Expunerea media a situaţiei din
Gaza este uriaşă, fără precedent. La fel este şi presiunea, pe toate planurile,
pe întregul front. Dacă istoria s-ar scrie astfel, în ultimul timp am fi
înregistrat intrarea Yemenului în cel de-al Treilea Război Mondial, ofensiva
Hezbollah, agresiunea unui stat împotriva unei organizaţii teroriste. Despre
ostateci, fără ghilimele, nu înregistrăm mare lucru, deşi se împlineşte, în
curând, o lună de când civili de diferite vârste, unii foarte mici, de diferite
stări medicale şi chiar cu diferite cetăţenii, au fost luaţi din mediul lor de
viaţă obişnuiţă, duşi nu se ştie unde, torturaţi, abuzaţi, poate şi omorâţi.
Puţine lucruri sunt noi în acestă reluare a conflictului din Orientul Apropiat
dar toate sunt la dimensiuni mult mai mari şi la o cruzime incredibilă. Cei din
Gaza au construit de mult timp tunelele ce le permit să aducă arme în fâşia de
pământ sau să atace pe teritoriul israelian, ba chiar să răpească oameni de
acolo sau să lanseze atacuri teroriste. Dar niciodată nu a fost ca acum, o
ofensivă barbară împotriva civililor. Au tot fost lansate rachete din Gaza
împotriva teritoriului israelian, dar niciodată cinci mii într-o zi.
Ofensiva
armatei israeliene în Gaza, de la sfârşitul anului 2008 şi începutul anului
2009 a fost provocată tocmai de aceste tiruri. Această evocare ne aminteşte că
au mai fost acţiuni ale armatei israeliene în Gaza, dar niciodată la scara de
acum. Şi contestarea şefului guvernului israelian în timp de război a mai avut loc,
legendara Golda Meir chiar şi-a depus mandatul după războiul din 1973, deşi
scăpase de acuzaţia că nu a anticipat atacul.
Actualul premier promite aceeaşi
procedură, cu o anchetă după război. Si identificarea completă a
palestinienilor din Gaza cu Hamas sau diferenţierea lor accentuată sunt
subiecte vechi de discuţie. Dar războiul, nici cel declanşat la 7 octombrie, şi
nici reacţia armatei israeliene nu are timp să facă această diferenţă. O parte
este sub presiunea internaţională să aibă grijă de civili, o alta îi
măcelăreşte şi se laudă cu această ispravă.
Conflictul opune un stat recunoscut
de ONU unor organizaţii. Actualitatea tragică a dus la deprecierea termenilor de
drept internaţional, inclusiv identificarea actorilor din aceste războaie. Am
mai văzut şi asta, ca o organizaţie să crească cât un stat şi nu numai în cazul
ISIS. Autonomia de care se bucură cele două teritorii palestiniene a fost
negociată de istorica Organizaţie pentru Eliberarea Palestinei cu Israelul. Au
fost alături cele mai puternice democraţii ale lumii pentru că procesul
declanşat era unul democratic, de autoguvernare pornind de la alegerile
pluripatite şi libere.
Acum, evoluţia spre un stat palestinian a fost oprită şi
ne întoarcem la momentul în care actorul palestinian reprezentativ, cel puţin
în Gaza, este o organizaţie. Scopurile belicoase ale acesteia ajung să fie
trasferate civililor, care nu mai au timp de dezvoltarea societăţii în care
trăiesc şi sunt atraşi în activităţi militare ilegale. Nouă nu este nici
tentativa de a muta disputa geopolitică în zona strictă a religiei. Intră
intempestiv în scenă actori statali nearabi dar musulmani, încercând să mute
discuţia în acest plan periculos. Nici asta nu este o noutate deşi doar o dată
se împlineşte un secol de la instituirea statului modern, cel turc, în cauză,
sub forma unei republici laice.
Alăturarea religiilor în zona sacră a
Ierusalimului a constituit mereu un motiv de război şi neînţelegere, deşi este
vorba de trei credinţe atât de apropiate în esenţa lor divină. Acum, acest
avantaj religios este tratat ca motiv de incitare şi de război. Şi nu neapărat
de către cei care se roagă acolo, la Ierusalim, ci de cei care se folosesc de
minunatul sentiment al credinţei pentru a-şi promova scopurile autocratice,
populiste. Şi tot ca întotdeauna, armele sunt problema cea mai gravă, sunt în
continuare o marfă căutată, prilej de afaceri bune. Numai că armele sunt din ce
în ce mai periculoase, mai eficiente în a aduce moarte şi distrugere.