Tag: Pachet legislativ Mobilitate 1

  • Pachetul Mobilitate 1

    Pachetul Mobilitate 1

    Noi
    reguli
    pentru transportatorii de mărfuri care lucrează în Uniunea Europeană au intrat
    în vigoare la 20 august. după adoptarea
    în această vară a Pachetului legislativ Mobilitate 1. Cea mai importantă
    regulă se referă la întoarcerea şoferului acasă sau la centrul operaţional al
    firmei, la fiecare patru săptămâni, situaţie care va îngreuna activitatea
    transportatorilor din estul Europei. Alte reguli ale acestui pachet vor intra
    în vigoare peste un an şi jumătate, iar una dintre acestea prevede întoarcerea
    şoferului cu tot cu camion, la fiecare două luni. Din acest motiv este
    explicabil faptul că această reformă a sectorului de transport rutier a
    întâmpinat opoziție atât în Comisia de transport a Parlamentului European, cât
    și în plenul legslativului european.


    Organizațiile
    sindicale europene din domeniu și-au exprimat satisfacția pentru această
    reformă. De exemplu, Federația Europeană a Lucrătorilor din Transporturi, The European Transport Workers’
    Federation a subliniat, într-un comunicat, faptul că acest pachet legislativ
    oferă condiții de lucru mai bune și remunerații egale pentru șoferi la nivelul
    Uniunii.

    De cealaltă parte, organizații patronale, precum Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România,
    consideră că acest pachet legislativ conține măsuri discriminatorii pentru
    companiile din estul Uniunii Europene și au solicitat atacarea acestui
    regulament la Curtea Europeană de Justiţie, în vederea suspendării acestuia, un
    demers în favoarea căruia s-a exprimat și ministrul transporturilor, Lucian
    Bode.

    L-am întrebat pe europarlamentarul
    Marian Jean Marinescu, membru în Comisia de Transport şi
    turism a Parlamentului European, ce ar trebui să facă România:

    Este
    evident ce trebuie făcut. Trebuie atacat la Curtea Europeană și eu sunt convins
    de exemplu că vor fi prevederi care vor fi anulate și, în același timp, să
    așteptăm rezultatul studiului care este în lucru acum, comandat de Uniunea
    Europeană, în ceea ce privește întoarcerea camionului acasă, impactul asupra
    mediului și asupra pieței unice pentru că vă dați seama. Dacă aduci fiecare
    camion acasă, însemnând la sediul societății, la 8 săptămâni, asta înseamnă că
    iei de pe piață o capacitate de transport destul de mare. Studiul Comisiei
    Europene va spune și care este impactul acestei prevederi asupra pieței unice,
    pe lângă impactul asupra mediului.


    Transportatorii din România
    consideră că noile reguli ar provoca pierderi uriaşe, de aproape 6 miliarde de
    euro pe an, sumă care nu ar mai fi încasată pentru servicii internaţionale de
    transport marfă de cele circa 20 de mii de companii românești din domeniu.

    Europarlamentarul Marian Jean Marinescu a subliniat efecte ale noului pachet
    legislativ Mobilitate 1 asupra companiilor din estul
    Europei:

    Vom vedea schimbări de sedii, mutate mai spre vest, tot felul de
    lucruri care nu vor avea un impact foarte bun asupra statelor din Est, dar cred
    că nu vor avea un impact pozitiv nicăieri în Uniune, eu cred că prețurile vor
    crește și asta va avea un impact asupra prețurilor bunurilor de consum, cele
    care sunt transportate pe roți în Uniune. Sunt măsuri care au fost introduse ca
    să îmbunătățească situația socială a șoferilor. Perioada de odihnă este interzisă
    în cabină. Acest lucru va crea probleme pentru că nu există parcări securizate,
    nu există locuri de cazare în astfel de parcări securizate.


    Transportatorii din România
    subliniază că în Uniunea Europeană există un deficit de 100 de mii de spaţii de
    parcare pentru camioane, iar din cele existente, de circa 300 de mii, mai puţin
    de 3% sunt etichetate şi certificate drept sigure.