Radio România Internațional

Tag: Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord

  • Un nou şef la NATO

    Un nou şef la NATO

    Prim-ministrul olandez Mark Rutte va fi al 14-lea secretar general al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord. Acesta îi va succeda norvegianului Jens Stoltenberg, fost premier al Norvegiei, care a condus Alianţa din 2014. Decizia Consiliului Atlanticului de Nord, principalul organism decizional al NATO din care fac parte reprezentanţii celor 32 de state membre, devenise o simplă formalitate, după ce ultimul contracandidat al lui Rutte, preşedintele României, Klaus Iohannis, şi-a anunţat retragerea din cursă ca urmare a lipsei de susţinere.

     

     

    Noul lider al Alianţei îşi va începe mandatul la 1 octombrie, dar până atunci numirea sa la conducerea celei mai importante alianţe militare din lume va fi oficializată la summitul de la Washington, programat în iulie.

     

    Numele premierului olandez a fost vehiculat încă din 2023 şi a strâns destul de repede sprijinul mai multor aliaţi NATO, printre care Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Franţa şi Germania. În cursă s-a mai aflat şi şeful guvernului Estoniei, Kaja Kallas, susţinută de aliaţii de pe flancul de est, care revendicau nevoia ca aceste state să fie reprezentate mai bine în organizaţie, pe fondul războiului declanşat de Rusia în Ucraina.

     

     

    Candidatura lui Klaus Iohannis este încă învăluită în mister. Nu se cunosc nici acum motivele pentru care preşedintele român a anunţat că îşi doreşte această poziţie în condiţiile în care, la acel moment, Rutte era deja susţinut de aliaţii cu greutate din NATO.

     

     

    Mark Rutte este cunoscut pentru poziţia sa critică la adresa Rusiei şi pentru susţinerea politică şi militară a Ucrainei. Regatul Ţărilor de Jos este unul din statele aliate care a atins ţinta de 2% din PIB alocat apărării, conform cerinţelor organizaţiei, şi a furnizat armatei ucrainene avioane F-16.

     

    Actualul secretar general al Alianţei, Jens Stoltenberg, a salutat numirea lui Mark Rutte drept succesor al său. El a spus că acesta este “un adevărat transatlantist, un lider puternic şi un constructor de consens”. “Ştiu că plec şi las NATO pe mâini bune”, a punctat Stoltenberg.

     

     

    Pe lângă războiul din Ucraina, Rutte va avea sarcina să trateze cu o posibilă viitoare administraţie americană condusă de Donald Trump, adeptul politicii “America înainte de toate”, dacă acesta va reveni la Casa Albă după alegerile prezidenţiale din SUA.

     

     

    La Kremlin, anunţul noului şef al NATO a fost primit cu scepticism. Numirea lui Rutte nu va atrage după sine schimbări în politica Alianţei Nord-Atlantice, care urmăreşte să “reprime în mod strategic” Rusia, a transmis purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov. El a acuzat din nou ţările membre că se implică direct în războiul din Ucraina prin furnizarea de arme grele administraţiei de la Kiev şi a avertizat cu măsuri de răspuns după ce armata ucraineană a primit acordul de a folosi aceste arme împotriva unor ţinte de pe teritoriul Rusiei. Totodată, Peskov a subliniat faptul că, în prezent, Moscova tratează NATO ca pe o alianţă inamică.

     

     

  • NATO, 70 de ani grei

    NATO, 70 de ani grei

    Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord a
    împlinit 70 de ani, mai întâi într-o mare discreţie, apoi cu poziţii foarte
    acute între membrii organizaţiei. În aprilie 1949, mai multe democraţii
    occidentale, europene sau nord americane, SUA şi Canada, mai exact, semnau
    Tratatul Nord Atlantic sau Tratatul de la Washington, un acord de apărare
    comună. Omenirea tocmai încheiase un război mondial, al doilea în mai puţin de
    o jumătate de secol. În timp ce societatea făcea eforturi să se refacă,
    politica internaţională construia o nouă paradigmă, o lume bipolară, cu o
    confruntare rece peste tot pe glob.

    Foştii aliaţi se grupau acum în blocuri
    ideologice din ce în ce mai evidente şi mai dure. Nu era un război clasic,
    ucigător, ci o concurenţă pe toate planurile. A fost numit Războiul rece în
    timp ce armele se dezvoltaseră până la capacitatea de a distruge de mai multe
    ori întregul glob pământesc. Alinaţa nord-atlantică nu a fost un club liniştit,
    lipsit de probleme până la actuala sa vârstă, de şapte decenii. Nu au lipsit
    crizele interne, poziţii singulare luate de unii dintre membrii, iar
    confruntarea externă, mai ales cu blocul economic şi strategic constituit de
    ţările comuniste în jurul Moscovei, a cunoscut momente extrem de periculoase.
    În 1989, la patru decenii de existenţă a NATO, liderul reformist al blocului
    comunist, Mihail Gorbaciov îşi propune să lase NATO fără inamic şi lansează o
    politică de deschidere şi comunicare, chiar colaborare, fără precedent, care
    uimeşte şi astăzi. În acelaşi an, sistemul comunist se prăbuşeşte, cu fiecare
    stat est-european pe rând.


    Peste alţi doi ani şi Uniunea Sovietică dispare ca
    actor internaţional, lăsând în urmă 15 urmaşi cu diferite mărimi şi puteri.
    Este momentul în care se putea spune că NATO a câştigat în confuntarea cu
    Tratatul de la Varşovia, organizaţia similară de apărare comună constituită de
    ţările comuniste, sub scutul propus de Uniunea Sovietică. Începe un moment
    inedit pentru întreaga omenire, când sistemul de forţe internaţional cu două
    mari centre dispare sub această formă clasică, moment când democraţia pare să
    aibă drum drept de a se instala în întreaga lume, Au trecut 30 de ani de atunci
    şi, din această pesrspectivă, se poate discuta mult despre cele întâmplate în
    tot acest timp.


    Una dintre problemele nou aparute, după căderea comunismului, a fost ceea ce aveam să numim extinderea NATO. La început s-a vorbit despre relațiile Organizației cu noile democrații est-europene, apoi s-a vorbit direct de o evoluție incredibila: aderarea foștilor inamici la NATO. Toate acestea sunt istorie, acum, dar în urma cu 25 de ani era o schimbare esențială în relațiile internaționale și în ecuația de securitate a lumii. In 1999 și 2004, fostele țări comuniste și chiar republicile baltice foste sovietice devin membre cu drepturi depline ale NATO. In prezent, Albania, Slovenia, Croația și Muntenegru, state balcani și, ultimele trei, din fosta Iugoslavie, și-au marcat evoluțiile postcomuniste prin aderarea la organizația nord-atlantică. Si ajungem chiar în zilele noastre, când asistăm la confruntări acide între aliați, cu diferențe de opinii și de poziții.

    Un subiect sensibil este straniul joc al Turciei, care taie curentul unei baze americane, legendare încă de pe vremea războiului rece, cumpără un sistem militar din afara NATO și se întoarce cu armele împotriva unui aliat important al aliaților din timpul luptei cu ISIS. Întâlnirea la nivel foarte înalt de la Londra a fost mai degrabă un scenariu de mesaje transmise de forțele zilei, decât o întâlnire aniversară între prieteni. Reuniunea a fost precedată de luări de poziție ce anunțau clar ce avea să urmeze.

    Dacă președintele Macron vorbea chiar de moartea clinică a Alianței, Donald Trump insistă ca in clubul țărilor ce alocă 2 la sută din PIB pentru Apărare să fie toți membrii NATO. Românii și-au dorit dintotdeauna să fie prezenți pe scena internațională alături de democrațiile occidentale. Pentru ei a fost inventată formula ce vorbește de o apartenență de facto la Alianță, când România a trimis forțe în operațiunea din Afganistan, deși nu fusese invitată să adere la primul val. In prezent, România este una dintre nu foarte multele țări care alocă Apărării celebra cifră de 2% și în care apartenența la NATO se bucură de o susținere masivă.