Radio România Internațional

Tag: omagiat

  • Actorul Florin Piersic, omagiat la Premiile Gopo

    Actorul Florin Piersic, omagiat la Premiile Gopo

    În cadrul Galei
    Premiile Gopo, actorul Florin Piersic a fost omagiat, primind Premiul pentru
    Întreaga Carieră. De-a lungul carierei sale, Florin Piersic a avut o colaborare
    prodigioasă cu regizorul Ion Popescu-Gopo, al cărui nume îl poartă cel mai
    important eveniment dedicat valorilor cinematografiei româneşti. În momentul în
    care care actorul Florin Piersic a venit pe scenă pentru a-şi ridica statueta,
    premiul pentru întreaga sa activitate, publicul Sălii Mari a Teatrului Naţional
    Bucureşti l-a ovaţionat minute în şir. Nu mai ştiu cui să-i mulţumesc
    pentru premiul Gopo. Ar trebui să-mi mulţumesc mie că am ajuns la vârsta asta
    matusalemică    , a glumit Florin Piersic la primirea trofeului.

    Unul dintre
    cele mai importante trofee, Premiul pentru Întreaga Carieră, a fost acordat la
    ediţiile precedente unor actori emblematici pentru filmul românesc: Coca Bloos,
    Radu Beligan, Mitică Popescu, Iurie Darie, Ion Besoiu, Draga Olteanu-Matei,
    Marin Moraru, Jean Constantin.

    Născut pe 27 ianuarie 1936, la Cluj-Napoca,
    Florin Piersic este unul dintre cei mai iubiţi şi mai prolifici actori din
    România, cu o carieră impresionantă atât în teatru cât şi în cinema şi
    televiziune. Absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică
    (promoţia 1957), Florin Piersic a debutat doi ani mai târziu pe scena Teatrului
    Naţional din Bucureşti cu rolul titular în Discipolul diavolului. Au urmat
    roluri principale în Tragedia optimistă, Oameni şi şoareci, Orfeu în Infern,
    Zbor deasupra unui cuib de cuci, Gaiţele, Logodnicele aterizează la Paris,
    Străini în noapte sau Dulcea pasăre a tinereţii, roluri ce au demonstrat,
    constant, o versatilitate greu de egalat. Unul dintre spectacolele care i-au
    marcat existenţa, spune Florin Piersic, este Peer Gynt, de Henrik
    Ibsen. Este spectacolul pe care actorul l-a ales şi la moment aniversar, în
    luna ianuarie, când şi-a sărbătorit ziua pe scena Operei Naţională Română din
    Cluj. În cadrul spectactacolul, intitulat Nu mă întreba câţi ani
    am!, actorul a interpretat monologuri din piesă, în timp ce Orchestra
    Operei din Cluj a cântat o suită scenică din concertul Peer Gynt,
    pe muzica lui Edvard Grieg.

    Florin Piersic: La 22 de ani,
    când am terminat facultatea de teatru, Institutul de Teatrul şi Cinematografie,
    Dinu Cernescu, unul dintre regizorii pe care i-am iubit şi apreciat cel mai
    mult, m-a distribuit în acest rol, care acoperă trei vârste. Pentru că l-am
    jucat şi la tinereţe, şi la maturitate, la 45 de ani, şi acum, la 80 de ani.
    Piesa este una, dar ceea ce prezint eu este, de fapt, povestea lu Peer Gynt
    spusă de mine cu 9 monoloage, pe care le-am rostit la diferite vârste. Dar ceea
    ce este impresionant, şi se petrece pentru a 19-a oară, este că sunt acompaniat
    de Orchestra Operei Române care interpretează muzica lui Edvard Grieg, compusă
    special pentru Peer Gynt. Când am debutat la 22 de ani, Dinu Cernescu a avut
    ideea să folosească în spectacol muzica lui Grieg în scenele importante din
    spectacol. Şi mai pot spune că datorită acestui rol n-am ajuns actor la Teatrul
    Naţional din Cluj, unde am visat să fiu pe scenă, ci am fost angajat pe loc la
    TNB de către marele scriitor şi academician Zaharia Stancu, de către Alexandru
    Finţi, profesorul meu de suflet, şi mentorul meu, un regizor excepţional.









    Debutul cinematografic al lui Florin Piersic
    s-a produs în 1957, cu filmul franco-român Ciulinii Bărăganului, scris şi
    regizat de Louis Daquin după un roman de Panait Istrati. Confirmarea a venit,
    însă, graţie unei colaborări ce avea să se întindă pe mai multe decenii. Unul
    dintre actorii preferaţi ailui Ioan Popescu-Gopo, Florin Piersic a jucat în nu
    mai puţin de cinci dintre filmele maestrului, de la roluri de mică întindere -
    O poveste ca în basme, S-a furat o bombă sau Paşi spre lună – până la roluri principale, precum cel
    subversiv-iconic al prinţului visător din De-aş fi… Harap Alb sau, mai
    târziu, cel al Împăratului din Rămăşagul. Personajul din De-aş fi…, împreună
    cu tragicului centurion Sabinus din epicul lui Mircea Drăgan, Columna (1968)
    l-au transformat pe Florin Piersic, aproape instantaneu, într-unul sex-simbol
    al epocii, replică românească a lui Alain Delon, Giuliano Gemma sau Fernando
    Rey. Florin Pierisc: Eu
    sunt al publicului. Eu sunt al spectatorilor. Eu sunt al colegilor, al
    prietenilor, al oamenilor pe care nu i-am văzut în viaţa mea. Publicul m-a
    ajutat să devin ceea ce sunt, publicului îi datorez faptul că sunt actorul
    Florin Piersic, publicul m-a împins înainte. M-a văzut în roluri pe scenă, m-a
    văzut şi în cinema. M-a întrebat cineva ce-mi place mai mult, teatrul sau
    filmul. Sigur că teatrul. Şi îmi place pentru că teatrul seamănă cu ceea ce mi
    se întâmplă acum, oamenii se văd unii pe alţii de aproape. Trebuie să vă spun doar
    atât, că eu vă aparţin dvs., Publicului, publicul este pulsul, oglinda mea.
    Dacă nu era publicul, noi n-am fi fost nimic.



    De-a lungul celor 5 decenii de carieră
    cinematografică, Florin Piersic a putut fi văzut în coproducţii internaţionale
    (Şapte băieţi şi o ştrengăriţă, Frumoasele vacanţe, Lupta pentru Roma) şi în
    producţii româneşti aparţinând tuturor genurilor cinematografice, de la dramă
    la comedie şi de la filme istorice la filme de suspans, realizate de Savel
    Stiopul (Aproape de soare, Aventuri la Marea Neagră, Agentul straniu), Francisc
    Munteanu (Drum nou, Tunelul, Roşcovanul), Mircea Drăgan (Explozia, Fraţii
    Jderi, Ştefan cel Mare – Vaslui 1475, Cuibul salamandrelor), Sergiu Nicolaescu
    (Mihai Viteazul), Mircea Mureşan (Pintea, O lebădă iarna), Geo Saizescu (Eu, tu
    şi Ovidiu) sau Virgil Calotescu (Ultima frontieră a morţii, Reţeaua S).

    În
    paralel, actorul şi-a consolidat poziţia de icon graţie rolurilor Anghel
    Şaptecai din seria de filme cu haiduci realizată de Dinu Cocea (Haiducii lui
    Şaptecai, Săptămâna nebunilor, Zestrea domniţei Ralu) şi Mărgelatu din
    filmele de aventuri Trandafirul galben, Drumul oaselor, Misterele Bucureştilor,
    Masca de argint, Totul se plăteşte, Colierul de turcoaze. Cele mai recente
    roluri făcute pentru marele ecran au fost cele din producţiile experimentale şi
    independente Fix Alert şi Eminescu versus Eminem realizate de Florin Piersic
    Jr.



  • Oameni în Holocaust

    Oameni în Holocaust

    În
    urmă cu 74 de ani, în ziua de 9 octombrie, evreii din Bucovina au început să
    fie duşi, forţat şi în condiţii cumplite, în Transnistria, un pământ al
    disperării dintre Uniunea Sovietică a lui Stalin şi România, atunci aliat al
    Germaniei lui Hitler . Era o acţiune inspirată de modelul nazist de exterminare
    a evreilor. Dar dacă în Transnistria nu au fost lagăre de exterminare precum
    cele cunoscute, aici moartea venea prin epuizare şi înfometare, prin frig şi
    boli, prin maltratare sau execuţii.

    În acest context, Traian Popovici, primarul
    de atunci al oraşului Cernăuţi, recent eliberat de sub ocupaţia sovietică,
    începea demersul opririi expulzării evreilor din oraşul pe care îl conducea. În
    câteva zile din dramaticul octombrie 1941, primarul Traian Popovici insistă
    chiar periculos pe lângă autorităţile centrale dar, până la urmă, obţine
    permisiunea oficială de a păstra în oraşul Cernăuţi familii întregi de evrei
    care urmau să fie deportate în Transnistria. Demersurile sale au dus la
    salvarea, prin evitarea deportării în lagărele din Transnistria, a aproape 20
    de mii de evrei din nordul Bucovinei. În acelaşi timp, la Bucureşti chiar
    regina mamă Elena se ridica împotriva deportării evreilor de pe teritoriul
    României.

    Dictatorul care conducea România, mareşalul Ion Antonescu, satisface
    o serie de doleanţe ale reginei, încercând să nu îi supere prea tare nici pe
    aliaţii germani, care insistau pentru aplicare soluţiei finale în România.
    Regina apelează la toate posibilităţile pe care poziţia i le oferă şi încearcă
    să îi mobilizeze inclusiv pe mitropolitul României şi pe Suveranul pontif. Se
    opune deportărilor şi ghetoizării, obţine posibilitatea ca evreii din România
    să îi poată ajuta pe cei duşi în Transnistria iar după un timp a determinat
    repatrierea celor deportaţi. Îşi atrage ura regimului nazist şi se pune în
    situaţii periculoase. Prinţesă a Greciei, regina mamă Elena a României avea o
    soră, Irina, ţinută în lagărele germane şi o vară, principesa Mafalda a
    Italiei, ce avea să moară la Buchenwald.

    Un al treilea drept al popoarelor,
    ale cărui fapte au fost cunoscute şi recunoscute târziu, post-mortem, este
    diplomatul Constantin
    Karadja. Şi-a folosit poziţia consulară la Berlin şi Budapesta pentru a atrage
    atenţia asupra intenţiilor germane, aceea de a-i extermina pur şi simplu pe
    evrei. Îi sunt recunoscute numeroase măsuri de protecţie a evreilor cu
    cetăţenie română din Germania sau alte state vestice dominate de nazişti.
    Berlinul l-a declarat persona non grata dar, revenit la Bucureşti, a fost numit chiar
    director al departamentului consular în Ministerul român de externe. Din
    această poziţie şi-a continuat şi mai intens activitatea şi se apreciază că
    aproximativ 50 de mii de evrei s-au salvat în urma activităţii diplomatului
    român Constantin Karadja.

    Un episod din acele vremuri a devenit sursă de
    inspiraţie pentru unul sau chiar două filme celebre. Când regimul de la Vichy a
    decis ca şi evreii cu cetăţenie română să fie trimişi în lagărele de
    exterminare, Bucureştiul a obţinut ca aceştia să revină în România cu un tren
    special, circulând prin Germania şi prin mijlocul unei Europe răvăşite de ura
    antisemită. Sunt câteva fapte şi chipuri luminoase care amintesc de vremurile
    cumplite de acum 7 decenii, când ura între oameni era politică de stat şi chiar
    se vroia o idee de viitor.

    În Ziua de comemorare a Holocaustului din România,
    preşedintele României, Klaus Iohannis, a omagiat victimele acelor vremuri,
    evrei sau romi, spunând că suferinţa
    nu se poate şterge, durerea nu se poate stinge, iar ceea ce au pierdut nu poate
    fi vreodată recuperat, dar putem să nu lăsăm memoria lor să dispară şi să
    construim o lume mai bună, în care libertatea şi demnitatea fiinţei umane sunt
    apărate şi garantate fără rezerve.