Tag: Olimpiada Internaţionala de Ştiinţe

  • Jurnal Românesc – 13.12.2022

    Jurnal Românesc – 13.12.2022

    Şeful Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, Gheorghe
    Cârciu, a efectuat o vizită de lucru în Serbia, în perioada 10 – 12 decembrie,
    pentru a consolida legăturile cu asociațiile românești și a identifica soluții
    la problemele specifice cu care comunitatea de români se confruntă în păstrarea
    identității. Secretarul de stat s-a întâlnit cu episcopul Ieronim Sinaitul al
    Episcopiei Dacia Felix, cu sediul la Vârșeț, a vizitat Școala Generală cu
    predare în limba română Zarko Zrenjanin din Satu Nou şi sediul din
    Pancevo al Casei de Presă și Editură Libertatea. Delegația
    românească a participat apoi la întâlnirea cu reprezentanți ai Consiliului
    Național al Minorității Române din Voivodina și Serbia de Est și ai mediului
    asociativ și cultural din zonă. Avem programe de finanțare nerambursabilă
    și granturi care pot întări realizarea proiectelor de aici, așteptăm un număr
    mare de copii prin programul Taberelor ARC, să îsi cunoască țara și să își
    consolideze legătura cu cei de acasă. (…) Continuați să vorbiți și să simțiți
    românește, oriunde vă aflați în lume, le-a spus Cârciu celor prezenţi. În
    finalul vizitei, şeful DRP a participat la o întâlnire cu cadre didactice ale
    Universității Belgrad și Universității Novi Sad, unde catedrele de limba română
    asigură cursuri pentru învățământ universitar și post universitar. Peste 30.000
    de români trăiesc în Serbia, concentraţi în Provincia Autonomă Voivodina,
    conform datelor oficiale. Lor li se adaugă, însă, câteva sute de mii de etnici
    români care locuiesc în Valea Timocului, numiţi vlahi de statul sârb,
    nerecunoscuţi drept minoritate românească, şi care nu beneficiază de drepturile
    aferente, precum educaţie, cultură, presă şi biserică în limba maternă.




    Compania Naţională Poşta Română a inaugurat, la Chişinău, prima
    subsidiară externă. Aceasta funcţionează în incinta clădirii International
    Business Centre Skytower din capitala Republicii Moldova. Poşta Română a
    trecut Prutul (…) Este o relaţie cu totul şi cu totul specială şi cred că se
    încadrează în acest vis pe care îl avem împreună, al spaţiului digital
    comun, a declarat ministrul român al Cercetării, Inovării şi
    Digitalizării, Sebastian Burduja. Poşta Română arată că inaugurarea primei sale
    subsidiare externe se înscrie în eforturile proiectului România – hub
    logistic prin care operatorul poştal naţional intenţionează să sprijine
    integrarea spaţiului geografic al Republicii Moldova în vederea dezvoltării
    unui nod logistic important în zona Europei de Sud-Est. Totodată, prin prezenţa
    pe piaţa din Republica Moldova, compania transmite că îşi propune creşterea
    semnificativă a volumelor actuale şi frecvenţa rutelor poştale dintre cele două
    state.




    Lotul de juniori al României şi-a trecut în palmares o medalie de
    argint şi cinci medalii de bronz la a 19-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale
    de Ştiinţe, desfăşurată în perioada 2 – 12 decembrie, la Bogota în Columbia.
    Ministerul Educaţiei informează că medalia de argint a fost obţinută de Ioana
    Stănoiu, elevă la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti, iar
    medaliile de bronz au fost adjudecate de Natalia Raţ (Colegiul Naţional de
    Informatică Tudor Vianu din Bucureşti), Vlad-Dorian Vulpe (Colegiul
    Naţional Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu), Mario-Cristian Scurtu
    (Colegiul Naţional Ecaterina Teodoroiu din Târgu Jiu), Vladimir
    Nicolae (Colegiul Naţional George Coşbuc din Bucureşti) şi
    Andrei-Casian Niculăesa de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu din
    Botoşani. Lotul olimpic de juniori a fost coordonat şi însoţit de profesorii
    Daniela Bogdan, de la Colegiul Naţional Sf. Sava din Bucureşti,
    Victor Păunescu, de la Colegiul Naţional Octav Onicescu din
    Bucureşti şi George-Alexandru Croitoru, de la Colegiul Naţional Mihai
    Viteazul din Bucureşti. Olimpiada Internaţională de Ştiinţe pentru
    Juniori a avut trei probe: două teoretice individuale şi una practică – pe
    echipe. La ediţia din acest an au participat circa 300 de concurenţi din 50 de
    ţări.




    Naista Dana Dragomir, cunoscută drept Regina naiului, a
    interpretat Colindul Trei păstori în Concertul de Crăciun organizat
    de Comisia Europeană la Stockholm. Artista a fost acompaniată de pianistul
    suedez Mathias Hellberg şi de vocalistul Theodor Bagaian. Evenimentul a avut
    loc în seara zilei de 12 decembrie la biserica Adolf Fredrik, situată în zona
    centrală a capitalei suedeze. Concertul a avut loc în parteneriat cu ambasadele
    a 22 de state membre ale Uniunii Europene, cărora li s-a alăturat ambasada
    Ucrainei. Dana Dragomir este cotată drept cel mai bun artist instrumentalist din
    Scandinavia, cu peste un milion de discuri vândute în Suedia şi cinci milioane
    vândute în întreaga lume. Muzica sa combină stilurile pop, new age şi world
    music. De-a lungul carierei a înregistrat 10 albume şi numeroase compilaţii şi
    a susţinut numeroase recitaluri, inclusiv în prezenţa familiei regale a
    Suediei.


  • Jurnal românesc – 12.12.2019

    Jurnal românesc – 12.12.2019

    Preşedintele Klaus Iohannis participă până vineri la reuniunea
    Consiliului European de la Bruxelles, unde se discută despre bugetul Uniunii
    Europene pentru perioada 2021 – 2027, despre combaterea schimbărilor climatice,
    retragerea Marii Britanii din UE precum şi despre relaţiile externe ale
    blocului comunitar. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Iohannis pledează
    pentru un buget ambiţios care să asigure realizarea cu succes a
    obiectivelor Uniunii pentru deceniul viitor şi pentru menţinerea unor
    alocări semnificative în cadrul Politicii de Coeziune şi Politicii Agricole
    Comune.

    În ceea ce priveşte combaterea schimbărilor climatice, preşedintele
    României sprijină continuarea eforturilor în vederea adoptării Strategiei pe
    termen lung a Uniunii Europene în acest domeniu, în conformitate cu prevederile
    Acordului de la Paris şi cu obiectivul atingerii neutralităţii climatice în
    2050. Totodată, Klaus Iohannis susţine încheierea, post Brexit, a unui
    parteneriat ambiţios între Uniunea Europeană şi Regatul Unit, care să reflecte
    valorile şi interesele comune precum şi menţinerea unităţii la nivelul UE27,
    pentru a avea o voce coerentă în cadrul negocierilor privind relaţiile
    viitoare. Summit-ul de iarnă de la Bruxelles este condus de noul preşedinte al
    Consiliului European, fostul prim-ministru belgian Charles Michel.




    Expoziția de artă vizuală De la Est la Vest, realizată
    de un grup de 43 de artiști români, este deschisă la sediul Accademiei di
    Romania din Roma. Sunt expuse 30 de lucrări de pictură, grafică, textile și 13
    de scuptură, ceramică și instalații. Potrivit organizatorilor, conceptul
    expoziției presupune o atenție dedicată perioadei de tranziție în
    toată complexitatea ei, de la o etapă istorică la alta, și anexează o serie de
    întrebări și răspunsuri legate de identitate, loc, tradiții, schimbare şi
    transfer. Manifestarea, curatoriată de Magda Cârneci, are loc în colaborare cu
    filiala Oradea a Uniunii Artiştilor Plastici din România şi poate fi vizitată până
    pe 31 decembrie.






    Numărul total de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în Registrul
    electoral la data de 11 decembrie este de 18.990.720, cu 5.117 mai mic decât la
    24 noiembrie, transmite Autoritatea Electorală Permanentă. Din totalul de
    alegători români care figurează în Registrul electoral, 18.272.145 au
    domiciliul sau reşedinţa în ţară, iar 718.575, în străinătate şi sunt posesori
    de paşaport electronic. Cei mai mulţi cetăţeni români cu drept de vot din afara
    graniţelor ţării, înscrişi în Registrul Electoral, se află în Republica Moldova
    – 232.016, Germania – 101.568, Italia – 63.089, Statele Unite ale Americii -
    60.312, Canada – 43.680, Spania – 41.662, Israel – 38.738 şi Ungaria – 27.130. Potrivit estimărilor
    Ministerului de Externe şi Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, în
    diaspora trăiesc peste 5,6 milioane de români.




    Ansamblul cameral de muzică veche Anton Pann va susţine turneul
    Cantemir Melo în cadrul Festivalului EUROPALIA România, în perioada
    13 – 15 decembrie. Concertele au loc pe 13 decembrie, la Gent în Belgia, pe 14
    decembrie, la Valenciennes în Franţa, şi pe 15 decembrie, la Genappe în Belgia.
    Pentru interpretarea pieselor trupa va utiliza fotocopii după manuscrisele lui
    Dimitrie Cantemir, precum şi variantele de transpunere din notaţia creată de principe.
    Ansamblul a luat ființă în 2004 și a atras tineri muzicieni, absolvenți ai
    Universității Naționale de Muzică. Spectacolele Anton Pann sunt adesea însoţite
    de proiecţii video, jocuri de lumini şi inserţii actoriceşti. Unele concerte se
    bucură de prezenţa unor muzicieni internaţionali cunoscuţi sau de experimentări
    care presupun intercalarea muzicii vechi cu elemente electro şi jazz. România
    este ţară invitată de onoare a celei de-a 27-a ediţii a Festivalului Internaţional
    de Arte Europalia şi prezintă, până în februarie 2020, peste 250 de evenimente.












    Lotul de juniori al României a obținut două medalii de aur și patru
    medalii de argint la a 16-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Ştiinţe,
    desfăşurată în perioada 3-12 decembrie, la Doha în Qatar. Olimpicii români
    laureați cu aur sunt Ioana Mădălina Cărăuș, de la Liceul Internațional de
    Informatică din București și Vlad Ștefan Oros, elev al Liceului Teoretic
    Grigore Moisil din Timișoara. Medaliile de argint au fost câştigate
    de Raisa Axenie, de la Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu
    din București, Ștefan Eduard Doliș, de la Colegiul Național Gheorghe
    Vrânceanu din Bacău, Mircea Andrei Țop, de la Colegiul Național
    Decebal din Deva și de Vlad Iova, de la Colegiul Național
    Emanoil Gojdu din Oradea. La ediţia din acest an a competiţiei au
    participat peste 400 de elevi din 70 de ţări.