Tag: Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica

  • Jurnal românesc – 12.10.2017

    Jurnal românesc – 12.10.2017

    Până la
    sfârşitul anului, va fi lansată o platformă online care va conţine informaţii
    despre drepturile românilor detaşaţi în străinătate. Aceasta va conţine materiale de
    informare în 11 limbi. Este vorba despre un proiect finanţat cu fonduri
    europene şi în care Şcoala Naţională de
    Studii Politice şi Administrative este cobeneficiar, alături de alte
    universităţi şi instituţii publice din nouă state europene. Aproximativ 35% din
    populaţia activă a României a plecat, în ultimii zece ani, să lucreze în
    străinătate, a declarat, miercuri la Satu Mare, consilierul de stat Laszlo
    Borbely, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă. Găsirea unor
    soluţii de oprire a acestei migraţii este unul dintre cele 17 obiective principale ale Strategiei
    Naţionale pentru Dezvoltare Durabilă, care are nevoie de o revizuire. În acest
    scop, ar trebui înfiinţate nuclee de dezvoltare durabilă la nivelul
    ministerelor, mai spune Laszlo Borbely. Strategia trebuie elaborată în
    conformitate cu Agenda 2030, aprobată de ONU în 2015. Documentul conţine un
    plan de acţiuni pentru eradicarea sărăciei extreme, combaterea inegalităţilor
    şi protejarea planetei.


    Ministrul
    pentru românii de pretutindeni, Andreea Păstîrnac, s-a intâlnit, miercuri, cu o
    delegaţie a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).
    Aceasta a exprimat susţinerea Guvernului român privind rolul OCDE în
    identificarea problemelor cetăţenilor români aflaţi în străinătate. Potrivit
    lui Păstîrnac, colaborarea dintre
    Guvernul României şi OCDE este un alt pas care dovedeşte atenţia administraţiei
    de la Bucureşti faţă de problematicile şi preocupările diasporei româneşti.
    România a încheiat în 2017 un acord cu OCDE privind realizarea unui studiu care
    vizează comunităţile româneşti din statele membre ale organizaţiei. Studiul
    se realizează într-un interval de 18 luni şi va conţine elemente structurale
    privind compoziţia şi distribuţia comunităţilor româneşti.




    Numărul românilor şi
    bulgarilor care trăiesc în Marea Britanie s-a dublat în cei trei ani care au
    trecut de la ridicarea restricţiilor de imigrare, în 2014, informează
    publicaţia britanică Daily Mail. Aproximativ 413 mii de cetăţeni din cele două
    ţări se aflau în Regatul Unit la sfârşitul lui 2016, de peste două ori mai
    mulţi faţă de cei 186 de mii înregistraţi în 2013, arată datele publicate de
    Oficiul Naţţional de Statistică (ONS). În schimb, doar 6.200 de cetăţeni
    britanici s-au mutat în România şi Bulgaria. Potrivit ONS, în medie, 329 mii de
    români şi bulgari trăiau în Marea Britanie în perioada 2014 – 2016,
    majoritatea (81%) având vârsta cuprinsă
    între 16 şi 64 de ani..Dintre imigranţii apţi de muncă, 211 mii lucrau, 11 mii erau şomeri, 12.600
    studiau, iar 21 de mii era inactivi din punct de vedere economic. Majoritatea
    românilor şi bulgarilor care se află în Regatul Unit lucrează în construcţii,
    hoteluri şi restaurante, administraţie publică, sănătate şi educaţie.


    Liderii societăţilor culturale româneşti din regiunea Cernăuţi vor
    protesta, pe 17 octombrie, în faţa sediului Administraţiei Regionale de Stat
    Cernăuţi, faţă de noua lege ucraineană a educaţiei. Potrivit portalului de
    ştiri BukNews, românii din Cernăuţi vor scanda că li se încalcă drepturile şi
    vor condamna politica anti-românească a Kievului. In schimb,
    reprezentanţii Administraţiei Regionale se declară surprinşi de comportamentul
    ilogic al liderilor societăţii româneşti din regiune, care, înainte de
    promulgarea legii educaţiei, au refuzat să aibă întâlniri cu autorităţile din
    domeniul educaţiei, pentru a propune soluţii la această problemă.