Tag: Ora de net

  • Unul dintre cele mai longevive proiecte finanțate din bani europeni este Ora de net

    Unul dintre cele mai longevive proiecte finanțate din bani europeni este Ora de net

    Ultimul demers este implementat în perioada
    ianuarie 2o19- decembrie 2020.


    Proiectul se ridică la peste 594 de mii de euro
    din care aproximativ jumătate- 297 de mii de euro- fonduri europene.


    Banii au fost obținuți prin Connecting Europe
    Facility, un instrument al Uniunii Europene de finanțare a investițiilor
    strategice în transport, energie și infrastructură digitală.


    Inițiativa este extrem de utilă mai ales în
    această perioadă de izolare în care cei mici nu mai merg la scoală și nu mai
    interacționează față în față iar riscurile s-au amplificat după ce aproape
    totul s-a mutat în online, spune coordonatorul programului de siguranță pe
    internet al organizației Salvați Copiii, Teodora Stoica:


    Cel puțin în ultima perioadă am observat foarte multe cazuri
    referitoare la conținut dăunator. Există foarte mulți copii care dau peste
    astfel de conținut pe internet și au sentimente.. nu știu.. greu de gestionat
    cumva. Există multe situații în această perioadă în care copiii au fost
    convinși să dea mai departe poze cu ei sau anumite informații personale și mai
    apoi au fost șantajați sau hărtuiți pe baza acestor informații pe care le-au
    oferit acolo. Este foarte important să înțelegem că există anumite riscuri, să
    discutăm cu copiii noștri despre ele și cumva să menținem această comunicare cu
    ei pentru ca în cazul in care se intamplă ceva mai dificil copiii să știe să
    vină către părinți, să ceară ajutorul, pentru ca orice situație până la urmă
    are o soluție.


    Conform unui studiu realizat anul trecut 54 la
    sută dintre copii spun că au fost hărțuiti în mediul online iar 61 la sută
    susțin că s-au simțit inconfortabil ca urmare a ceva ce au văzut sau citit pe
    internet.


    Pe lângă pagina de net dedicată Salvați copiii
    mai pune la dispoziția copiilor și părinților o linie de consiliere la care
    specialiștii răspund întrebărilor ce țin de siguranța în mediul online.
    Totodată Ora de net presupune activități în școli:


    Avem numeroase ateliere pentru părinți pe care le organizăm,
    numeroase activități pe care le facem în școli și în continuare vom avea
    sesiuni de formare pentru cadrele didactice în perioada ce urmează pentru că
    vedem că există din ce în ce mai mult această nevoie ca profesorii să știe să
    folosească tehnologia și nu doar să o folosească într-un scop util ci să o
    folosească și într-un mod sigur astfel încât copiii să fie protejați.






  • Copiii şi pericolele internetului

    Copiii şi pericolele internetului

    Peste un sfert dintre copiii din România petrec peste
    şase ore pe internet într-o zi de şcoală, dar numărul acestora se dublează în
    week-end sau în vacanţă, arată
    datele Studiului privind utilizarea Internetului de către copii, realizat de Organizaţia
    Salvaţi Copiii
    . Sociologul Ciprian Grădinaru are câteva
    concluzii: Faţă
    de studiile trecute, pentru că acest studiu vine în continuarea studiilor
    făcute de Salvaţi Copiii din 2013 şi 2015, observăm că timpul petrecut pe
    internet creşte şi, mai mult decât atât, vârsta la care copiii încep să
    petreacă timpul online tinde să scadă. O altă concluzie ar fi că cei mici
    folosesc din ce în ce mai mult reţelele sociale, expunând pe ele informaţii
    personale şi, mai mult decât atât, numărul reţelelor sociale folosite este în
    creştere. Dacă în urmă cu câţiva
    ani foloseau una-două reţele de socializare, acum majoritatea copiilor au
    profile pe 4-5 reţele.


    Studiul mai arată ca 73% dintre elevi folosesc internetul la şcoală, iar
    32% îl folosesc pe ascuns
    , în timpul orelor de curs. De asemenea, s-au înmulţit cazurile de hărţuire online,
    procentul fiind mai mare în rîndul liceenilor. 40% dintre copiii spun că se
    întâmplă foarte des să navigheze fără un scop anume, 13% nu au mâncat şi nu au
    dormit pentru a fi online, iar 24% spun că nu se simt în largul lor dacă nu pot
    intra pe internet
    . Potrivit studiului realizat de Salvaţi Copiiii,
    tinerii care petrec mult pe internet sunt semnificativ mai
    nemulţumiţi de relaţia cu părinţii, prietenii şi profesorii, precum şi de viaţa
    lor din prezent. Activităţile de zi cu zi nu mai au sens şi sunt mai puţin optimişti cu
    privire la viitor.

    Biofizicianul Virgiliu Gheorghe, doctor în bioetică, atrage atenţia asupra efectelor negative
    asupra sănătăţii emoţionale a copiilor
    . În
    primul rând, internetul crează dependență. E o fereastră magică care surprinde, provoacă
    simțul curiozitătii. Copiii
    au o minte deschisă către nou şi, prin firea copilăriei, ei caută experienţe cât
    mai provocatoare ca să-şi dezvolte mintea, iar ecranul simulează acest lucru,
    adică e un surogat de realitate mult mai intens ca experienţă decât însăşi
    realitatea. Si atunci ei sunt atraşi, petrec tot mai mult timp şi, în scurtă
    vreme, apare dependenţa. Dependenţa înseamnă, la început, o scădere a
    motivaţiei privind activitatea în lumea reală, pe urmă apare un fel de
    depresie privind experienţa reală faţă de cea virtuală, pentru că cea virtuală
    este extrem de incitantă. Odată dependent, copilul nu se mai simte bine în lumea
    reală, e trist, îi scade foarte mult atenţia,
    pentru că are nevoie de stimuli puternici ca să se poată concentra. In al
    doilea rând, ecranul beneficiază de nişte avantaje, în sensul că poate produce
    modificări cu viteza luminii, cadrele se schimbă foarte repede, deci bruscarea
    aceasta a simțului atenţiei naşte atenție, în sensul că conectează şi mai mult şi
    prin asta generează un fel de semihipnoză, lucru documentat încă din anii ’70. Orice
    contact prelungit al copilului, chiar dacă este inofensiv mesajul, îl va duce la dependenţă şi la a dori tot mai
    mult, tot mai mult şi tot mai stimulativ, aşa cum este cu drogul.


    Cercetările din ultimele decenii arată că ecranul, în perioada copilăriei, dăunează dezvoltării şi funcţionării
    creierului uman. Atenţia, motivaţia, sensibilitatea, imaginaţia creativă
    şi majoritatea funcţiilor executive ale creierului sunt afectate major. Pentru
    o educație sănătoasă, biofizicianul Virgiliu Gheorghe recomandă excluderea ecranului
    de orice fel din viaţa copiilor şi înlocuirea lui cu afectivitate, comunicare,
    sport, muzică, lectură şi matematică: Părinţii se amăgesc crezând că un calculator
    creşte nivelul de competenţe al copilului, dimpotrivă, îl scade. Cei mai buni
    în calculatoare, în programare sunt matematicienii, nu copiii care stau pe
    calculator de mici. Pentru că, pe lângă dependenţă, ecranul implică un
    anumit tip de activitate corticală care nu este proprie minţii umane. Şi asta
    produce schimbări în creier. Creierul copiilor crescuţi cu mult calculator nu
    mai este ca cel al copilului de odinioară. Apar atrofii corticale, se micşorează
    densitatea de materie cenuşie şi albă din lobul prefrontal lateral stânga.
    Aceşti copii sunt prizonierii mediilor virtuale.

    Nu mai există dispoziţie pentru lectură, lectură
    care ţine de un alt tip de experiență decât vizionarea. Sunt două tipuri de
    oameni diferiți, creiere diferite, așteptări diferite, comportamente diferite.
    Noi nu ne dăm seama, dar educația și elitele nu au treabă cu lucrurile acestea.
    Fetele lui Obama au primit telefoane mobile la 16 ani, iar la noi sunt
    copii care au telefoane de la câțiva ani. Cu cât o țară este mai săracă şi
    trece printr-o anumită criză, cu atât este mai mare consumatoare de media. Deci,
    cei care fac performanţă la această ora în lume, cei care conduc lumea,
    elitele, nu cresc cu astfel de mijloace… Aceste mijloace sunt de înrobire a
    minţilor şi de spălare a creierilor, sunt mijloace de control mental.


    Organizaţia
    Salvaţi Copiii derulează din anul 2008 programul european unic în România – Ora
    de net
    , care promovează utilizarea internetului de către copii şi
    adolescenţi într-un mod creativ, util şi
    sigur, ne spune Teodora Stoica, psiholog la Salvaţi Copiii: Programul are trei componente importante. Practic,
    noi organizăm activităţi de informare pentru mai multe grupuri ţintă, facem asta şi pentru copii, adolescenţi, dar
    şi pentru părinţi, profesori, specialişti care lucrează cu copii. Apoi avem o
    linie de consiliere unde copii şi adolescenţii pot suna daca
    întâmpină probleme sau au întrebări, dar avem şi o linie de raportare a
    conţinutului ilegal. În momentul în care cineva întâlneşte pe internet un
    conţinut dăunător sau pe care-l consideră nepotrivit, ne raportează acest
    lucru şi noi vom găsi o modalitate de a-l şterge de pe internet.


    Anul trecut, în cadrul proiectului Ora de Net, peste 47.000 de
    copii şi 12.000 de părinţi şi profesori au fost implicaţi direct în activităţi
    educaţionale
    , 718 copii au beneficiat de informare şi consiliere şi mai mult de
    1.100 de sesizări au fost făcute prin linia specializată de raportare