Tag: ora de vara

  • România trece la ora de vară

    România trece la ora de vară

    În noaptea de sambata spre duminica România trece la ora de vară. Ceasurile se dau cu oră înainte: ora 3:00 devine
    ora 4:00. Duminică, 27 martie, va fi cea mai scurtă zi a anului, având 23 de ore.

    Diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (GMT) va fi de trei ore, faţă de două ore în perioada orei de iarnă.


    Introducerea orei de vară a avut ca scop creşterea numărului de ore în care
    oamenii beneficiază de lumina naturală a soarelui.


    Compania Națională de Căi Ferate (CFR Călători) a informat că trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare. Trenurile operate de CFR vor circula după ora actuală (de iarnă) până în noaptea de 26/27 martie a.c. la ora 03:00, care va deveni ora 04.00. După ora 04.00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.

    Trenurile operate de CFR Călători aflate în circulație după ora 03:00, care devine ora 04:00, își vor continua mersul până la stația de destinație, iar în cazul în care orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 04.00 – 05.00, trenurile vor pleca în ordinea rangului.


    Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea la ora de vară se face în aceeaşi zi de duminică, 27 martie 2022, între staţiile de frontieră cu țările vecine, trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare.

    Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile la:


  • Când se va renunța la ora de vară?

    Când se va renunța la ora de vară?

    Parlamentul European a votat în urmă cu doi ani, renunţarea la schimbarea bianuală
    a orei, începând cu 2021. Astfel, fiecare stat membru urma să decidă ce orar va
    alege – ora standard sau ora de vară – și să comunice decizia către Comisia
    Europeană, proces întrerupt din cauza pandemiei. Eurodeputatul Tudor Ciuhodaru
    cere ca statele UE să respecte calendarul și să ia o decizie în acest an:


    Sperăm ca aceasta să fi fost ultima trecere la ora de vară, sau așa ar
    trebui, pentru ca am reușit ca renunțarea la schimbarea orei în 2021 să fie
    votată în Parlamentul European, încă din 2019. Din păcate, Consiliului UE nu a
    ajuns nici după doi ani la o poziție comună, deși 84% din respondenții europeni
    (la sondaj) doresc acest lucru. Este important să asculte din nou cererea
    cetățenilor noștri de a înceta schimbarea orei și de aceea, (un grup format)
    din mai mulți europarlamentari cerem statelor membre să urgenteze acest demers.
    Și România a mai avut o inițiativă legislativă care a fost respinsă în urmă cu
    trei ani, care prevedea același lucru și sper ca, odată și odată, să facem
    această reglementare astfel încât să nu mai avem aceste consecințe fizice,
    psihice și economice, legate de schimbarea orei.





    Tudor Ciuhodaru atrage atenția asupra riscurilor de sănătate la care se
    expun mai multe categorii ale populației europene, din cauza celor două
    schimbări anuale ale orei:


    20% din populație suferă din cauza problemelor fizice sau mintale legate
    de schimbarea orei. De multe ori, este vorba de grupuri sociale vulnerabile:
    copii, vârstnici, bolnavii cronici, cei care sunt afectați și în această
    pandemie. Ca medic de urgență, vă pot spune și ce riscăm. Particularitățile
    fizice și psihice individuale influențează modul prin care se realizează
    această adaptare și, în fiecare an, mulți pacienți ajung la spital cu o
    simptomatologie polimorfă ce duce la agravarea sau decompensarea unor
    afecțiuni, iar unele dintre ele pot fi chiar periculoase precum creșterea
    riscului de infarct miocardic sau a riscului de suicid. Mai exact, studiile din
    domeniu arată cp riscul de infarct crește cu 5-10% timp de trei zile după
    schimbarea orei și sunt afectate în special tinere, active profesional, iar, pe
    de altă parte, crește riscul suicidal timp de două săptămâni de la modificarea
    orei, în special la cei depresivi sau cu vulnerabilități psiho-emoționale și
    gândiți-vă numai la cât am avut de tras la nivel psiho-emoțional, în această
    pandemie.




  • Eliminarea diferenței dintre ora de vară și cea de iarnă începând cu 2021

    Eliminarea diferenței dintre ora de vară și cea de iarnă începând cu 2021

    Eurodeputaţii au votat abolirea schimbărilor sezoniere ale orei în Uniunea Europeană în 2021. Fiecare stat va trebui să aleagă până atunci ce sistem păstrează.

    Parlamentul European a decis ca trecerea la ora de vară să nu mai fie obligatorie. Astfel, fiecare stat membru al Uniunii Europene va avea dreptul să decidă, până în 2021, dacă va păstra actualul sistem sau va renunța la schimbarea orei. Potrivit legislației comunitare actuale, toate cele 28 de state membre trec la ora de vară în ultima duminică din martie și înapoi la ora de iarnă în ultima duminică din octombrie. Anul trecut, Comisia Europeană a propus abolirea schimbării sezoniere a orei după ce, la un sondaj realizat în tot spațiul comunitar, 84% dintre cetățeni s-au declarat în favoarea măsurii.

    Comisia a vrut să impună renunțarea de anul acesta, dar unele dintre statele membre s-au opus, iar Violeta Bulc, comisarul european pentru transport, a ţinut să sublinieze că fiecare stat e liber să aleagă. Acesta este un mesaj foarte important pentru cetăţenii europeni, pentru că la sondajul referitor la schimbarea orei au răspuns aproape de zece ori mai multe persoane decât la orice altă consultare pe care am avut-o vreodată la nivelul Uniunii Europene. Deci oamenilor le pasă, iar noi suntem obligaţi să le răspundem. Comisia se va asigura că impelentarea acestei directive va fi foarte atent monitorizată, şi va lucra împreună cu statele membre pentru a evita orice tulburare de tranziţie pentru cetăţenii europeni şi pentru operatorii economici. Iar personal sunt foarte sigură că fiecare stat membru este perfect conştient de toate acestea şi toate vor face alegeri bine gândite şi coordonate în lunile următoare. Dar alegerea este a lor.

    Violeta Bulc a mai spus ca a încurajat statele membre să organizeze consultări naţionale pentru a vedea ce variantă ar prefera proprii cetăţeni. Conform proiectului de rezoluţie, ţările europene care decid să menţină permanent ora de vară vor efectua ultima schimbare în acest sens în ultima duminică din martie a anului 2021.

    Pe de altă parte, ţările care preferă să rămână la ora standard sau de iarnă îşi vor putea schimba ora pentru ultima dată în ultima duminică din octombrie 2021. Statele membre trebuie să informeze Comisia Europeană asupra alegerii lor până în aprilie 2020, iar apoi să se coordoneze cu executivul comunitar pentru ca deciziile individuale luate să nu afecteze funcţionarea pieţei unice. Această coordonare înseamnă practic ca toate părţile să-şi depăşească problemele în domenii precum orarul zborurilor şi al altor mijloace de transport. În situaţia în care Comisia Europeană sesizează probleme cu implementarea, poate dispune o întârziere de 12 luni.


  • Sistemul schimbării orei la nivelul UE va fi scos din uz anul viitor

    Sistemul schimbării orei la nivelul UE va fi scos din uz anul viitor

    Comisia Europeană a propus, recent, renunţarea la schimbarea sezonieră a
    orei în Europa în 2019, oferind statelor membre libertatea de a decide odată
    pentru totdeauna dacă doresc să aplice în mod permanent ora de vară sau de
    iarnă. Propunerea legislativă urmăreşte să asigure faptul
    că orice modificări sunt efectuate în mod coordonat între ţările vecine, astfel
    încât să se garanteze funcţionarea adecvată a pieţei interne şi să se evite
    fragmentarea, care ar putea apărea dacă unele state membre păstrează
    dispoziţiile referitoare la schimbarea sezonieră a orei, în timp ce altele
    renunţă la ele.

    Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a
    declarat, într-un discurs în plenul Parlamentului European la Strasbourg, că
    executivul european va începe procesul de abolire a sistemului de schimbare a
    orei în UE.


    Comisia
    Europeană a desfăşurat un sondaj online în acest sens în iulie şi august, care
    a atras un număr-record de 4,6 milioane de răspunsuri. Potrivit unor surse
    europene, 80% din respondenţi s-au declarat în favoarea eliminării schimbării
    orei.


    Iată opinia europarlamentarului Claudia Ţapardel cu privire la schimbarea orei la nivelul ţărilor membre UE:



  • Final pentru schimbarea orei în Uniunea Europeană

    Final pentru schimbarea orei în Uniunea Europeană

    Comisia Europeană a propus renunțarea la schimbarea sezonieră a orei în Europa, începând de anul viitor. Fiecare stat membru al UE va decide dacă rămâne la ora de vară sau de iarnă.


    Toate cele 28 de state ale Uniunii Europene trebuie să anunțe, până în aprilie 2019, dacă vor face ultima schimbare a orei la 31 martie 2019 sau vor trece permanent la ora de iarnă, pe 27 octombrie, anul viitor. De la acea dată, schimbarea sezonieră a orei nu va mai fi posibilă, informează Comisia Europeană.



    Juncker: Schimbarea orei trebuie să înceteze



    “Cu toții afirmăm în discursurile noastre că dorim să acționăm la nivel macro în chestiunile de importanță majoră și la nivel micro în chestiunile de importanță minoră. Dar nu există aplauze atunci când legislația UE prevede faptul că europenii trebuie să schimbe ora de două ori pe an. Astăzi, Comisia propune schimbarea acestei situații. Schimbarea orei trebuie să înceteze. Statele membre ar trebui să decidă singure ca cetățenii lor să trăiască în condiții de oră de vară sau de iarnă. Este o chestiune de subsidiaritate. Mă aștept ca Parlamentul și Consiliul să împărtășească acest punct de vedere și să găsească soluții care funcționează pentru piața noastră internă. Suntem în întârziere”, a spus pre;edintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker în discursul privins starea Uniunii.



    SOTEU 2018

    “Propunem să punem capăt schimbării sezoniere a orei oficiale. Statele membre vor decide dacă adoptă ora de vară sau pe cea de iarnă.” – Jean-Claude Juncker, #SOTEU2018 Detalii: http://bit.ly/OraDeVara-CE #ClockChange


    Posted by Reprezentanța Comisiei Europene în România on Saturday, September 22, 2018



    Propunerea pentru încetarea schimbării orei vine după mai multe cereri din partea cetățenilor și a unor state membre UE, anunță site-ul Comisiei Europene. Astfel, insituția europeană a organizat o consultare publică în această vară, care a primit un număr record de răspunsuri (4,6 milioane) iar 84 % dintre respondenți s-au pronunțat pentru renunțarea la schimbarea sezonieră a orei.



    Schimbarea orei, ineficace în prezent



    Comisarul pentru transporturi, Violeta Bulc, a îndemnat guvernele și companiile din interiorul UE să pregătească concertat renunțarea la schimbarea orei: Acest calendar foarte ambițios va permite cetățenilor să beneficieze de această măsură fără întârziere. În prezent invităm statele membre și întreprinderile să facă pregătirile necesare pentru a asigura o abordare coordonată în întreaga UE.”



    Țările europene au introdus dispozițiile privind orarul de vară în secolul trecut pentru a economisi energie, în special în vremuri de război și în timpul crizei petroliere din anii 1970. Începând cu 1980, Uniunea Europeană a adoptat treptat acte legislative care să pună capăt schemelor naționale divergente în materie de schimbări ale orei. Studille recente sugerează că economiile de energie sunt în prezent minore, iar cetățenii se plâng tot mai mult de efecte negative asupra sănătății.

  • Comisia propune renunţarea la practica trecerii de la ora de vară la ora de iarnă

    Comisia propune renunţarea la practica trecerii de la ora de vară la ora de iarnă

    Comisia
    Europeană
    va elabora o propunere adresată Parlamentului European şi Consiliului
    privind renunţarea la practica trecerii de la ora de vară la ora de iarnă.


    Oamenii doresc acest lucru şi o vom face, a declarat preşedintele Comisiei
    Europene, Jean-Claude Juncker, în urma rezultatelor unei consultări publice
    derulate în Uniunea Europeană, în perioada 4 iulie-16 august 2018, şi la care
    au fost primite răspunsuri din toate cele 28 de state membre.


    Rezultatele arată
    că europenii vor, în proporţie foarte mare, să se renunţe la schimbarea orei de
    două ori pe an
    , practică generalizată la nivelul UE în 1996. De atunci, toți europenii își mută
    ceasurile cu o oră înainte în ultima duminică din martie și cu o oră înapoi în
    ultima duminică din octombrie. Rezultatele consultării arată că peste trei
    sferturi dintre respondenţi percep schimbarea orei de două ori pe an drept o experienţă
    foarte negativă sau negativă. Printre motivele pentru care se doreşte
    renunţarea la schimbarea orei se află consideraţii legate de efectele negative
    asupra sănătăţii şi de creşterea numărului accidentelor rutiere, în timp ce
    economia de energie, motiv al instituirii actualului sistem, sunt infime.


    Alexander Winterstein, purtător de cuvânt al Comisiei Europene: Comisia Europeană a pus chestiunea orei de vară pe agenda politică
    în spiritul angajamentului său de a interveni amplu în probleme ample, lăsând
    statele membre să ia decizii în problemele pentru care nivelul lor de
    intervenție este cel mai adecvat. Un alt element care trebuie menţionat este că
    4,6 milioane de europeni s-au exprimat în cadrul acestei consultări publice
    online pe care am organizat-o, iar acesta este cel mai mare număr de
    respondenţi la o consultare publică a Comisiei. Rezultatul
    acestei consultări este foarte clar: 84% dintre respondenţi sunt de acord să se pună capăt schimbării
    orei de două ori pe an. Iar preşedintele Jean Claude Juncker a anunţat că
    această schimbare va fi făcută. Aceasta este decizia care a fost luată, pentru
    că, să fie clar, vocea europenilor trebuie să fie auzită.


    Consultarea publică a fost organizată de Comisia Europeană ca parte a
    evaluării pe care o desfăşoară în privinţa actualului sistem de schimbare a
    orei în Europa şi survine adoptării de către Parlamentul European, în
    primăvară, a unei rezoluţii în acest sens, precum şi solicitărilor unor state
    membre. Propunerea Comisiei Europene are nevoie de aprobarea tuturor statelor
    membre ale Uniunii Europene şi a Parlamentului European.


  • Consultare publică pe tema orei de vară

    Consultare publică pe tema orei de vară

    În Uniunea Europeană are loc o consultare publică pe tema orei de vară.Înainte de a lua o decizie legată de o posibilă renunțare la sistemul actual care prevede schimbarea orei de două ori pe an, executivul comunitar așteaptă opinia tututor celor interesați. Consultarea publică este deschisă până pe 16 august.

    Consultarea publică are loc după ce în februarie Parlamentul European a adoptat cu o largă majoritate o rezoluţie în care cere Comisiei să facă o evaluare obiectivă a regimului actual al trecerii la ora de vară în ultima duminică din martie și la cea de iarnă în ultima duminică din octombrie. În funcție de această evaluare, Comisia ar urma să decidă dacă este necesară o modificare a sistemului.

    Chiar dacă funcţionează în unele ţări de peste o sută de ani, ora de vară a fost introdusă în anii ’70 de statele membre ale Uniunii cu scopul de a profita mai mult de lumina zilei pe timp de vară şi de a face economie de energie.

    O evaluare realizată de serviciile Parlamentului European arată că nici un studiu nu a fost determinant, până în prezent, în privinţa avantajelor şi dezavantajelor schimbării orei, apreciată şi criticată în egală măsură. Iar reducerea cheltuielilor energetice nu pare să fie atât de importantă.

    Nici în privința beneficiilor asupra sănătății, studiile nu sunt foarte concludente.Potrivit unor evaluări, ora de vară ne permite să ne petrecem mai mult timp în aer liber și să ne recreem. Sunt însă și medici şi experţi care spun că după schimbarea orei durează un timp până când organismul se adaptează la noul program.Putem avea tulburări de ritm cardiac și variații ale tensiunii arteriale, dar mai ales tulburări de somn.

    Tinerii şi oamenii sănătoşi trec mai uşor peste această schimbare, însă persoanele care suferă de anxietate şi depresie, precum şi vârstnicii, ar putea simţi un disconfort crescut -mai arată alte studii.

    Opiniile sunt împărțite și în privința siguranței rutiere. În principiu, privarea de somn la trecerea la ora de vară ar putea crește riscul de accidente. În același timp însă, faptul că vara zilele sunt mai lungi este considerat ca fiind un factor pozitiv în materie de siguranță rutieră.

    Comisarul european pentru transporturi, Violeta Bulc, a afirmat că, dacă se va ajunge la concluzia că trebuie să se renunţe la acest sistem, măsura trebuie aplicată în toată Uniunea Europeană, în mod unitar: Comisia Europeană primește frecvent întrebări despre regimul schimbării orei inclusiv de la membri ai legislativului comunitar. Mulți dintre cei care ne adresează întrebări au îndoieli cu privire la necesitatea trecerii la ora de vară , apoi la cea de iarnă. Înainte de a veni în plenul legislativului, am trecut în revistă toate studiile realizate cu privire la efectele benefice sau negative ale schimbării orei. Am citit și cercetările făcute de specialiștii legislativului comunitar. Toate studiile cad de acord într-o singură privință. Dacă am lăsa statele membre să decidă singure în privința renunțării la ora de vară am pune în pericol piața internă. Sunt, în consecință, împotriva acestei soluții.

    Consultarea are loc pe internet și se încheie pe 16 august. Chestionarul on-line este disponibil în toate limbile oficiale ale Uniunii, inclusiv în limba română.


  • Schimbarea orei, subiect de dezbatere în Europa

    Schimbarea orei, subiect de dezbatere în Europa

    Introdusă în anii ’70 de statele membre cu scopul
    de a face economie de energie după primul şoc petrolier, trecerea la orarul de
    vară, care adaugă o oră celei de iarnă, a făcut obiectul unei armonizări la
    nivelul UE începând din 1980. De curând,
    Uniunea Europeană a decis să nu mai existe oră de iarnă şi oră de vară.


    La sfârşitul anului
    trecut, Lituania a înaintat o cerere prin care îi cerea Uniunii
    Europene să renunţe la ora de vară
    . Asta pentru că era inutilă şi punea în
    dificultate mare parte din locuitori. Lituania susţinea că majoritatea
    oamenilor consideră enervant că trebui să-şi adapteze ceasurile de două ori pe
    an. Cert este că rezoluţia a fost votată de majoritatea deputaţilor, urmând ca
    România şi restul statelor membre să o adopte, după ce îşi vor da
    acordul.

    Deputaţii europeni au acţionat în consecinţă, după ce au luat în calcul
    mai multe variante. Prima ar fi disconfortul creat de schimbarea ceasului de
    două ori pe an, a celui fizic dar şi biologic. În plus, deşi s-a crezut că
    zilele mai lungi din timpul verii ajută la economisirea energiei, lucrurile
    stau puţin diferit. Dintre cei 549 de
    deputaţi prezenţi, o majoritate de 384 a votat să se renunţe la cele două ore
    de peste an, iarnă şi vară. Astfel, ora de vară ar urma să fie scoasă din
    practică, iar ora de iarnă să fie valabilă pe întreg parcursul anului. Parlamentul European a venit cu
    clarificări în ceea ce priveşte
    evaluarea utilităţii orei de vară. Pe scurt, e dispus să ia în calcul
    eliminarea ei, dar lasă în seama Comisiei Europene o decizie definitivă în
    acest caz.


    Claudia
    Țapardel
    -Europarlamentar: Sa privim lucrurile din perspectiva
    corecta. Argumentul din anul 2000 potrivit caruia schimbarea orei ne ajuta sa
    economisim energie nu mai este valabil, mai ales in conditiile in care alte
    masuri de eficienta energetica sunt deja pe larg implementate in toate statele
    membre ale UE. Momentan, numarul consecintelor negative il depaseste pe cel al
    beneficiilor pentru a justifica aceasta practica. Incepand cu diverse probleme
    legate de sanatate cum ar fi :un risc sporit al atacurilor de cord pentru femei
    si persoane in varsta pana la o rata cu 30% mai mare a accidentelor rutiere in
    perioada imediat urmatoare schimbarii orei .Tot aici sa nu uitam nici de faptul
    ca schimbarea orei genereaza costuri si si sarcini administrative aditionale
    pentru anumite sectoare economice, in special pentru transporturi si
    turism. Opinia mea este ca ar trebui sa eliminam acest joc cu schimbatul orei. De
    ce? Pentru ca spre exemplu acest lucru ar contribui la imbunatatirea
    planificarii pe termen lung a curselor pentru transportul de marfa , precum si
    pentru pasageri.


  • Poziţia Parlamentului şi a Comisiei cu privire la schimbarea orei

    Poziţia Parlamentului şi a Comisiei cu privire la schimbarea orei

    Este posibil ca în ţările UE să se renunţe la schimbarea orei, pentru că ar avea efecte negative
    asupra sănătăţii oamenilor. În plus, se pare că
    economisirea de energie – motivul pentru care a fost luată iniţial
    această măsură – nu poate fi, nici ea, pe deplin demonstrată.

    Comisia pentru Transporturi din Parlamentul European
    a propus să se renunţe la ora de vară, iar plenul a adoptat cu o mare
    majoritate o rezoluţie, în care i se cere Comisei să facă oevaluare obiectivă a regimului actual al
    schimbării orei şi, dacă este necesar, să procedeze la revizuirea
    reglemenatărilor în domeniu.


    Directiva privind aranjamentele schimbării orei, intrată în vigoare în
    2001, stabileşte o dată şi o oră comune pentru începerea şi încheierea
    perioadei de vară în Uniunea Europeană, cu scopul de a ajuta funcţionarea
    efectivă a pieţei interne.


    Chiar dacă funcţionează în unele ţări de peste o
    sută de ani, ora de vară a fost introdusă în anii ’70 de statele membre, cu
    scopul de a profita mai multe de lumina zilei pe timp de vară şi de a face
    economie de energie, după şocul petrolier de atunci. O evaluare realizată de
    serviciile Parlamentului European arată că niciun studiu nu a fost determinant,
    până în prezent, în privinţa avantajelor şi dezavantajelor schimbării orei,
    apreciată şi criticată în egală măsură. Iar reducerea cheltuielilor energetice
    nu pare să fie atât de importantă.


    Comisarul pentru transporturi, Violeta Bulc, a spus
    că dacă se va ajunge la concluzia că trebuie să se renunţe la acest sistem, va
    trebui să o facem în toată Uniunea Europeană, în mod unificat. Chiar dacă nu
    reprezenta, până acum, o prioritate pentru Comisie, aceasta va da curs
    solicitării Parlamentului, după cum declara purtătoarea de cuvânt a Comisiei,
    Mina Andreeva: Comisia este deschisă la dialog pe tema orei de vară, pe baza
    propunerilor şi a solicitărilor făcute de Parlamentul European, dar şi a
    observaţiilor venite din partea statelor membre şi a parlamentelor naţionale.
    Vă reamintesc faptul că politica noastră este pentru o reglementare din ce în
    ce mai bună. De aceea, verificăm periodic legile europene, le îmbunătăţim, dacă
    este nevoie. Iar Directiva privind ora de vară nu face excepţie de la această
    regulă.


    Chiar dacă nu există studii
    ştiinţifice, sunt medici şi experţi care spun că organismul este o constantă şi
    este legat de foarte mulţi factori. Cu cât îl modifici mai puţin, cu atât este
    mai bine. După trecerea la ora de vară, durează un timp până când organismul se
    adaptează la noul program şi fiecare dintre noi resimte acest lucru – susţin
    medicii.Putem avea tulburări de ritm cardiac și variații ale tensiunii
    arteriale, dar mai ales tulburări de somn. Tinerii
    şi oamenii sănătoşi trec mai uşor peste această schimbare, însă persoanele care
    suferă de anxietate şi depresie, precum şi vârstnicii, ar putea simţi un
    disconfort crescut – sunt alte opinii.



    Polonia este
    prima ţară care a început, în Parlament, dezbaterile pentru renunţarea la sistemul
    de schimbare a orei.


    Pe continentul european
    doar Islanda, Rusia
    şi Belarus nu au adoptat sistemul şi au aceeaşi oră, tot timpul anului.


  • Jurnal românesc – 24.03.2017

    Jurnal românesc – 24.03.2017

    Premierii României şi
    Republicii Moldova, Sorin Grindeanu şi Pavel Filip, au discutat, joi, la Piatra
    Neamţ, în cadrul celei de a treia şedinţe comune de guvern, despre aglomeraţia
    din punctele de frontieră dintre cele două state vecine. Bucureştiul a anunţat
    că va creşte numărul personalului din vămi şi poliţia de frontieră. Premierul
    Sorin Grindeanu a mai anunţat că
    România va continua să ajute Republica Moldova şi este pregătită chiar să
    participe la privatizarea unor companii de stat de peste Prut, dacă
    autorităţile de la Chişinău continuă procesul de integrare europeană şi
    reformele începute.




    Deputatul PNL Mara Mareş a anunţat, joi, că s-a
    constituit un grup de lucru care pregăteşte un pachet legislativ pentru
    aducerea tinerilor în ţară după finalizarea studiilor în străinătate, dar şi
    pentru cei care doresc să plece din România pentru a lucra în afara graniţelor.
    Din acest grup fac parte şi reprezentanţi ai
    Ligii Studenţilor români care studiază în străinătate. Pachetul vizează facilităţi fiscale pentru
    companii care angajează tineri români, studenţi în străinătate care doresc să
    se întoarcă acasă după finalizarea studiilor; o simplificare a procesului de
    echivalare a diplomelor de studii pentru cei care au absolvit în străinătate; introducerea unor burse care să reprezinte un parteneriat între stat şi
    companii româneşti sau companii internaţionale care activează în România care
    vizează trimiterea studenţilor în străinătate, cu obligativitatea acestora de a
    se întoarce şi munci în acea companie care i-a plătit studiile.




    Relaţiile comerciale cu Marea Britanie, principala ţară
    de destinaţie pentru carnea românească, sunt puse sub semnul întrebării în
    contextul în care Regatul Unit va părăsi
    UE, prin urmare nu se mai supune principiului liberei circulaţii a mărfurilor
    între statele membre. Anul trecut
    România a trimis carne în Marea Britanie în valoare de 43,7 mil. euro, ceea ce
    reprezintă 18% din valoarea totală a exporturilor de carne şi organe
    comestibile din 2016, potrivit datelor provizorii furnizate de Institutul
    Naţional de Statistică (INS). România a importat aproape de trei ori mai multă
    carne faţă de cât a exportat în 2016.




    S-a dat startul celei de-a IX-a
    ediţii a Programului de tabere ARC,organizat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) în
    colaborare cu Ministerul Tineretului şi Sportului. In 2017 participă 2000 de elevi şi tineri
    români din ţările aflate în jurul graniţelor şi Balcani, precum şi din
    diasporă. Inscrierile se pot face până la data de 1 mai 2017, la misiunile
    diplomatice sau directe la MRP, prin intermediul adresei de email: taberearc@mprp.gov.ro.
    Pentru grupurile din diasporă au fost alocate 600 de locuri, iar în cazul în
    care ele nu vor fi ocupate până la data menţionată, acestea vor fi relocate
    participanţilor din comunităţile istorice. Activităţile organizate în cadrul
    programului se vor axa pe dezvoltarea abilităţilor de comunicare în limba
    română, stimularea spiritului de competiţie în rândul tinerilor români de
    pretutindeni, informarea participanţilor asupra istoriei românilor şi
    aprofundarea cunoştintelor de cultură şi civilizaţie românească.




    Pe 26 martie, în ultima duminică a lunii martie, România
    va trece la ora de vară, ora 3:00 locală devenind ora 4:00. Astfel, ziua va fi
    cea mai scurtă a anului, cu 23 de ore în loc de 24. Sistemul ‘orei de
    vară’ are drept scop folosirea luminii Soarelui pe o perioadă cât mai lungă din
    zi. Lumina naturală, spre deosebire de cea artificială, este un stimulator al
    tonusului fizic şi psihic. Totodată, se economiseşte energia electrică necesară
    iluminatului artificial. În prezent, schimbarea orei, primăvara şi toamna,
    respectiv trecerea la ora de vară şi la ora de iarnă, este folosita în peste
    100 de ţări din lumea întreagă.