Tag: omagiu

  • Regina Elisabeta a II-a, omagiată la Viscri

    Regina Elisabeta a II-a, omagiată la Viscri

    La
    lumina lumânărilor ne găsim, astăzi, într-un sat în inima Transilvaniei, ca să
    reflectăm asupra vieţii Reginei Elisabeta a II-a
    , a declarat, duminică seara,
    cu o zi înaintea Funeraliilor de Stat ale fostei suverane britanice,
    ambasadorul Marii Britanii, Andrew Noble, la Casa Albastră din Viscri, a
    fostului prinţ Charles de Wales.


    Regina
    a fost o prezenţă globală timp de 70 de ani. Chiar dacă Regina nu a vizitat
    România niciodată, vă pot spune că Regina a ştiut foarte bine cum s-a dezvoltat
    România în aceşti 32 de ani de libertate. Am discutat cu Regina despre România
    şi pentru că este un loc foarte important pentru Regele Charles.Această casă simplă este o mică dovadă
    a legăturii între familiile noastre regale şi între popoarele şi ţările noastre,
    şi în viitor va juca un rol important, ca să amintească despre ceea ce ne
    uneşte,
    a declarat excelenţa sa Andrew Noble.


    Este un moment deosebit de
    trist pentru populaţia Regatului Unit, pentru populaţia ţărilor în care regina
    a fost şi şef de stat, în ţările Commonwealth şi în celelalte ţări unde nu am
    aşteptat ca să aibă acest impact imens. Ne gândim la serviciul pe care l-a
    făcut pentru noi toţi, pentru datoria pe care am simţit-o faţă de noi, oamenii
    normali, oamenii simpli şi nu cred că această amintire va dispărea repede, mai
    ales în această grădină, în această casă vom simţi prezenţa Reginei Elisabeta a
    II-a şi mai ales prezenţa Regelui Charles al III-lea
    , a apreciat ambasadorul.


    De când a fost în Transilvania pentru prima dată, în 1997, prinţul Charles,
    acum rege al Marii Britanii, a vizitat în fiecare an regiunea, presărată cu
    clădiri medievale. La sfârşitul secolului al XX-lea, descendenţii coloniştilor
    saşi aduşi aici în secolul al XII-lea de regii Ungariei pentru a opri invaziile
    mongole şi otomane au emigrat în masă din Transilvania în Germania, lăsând în
    urmă sute de biserici fortificate şi case medievale.

    Fostul prinț Charles a contribuit la conservarea acestor clădiri,
    implicându-se în acelaşi timp în documentarea şi conservarea florei sălbatice
    din Transilvania, unică în Europa.
    Prin
    intermediul propriei fundaţii şi prin patronajul şi colaborarea cu alte
    organizaţii, sute de meşteşugari au fost pregătiți pentru a menţine în viaţă
    meşteşugurile tradiţionale din zonă, actualul monarh britanic lansând, de
    asemenea, iniţiative de sprijinire a fermierilor şi crescătorilor de animale
    din regiune, dar şi a copiilor orfani din diferite zone ale României.

    Legătura
    dintre regii României și cei ai Marii Britanii este una specială – bunica
    fostei Regine Maria a României a fost Regina Victoria a Marii Britanii, Mihai
    I, fostul suveran al României, dispărut în 2017, fiind văr de gradul al treilea
    cu regina Elisabeta a II-a și văr, de asemenea, cu
    prințul consort Philip.


  • Klaus Iohannis, omagiu adus Eroilor Neamului

    Klaus Iohannis, omagiu adus Eroilor Neamului

    Eroii neamului nostru au
    fost și continuă să fie adevărate simboluri ale abnegației, ale curajului și
    ale simțului datoriei. Lăsând în urma lor lecția dăruirii de sine pentru
    idealul de a servi patria, ei constituie modele demne de urmat pentru tinerele generații
    și cele viitoare. Cea mai de preț moștenire este exemplul lor de credință în
    idealurile naționale, de tărie și patriotism.




    Valorile și
    principiile care le-au călăuzit destinul ne rămân și nouă repere de
    responsabilitate pentru a lăsa urmașilor noștri o Românie dezvoltată, ai cărei
    cetățeni trăiesc în unitate, prosperitate și solidaritate, o țară demnă și pe
    deplin integrată în comunitatea statelor libere și democratice.




    Avem astăzi o Armată
    modernă, capabilă să își îndeplinească misiunile conform angajamentelor pe care
    ni le-am asumat, alături de aliații noștri din cadrul NATO și împreună cu
    statele europene, pentru implementarea Politicii de Securitate și Apărare
    Comune a Uniunii.




    România este în prezent
    un veritabil furnizor de securitate în regiunea Mării Negre, un aliat și un
    partener credibil și puternic în NATO și în Uniunea Europeană, precum și în
    relația cu partenerul nostru strategic, Statele Unite ale Americii.




    Aducem astăzi un omagiu
    și militarilor români căzuți la datorie în teatrele de operații din Afganistan,
    Irak şi Balcanii de Vest, precum și în misiunile derulate sub egida
    organizațiilor internaționale la care România este parte. Ei au luptat pentru a
    apăra interesele ţării noastre, demonstrând fermitatea angajamentelor României
    față de aliații şi partenerii săi externi şi faţă de valorile democraţiei.




    Lecția de devotament,
    altruism, patriotism și spirit de sacrificiu pe care o reprezintă jertfa
    eroilor neamului românesc trebuie să ne inspire pe toți, să ne apropie mai mult
    de valorile pe care este clădită România modernă: unitate, democrație,
    prosperitate și solidaritate.




    Ne exprimăm, totodată,
    adânca recunoștință și prețuire față de personalul medical care și-a pierdut
    viața în această teribilă pandemie de COVID-19, îndeplinindu-și profesia cu
    devotament față de români.




    Avem datoria de a
    menține vie memoria Eroilor Neamului și de a arăta că am înțeles sensul luptei
    și jertfei lor supreme.




    Recunoștință veșnică
    eroilor noștri!


    Dumnezeu să
    îi odihnească în pace!,

    a rostit președintele României, Klaus Iohannis, cu ocazia participării la ceremonia organizată de Ziua Eroilor.

  • Retrospectiva săptămânii 13.05 – 19.05.2018

    Retrospectiva săptămânii 13.05 – 19.05.2018

    Președintele român, Klaus Iohannnis, la
    summit-ul de la Sofia.


    Evoluţiile privind retragerea
    SUA din acordul nuclear cu Iranul au fost discutate la Consiliul European
    Informal de la Sofia, unde s-a desfăşurat şi summitul UE-Balcanii de Vest,
    primul de acest fel din ultimii 15 ani. A fost confirmată perspectiva europeană
    a celor şase ţări din zona Blacanilor de Vest şi li s-a promis un ajutor de
    circa 10 miliarde de euro investiţii în proiecte energetice şi de
    infrastructură. Preşedintele român, Klaus Iohannis, a evidenţiat, la Sofia, importanţa
    proiectelor în domeniile conectivităţii, infrastructurii, energiei şi reţelelor
    digitale pentru creşterea convergenţei între UE şi regiunea Balcanilor de Vest,
    inclusiv prin acordarea unui impuls strategiilor macroregionale, precum
    Strategia UE pentru Regiunea Dunării. Preşedintele României a reamintit,
    totodată, că ţara noastră va găzdui în mai 2019 Summitul de la Sibiu privind
    viitorul Europei şi a subliniat faptul că o Uniune puternică şi unită va putea
    fi şi pentru Balcanii de Vest o ancoră solidă în direcţia reformelor şi a
    dezvoltării.



    Premierul croat Andrei
    Plenkovici,la București.


    Premierul român Viorica Dăncilă şi omologul său
    croat, Andrei Plenkovici, au semnat ,vineri, la Bucureşti o declaraţie de
    intenţie între cele două guverne privind consolidarea cooperării bilaterale în
    domeniile apărării şi securităţii.
    Viorica Dăncilă a precizat că alte domenii de cooperare bilaterală vor rămâne
    în continuare educaţia, agricultura şi turismul. La rândul său, premierul croat
    a subliniat că relaţiile bilaterale din ultima perioadă sunt foarte bune şi
    schimburile comerciale au depăşit 300 de milioane de euro. Șeful Executivului
    de la Zagreb a avut convorbiri oficiale și cu preşedintele Klaus Iohannis.





    Mutarea ambasadei României de la Tel Aviv
    la Ierusalim, în atenția aturităților de la București.


    Ministerul român
    de Externe a luat notă de decizia autorităților de la Ramallah de a-și chema de
    urgenţă pentru consultări ambasadorul palestinian de la București si subliniază
    necesitatea evitării oricăror acțiuni care ar putea să compromită procesul de
    pace. MAE consideră că este nevoie de un dialog politic susținut și reiterează
    poziția principială a României privind soluția existenței celor două state,
    Israel și Palestina, care să conviețuiască în pace și securitate. Ministerul de Externe al Autorităţii Palestiniene
    (ANP) l+a rechemat pe ambasadorul său la Bucreşti în contextul în care România
    a fost una din ţările care au blocat declaraţia comună a UE referitoare la
    relocarea de către statele membre a misiunilor diplomatice de la Tel Aviv, la
    Ierusalim. Chestiunea relocării ambasadei a fost discutată de
    preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Viorica Dăncilă. Șeful statului a
    subliniat obligativitatea ca politica externă a României să se facă numai în
    interesul ţării, iar tensiunile
    interne pe teme de politică externă să înceteze imediat. La rândul său, Viorica
    Dăncilă a declarat că, în calitate de şef al Executivului, principala sa
    responsabilitate este aplicarea programului de guvernare, inclusiv a
    capitolului dedicat politicii externe. Legat de acest subiect, președintele PNL(opoziție),
    Ludovic Orban, a făcut o plângere penală împotriva premierului Viorica Dăncilă
    şi a liderului PSD, Liviu Dragnea, pe care i-a acuzat înaltă trădare, respectiv,
    de divulgarea de informaţii secrete de stat.



    Noi măsuri pentru stimularea investițiilor
    în economia românească.


    Guvernul de la
    București va adopta, în scurt timp, noi măsuri pentru stimularea investiţiilor
    majore în economia românească, a declarat premierul Viorica Dăncilă. Ea a
    precizat că Executivul urmăreşte ca, anul acesta, nivelul investiţiilor străine
    să atingă un miliard de euro. Creşterea economiei României din primul trimestru
    al acestui an, de 4,2%, este a cincea din UE,
    un nivel dublu faţă de media comunitară, a anunțat vicepremierul Viorel Stefan. El a explicat căse urmăreşte
    ca investiţiile să reprezinte motorul principal al dezvoltării. Pe de altă
    parte, la bugetul de stat vor fi mai mulţi bani care vor permite atât
    finanţarea de investiţii, cât şi servicii publice mai bune, a mai spus Viorel
    Ştefan.



    Jurnalistul
    şi comentatorul sportiv Cristian Ţopescu și regizorul de
    teatru și film, Lucian Pintilie, pe ultimul drum.


    Sportivi, antrenori, comentatori sportivi,
    actori şi oameni simpli, i-au adus un ultim omagiu fostului mare comentator
    sportiv român Cristian Ţopescu, care a decedat, marţi, la 81 de ani, într-un
    spital din București. În lunga sa carieră la Televiziunea publică, la care a
    debutat, ca reporter, în 1967, el a adunat peste 5.000 de transmisii în direct,
    de la Jocurile Olimpice, Campionate Mondiale şi Europene. În semn de apreciere
    pentru activitatea sa, a primit Ordinul Naţional Steaua României în
    grad de Cavaler şi, de asemenea, a primit titlul de Cetăţean de onoare al
    Capitalei. Un alt nume mare – regizorul
    român de teatru și film Lucian Pintilie- a murit, miercuri, la 84 de ani. El s-a remarcat, de-a
    lungul carierei, printr-o viziune critică asupra lumii, un stil inedit, curajos
    şi sarcastic. A montat spectacole antologice precum Livada cu
    vişini (1967) sau Revizorul (1972), interzis de cenzura
    comunista după a treia reprezentaţie. Lucian Pintilie a realizat și
    pelicule memorabile precum Reconstituirea; De ce trag
    clopotele Mitică, filme de asemenea interzise în perioada comunistă. În 1973 a plecat la Paris unde și-a continuat cariera, montând
    însă spectacole remarcabile și în Germania, Anglia sau SUA. După prabuşirea
    comunismului, a revenit în ţară şi a realizat o serie de filme, printre care Balanţa
    (1992), O vară de neuitat (1994) și Prea Tarziu(1996), toate trei
    incluse în selecţia oficială de la Cannes.

  • Regele Mihai, funeralii naţionale

    Regele Mihai, funeralii naţionale

    Regele Mihai s-a întors definitiv în ţara lui. La o săptămână după
    decesul survenit la reşedinţa din Elveţia, sicriul cu trupul neînsufleţit al ultimului
    Suveran al României
    a ajuns, miercuri dimineaţă, în Patrie şi a fost depus,
    pentru câteva ore, la Castelul Regal Peleş, de la Sinaia.
    Este locul de care, spun apropiaţii săi, Majestatea Sa era foarte ataşat, fiindcă
    acolo s-a născut, pe 25 octombrie 1921. Ceremoniile de la Peleş au fost
    rezervate oficialităţilor
    – preşedintele Klaus Iohannis, membri ai Guvernelor
    şi Parlamentelor din România şi din Republica Moldova vecină (ex-sovietică,
    majoritar românofonă) -, singurele care şi-au putut prezenta condoleanţele
    acolo.

    Toţi cei care vor să-i aducă un ultim omagiu Regelui o pot face, în
    schimb, la Palatul Regal din centrul Bucureştiului, unde catafalcul său va
    rămâne până vineri seară, în fosta sală a tronului. Mii de oameni au depus,
    deja, flori şi lumânări aprinse în faţa Palatului, devenit loc de pelerinaj
    încă de marţi, 5 decembrie, când a fost anunţat decesul Suveranului.

    Regele Mihai va fi înmormântat, sâmbătă, 16 decembrie, la Curtea de Argeş,
    în necropola regală din incinta mănăstriii medievale ortodoxe. Acolo sunt
    mormintele soţiei sale, Regina Ana, care a murit anul trecut, precum şi ale
    primilor trei regi, Carol I, Ferdinand şi Carol al II-lea, din dinastia de origine germană Hohenzollern-Sigmaringen.
    Instalată pe tronul de la Bucureşti în 1866, aceasta, subliniază istoricii, a
    construit România modernă, independentă faţă de Imperiului Otoman din 1877 şi
    întregită în 1918, când, la sfârşitul primului război mondial, au intrat sub
    autoritatea Bucureştiului toate provinciile cu populaţie majoritar românească.

    Doliu naţional pentru trei zile, joi, 14, vineri, 15, şi sâmbătă, 16 decembrie

    Potrivit Casei Regale, la ceremoniile funerare de la Curtea de Argeş sunt
    aşteptate circa o sută de personalităţi politice din străinătate – capete
    încoronate, şefi de stat şi de guvern. Autorităţile
    de la Bucureşti au decretat doliu naţional pentru trei zile, joi, 14, vineri, 15,
    şi sâmbătă, 16 decembrie.

    Parlamentul a omagiat, deja, într-o sesiune solemnă, organizată
    luni, personalitatea ultimului Suveran, înscăunat în 1940 şi silit să abdice şi
    să se exileze şapte ani mai târziu, sub presiunea guvernului comunist şi a
    trupelor sovietice de ocupaţie. Dar, în 1944, foarte tânărul Rege al României apucase, deja, să
    facă istorie, smulgând ţara de pe orbita Germaniei naziste şi readucând-o în
    tabăra aliaţilor săi tradiţionali, Statele Unite şi Marea Britanie.


    Regele Mihai
    a simbolizat speranţa unei Românii renăscute si libere şi va rămâne în
    amintirea poporului ca un mare om de stat
    – a apreciat preşedintele Klaus Iohannis.


    Am pierdut, ca întreaga Naţiune,
    un părinte
    – a spus cea dintâi născută dintre fiicele Suveranului, Principesa Margareta, Custode al Coroanei. Casa Regală, a promis ea, va continua să facă tot ce este
    posibil, alături de instituţiile fundamentale ale statului, pentru progresul ţării
    .

  • Ziua internaţională de comemorare a genocidului romilor din perioada Holocaustului

    Ziua internaţională de comemorare a genocidului romilor din perioada Holocaustului

    Ministerul Afacerilor Externe aduce astăzi, 2 august 2017, un pios omagiu tuturor victimelor de etnie romă care au suferit pe întreaga perioadă a celui de-al Doilea Război Mondial.

    Anul acesta se comemorează 73 de ani de la evenimentele din 2 august 1944, când aproximativ 3000 de romi din lagărul Auschwitz-Birkenau au căzut victime ale regimului nazist. În amintirea acestui tragic eveniment, ziua de 2 august a devenit cunoscută drept Ziua internațională de comemorare a genocidului romilor. În contextul acțiunilor diplomatice multilaterale, România se remarcă prin atenția specială pe care o acordă problematicii memoriei victimelor genocidului romilor din perioada Holocaustului și a necesității educării tinerelor generații asupra acestui episod tragic al istoriei europene.

    Ministerul Afacerilor Externe consideră absolut necesară consolidarea eforturilor pentru includerea în programele educative a problematicii genocidului romilor din perioada celui de-al Doilea Război Mondial și pentru asigurarea unor condiții sociale decente ultimilor supraviețuitori romi ai deportărilor în Transnistria. În egală măsură, Ministerul Afacerilor Externe consideră important să existe un parteneriat eficient între instituțiile publice și reprezentanții societății civile din România, astfel încât să se elimine orice formă sau manifestare de discriminare și incitare la ură etnică sau rasială.

    Ministerul Afacerilor Externe condamnă cu fermitate orice acțiune extremistă și îndeamnă la asumarea responsabilității comune de a înlătura prejudecățile și de a lupta împotriva discriminării și acțiunilor extremiste cu caracter etnic sau rasist.

    Informații suplimentare:

    Detalii despre deportarea romilor în Transnistria pot fi regăsite în Raportul final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel, capitolul Deportarea romilor și tratamentul lor în Transnistria. Detalii despre acest episod tragic al istoriei naționale pot fi obținute accesând pagina http://www.inshr-ew.ro/ ro/files/Raport%20Final/ Raport_final.pdf.pdf.

    La nivel european, prin rezoluția Parlamentului European din 15 aprilie 2015 s-a decis instituirea unei zile europene de comemorare a Holocaustului romilor și organizarea de evenimente de marcare a tragediei victimelor acestui genocid. Detalii despre rezoluția Parlamentului European pot fi obținute accesând pagina:

    http://www.europarl.europa.eu/ sides/getDoc.do?type=TA& language=EN&reference=P8-TA- 2015-0095.

    În cadrul Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului (IHRA) există Comitetul pentru genocidul romilor, al cărui obiect de activitate îl reprezintă conștientizarea genocidului romilor în perioada regimului național-socialist și includerea în curricula școlară a unui capitol dedicat acestui subiect. Detalii despre activitățile IHRA în acest domeniu pot fi obținute accesând https://www. holocaustremembrance.com/ focus/genocide-roma.

  • Ansamblul monumental Calea Eroilor (concursu Gorj)

    Ansamblul monumental Calea Eroilor (concursu Gorj)

    Una ditru nai ma importante capodopere a sculptorlui Constantin Brâncuşi easti Ansamblul Monumental Calea Eroilor”, omagiu adus a eroilor gorjeni cari s-featira curbani tra ţară şi tra semen’il’i a lor tru kirolu a Primlui Polim Mondial. Ansamblul, format dit Measa a Tătearil’ei, Poarta a Basearil’ei şi Coloana Infinitului, şi adrat Târgu Jiu, zugrapseasti concepţia creatoare a artistului. Constantin Brâncuşi s-aminta tu 19 di scurtu 1876 tru hoara Hobiţa şi tricu ficiuramea anvarligat di una cadealihea civilizaţie a lemnului, tatăl a lui avea mirakea tra s-adara sinur obiectele di cari avea ananghi tru nicukirata. Tru anlu 1898, la prima expoziţie a Şcolal’ei di Meserii a giudeţlui Dolj, elevlu Constantin Brâncuşi prezenta prima a lui sculptură — bustul al Gheorghe Chiţu—, deadun cu doauă rame cari nica pot s-hiba vidzuti şi ază la Muzeulu de Artă di Craiova.





    Tru idyiul an s-angrapsi la Şcoala Naţională di Arte Frumoase şi Meserii di Bucureşti, pi cari u absolvă patru an’i ma amanat. După ti baneadza un kiro Munchen, fudzi deapoa Paris, iu, tru 1905, easti admis la Ecole Nationale des Beaux-Arts. Ahurhindalui cu anlu 1907, marli artistu român treati la una artă nonfigurativă, intrândalui ase tru circuitlu ali avangarda pariziana. Lucrărli cari compun Ansamblul Monumental Calea Eroilor” fura realizate pi thimel’ilu a unlui proiectu, cari, aşi cum mărturisea bas Constantin Brâncuşi, eara adrat dit elemente arhitecturale cu valoare simbolică. Ansamblul fu inaugurat la data de 27 sumedru 1938.




    Doru Strâmbulescu, directorul Centrului Constantin Brâncuşi:”Ma s-hiba s-na astam dupu cadurli şi mărturiile dit epocă, lipseasti sa spunem că populaţia a municipiului Târgu Jiu, tru prezenţa unor pirsonalităţi politice şi culturale dit acea pirioadă, a participat tru număr foarte mare la inaugurare. Alaiul cari a mers de la Poarta Sărutului şi Masa Tăcerii până la Coloană a fost unul impresionant. Easti important de ştiut că, iniţial, Brâncuşi a dorit să ridice la Târgu Jiu doar Coloana fără Sfârşit. Easti şi propunerea pi cari o face Aretiei Tatarescu, el venind de la Bucureşti cu schiţa Coloanei. Dar cum Brâncuşi a pitrecut atâta timp la Târgu Jiu, imaginează, până la urmă, trutreg ansamblul pi cari-l avea tru minte, acolo. Acesta include şi Biserica Sfinţii Apostoli, modernizată tot dit banii Ligii Naţionale a Femeilor Gorjene, la sugestia iniţiativa Aretiei Tatarescu. Asa că nu avem de a face doar cu un ansamblu comemorativ, avem de-a face cu o opiră de geniu, o opiră de valoare universală.”




    Masa a tătearil’ei easti tru Grădita Publică dit Târgu Jiu, aproapea di mealu a arâului Jiu. Lucrată tru calcar de Bampotoc, easti anvarligata di 12 scamnuri de cheatra arucutoasa, tru formă de clepsidră. Masa are un diametru de 2,15 metri şi o truălţime de 0,88 metri, simbolizând masa de ditaintea luptei. Timpul easti măsurat tru tăcere de clepsidrele – scaune. Aleea scaunelor cuprinde două bănci de piatră şi 30 de scaune dit piatră pătrate, tru formă de clepsidră, dispuse de o parte şi de alta a aleii tru grupuri de câte trei, făcând legătura trutre Masa tăcerii şi Poarta sărutului, situată la intrarea tru parc. Pi marginea aleii, s-au plantat 20 de plopi piramidali. Poarta sărutului, realizată dit travertin, simbolizează trecerea spre o altă viaţă. Coloana fără sfârşit, Coloana infinitului sau Coloana sacrificiului infinit easti considearată cea mai importantă parte componentă a ansamblului.




    Constituită dit 16 module romboidale dit fontă, fiecari avand 1,80 metri truălţime, ea reprezintă un axis mundi cari sprijină bolta cerului. Truălţimea totală a coloanei easti de 29,33 de metri. Aceasta a fost realizată tehnic de către inginerul Ştefan Georgescu-Gorjan, după un modul cioplit tru lemn de tei de Brâncuşi. Construcţia ei a fost demarată tru august 1937 la Pitroşani şi s-a incheiat tru noiembrie la Târgu-Jiu, iar metalizarea s-a realizat tru iunie – iulie 1938. Biserica Sfinţii Apostoli Pitru şi Pavel, situată pi axa ansamblului sculptural, easti un element de legătură trutre părţile componente ale acestuia. Lăcaşul de cult a fost ridicat tru pirioada 1927 – 1938 pi locul unei biserici mai vechi ce data dit anul 1777.




    Doru Strâmbulescu, directorul Centrului Constantin Brâncuşi:”Elementele cari compun ansamblul de la Targu Jiu au valore de unicat, deşi Brâncuşi a mai sculptat coloane tru lemn, tru atelierul său de la Paris existau astfel de coloane. Cred că ideea unui ansamblu easti ceva mai veche, iniţial dorea să ridice un portal tru satul lui natal, Hobiţa. Apoi s-a discutat ca ansamblul să fie la Târgu Jiu şi până la urmă, propunerea Aretiei Tatarescu a prins contur. Se poate spune că odată terminat ansamblul de la Târgu Jiu, Brâncuşi îşi desăvârşeşte creaţia, după aceea el n-a mai creat opire de asemenea importanţă, cari să rămână ca repire tru artă. Acest stil nonfigurativ pi cari Brâncuşi îl aduce tru arta modernă schimbă o paradigmă. Dacă urmărim gândurile lui Brâncuşi, apărute de-a lungul vremii tru diverse publicaţii sub forma de aforisme, putem truţelege cum gândeşte Brâncuşi arta tru genearal şi arta sa, tru mod spicial.




    Brâncuşi eara conştient de valoarea sa universală, de modul tru cari el a schimbat-o. Când părăseşte atelierul lui Rodit se desparte şi de ceea ce se trutâmplase tru artă până la acel moment, venind cu propria lui viziune, cari îşi are rădăcinile tru arta veche românească. A făcut asta, cu toate că la Paris aprofundase arta primitivă, arta neagră. Dar eara conştient că devenise un repir tru arta modernă”


    Tru apriliu 2007, Târgu-Jiu, fu dizvalit angrapsearea cari atestă hotărârea Uniunii Europine de includere a Ansamblului Monumental Calea Eroilor” tru patrimoniul cultural europian (odată cu Palatul Cantacuzino, Ateneul Român dit Bucureşti şi cetatea Histria dit judeţul Constanţa).



    Armanipsearea: Tascu Lala