După experienţa dureroasă a pierderii tezaurului naţional în Rusia în
timpul primului război mondial, autorităţile române au luat în calcul
adăpostirea valorilor Băncii Naţionale a României într-un loc cât mai sigur în
timpul celui de-al doilea război mondial. Astfel, s-a renunţat la ideea
trimiterii valorilor naţionale în alte ţări şi mănăstirea Tismana, aflată
într-o zonă montană din sud-vestul României, a fost aleasă drept cel mai sigur
loc de păstrare.
Operaţiunea strict secretă de adăpostire a
tezaurului naţional, care la începutul anului 1944 era de 231,22, tone din care
190,94 tone erau în ţară iar 40,27 în străinătate, a primit numele de cod
Neptun. La operaţiune au participat ministerele apărării şi de finanţe,
Biserica Ortodoxă Română, Marele Stat Major al armatei române, serviciile de
informaţii şi Societatea de Căi Ferate Române.
Muzeograful Ioan Lesenciuc de la Muzeul Tezaurului
Băncii Naţionale a României de la Tismana a făcut o scurtă istorie a odiseii
tezaurului de la jumătatea anilor 1940. În perioada dintre cele două
războaie mondiale, România îşi reface cantitatea de aur, dar vine un alt an
nefast, anul 1944. După bătălia de la Stalingrad, frontul de est slăbeşte
foarte mult. Ca urmare, armata germană în retragere era urmărită de armata
sovietică şi tezaurul care se afla adăpostit la Banca Naţională era pus în
pericol. În aprilie 1944, aliaţii bombardează puternic câmpurile petrolifere
din Ploieşti şi Câmpina şi capitala Bucureşti, iar sediul Băncii Naţionale era
în real pericol. Şi atunci s-a pus problema mutării tezaurului într-o zonă care
prezenta siguranţă. Guvernul a făcut demersuri pe lângă două state, Turcia,
care l-a anunţat că legile turceşti nu permiteau primirea tezaurului, şi
Elveţia, care, la fel, a comunicat oficial faptul că ar fi dispusă să primească
tezaurul, dar trecerea convoiului care ar fi conţinut tezaurul României prin
centrul Europei, controlat de armata germană, prezenta un mare risc. Şi atunci,
Antonescu a susţinut ca tezaurul să rămână pe teritoriul României, compact, să
nu fie dispersat. A dat mână liberă Băncii Naţionale pentru a-şi ascunde
valorile acolo unde considera că era un loc sigur.
După câteva întâlniri, bancherii români decid că
locul cel mai sigur era mănăstirea Tismana, cel mai vechi aşezământ monastic
din Muntenia, de la sfârşitul secolului al 14-lea. O întâlnire secretă în
guvernatorul băncii Constantin Angelescu cu mitropolitul Olteniei Nifon Criveanu
stabileşte detaliile acordării unui ajutor mănăstirii Tismana pentru repararea
porţiunii afectate de incendiul din 1942. Banca Naţională acordă 50.000 lei
pentru refacere şi cu acea ocazie se cade de acord ca tezaurul să fie ascuns în
incinta mănăstirii. Va fi adăpostit într-un beci şi încă din 2 iulie 1944
Antonescu ordonă statului major să ocupe localitatea Tismana în aşa fel încât
să organizeze transportul în bune condiţiuni şi depunerea tezaurului la
mănăstire. Ceea ce şi întâmplă. Sunt rechiziţionate câteva vile de lângă
mănăstire unde sunt cazaţi militarii care asigurau paza şi o parte din
personalul băncii şi al guvernului care însoţeau tezaurul.
Pregătirile pentru operaţiunea Neptun erau gata,
iar în vara anului 1944 începe derularea ei propriu-zisă, aşa cum spune Ioan
Lesenciuc. Transportul tezaurului începe de pe 2 iulie 1944, cu 5 dube ale
băncii naţionale. Se fac 75 de curse într-un interval de 15 zile. Din Bucureşti
au plecat însă mai multe maşini în mai multe direcţii pentru a se pierde urma
celor care transportau tezaurul. La Tismana, militarii au fost îmbrăcaţi în
haine de călugări în aşa fel încât să nu atragă atenţia celor care erau
interesaţi în a pune mâna pe tezaur. După efectuarea lucrărilor de amenajare şi
refacere a porţiunii afectate de incendiu, s-a străpuns tavanul beciului unde
era ascuns tezaurul şi specialiştii de la Banca Naţională au decis ca tezaurul
să fie mutat într-o grotă de lângă mănăstire. Înainte de a-l muta din beciul
mănăstirii, a fost chemată o echipă de muncitori mineri din Valea Jiului care
au amenajat grota unde urma să fie depus tezaurul. S-au turnat în jur de 100 de
metri-cubi de beton în aşa fel încât tezaurul să fie păstrat în siguranţă fără
ca niciun străin să nu aibă acces în interior.
Care a fost finalul fericit al operaţiunii? Cu
detalii, Ioan Lesenciuc: Tezaurul
a stat la Tismana din septembrie 1944 până în februarie 1947 când banca
naţională a fost reetatizată, guvernul Petru Groza a preluat puterea, s-a
instaurat comunismul. A fost spart zidul, tezaurul a fost inventariat şi pe
baza proceselor-verbale a fost dus şi depus în tezaurului băncii naţionale din
Bucureşti.
În perioada 1944-1947,
la Tismana au fost adăpostite 191 de tone de aur pur care aparţineau României şi
aproximativ 2,7 tone de aur polonez care se afla în drum spre Grecia,
încredinţat în 1939 României, înainte ca Varşovia să fie ocupată de trupele
naziste. În afară de aceasta, România mai deţinea o cantitate de 40,7 tone aur
care se afla la păstrare în băncile din Marea Britanie. În memoria acelei
operaţiuni reuşite, pe 26 iulie 2016, Banca Naţională a României a inaugurat
Muzeul Tezaurului BNR de la Mănăstirea Tismana, amenajat în peştera din
apropierea mănăstirii.