-2. Indiferent de rezultatul testării sau de efectuarea acesteia, rămâne valabilă recomandarea fermă privind autoizolarea la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile. Măsuri similare vor fi implementate și pe aeroporturile din Eindhoven și Rotterdam.

    Informații suplimentare cu privire la noile condiții de intrare în Regatul Țărilor de Jos și măsurile adoptate în contextul pandemiei de COVID-19 (limba engleză și neerlandeză):

    1. https://www.government.nl/latest/news/2020/08/06/regaining-control-over-coronavirus-with-local-measures

    2. https://www.rijksoverheid.nl/onderwerpen/coronavirus-covid-19

    3. https://www.netherlandsandyou.nl/travel-and-residence/visas-for-the-netherlands/qas-travel-restrictions-for-the-netherlands.

    Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Haga, 0031 70 354 15 80 / 0031 70 322 86 12 / 0031 70 331 99 80, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. Români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al Ambasadei României la Haga, 0031 651 596 107.


    MAE recomandă consultarea paginilor de internet:

    http://www.mae.ro/node/51932,

    https://haga.mae.ro/ și

    http://www.mae.ro/.

  • Jurnal românesc – 10.07.2020

    Jurnal românesc – 10.07.2020

    Autorităţile de la Atena au actualizat procedura aplicabilă turiştilor care sunt testaţi pentru infecţia cu COVID-19 la intrarea pe teritoriul Greciei, transmite Ministerul român de Externe. Astfel, după efectuarea testării, persoanele în cauză îşi vor continua călătoria către destinaţia finală în aşteptarea rezultatului, care este comunicat în 24 de ore. Autorităţile elene recomandă ca, până la primirea rezultatului, persoanele testate să păstreze distanţarea fizică, să respecte recomandările adoptate la nivel local şi să îşi monitorizeze starea de sănătate pentru identificarea unor eventuale simptome specifice infecţiei cu SARS-CoV2. Persoanele testate vor fi contactate doar în cazul unui rezultat pozitiv.


    De asemenea, începând din 9 iulie, completarea obligatorie a formularului electronic Passenger Locator Form de către persoanele care intră pe teritoriul Greciei pe cale aeriană, rutieră sau maritimă trebuie făcută cu cel puţin 24 de ore înainte de data călătoriei, nu cu 48 de ore cum era prevăzut iniţial. MAE reaminteşte că nerespectarea obligaţiei de a completa acest formular este sancţionată cu o amendă de 500 de euro şi că documentul este disponibil în limba engleză la adresa travel.gov.gr, unde sunt precizate şi condiţiile de călătorie valabile pentru această perioadă.


    Hotărârile guvernului grec vin pe fondul creşterii alarmante a numărului de cazuri de COVID-19 înregistrate în statele vecine, în România şi ca urmare a depistării pe teritoriul elen a doi turişti români infectaţi cu noul coronavirus. MAE de la Bucureşti informează că unul dintre aceştia, aflat în insula Thassos, a fost transferat într-o unitate hotelieră special destinată pentru efectuarea carantinei şi că starea sa de sănătate este bună. Cel de-al doilea român infectat, aflat în staţiunea Paralia Katerini, a contactat telefonic Consulatul General al României de la Salonic şi a anunţat că starea sa de sănătate este, de asemenea, bună. MAE reaminteşte că românii din Grecia pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena +302 106 77 40 35 şi Consulatului General al României de la Salonic +302 310 34 00 88. Pentru situaţii de urgenţă există linia telefonică specială a misiunii diplomatice +306 978 99 62 22 şi a Consulatului +306 946 04 90 76. Instituţia recomandă, totodată, consultarea paginilor de internet mae.ro, atena.mae.ro şi salonic.mae.ro.




    Cetăţenilor care se deplasează din România în Olanda, începănd din 9 iulie, li se recomandă ferm autoizolarea la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile din momentul intrării pe teritoriul Regatului Ţărilor de Jos, transmite Ministerul român de Externe, care citează autorităţile de la Haga. MAE precizează că, potrivit Ministerului olandez al Sănătăţii, Bunăstării şi Sportului, toţi pasagerii cu vârsta de peste 13 ani care pleacă, sosesc sau tranzitează aeroporturile din Olanda, indiferent de ţara din care sau spre care călătoresc, au obligaţia de a completa o declaraţie de sănătate pe proprie răspundere.


    Personalul din cadrul aeroportului va efectua verificări aleatorii ale pasagerilor şi va solicita prezentarea declaraţiei completate şi semnate. Documentul este disponibil pe site-ul government.nl. Bucureştiul le reaminteşte românilor din Olanda că pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale reprezentanţei diplomatice a ţării noastre la Haga +31 703 54 15 80, +31 703 22 86 12 şi +31 703 31 99 80. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul +31 651 59 61 07. MAE recomandă totodată consultarea paginilor de internet mae.ro, haga.mae.ro şi ec.europa.eu/consularprotection şi reaminteşte faptul că românii care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia “Călătoreşte în siguranţă”, care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.



    Opt cetăţeni români, muncitori la o fermă agricolă din departamentul Landes al regiunii franceze Aquitania, au fost confirmaţi ca infectaţi cu SARS-CoV2, transmite Ministerul Afacerilor Externe. Potrivit datelor preliminare comunicate de către autorităţile franceze, conaţionalii se află în Franţa de la începutul lunii iunie, iar testarea a fost efectuată la data de 2 iulie. Persoanele contaminate se află, în prezent, într-un centru de carantină şi le-au transmis reprezentanţilor Ambasadei României la Paris, cu care au intrat în contact, că starea lor de sănătate este bună, condiţiile din centrul de izolare sunt optime şi că beneficiază de îngrijirea medicală necesară. Reprezentanţa diplomatică informează că menţine dialogul atât cu românii afectaţi, cât şi cu angajatorul acestora şi autorităţile locale competente şi că este pregătită să acorde asistenţă consulară în caz de nevoie. Ministerul de Externe reaminteşte că românii din Franţa pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei la Paris +33 0147 05 29 66, +33 0147 05 27 55 şi la numărul de urgenţă al misiunii diplomatice +33 0680 71 37 29.

  • Olanda recoamdă ”ferm” autoizolarea celor care vin din România

    Olanda recoamdă ”ferm” autoizolarea celor care vin din România

    Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că cetățenilor care se deplasează din România în Olanda le este recomandată ferm auto-izolarea la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile din momentul intrării pe teritoriul Regatului Țărilor de Jos, potrivit informaţiilor oficiale comunicate joi de către autorităţile olandeze Ambasadei României la Haga,

    Potrivit Ministerului olandez al Sănătății, Bunăstării și Sportului, toți pasagerii cu vârsta peste 13 ani care pleacă, sosesc sau tranzitează aeroporturile din Regatul Țărilor de Jos, indiferent de țara din care sau spre care călătoresc, au obligația de a completa o declarație de sănătate pe propria răspundere. Personalul din cadrul aeroportului va efectua verificări aleatorii ale pasagerilor, solicitând prezentarea declarației completate și semnate.

    Informații cu privire la noua măsură, precum și declarația menționată anterior sunt disponibile la următoarele linkuri:

    https://www.government.nl/documents/publications/2020/07/07/information-for-passengers-flying-to-and-from-the-netherlands

    și

    https://www.nederlandwereldwijd.nl/documenten/vragen-en-antwoorden/reisadvies-roemenie


    Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Haga + 31 70 354 15 80; + 31 70 322 86 12 și + 31 70 331 99 80, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice + 31 651 596 107.

    MAE recomandă consultarea paginilor de internet http://www.mae.ro/node/51932, http://haga.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro și www.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația Călătorește în siguranță (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații şi sfaturi de călătorie.

  • Jurnal românesc – 29.06.2020

    Jurnal românesc – 29.06.2020

    Ambasadorul României în Spania, Gabriela Dancău, a declarat la Radio
    France International că numărul lucrătorilor români care se află în șomaj a
    crescut cu 6.500 față de luna precedentă şi că acest lucru se reflectă și în
    numărul de cetățeni români cotizanți la sistemul spaniol de securitate socială.
    Sunt cu 12.000 mai puțini decât în luna anterioară. Cu toate acestea
    numărul afiliaților români la sistemul de securitate spaniol rămâne cel mai
    mare din numărul de cotizanți străini din Spania,
    a spus diplomatul.

    Gabriela
    Dancău a indicat că cei mai mulţi dintre conaţionalii cu contracte de muncă
    legale au beneficiat în această perioadă de şomaj tehnic şi că le este garantat
    dreptul de muncă pentru cel puţin şase luni de la reluarea activităţii. Aceasta
    a precizat că, în acelaşi timp, peste 3.000 de români au revenit în ţară din
    Spania cu 19 curse aeriene speciale operate la iniţiativa statului român.

    Ambasadorul spune că s-au întors, în principal, turişti blocaţi în Spania, studenţi
    ERASMUS ale căror stagii se apropiau de final, lucrători cu contracte temporare
    care au expirat şi persoane care se aflau în vizită la rude şi care şi-au
    extins forţat şederea după închiderea graniţelor. Gabriela Dancău a mai anunţat
    că a fost lansat un ghid în limba română dedicat lucrătorilor români din
    Spania. Acesta poate fi consultat site-ul reprezentanţei diplomatice a ţării
    noastre la Madrid, pe pagina de Facebook şi pe site-urile patronatelor şi
    sindicatelor spaniole.




    Avocatul Poporului transmite că s-a sesizat din oficiu după
    informaţiile apărute în presă referitoare la 535 de muncitori români
    accidentaţi sau decedaţi în pădurile din Austria în perioada 2015-2019.

    Instituţia a solicitat ministerelor Muncii şi Afacerilor Externe de la
    Bucureşti verificarea operatorilor economici care au intermediat şi plasat
    românii la lucru în Austria, verificarea respectării legislaţiei din ambele
    ţări în cazul contractelor românilor aflaţi la muncă în acest stat şi punerea
    la dispoziţia MAE a datelor transmise de agenţii de plasare şi centralizate de
    Inspecţia Muncii în vederea facilitării acordării de asistenţă şi protecţie
    consulară. Nu în ultimul sând,

    Avocatul Poporului cere colaborarea cu
    Ministerul Muncii din Austria în sensul examinării situaţiei românilor aflaţi
    la lucru şi a sprijinului acordat conaţionalilor care au suferit accidente de
    muncă în obţinerea unui ajutor financiar de la angajatorul străin. Avocatul
    Poporului menţionează că demersuri similare au fost întreprinse şi pe lângă
    Ombudsmanul Austriac. Potrivit publicaţiei Libertatea, 7.766 de muncitori,
    printre care austrieci, români şi sloveni, lucrau anul trecut în silvicultură
    și exploatare forestieră în Austria. Printre cei care au suferit accidente de
    muncă în 2019 se află 125 de români. Jurnaliştii scriu că, în 2018 și 2019, 12
    oameni şi-au pierdut viaţa în pădurile din Austria, 9 dintre aceştia fiind
    români.




    Consulatul General al României la Manchester și-a reluat activitatea
    cu publicul la ghișeu, exclusiv pe bază de programare, anunţă Ambasada României
    în Marea Britanie
    . În primă fază, se pot programa doar persoanele ale căror
    programări au fost anulate începând cu data de 23 martie. Acestea vor fi
    informate prin email sau telefonic de către Consulat cu privire la
    posibilitatea obținerii unei noi programări. Reprezentanţii Consulatului vor
    re-valida cererile anulate anterior și vor pune la dispoziția cetățenilor
    datele disponibile pentru noile programări.

    Procesul de re-validare se va efectua
    cronologic. Românii din Regatul Unit care se confruntă cu o situaţie de urgenţă
    au la dispoziţie email-ul manchester.consul@mae.ro. La această adresă pot
    trimite documentele justificative ale urgenței şi vor fi contactați ulterior în
    vederea programării. Secția Consulară din Manchester informează că, din cauza
    riscului de infectare cu SARS-CoV2, au fost dispuse măsuri sanitare de
    protecţie. În acest sens,
    românii sunt rugaţi să se prezinte la sediu cu maximum 5 minute înainte de ora
    stabilită, deoarece nu li se va permite intrarea în Consulat înainte de
    aceasta.

    Totodată, accesul se va face în funcție de capacitatea maximă de
    procesare a cererilor, pentru a se evita aglomerația. În sediu este obligatorie
    utilizarea măștilor, a mănușilor de protecție şi respectarea, în permanență, a
    distanței de siguranță de cel puțin 2 metri între persoane. Ambasada României
    în Marea Britanie avertizează că cei care se prezintă mai târziu de ora
    stabilită sau nu dețin toate documentele necesare vor pierde programarea.




    77 de cetăţeni români au fost repatriaţi în
    weekend din Olanda cu o cursă aeriană specială operată de compania Tarom,
    transmite Ministerul Afacerilor Externe
    . Printre cei care au revenit în ţară se
    găsesc cetăţeni români care se aflau în imposibilitatea de a-şi prelungi
    şederea pe teritoriul Regatului, un caz medical, precum şi doi cetăţeni
    americani, un italian, un olandez şi un britanic, rezidenţi în România.
    Demersul face parte din seria de acţiuni comune întreprinse de autorităţile de
    la Bucureşti prin care românilor afectaţi de restrângerea traficului aerian, ca
    urmare a pandemiei de COVID-19, le este facilitată revenirea în ţară.

  • MAE: 394 de români au fost repatriați din Marea Britanie, Olanda, Spania, Tunisia

    MAE: 394 de români au fost repatriați din Marea Britanie, Olanda, Spania, Tunisia

    Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că 394 de cetăţeni români au fost repatriați – 146 din Mariea Britanie şi Irlandei de Nord, 138 – din Regatul Ţărilor de Jos, 101 – din Regatul Spaniei şi 9 – din Republica Tunisiană.

    Acţiunea face parte din seria demersurilor comune ale MAE, ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru facilitarea revenirii în ţară a româniillor aflaţi în străinătate, afectaţi de măsurile de restrângere a transportului aerian adoptate în contextul gestionării pandemiei COVID-19.

    Printre cetăţenii români care au revenit în ţară se regăsesc cei care se aflau în imposibilitatea de a-şi prelungi şederea pe teritoriul statelor respective, precum şi un caz medical.

    Revenirea în ţară a fost făcută cu două curse aeriene speciale operate de compania Tarom şi alte două curse aeriene speciale operate de către companii private, pe rutele Bucureşti – Madrid – Bucureşti, Bucureşti – Amsterdam – Bucureşti, Bucureşti – Londra – Bucureşti, respectiv Bucureşti – Tunis – Bucureşti, informează MAE.

    Demersurile autorităţilor române au permis şi revenirea unor cetăţeni străini rezidenţi în România – 12 cetăţeni tunisieni, zece cetăţeni spanioli, şapte britanici, doi italieni, un cetăţean al Republicii Moldova, un croat, un american, un olandez, un japonez şi un cetăţean al Republicii Cote D’Ivoire.

    MAE subliniază importanţa verificării cu atenţie, anterior oricăror deplasări, a informaţiilor postate pe site-ul MAE privind sfaturile şi alertele de călătorie, precum şi a informaţiilor de interes publicate pe paginile de internet ale misiunilor diplomatice şi ale oficiilor consulare ale României în străinătate.

    sursa: comunicat MAE

  • Repatrierea a 90 de români din Belgia și Olanda

    Repatrierea a 90 de români din Belgia și Olanda

    Ministerul Afacerilor Externe informează că, în cursul zilei de 26 mai, au revenit în țară 90 de cetățeni români care se aflau pe teritoriul Regatului Belgiei și al Regatului Țărilor de Jos (Olanda), ca urmare a demersurilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe, ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și ale Ministerului Afacerilor Interne.



    Printre cetățenii români repatriați se regăsesc studenți Erasmus, persoane ale căror contracte de muncă s-au încheiat sau au fost reziliate, cazuri medicale, studenți aflați în tranzit din Statele Unite ale Americii și alte persoane care se află în situații deosebite.



    Repatrierea a fost asigurată cu o cursă aeriană specială operată de compania TAROM, pe ruta București-Bruxelles-Amsterdam-București.



    Demersurile de repatriere au permis, de asemenea, revenirea în țara de reședință pentru patru cetățeni ai Republicii Indonezia, un cetățean al Regatului Belgiei și un cetățean al Regatului Țărilor de Jos, rezidenți în România.



    MAE reînnoiește apelurile făcute anterior privind verificarea în prealabil a informațiilor publicate pe pagina de internet MAE, respectiv pe paginile de internet ale misiunilor diplomatice și ale oficiilor consulare ale României în străinătate.



    Operațiunea de marți vine în continuarea demersurilor întreprinse pentru facilitarea revenirii în țară a cetățenilor români aflați în străinătate și care au fost afectați de măsurile de restrângere a transportului aerian adoptate în contextul gestionării pandemiei de COVID-19.

  • Doi români, muncitori la o companie de prelucrare a cărnii din Olanda, infectaţi cu SARS-CoV-2

    Doi români, muncitori la o companie de prelucrare a cărnii din Olanda, infectaţi cu SARS-CoV-2

    Potrivit Ministerul Afacerilor Externe (MAE), Ambasada României la Haga s-a autosesizat în urma informaţiilor apărute în mass-media locală referitoare la testarea pozitivă pentru infecţia cu COVID-19 a mai multor lucrători ai unei companii de prelucrare a cărnii din localitatea Groenlo, provincia Gelderland, Olanda, şi a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale şi pe lângă reprezentanţii companiei în cauză pentru a verifica dacă printre persoanele testate pozitiv sunt şi cetăţeni români.

    Conform datelor preliminare obţinute de către misiunea diplomatică, în cadrul companiei respective îşi desfăşoară activitatea aproximativ 270 de cetăţeni români, iar printre persoanele infectate se regăsesc şi doi cetăţeni români. Starea de sănătate a celor doi cetăţeni români confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 este bună, aceştia fiind asimptomatici. Numărul total al angajaţilor diagnosticaţi cu COVID-19 urmează să fie comunicat după finalizarea tuturor procedurilor de testare şi centralizare a rezultatelor’, anunţă MAE.

    Misiunea diplomatică nu a recepţionat solicitări de asistenţă consulară din partea cetăţenilor români care îşi desfăşoară activitatea la compania respectivă.

    Ambasada României la Haga menţine legătura atât cu autorităţile locale, cât şi cu reprezentanţii companiei, fiind pregătită să acorde asistenţa consulară necesară, în limita competenţelor legale şi cu stricta respectare a măsurilor adoptate de autorităţile locale în contextul pandemiei de COVID-19.

  • Covid-19: Aurescu a vorbit cu omologul olandez despre situaţia românilor ce lucrează în Olanda

    Covid-19: Aurescu a vorbit cu omologul olandez despre situaţia românilor ce lucrează în Olanda

    Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe, a avut, miercuri, o convorbire telefonică cu omologul său olandez, Stef Blok, la iniţiativa şefului diplomaţiei olandeze. Cei doi au discutat despre situaţia românilor ce lucrează în Olanda şi care au fost testaţi pozitiv cu SARS-CoV-2, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

    Privnd evoluţiile determinate de pandemia de SARS-Cov-2, ministrul român a subliniat importanţa menţinerii dialogului şi a coordonării strânse în plan bilateral pentru soluţionarea oricăror situaţii neprevăzute, inclusiv acelea legate de cetăţenii români rezidenţi sau care activează pe piaţa muncii din Olanda. Ministrul Aurescu și-a exprimat îngrijorarea faţă de situaţia românilor, lucrători ai unei companii de prelucrare a cărnii din provincia olandeză Gelderland, diagnosticaţi cu COVID-19. El a solicitat luarea tuturor măsurilor care se impun pentru asigurarea respectării stricte a normelor sanitare de către acest tip de companii.

    Ca răspuns, ministrul olandez a informat că autorităţile olandeze au luat măsurile necesare pentru tratarea celor infectaţi şi plasarea lor în carantină în bune condiţii. El a spus că românii în cauză sunt bine trataţi şi le sunt plătite salariile în perioada carantinei.

    Ministrul român l-a asigurat pe omologul olandez de sprijinul oferit de ţara noastră pentru cazuri consulare sau de alt tip de urgenţă în contextul COVID-19, subliniind că autorităţile române au oferit deja asistenţă consulară pentru aproape 40 de cetăţeni olandezi pentru a fi repatriaţi sau pentru a tranzita România.Aurescu l-a informat pe omologul său cu privire la situaţia evoluţiei pandemiei de COVID-19 în România şi măsurile avute în vedere de autorităţile române în perioada următoare.

    Discuțiile au mai vizat și viitorul Plan de relansare economică şi viitorul buget multianual ale Uniunii Europene, în contextul în care Comisia Europeană urmează să avanseze propuneri în acest sens. Aurescu a subliniat importanţa acţiunii comune la nivelul Uniunii pentru realizarea obiectivului devenit prioritar în actualul context pandemic, de asigurare a unor sisteme medicale eficiente, mai bine coordonate şi dotate cu toate instrumentele necesare asigurării unei reacţii rapide la orice noi posibile crize.

    De asemenea, ministrul de Externe român a accentuat faptul că viitorul Plan de relansare economică trebuie să fie adaptat nevoilor şi realităţilor diferite ale statelor membre şi să fie susţinut prin instrumente financiare adecvate. Şeful diplomaţiei române a argumentat importanţa unui buget european consistent, puternic şi suficient de flexibil pentru a permite adaptarea la noul context, în paralel cu susţinerea, în continuare, a efortului de convergenţă.

    Potrivit lui Aurescu, mai ales în condiţiile în care prognozele economice arată o scădere a veniturilor naţionale la nivelul întregii Uniuni, Politica de Coeziune şi Politica Agricolă Comună rămân instrumente esenţiale pentru reducerea decalajelor de dezvoltare dintre statele membre, cu atât mai mult în condiţiile în care efectele economice ale actualei crize sunt de natură să adâncească aceste decalaje.

    Stef Blok a reiterat invitaţia adresată omologului român de a efectua, cât mai curând posibil, atunci când situația creată de pandemia de SARS-Cov-2 va permite acest lucru, o vizită la Haga, în contextul marcării celor 140 de ani de relaţii diplomatice între cele două state.

    sursă: agerpres

  • Wizz Air: Rutele spre  Franţa şi Germania sunt suspendate până pe 3 mai

    Wizz Air: Rutele spre Franţa şi Germania sunt suspendate până pe 3 mai

    Wizz Air a anunţat, vineri, că rutele spre Franţa şi Germania sunt suspendate până pe 3 mai. Spre Olanda, Elveţia şi Marea Britanie, rutele rămân suspendate până pe 30 aprilie, potrivit unui comunicat de presă.

    Măsurile sunt luate din cauza prelungirii restricţiilor de călătorie impuse de autorităţile din România pe toate zborurile din țara noastră către aceste destinații, în cadrul eforturilor de limitare a pandemiei Covid-19.

    Pasagerii ale căror rezervări sunt afectate de suspendarea zborurilor, vor fi informaţi automat prin e-mail dacă au rezervat direct pe wizzair.com sau prin aplicaţia pentru mobil. Clienţii vor primi automat în contul de client WIZZ 120% din valoarea achitată pentru călătorie, sumă care poate fi folosită în următoarele 24 de luni pentru achiziţia de produse şi servicii Wizz Air.

    De asemenea, Wizz Air menționează că pasagerii pot alege rambursarea banilor – care va dura mai mult – şi vor fi informaţi despre paşii necesari pentru un transfer bancar sau transferul către un card bancar printr-un e-mail separat. În acest caz, clienţii vor putea primi doar 100% din suma achitată iniţial. Pasagerii care şi-au făcut rezervările prin intermediul agenţiilor de turism – inclusiv agenţiile de turism online – trebuie să ia legătura cu agenţia de unde şi-au cumpărat biletele.

    Compania îşi cere scuze pentru inconvenientele pe care le pot produce aceste restricţii de călătorie clienţilor şi îi asigură că siguranţa şi binele pasagerilor şi ale echipajului rămân principalele priorităţi ale companiei.

    sursa: agerpres

  • MAE: Regatul Țărilor de Jos – furtuna Ciara

    MAE: Regatul Țărilor de Jos – furtuna Ciara

    Conform prognozelor, sunt așteptate precipitații și rafale de vânt cu viteze de până la 120 km/oră terestru și 140 km/oră pe mare. Din cauza vântului puternic, sunt posibile perturbări ale traficului aerian – întârzieri şi anulări de zboruri pe Aeroportul Internațional Schiphol Amsterdam, informează Ministerul Afacerilor Externe.


    De asemenea, sunt posibile perturbări ale circulației rutiere şi feroviare din cauza căderilor de copaci pe carosabil sau pe calea ferată. Se recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență și să adapteze viteza de mers la condițiile meteo, precum și să respecte semnalizările temporare.



    Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Haga: +31(0)703541580; +31(0)703228612; +31(0)703319980, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

    Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de permanență al Ambasadei României la Haga: +31(0)622823300 și telefonul de urgenţă al secţiei consulare: +31(0)651596107.

    Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: http://haga.mae.ro, www.mae.ro

    Sursa: Comunicat Ministerul Afacerilor Externe

  • Jurnal românesc – 19.11.2019

    Jurnal românesc – 19.11.2019

    Ministerul
    Afacerilor Externe anunţă că a încheiat procesul de expediere către misiunile
    diplomatice şi oficiile consulare ale României a materialelor necesare votării
    în străinătate la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale. Pentru cele
    835 de secţii de votare organizate în diaspora şi cele 3 înfiinţate pentru
    militarii români din teatrele de operaţiuni din Afganistan şi Mali au fost
    trimise 4.608.175 de buletine de vot şi 2.866.260 de timbre autocolante cu
    menţiunea VOTAT. MAE precizează că numărul de buletine de vot
    expediate este cu 107.068 mai mare decât în primul tur de scrutin. Turul II al
    alegerilor pentru preşedintele României se va desfăşura, la fel ca primul, pe
    durata a trei zile, pe 22, 23 şi 24 noiembrie, iar programul va putea fi
    prelungit în fiecare zi până la cel târziu ora 23 şi 59 de minute dacă în
    secţii sau în afara acestora se mai află oameni care aşteaptă să ajungă la
    urne. Peste 675 de mii de români din
    diaspora au votat în primul tur al alegerilor prezidenţiale.




    Cvintetul Alex
    Simu prezintă Suita nr.1 pentru orchestră în Do major, op.9, de
    George Enescu, în cadrul unui turneu care începe pe 20 noiembrie la Nijmegen,
    în Olanda, şi se va încheia pe 6 decembrie, la Londra, în Marea Britanie. Seria
    de concerte, intitulată Alex Simu’s Echoes of Enescu, face parte
    din programul artistic pe care România îl prezintă la Festivalul Internaţional
    Europalia şi mai include reprezentaţii la Schiltigheim în Franţa, pe 23
    noiembrie, la Bruxelles, pe 27 noiembrie, la Gent, în Belgia, pe 28 Noiembrie
    şi Haga, în Olanda, pe 29 noiembrie. Cvintetul este format din Alex Simu la
    clarinet şi orchestraţie, Franz Von Chossy la pian, George Dumitriu la violă şi
    chitară, Mattia Magatelli la contrabas şi Kristijan Krajncan la violoncel şi
    percuţie. România prezintă peste 250 de evenimente în cadrul Europalia, care se
    desfăşoară până în februarie 2020.








    Senatul Statelor
    Unite ale Americii a votat pentru numirea lui Adrian Zuckerman în funcția de
    ambasador la București, transmite publicaţia Cotidianul. Americanul de origine
    română, propus încă de vara trecută de președintele Donald Trump, primise
    anterior avizul Comisiei de specialitate a Senatului SUA pentru a deveni noul
    ambasador în România. Zuckerman este născut în România şi a emigrat în Statele
    Unite, împreună cu familia, pe când avea de 10 ani. Vorbitor fluent de limba
    română, Zuckerman a fost admis în baroul din New York în anul 1984 şi a deţinut
    chiar funcția de judecător în cadrul Real Estate Board din New York. Adrian Zuckerman îl va înlocui în funcţie
    pe Hans Klemm, aflat la final de mandat.




    Expoziţia Arhitecţi vienezi şi austrieci la
    Bucureşti (1830-1930) va fi deschisă în perioada 27 noiembrie – 31
    ianuarie 2020 la Galeria Institutului Cultural Român de la Viena. La
    vernisaj, care va avea loc pe 27 noiembrie, va participa istoricul, jurnalistul
    şi antropologul Adrian Majuru, directorul Muzeului Municipiului Bucureşti.
    Manifestarea îşi propune să amintească publicului austriac de activitatea
    conaţionalilor săi în capitala României pe o perioadă de 100 de ani şi oferă
    imagini istorice şi contemporane ale celor mai reprezentative repere, împreună
    cu istoricul apariţiei lor. Printre realizările arhitecţilor austrieci se
    numără clădiri administrative, locuinţe, Sinagoga Templului Coral, sediul
    Teatrului Naţional din Bucureşti, Crama Segarcea, sau participarea la
    elaborarea proiectului Bisericii Domniţa Bălaşa şi la reparaţia Palatului
    Ştirbey. Intrarea la vernisajul
    găzduit de Galeria ICR Viena este liberă.














    A 3-a ediţie a
    Festivalului Tradiţii Româneşti în Miscare are loc la Londra, în
    Marea Britanie, în perioada 14-27 noiembrie. Până pe 21 noiembrie, la Resturantul
    Dracula din capitala britanică este deschisă expoziţia de pictură a lui
    Gheorghe Ciobanu şi a Ionelei Flood. Pe 23 noiembrie sunt programate
    deschiderea expoziţiei documentare Gogu Contantinescu, un savant de
    dimensiune planetară, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la lansarea
    teoriei sonicităţii, şi prezentarea piesei de teatru Odiseea Marţiană
    de Diana Busuioc Angelson, care va avea loc la centrul artistic Patidar House.
    Pe 24 noiembrie, la Centrul Armean, va avea loc proiecţia filmului
    Armenia, Dragostea mea, regizat tot de Diana Busuioc Angelson, iar
    pe 27 noiembrie, vernisajul expoziţiei de fotografie Contrast in
    Bucharest de Sorin Mihăilescu. Festivalul Tradiţii Româneşti în
    Miscare îşi propune să promoveze valorile, tradiţiile şi identitatea
    românească în contextul Zilei Naţionale a României, sărbătorită la 1 decembrie.