Oamenii
de azi s-au obișnuit atât de mult cu ora exactă încât a devenit o banalitate.
Suntem înconjurați de ceasuri de multe feluri și este aproape imposibil să nu
știm cât este ceasul la un anumit moment. Însă ora exactă are și ea o istorie
așa cum are orice idee, orice obiect, orice peisaj. Istoria orei exacte de azi
este legată de apariția căilor ferate și nu este mai puțin pasionantă ca
oricare altă istorie. Suntem influențați de cele mai banale idei și obiecte
decât ne putem da seama și asta ne face oamenii timpurilor noastre, așa cum pe
cei de dinaintea noastră alte idei și obiecte îi făceau oamenii timpurilor lor.
Ora exactă și calea ferată au mers, așadar, de la jumătatea secolului împreună.
Istoricul Dorin Stănescu ne-a ajutat să spunem, pe scurt, povestea acestei
relații.
Trenul a apărut în 1830 în Anglia și
s-a spus că Anglia a făcut cadou lumii căile ferate. Dorin Stănescu: În momentul în care în Anglia
au apărut căile ferate, englezii s-au trezit și cu o problemă. Trebuie să
spunem foarte clar că prin căile ferate Europa a inventat viteza în secolul al
19-lea. La începutul existenței căilor ferate, traficul neavând valori mari,
liniile au fost construite pe un singur fir. Ei bine, creșterea traficului a
adus și prima problemă: lipsa sincronizării ceasurilor unor conductori a produs
accidente cu morți și pagube, tot ce implică un accident.
Se spune că problemele sunt făcute
pentru a fi rezolvate. Și englezii au găsit rezolvarea. Dorin Stănescu: Prima soluție a fost dată în
1840 de către căpitanul englez Basil Hall care a propus ca oficiile poștale din
toată țara să adopte ora Londrei. Ideea sa, inițial, nu a avut succes, poșta nu
a fost de acord. Însă căile ferate au dovedit că erau o instituție
revoluționară în secolul al 19-lea și au înțeles rapid că aceasta era soluția. O
primă companie, Great Western Railway, a introdus pe liniile sale, începând cu
noiembrie 1840, uniformizarea orei exacte. Ei au propus ca ora Londrei,
furnizată de Observatorul Astronomic de la Greenwich, să devină ora căilor
ferate.
Spațiul românesc, aflat într-o cursă
nebună de modernizare și europenizare, a adoptat rapid tot ce venea din
Occident. Dorin Stănescu a spus că modelul englez a fost adoptat fără rezerve. Căile ferate devin parte a
peisajului cotidian românesc din 1869. Ele sunt cele care au contribuit, ca
peste tot în lume, la apariția orei unitare pe tot teritoriul național și a
unui sistem de transmitere a orei exacte. În România, procesul de standardizare
a orei exacte și de impunere a orei Bucureștiului este modelul furnizat de
englezi, ora capitalei devine ora națională. În România, până spre anul 1890,
pe multe trasee circulau numai câteva trenuri pe zi și evident că pericolul de
accidente nu prea exista. După 1893, Franța, Germania și Austro-Ungaria își
unifică ora, procesul începe timid și în România. Adoptarea orei Bucureștiului,
calculată după meridianul Greenwich, se face prin cooperarea a două instituții:
Căile Ferate Române și Institutul Meteorologic Român. Părintele unificării orei
în România a fost Ștefan Hepites, primul director al Institutului
Meteorologic.
Standardizarea orei exacte a însemnat
la început evitarea tragediilor. Dar
apoi i s-au asociat introducerea ordinii și funcționarea eficientă a
instituțiilor. Dorin Stănescu. Track: Pentru
măsurarea timpului, în 1892 a fost construită o sală meridiană specială, dotată
cu o lunetă, așa cum era peste tot. Ștefan Hepites a făcut, la cererea
guvernului, o deplasare în Germania pentru a studia sistemul standardizării
orei folosit acolo. Una dintre soluțiile inițiale a fost aceea că Ștefan
Hepites a propus ca ora exactă să se dea prin salve de tun, în fiecare zi, la
ora 12. Numai că acest experiment a fost un eșec. Totul se întâmpla în 1895.
S-a renunțat la acest mijloc pentru că sunetul loviturii nu se auzea în tot
orașul. Soluția găsită datează din septembrie 1895 și a fost o conexiune
telegrafică directă între Gara Filaret și Institutul Meteorologic. Zilnic, la
ora 12, de la institut se comunica ora exactă care era apoi transmisă prin
telegraf la toate stațiile CFR din țară. Ulterior, acest mecanism a fost adoptat
și de poștă și de telegraf și de alte instituții ale statului. Spre 1900, toată
țara utiliza ora Bucureștiului. Acum este și momentul în care se naște și
zicala Ceasul gării, ceasul țării. Ea era o formă de recunoaștere a rolului
Căilor Ferate Române în difuzia orei exacte la nivel național.
Cum s-a schimbat ritmul oamenilor în
funcție de ora exactă și de căile ferate? Dorin Stănescu. Despre ora exactă și modul în care aceasta devine parte a
cotidianului românilor găsim foarte multe indicii în literatură. În primele
romane, Manoil și Elena ale lui Bolintineanu, găsim informații despre timp
și ora exactă. Apoi în Ciocoii vechi și noi al lui Nicolae Filimon și mergem până
la Schițele lui Caragiale care, în 1899, scrie schița CFR în care, într-o
discutie, se vorbește tot timpul despre ceas.
Gările au fost dotate cu orologii care
au devenit publice, personalul esențial a primit ceasuri personale, transportul
feroviar fiind sistemul de referință al exactității. Până în 1950, CFR a dat
ora exactă în România, dar, după această dată, misiunea a revenit radioului
public.