Tag: ONB

  • Jurnal Românesc – 03.10.2023

    Jurnal Românesc – 03.10.2023

    Pe 30 septembrie, ambasadorul României la Luxemburg,
    Livia Rusu, a fost alături de reprezentanţii Asociaţiei RoKultur, pentru
    susţinerea evenimentului organizat în cadrul Zilelor Patrimoniului European,
    desfăşurate în acest an sub tema ‘Patrimoniul viu’ şi concentrate pe
    patrimoniul imaterial, care include practicile, cunoştinţele şi abilităţile
    comunităţilor. Astfel, proiectul, organizat cu
    sprijinul Ministerului Culturii luxemburghez, a readus în prim plan legăturile
    tradiţionale dintre comunitatea săsească din România şi Luxemburg, prin
    intermediul unor ateliere practice de broderie săsească. În cadrul acestora a
    fost realizată şi o proiecţie de film despre moştenirea săsească din România.


    Violonistul Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail deschid noua
    stagiune a celui mai longeviv şi de succes program permanent al Institutului
    Cultural Român de la Londra, ‘Seria Concertelor Enescu’, joi, 5 octombrie 2023.
    Gabriel Croitoru va cânta pe celebra vioară ce i-a aparţinut lui George Enescu,
    cunoscută pentru acordurile sale impunătoare, care i-au adus supranumele de
    ‘Catedrala’. ‘Seria Concertelor Enescu’ se desfăşoară, fără întrerupere, sub
    egida Societăţii Enescu din Marea Britanie, încă din anul 2007. De-a lungul
    anilor, în Sala Enescu din 1 Belgrave Square au concertat sute de muzicieni
    români, britanici şi internaţionali, uniţi prin pasiunea de a aduce
    compoziţiile enesciene în prim plan şi de a le prezenta în context
    internaţional. De altfel, în 2015 şi 2016, influenta publicaţie Time Out
    London a desemnat ICR Londra drept una dintre cele mai interesante adrese
    muzicale din centrul oraşului.


    Directorul Operei Naţionale Bucureşti, Daniel Jinga, va dirija, pe 4
    octombrie, la Roma, Orchestra de Cameră a Conservatorului ‘Santa Cecilia’, în
    cadrul Festivalului Internaţional PROPATRIA. Ediţia a 13-a a Festivalului are
    loc în perioada 01 – 30 octombrie în șase ţări europene. Artişti români din
    toate colţurile lumii ajung, în cadrul evenimentului, în comunităţi din
    diaspora din Italia, Germania, Israel, Franţa, Republica Moldova, festivalul
    încheindu-se în România. Deschiderea festivalului a avut loc pe 1 octombrie la
    Roma, cu un spectacol susţinut de Ansamblul Folcloric Profesionist ‘Ţara
    Vrancei’. De la Roma, festivalul va ajunge în Republica Moldova, în Sala cu
    Orgă de la Chişinău, cu spectacolul de muzică şi poezie ‘ Aplauze pentru poet’.
    Va continua la Berlin, la sediul Ambasadei României în Germania, cu concertul susţinut
    de pianistul Cristian Niculescu şi de violoncelistul Radu Nagy. Va urma
    Parisul, cu concertul susţinut de violonista Irina Mureşanu (SUA) şi pianista
    Dana Ciocârlie (Franţa). Festivalul va continua în Israel cu recitalul de pian
    al pianistului Michael Abramovich (Germania), la Conservatorul din Tel Aviv.
    Festivalul Internaţional PROPATRIA se va încheia în România, pe 30 octombrie cu
    Gala Extraordinară de Operă PROPATRIA 13, ce va avea loc pe scena Operei
    Naţionale Bucureşti, avându-i ca solişti pe soprana Letiţia Viţelaru (Italia)
    şi bas-baritonul Sorin Coliban (Austria), acompaniaţi de Orchestra
    Metropolitană Bucureşti, cu maestrul Daniel Jinga la pupitrul dirijoral.


    Toți cei cinci elevi care au alcătuit echipa României la a doua ediţie a
    Olimpiadei Internaţionale de Astronomie şi Ştiinţele Spaţiului pentru Juniori,
    desfăşurată în Volos, Grecia, în perioada 24-30 septembrie, au obţinut medalii.
    David Palaghianu, elev la
    Colegiul Naţional Ştefan cel Mare din Suceava, a obţinut medalia de
    argint. Tot argint au câștigat Teodor Bichir de la Liceul Internaţional de
    Informatică din Bucureşti şi Nectarie Paşca, de la Colegiul Naţional Emil
    Racoviţă din Cluj-Napoca. Maria -
    Nicole Dumitrescu, de la Colegiul Naţional Petru Rareş din Piatra
    Neamţ şi Radu Ioan Stoian, de la Colegiul Naţional Gh. M. Murgoci
    din Brăila au obtinut medalii de bronz. Potrivit
    unui comunicat transmis de Ministerul Educaţiei, Olimpiada de astronomie
    promovează conceptul STEAM, reprezentând abordarea educaţională care
    formează competenţe în domeniile ştiinţei, tehnologiei, ingineriei, artei şi
    matematicii, prin înţelegerea fenomenelor din viaţa reală din perspective
    diferite, într-o manieră interdisciplinară.


  • Opera Labirint revine la ONB

    Opera Labirint revine la ONB

    Opera
    Naţională Bucureşti ne-a obişnuit în ultimii ani cu o ofertă tot mai
    diversificată de evenimente de operă sau conexe, menite să atragă un public cât
    mai larg. Una dintre aceste iniţiative este şi Opera Labirint.


    Am vorbit
    înaintea evenimentului cu Alexandru Nagy, regizor artistic al ONB, care ne-a
    povestit ce ni s-a pregătit:

    Noua stagiune a Operei Naţionale din
    Bucureşti se deschide cu celebrul eveniment, deja tradiţional, în aer liber,
    denumit Promenada Operei, aflat la a 13-a ediţie. Anul acesta propunem un
    program format din două părţi: partea de activităţi de zi, care se vor desfăşura
    pe peluza din faţa operei şi Gala. Anul acesta propunem un spectacol itinerant,
    Opera Labirint se numeşte, în regia mea, alături de tinerii artişti ai Studioului
    Experimental în Artele Spectacolului Muzical Ludovic Spiess. Opera Labirint
    va avea loc din oră în oră, sunt tururi cu artă vie, vor fi şi balerini şi
    solişti şi actori.


    Cum este
    primită Opera Labirint am aflat tot de la Alexandru Nagy: E deja agreat de public acest
    program, pentru că noi l-am mai făcut şi în luna iunie, deci e la a doua ediţie
    Opera Labirint, l-am făcut cu ocazia Rendez-vous au Jardin, care a fost un
    proiect internaţional francofon. Acum îl reluăm cu o altă garnitură şi cu un
    proiect mult mai amplu repertorial. Sunt peste 15 tineri artişti care vor evolua
    din oră în oră, pentru a asigura publicului o atmosferă de relaxare muzicală.
    Sună ca un fel de terapie cu muzică clasică. Sunt arii celebre şi duete şi
    ansambluri din opere apreciate şi iubite de public, dar şi momente de balet, după
    care avem Gala, Marea Gală a Operei Naţionale din Bucureşti unde participă
    peste 300 de artişti, corul operei, orchestra, baletul şi soliştii operei
    naţionale, într-un program care include peste 25 de piese absolut celebre şi pe
    care sperăm că publicul le va gusta. Va fi un spectacol de 3 ore, cu video-
    mapping şi lumini şi sunet, cea mai înaltă calitate a sunetului de muzică
    clasică.



    O experienţă
    muzicală şi mai mult decât atât, care atrage un public tot mai numeros.
    Alexandru Nagy vine şi cu o invitaţie de a gusta spectacolele cât mai aproape
    de natură:

    Noi aşteptăm în fiecare an mii de oameni
    care participă. De la an la an publicul a devenit din ce în ce mai numeros, mai
    suplimentăm scaunele în fiecare an, dar, ca în fiecare an, lansăm rugămintea
    specială pentru spectatorii noştri, care doresc asta, de a aduce o păturică sau
    un şezlong, sau cu un scaun de pescuit, un puf, o pernuţă şi pot să se aşeze şi
    să profite de această ocazie pentru a se reconecta cu natura, într-o atmosferă
    deosebită, sonoră şi vizuală, pe care artiştii ONB o oferă publicului an de
    an.


    Iar
    popularitatea genului pare să fie în creştere. Alexandru Nagy: Opera din ce în ce mai mult în anii aceştia a devenit un gen din ce în
    ce mai popular. El capătă o popularitate deosebită, interesul publicului tânăr
    creşte vis-à-vis de spectacolul de operă, pentru că este cea mai complexă formă
    de artă a spectacolului, dintre toate care există. Şi publicul, se pare, că
    apreciează din ce în ce mai mult complexitatea acestui gen. Publicul tânăr o ia
    ca pe o provocare, să fie martor la peste 300 de artişti care conlucrează
    pentru realizarea spectacolului de operă. Această emulaţie care se întâmplă pe
    scenă, se pare că de la an la an inspiră sute de oameni să ne calce pragul
    pentru prima dată şi, odată veniţi, ei
    rămân cu acest microb al muzicii clasice, care te acaparează total datorită
    frecvenţelor. Sunt armonicele superioare care dau o frecvenţă deosebit de
    plăcută, ce rămâne imprimată în memoria afectivă a spectatorului, pe viaţă.



    Opera
    Naţională Bucureşti tentează tot mai mult, după cum ne-a spus Alexandru Nagy,
    regizorul artistic ONB:

    Opera Naţională devine şi o zonă de dezbatere, unde punem şi probleme
    la un nivel filosofic. Aceste Conferinţe ale ONB constituie un prilej. Ca un
    podcast live mult mai mare. În sala noastră încăpătoare, de peste 950 de locuri,
    noi oferim publicului şansa de a se întâlni live, faţă în faţă cu invitatul preferat.
    Personalităţi marcante ale culturii româneşti vin în acest spaţiu de dezbatere,
    pentru a fi faţă în faţă cu publicul lor, pentru a fi faţă în faţă cu oameni cu
    care, altfel, ar fi foarte complicat să se întâlnească. Sigur că îi putem vedea
    pe Youtube, îi puntem vedea la televizor, dar opera se doreşte un spaţiu public. Şi nu numai asta se întâmplă la ONB. Mai au loc şi proiecte precum Opera
    Verde, prin care noi ne propunem să creăm producţii sustenabile. Să investim
    mai puţin în fiare şi în decoruri şi în lucrurile care nu au viaţă şi ne dorim
    să investim cât mai mult în oameni. Opera Verde îşi propune refolorirea
    resurselor, reciclarea resurselor.



    #Operă#natură#promenadă#solişti#dans#muzică, muzică
    muzică de operă!


  • Conţertu românescu la Viena

    Conţertu românescu la Viena



    Eveniment di excepție, duminică seara, tru cunuscuta sală Musikverein ditu Viena – Opera Naţională Bucureşti ţănu un concertu tru premieră, tră tiñia a marilui compozitor și avyiulistu român Ciprian Porumbescu, tru condiţiile tru cari 2023 fu declarat anlu aluştui muzician. S-umplu tru aestu kiro, 170 di ani di la amintari şi 140 di ani di la moartea a compozitorlui. Sala di malămă ditu cari televiziunile ditu tută lumea transmit pi 1 di yinaru Concertul di Anlu Nou ditu capitala ali Austrie arăsună, tora, di armoniile românești. Programlu a spectacolului avu tru aradă tru exclusivitate lucrări simnate di Ciprian Porumbescu, ndziminănda spiritualitatea cu tradiţia şi muzica sacră cu aţea di inspiraţie folclorică: “Crai Nou” – prima operetă românească, “Balada”, “Rapsodia Română” şi “Tatăl Nostru”. Interpretarea fu simnată di soliştii, corlu şi orchestra Operei Naţionale ditu Bucureşti, dirijor Daniel Jinga, iara oaspiţ di tiñie aliştei seară eara maestrul Gheorghe Zamfir şi solista Maria Coman.


    Daniel Jinga “Tră mini, andamasea cu muzica al Ciprian Porumbescu nsimnă ună revelaţie. Aveam, cadealihea, ună păreari contrafaptă ti atea ţi nsimneadză marşurile ditu opereta “Crai Nou”. Era idyealui cu propaganda comunistă. Tru aestă oară s’faţi ună exorcizare di comunism al Ciprian Porumbescu şi minduescu că, di aoa şi nclo, lipseaşti s’himu nădioşi s’aprukemu aestă muzică tru forma a llei pură, tru forma tru cari Ciprian Porumbescu u mindui cu multu kiro ninti ca România s’treacă pritu aestu experimentu totalitar.”


    Marea vreari al Ciprian Porumbescu eara s’adară ună operetă izvurâtă ditu folclor, atea ţi şi aprăftăsi, opereta “Crai Nou” agiungănda un reper ali muzică românească ditu secolu al XIX-lea. Creaţia al Porumbescu reinterpreteadză un mit popular cari spuni că Luna Nauă (Craiul Nou) poati s’aducă haraua ti aţelli ţi s’arisescu. Subiectul fu priloatu ditu mediul a hoarăllei moldovenească, iara acţiunea s’faţi tru 1851, avânda la thimelliu ună veaclle leghendă populară ce ari tru ea ună pirmituseari di ariseari ţi iasi tu videală cu tuti keadiţli di nafoară. Ti aestă operetă să spuni că ndzimineadză buna dispoziţie cu verva poetică şi reveria, tru ună atmosferă autentic românească, tonică, adrată di ună muzică simplă şi caldă. “Akicăsearea a operetăllei “Crai Nou” rezidă tru andamasea anamisa di ţi easti originar şi ţi easti original. Capodopera al Ciprian Porumbescu yilipseaşti ună ligătură vărtoasă tru fondul ancestral a spiritualitatillei româneşti, ama easti şi ună creaţie orighinală, aducânda deadunu veclliulu şi naua exprimare muzicală a timpului a lui”, spune Daniel Jinga. Aţeali 2.000 di locuri ditu sala vieneză fură acăţati di români ditu diaspora, cari bătură pălñili ncicioari reprezentația, cu mări entipusi pi elli ama şi pirifañe.




    Autoru: Corina Cristea


    Armânipsearea: Taşcu Lala



  • Concert românesc la Viena

    Concert românesc la Viena

    Eveniment de excepție, duminică seara, în celebra
    sală Musikverein din Viena – Opera Naţională Bucureşti a susţinut un concert în
    premieră, pentru a-l omagia pe marele compozitor și violonist român Ciprian
    Porumbescu, în condiţiile în care 2023 a fost declarat anul acestui muzician.
    Se împlinesc, în această perioadă, 170 de ani de la naştere şi 140 de ani de la
    moartea compozitorului. Sala de aur din care televiziunile din întreaga lume
    transmit pe 1 ianuarie Concertul de Anul Nou din capitala Austriei a răsunat,
    acum, de armoniile românești. Programul spectacolului a cuprins în
    exclusivitate lucrări semnate de Ciprian Porumbescu, îmbinând spiritualitatea
    cu tradiţia şi muzica sacră cu cea de inspiraţie folclorică: Crai
    Nou – prima operetă românească, Balada, Rapsodia
    Română şi Tatăl Nostru. Interpretarea a fost semnată de
    soliştii, corul şi orchestra Operei Naţionale din Bucureşti, dirijor Daniel
    Jinga, iar invitați speciali ai serii au fost maestrul Gheorghe Zamfir şi
    solista Maria Coman.

    Daniel Jinga Pentru mine, întâlnirea cu muzica lui Ciprian Porumbescu a
    însemnat o revelaţie. Aveam, cu siguranţă, o părere contrafăcută despre ceea ce
    înseamnă marşurile din opereta Crai Nou. Erau similare cu
    propaganda comunistă. În acest moment se produce o exorcizare de comunism a lui
    Ciprian Porumbescu şi cred că, de acum, trebuie să sperăm să primim această
    muzică în forma ei pură, în forma în care Ciprian Porumbescu a gândit-o cu
    mult înainte ca România să treacă prin acest experiment totalitar.

    Marea
    dorinţă a lui Ciprian Porumbescu era să creeze o operetă izvorâtă din folclor,
    ceea ce a şi reuşit, opereta Crai Nou devenind un reper al muzicii
    româneşti din secolul al XIX-lea. Creaţia lui Porumbescu reinterpretează un mit
    popular care spune că Luna Nouă (Craiul Nou) poate aduce fericirea celor
    îndrăgostiţi. Subiectul a fost preluat din mediul satului moldovenesc, iar
    acţiunea se petrece în 1851, având la bază o veche legendă populară ce are în
    mijlocul său o poveste de dragoste ce triumfă în ciuda tuturor piedicilor
    exterioare. Despre această operetă se spune că îmbină buna dispoziţie cu verva
    poetică şi reveria, într-o atmosferă autentic românească, tonică, creată de o
    muzică simplă şi caldă. Înţelegerea
    operetei Crai Nou rezidă în întâlnirea dintre ce este originar şi
    ce este original. Capodopera lui Ciprian Porumbescu exprimă o ancorare solidă
    în fondul ancestral al spiritualităţii româneşti, dar este şi o creaţie
    originală, aducând împreună vechiul şi noua exprimare muzicală a timpului său,
    spune Daniel Jinga. Cele 2.000 de locuri ale sălii vieneze au fost ocupate de
    români din diaspora, care au aplaudat în picioare reprezentația, încărcați de
    emoție și mândrie.


  • Jurnal Românesc – 28.07.2023

    Jurnal Românesc – 28.07.2023

    Românii vor avea acces sigur la gaze, inclusiv în eventualitatea
    unui sezon rece cu temperaturi mai scăzute decât cele de anul trecut, în
    contextul în care Azerbaidjan ne-a garantat o capacitate de până la 1 miliard
    de mc cubi de gaz natural, pe care o putem folosi, la nevoie. Declaratia a fost
    facuta de ministrul Energiei, Sebastian Burduja, care s-a întâlnit, la Bucureşti,
    cu omologul azer, Parviz Shahbazov. Gradul de umplere a depozitelor româneşti
    a depăşit 75,5%, mult peste angajamentul României în faţa Uniunii Europene, iar
    faţă de aceeaşi perioadă din 2022 avem înmagazinate aproape 700 de milioane de
    metri cubi în plus, a scris oficialul pe o reţea de socializare. El a
    subliniat că a discutat cu ministrul azer despre dezvoltarea parteneriatului
    strategic, investiţiile bilaterale şi despre proiectele comune avute în vedere
    în domeniul energiei, inclusiv coridorul verde care va lega Marea Caspică de
    Marea Neagră. Colaborarea dintre România şi Azerbaidjan în domeniul energiei
    aduce beneficii importante nu doar celor două ţări, ci pentru securitatea
    întregii Europe, a punctat Sebastian Burduja.


    Pentru prima dată la Sala Wiener Musikverein a Filarmonicii din
    Viena, Opera Națională București va prezenta spectacolul Crai Nou, pe 30
    iulie. Concertul va fi un omagiu adus marelui compozitor Ciprian Porumbescu și
    se înscrie în cadrul evenimentelor de celebrare a acestuia în 2023, an care
    este dedicat marcării a 170 de ani de la naștere și a 140 de ani de la moartea
    sa. Programul concertului cuprinde în exclusivitate lucrări semnate de Ciprian
    Porumbescu, îmbinând spiritualitatea cu tradiția și muzica sacră cu cea de
    inspirație folclorică. Din program: Crai Nou – prima operetă românească,
    Balada, Rapsodia Română şi Tatăl Nostru. Interpretarea este semnată de
    soliștii, corul și orchestra Operei Naţionale București, sub conducerea
    dirijorală a lui Daniel Jinga. Maestrul Gheorghe Zamfir și solista Maria Coman sunt
    invitaţi speciali. Evenimentul este finanţat de Departamentul pentru Românii de
    Pretutindeni și susţinut de partenerii Operei Naționale București pentru acest
    eveniment – Ambasada României în Austria și Biserica Pogorârea Sfântului Duh și Ștefan
    cel Mare din Viena.


    Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia
    organizează, în cadrul colaborării anuale cu Universitatea Politehnică din
    Timişoara, în perioada 29 iulie – 5 august, expoziția UPT Creative Campus -
    100 years of sharing knowledge, în spaţiul Piccola Galleria al IRCCU. Vor fi
    expuse benzi desenate realizate de Sorina Vazelina, care prezintă istoria
    campusului Universităţii Politehnica Timişoara într-un stil de comunicare
    informal, adaptat publicului tânăr, însoţite de un tur virtual realizat de echipa
    Spotlight Heritage. Vernisajul va avea loc sâmbătă, 29 iulie, de la ora
    17:00.


    Duminică, 30 iulie, în Pavilionul României din Giardini della
    Biennale, unde este expus proiectul ce reprezintă România la cea de-a XVIII-a
    ediţie a Bienalei Internaţionale de Arhitectură de la Veneţia ACUM-AICI-ACOLO,
    vor avea loc prelegeri şi discuţii deschise publicului. Prezentarea Programului
    cultural Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii va fi susţinută de către
    curatoarele Cosmina Oprea şi arh. Cosmina Goagea. Tot duminică începe a patra
    ediție a masterclass-ului Veneția – eternitatea arhitecturală, care oferă o
    experiență de dezvoltare culturală și arhitecturală pentru 20 de studenți ai
    Facultății de Arhitectură și Urbanism din Timișoara, coordonați de conf. univ.
    dr. arh. Cristina Povian. Pentru aceștia vor avea loc o serie de activităţi
    documentare şi prelegeri organizate cu sprijinul IRCCU Veneţia şi în colaborare
    cu instituţii culturale locale.


    Institutul Cultural Român de la Budapesta, în parteneriat cu Muzeul
    Național Brukenthal și prin generozitatea colecționarului de artă George
    Șerban, deschide vineri, 4 august 2023, expoziția Artiști români pe mapamond,
    la sediul reprezentanței din capitala Ungariei. Expoziția, curatoriată de dr.
    Alexandru Constantin Chituţă, directorul Muzeului Național Brukenthal, va fi
    deschisă publicului larg până pe 28 august. Dedicată artei contemporane
    românești, expoziţia are scopul de a contribui la promovarea valorilor
    culturale și de a oferi o retrospectivă asupra graficii românești. Ea cuprinde
    lucrări de pictură, desen şi acuarelă realizate de peste 50 de artiști români
    care s-au stabilit în țări din întreaga lume.


  • One day of cultural Hub at the Bucharest national Opera

    One day of cultural Hub at the Bucharest national Opera


    The Bucharest National Opera – ONB undertakes the mission of promoting the cultural values of the Opera to a public as large and young as possible. Thus, at the end of summer, the 12th edition of the traditional event called Opera Promenade took place. It was a cultural hub that offered those present on the Opera House esplanade a series of outdoor activities that took place over the course of 12 hours. It was a fruitful collaboration between ONB and the National University of Theater and Cinematography I.L. Caragiale (UNATC).



    Daniel Jinga, the general director of the Bucharest National Opera, said: The Opera Promenade is a traditional event for ONB. It started with an open-air show called Opera Promenade and this show has already reached its twelfth edition. It could be held even during the pandemic, because, as you know, in the open air the restrictions were easier to comply with and we could carry out our activity even in those conditions. For some time, we have used this event Opera Promenade to transform this esplanade in front of the Bucharest National Opera building into a cultural hub, a place where to attract new categories of public, a place to show that the Bucharest National Opera is not haughty, that the cultural act is not inaccessible. We are not in an ivory tower, and we are waiting for the public to come and enjoy a musical genre and a cultural genre that has several stages of understanding, like an onion that has several layers or skins. So, people can go to the opera and at first they can understand the beautiful part of the music, the opera arias, the overtures, then they can grasp the message. There are also people who come to see for the hundred and fiftieth time the same opera, either Traviata or Nabucco, to see different performances or to get different meanings of the same music.



    Liviu Lucaci, the rector of the National University of Theater and Cinematography in Bucharest, added: The National University of Theater and Cinematography I.L. Caragiale in Bucharest today stands by the National Opera. And we will stand by it every time when we are needed and when we need to build together such events for the Bucharest public and not only. As you can see here, it is a special deployment of forces. We have built a camp, which has been operating for several days, in such a way as to offer people the best conditions for a special cultural and artistic experience. We did that together with people from several departments of the University: acting, puppetry, theater directing, film directing, and multi-media. Multi-media is very important nowadays. We have a mobile stage, we helped build this huge stage, 400 square meters, we have filming facilities, ground camera, drone cameras, balloon cameras. We are trying to achieve a 360-degree video capture from the middle of the orchestra and provide live-streaming, video-mapping on buildings. Most importantly, we want to involve a young human resource who wants to participate in such events and to build together with the National Opera a long, interesting path, attractive to all audiences.



    The audience attending the event could enjoy the Extraordinary Gala, that featured the orchestra, choir and ensemble of the Bucharest National Opera conducted by Tiberiu Soare.



    Daniel Magdal, deputy director of ONB, told us that: We have prepared an extraordinarily beautiful program, with arias and scenes from operas, from the shows we are preparing, premieres from the season that is just starting. We are happy to be with the public every time we have the opportunity. It is critical and we are extremely grateful that opera lovers are standing by our side. The entire staff of the Opera is participating in tonight’s event, which, in principle, means the opening of the season for us.



    Alexandru Nagy, is the director of the event, and he told us the following: I am very happy that the twelfth edition of the Opera Promenade succeeds in bringing in new blood, to also ensure the regeneration of our audience, who is generally believed to belong to an age group that we dearly call seniors. This year we are showing a series of activities that include Opera People. The opera people, artists, technicians in front of and behind the scenes are all here, on the Opera Promenade, participating in different workshops. There is a ballet workshop, First ballet steps. We wanted the children who come here to have the opportunity, for 2 hours, 2 and a half hours, to take their first ballet steps under the guidance of a professional dancer, a ballerina, in our case, first ballerina Mihaela Soare. We also thought that there would be children who would like to be able to get in contact with an instrument, so we organized a piano workshop, First time on the piano. And who knows, maybe we can trigger that exceptional thrill that occurs at the moment of such an encounter, when you are a child. This is what we want to achieve this year, to boost the audience’s contact with the stage, with the artists of the opera, both from the front and the back of the stage, as I said, because we also have costume creation workshops, a workshop given by our colleagues from tailoring and scenography, but all the departments have been involved.



    The painting and costume creation workshop attracted about 70 trainees, especially children. More than 650 people stepped into the Opera building for the first time, as part of the guided tours. The personal development workshop was the center of interest for 90 people, while the Jobs of the Future workshop triggered the curiosity of over 150 people. Hundreds of participants chose the puppet-making workshop, and over 50 children took their First ballet steps with prima ballerina Mihaela Soare. Another 50 children attended the First time on the piano workshop with pianist Mădălin Voicu Jr. Puppet theater attracted over 300 spectators and Kae Tempest’s theater performance ‘Wasted’ was watched with interest by over 200 spectators. Last but not least, the most original attraction of the Opera Promenade, the hot air balloon, lifted into the air, at an altitude of tens of meters, about 50 fans of unusual visual sensations. (LS)

  • Opera Naţională Bucureşti invită la spectacole online

    Opera Naţională Bucureşti invită la spectacole online

    Ne-a bucurat în ultimii ani cu multe premiere, cu invitaţi de pe marile
    scene internaţionale, cu regizori renumiţi internaţional şi decoruri fastuoase.
    Şi pentru că nu poate sta departe de publicul său, Opera Naţională Bucureşti
    (ONB), prima scenă lirică a țării, vine în întâmpinarea iubitorilor genului cu
    spectacole difuzate online.


    Am aflat mai multe chiar de la
    Ştefan Ignat, Manager, Director General ONB:

    Avem în următoarea
    perioadă, nu ştim cât va dura această criză – avem, din fericire înregistrări
    cu operele prezentate în ultimii doi ani. Dacă ar fi să le spun pe rând, Don
    Carlo, Tosca, Trubadurul, avem Cavaleria (n.r. Rusticană) şi Paiaţe, Carmina
    Burana, Frumoasa din Pădurea Adormită, ca balet, Spărgătorul de nuci. Avem
    filmări foarte bune cu Balliadera (n.r. spectacol de balet Baiadera de
    Ludwig Minkus). Filmări pe care am dori să le oferim publicului larg, online,
    bineînţeles. Este această perioadă dificilă şi opera trebuie să se bucure de
    vizibilitate. Ne-am gândit ca în următoarea perioadă să punem câte două titluri
    pe săptămână, lunea şi joia, la ora 18.30. Eu sper că avem o calitate bună a
    spectacolelor şi acolo unde nu este foarte bună o să cer scuze ascultătorului
    şi privitorului.


    Şi pentru că doreşte să rămână aproape spectatorilor săi fideli, dar şi să
    fidelizeze noi oameni interesaţi, ONB are şi un alt plan, după cum ne-a
    mărturisit Ştefan Ignat, Manager Director general:

    Avem în următoarea
    perioadă şi intenţia de a înregistra solişti, de a înregistra oameni din
    orchestră, aşa cum se pregătesc, cu mici intervenţii, cu arii, dacă se poate,
    din repertoriul fiecăruia. Noi ne aşteptăm la un val de aprecieri din partea
    publicului spectator şi să preluăm tot ce ar vrea să ne spună. Dorim în acelaşi
    timp să oferim la cea mai înaltă calitate aceste spectacole ale ONB.


    Săptămânal, Opera Națională București va transmite online două dintre cele
    mai îndrăgite spectacole din repertoriul instituției. L-am invitat pe Ştefan
    Ignat să ne spună pe ce platfprmă ne conectăm pentru a beneficia de spectacole:


    Pe Facebook, pe platforma operei, este disponibilă în intervalul orar
    stabilit, este un moment prielnic pentru ca lumea să afle despre ONB şi despre
    alte activităţi pe care le avem. Noi le vom pune în următoarele două luni pe
    toate cele 13-14 premiere, înregistrări de calitate pe care le avem.


    Stagiunea online a început cu Don Carlo, de Giuseppe Verdi. Fimarea a
    redat un eveniment din 18 februarie 2018.


    Ştefan Ignat, Manager, Director General ONB, ne-a transmis şi un mesaj de
    suflet: Nu doresc decât ca lumea să stea acasă, să ne ferim cât mai mult de
    acest invizibil pericol, să stea acasă şi să ne asculte cu mare drag pe
    platforma online.


    ONB ne-a răsfăţat în ultimii ani cu
    multe premiere. Spre exemplu, vă reamintim că sfârşitul de stagiune
    2018-2019 s-a încheiat cu premiera spectacolului Trubadurul, de Giuseppe
    Verdi, pus în scenă de regizorul italian
    de operă Mario De Carlo. Înainte de premiera de atunci, l-am rugat pe
    regizor să ne spună ce surprize ne pregăteşte la această punere în scenă,
    pentru care semnează regia, decorul, costumele și luminile:

    Pot să spun că fiind o surpriză, nu vreau să spun care este surpriza,
    dar o să vă dau un indiciu anticipativ: publicul din România, publicul din
    Bucureşti, cunoaşte modul meu de lucru. Eu respect mult opera unui compozitor
    şi a unui libretist. Şi astfel în cazul operelor celebrilor artişti, iar ca
    regizor încerc să mă leg de ceea ce spectatorul comun ar aştepta. Pentru
    Trubadurul, văd nu numai aspectul mai superficial, cel al contrastelor între
    suflete, între indivizi, ci un contrast mult mai mare. Un câmp de luptă mult
    mai vast cu două laturi, două viziuni ale lumii, două moduri de a fi. Pe de-o
    parte, o lume sumbră, rigidă, cu reguli stricte, o lume neagră, lumea contelui
    de Luna și a celor din jurul lui, pe de altă parte o lume mai liberă, cu
    sclipiri de lumină, o lume ce nu suportă regulile, lumea lui Manrico.



    O altă montare deosebită a cunoscut la ONB este şi Carmina Burana de Carl Orff,
    un spectacol impresionant de muzică şi balet respirând forţă. Impresionaţi de
    spectacolul grandios de balet desfăşurat pe scenă, l-am invitat la microfonul
    RRI pe Davide Bombana, cel care semnează coregrafia acestui spectacol.


    A
    fost o surpiză, pentru că domnul Ignat (n.r. Ştefan Ignat, manager -
    director general interimar al ONB), m-a
    invitat să pun în scenă Carmina Burana şi a fost un proiect pe care intenţionam
    demult să îl fac. Aşa că această invitaţie m-a bucurat. Şi m-am bucurat foarte
    mult că am acceptat-o pentru că este o companie de balet foarte frumoasă, şi cu
    care am lucrat foarte bine. Ei au răspuns cu bucurie imensă şi cu multă putere
    şi ambiţie, deşi este o companie de balet eminamente clasic, iar ceea ce am
    aşteptat eu de la ei a fost să păstreze dansul în poante, dar cu o utilizare
    sporită a părţii superioare a corpului. O mişcare mai liberă a părţii
    superioare a corpului. Şi este ceva cu care ei nu sunt obişnuiţi, nu este un
    dans mod normal pentru repertoriul lor. Dar au acceptat provocarea şi mi-au
    răspuns minunat. Aşa că sunt foarte fericit cu pregătirea spectacolului.


    Şi pentru că #ramanemacasa, nu uitaţi să vă bucuraţi de spectacole de operă
    disponibile pe pagina oficială de Facebook a ONB, cât și în link-ul
    www.operanb.ro/operaonline, fiind accesibile publicului pe durata difuzării
    spectacolului, aşadar cu începere de la 18.30.