Tag: Organizația Internațională a Francofoniei

  • Camil Bourhila din Franţa

    Camil Bourhila din Franţa

    Camil Bourhila este preşedinte şi membru fondator al Asociației Medicale a Studenților Francofoni din Iași (AMSFI), care recent, între 8 şi 12 martie, a organizat în oraşul moldav, în premieră în România, primul Congres Internațional Francofon de Medicină și Odontologie adresat studenților și tinerilor medici.


    Acest eveniment a fost un mare succes. Au participat peste 905 de studenți din toată România şi din alte țări, precum Franța. Au fost 209 de vorbitori de la universitatea noastră şi din alte 17 țări care au participat la peste 280 de activități științifice. Au avut loc nişte activități incredibile, cum ar fi simulări cu pompierii, cu cei de la SMURD, cu prof. Dr. Carmen Diana Cimpoeșu şi cu elicopterul, dar şi activități noi pentru România, cu specialişti de renume mondial, cum ar fi conferinţe şi workshopuri despre hipnoza medicală sau despre medicina hiperbară. Am serbat şi împlinirea a 15 ani de la înfiinţarea secţie în limba franceză a UMF Iaşi, precum şi împlinirea a 30 ani de apartenenţă a României la Organizaţia Internaţională a Francofoniei. Acest eveniment a beneficiat de sprijinul Administraţiei Prezidenţiale a României şi de cel al Colegiului Medicilor din România, care a acordat câte 22 de credite EMC tuturor participanţilor, medicilor. Scopul acestui congres a fost acela de a promova francofonia, de a le permite studenţilor să beneficieze de conferinţe şi de workshopuri excepţionale, de asemenea, de a-i motiva pe studenţi să se autodepăşească în mod constant şi mai ales să fie recunoscători ţării lor adoptive.”



    Congresul a vizat și promovarea patrimoniului cultural și gastronomic românesc. În acest sens, pe 10 martie, la Opera Națională din Iași, a fost prezentat spectacolul “Văduva veselă” de Franz Lehár, în regia celebrului Andrei Șerban, spectacol supratitrat în limba franceză. A urmat o degustare de produse locale la Palatul Roset-Roznovanu, actualul sediu al primăriei din Iași, unde au participat toți invitații internaționali ai congresului. Evenimentul s-a încheiat cu o gală caritabilă, pe 11 martie, la care s-au strâns de 100.000 de lei în beneficiul Fundației Parada, ce lucrează cu copiii și tinerii străzii din București. La gala de la Iași au luat parte personalități din lumea culturală, academică și chiar politică, reprezentanți ai Organizației Internaționale a Francofoniei, ai Agenţiei Universitare a Francofoniei sau reprezentanți diplomatici ai unor țări francofone.



    Asociaţia Medicală a Studenţilor Francofoni din Iaşi a fost înfiinţată în 2018, de Camil Bourhila, împreună cu câţiva colegi, şi îşi propune să-i ajute pe studenţii francofoni să se integreze mai uşor în mediul universitar ieşean. Ce evenimente pregăteşte în curând organizaţia?


    Asociaţia va continua activitățile, de exemplu, în luna mai, vor fi meciuri de fotbal caritabile. Organizaţia noastră are în total 9 departamente, există inclusiv un Departament pentru Sport şi unul umanitar. În urma acestor meciuri, se vor strânge fonduri pentru Departamentul Umanitar, pentru a-i putea ajuta pe copii ai străzii.



    Dintotdeauna atras de profesia nobilă de medic, Camil Bourhila este în prezent student în anul al VI-lea la medicină la Iaşi. Vrea să se specializeze în chirurgie plastică şi reconstructivă.


    Nu mi-am schimbat alegerea specialității. Încă nu m-am hotărât unde voi profesa, dar voi fi mereu ataşat de România. Poate va fi în Elveția, poate în România, poate în Franța. În iunie voi şti mai multe, când îmi voi încheia studiile la medicină la Iaşi.”



    Camil Bourhila este şi reprezentantul studenților de la liniile de predare în franceză în Senatul Universităţii de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași. Francez cu origini marocane – bunicii săi încă locuiesc în Maroc, tânărul studiază medicina la Iaşi din 2017. Se simte ca acasă în România.


    Aceşti 6 ani în România au fost incredibili! Vreau să le mulțumesc universității noastre şi tuturor profesorilor noştri, care au fost fascinanți şi care ne-au făcut să vrem să dăm înapoi acestei țări ce ne-a dat. De asemenea, vreau să mulțumesc întregii mele familii fără de care nu aş fi azi aici. Mama mea, de exemplu, mi-a făcut chiar o surpriză şi a venit în timpul congresului să mă susțină alături de surorile mele. Sunt pentru totdeauna ataşat de această țară. România este țara mea de adopție, în acelaşi timp este o țară pe care o iubesc.”



  • Radio România şi 30 de ani de Francofonie în România

    Radio România şi 30 de ani de Francofonie în România

    Preşedintele Director General al Societăţii Române de Radiodifuziune, Răzvan-Ioan Dincă, a discutat cu reprezentanţii instituţiilor francofone în România despre sărbătorirea, în 2023, a 30 de ani de la aderarea României cu drepturi depline la Organizaţia Internaţională a Francofoniei. Participanţii au creionat evenimente jurnalistice on air şi online, ca şi proiecte comune offline prin care postul public de radio să evidenţieze importanţa limbii franceze şi a activităţii României în Mişcarea Francofonă.

    La întâlnire au participat Artur Mattli, Ambasadorul Elveţiei la Bucureşti, preşedinte GADIF (Grupului Ambasadelor, Delegațiilor și Instituțiilor Francofone din România), Eric Poppe, Reprezentant al Organizației Internaționale a Francofoniei pentru Europa Centrală și de Est, Julien Chiappone-Lucchesi, Directorul Institutului Francez din România şi Mohamed Ketata, Director Regional al Agenţiei Universitare a Francofoniei – Biroul Europa Centrală și Orientală.

  • Jocurile Francofoniei 2022 – prelungirea termenului pentru artişti

    Jocurile Francofoniei 2022 – prelungirea termenului pentru artişti

    Ministerul Culturii a prelungit până pe 15 septembrie 2021 termenul de înscriere pentru constituirea delegației de artiști care va reprezenta România la Jocurile Francofoniei 2022. Jocurile vor organizate în perioada 19-28 august 2022, la Kinshasa, Republica Democrată Congo, de către Organizația Internațională a Francofoniei (OIF).



    Jocurile Francofoniei este o competiție culturală și sportivă de anvergură, care se adresează artiștilor români cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani din următoarele discipline culturale: artă stradală (hip-hop, jonglerie, marionete gigant), arte vizuale (pictură, sculptură/instalație, fotografie), creație și interpretare muzicală, povești și povestitori, dans, literatură și creație digitală.



    Competiția încurajează apariția tinerelor talente artistice francofone pe scena artistică internațională, prin evidențierea și punerea lor în valoare. De asemenea, Jocurile promovează originalitatea culturilor francofone în toată diversitatea lor și susțin dezvoltarea schimburilor artistice între țările francofone.



    Candidaturile se transmit doar online, prin www.wetransfer.com, la adresa de email JocurileFrancofoniei2022@cultura.ro, într-un singur email cu titlul Jocurile Francofoniei 2022”, până la data de 15 septembrie.



    Mai multe detalii privind înscrierea, documentele necesare, ca şi calendarul selecţiei, găsiţi PE ACEST LINK.



    Regulamentul de organizare a preselecției naționale pentru Jocurile Francofoniei, ed. a IX-a 2022 poate fi găsit AICI.



    Mai multe informații despre Jocurile Francofoniei: www.jeux.francophonie.org



    Descărcați AICI broșura cu informații despre Jocurile Francofoniei 2022.



    Regulamentul-cadru al ediției a-IX-a a Jocurilor Francofoniei 2022 (în limba franceză) poate fi găsit AICI.

  • Apel pentru artişti – Jocurile Francofoniei 2022

    Apel pentru artişti – Jocurile Francofoniei 2022

    Ministerul Culturii lansează un apel de selecție în vederea constituirii delegației de artiști care va reprezenta România la cea de-a IX-a ediție a Jocurilor Francofoniei, organizate în perioada 19-28 august 2022, la Kinshasa, Republica Democrată Congo, de către Organizația Internațională a Francofoniei (OIF).



    Jocurile Francofoniei reprezintă o competiție culturală și sportivă de anvergură, care se adresează artiștilor români cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani din următoarele discipline culturale: artă stradală (hip-hop, jonglerie, marionete gigant), arte vizuale (pictură, sculptură/instalație, fotografie), creație și interpretare muzicală, povești și povestitori, dans, literatură și creație digitală.



    Competiția încurajează apariția tinerelor talente artistice francofone pe scena artistică internațională, prin evidențierea și punerea lor în valoare. De asemenea, Jocurile promovează originalitatea culturilor francofone în toată diversitatea lor și susțin dezvoltarea schimburilor artistice între țările francofone.



    Candidaturile se transmit doar online, prin www.wetransfer.com, la adresa de email JocurileFrancofoniei2022@cultura.ro, într-un singur email cu titlul Jocurile Francofoniei 2022”, până la data de 15 august.



    Mai multe detalii privind înscrierea și documentele necesare acesteia găsiţi la: http://www.cultura.ro/apel-pentru-artisti-jocurile-francofoniei-2022-termen-limita-15-august-2021