Tag: Palatul Snagov

  • Împrejurimile Bucureştiului

    Împrejurimile Bucureştiului

    Bun găsit la prima rubrică de călătorie din an! Pentru că sărbătorile nu
    s-au terminat, în această perioadă creştinii ortodocşi sărbătorindu-l pe
    Sf.Ioan, iar cei de rit vechi sărbătorind Crăciunul, vă propunem să nu ne
    îndepărtăm prea mult de capitala României şi să vizităm împrejurimile
    Bucureştiului.


    Ne ghidează paşii Florin Burgui, ghid de turism: În împrejurimile
    Bucureştiului, putem face o vizită la mănăstirea Snagov, aflată la 25 de
    kilometri nord de Bucureşti pe drumul spre Ploieşti. De la drumul naţional sunt
    aproximativ 5 kilometri. Pe malul lacului avem un pod, o creaţie relativ nouă,
    după 2010, înainte se făcea traversarea cu barca. Pe podul metalic se ajunge la
    mănăstirea Snagov, unde în interiorul bisericii avem renumitul mormânt al lui
    Vlad Ţepeş. Mormântul este gol în prezent, este un simplu obiectiv turistic şi
    aşezarea lui în faţa altarului are o însemnătate deosebită, pentru că a cerut
    ca preoţii să păşească de fiecare dată pe mormântul lui astfel încât să îi fie
    iertate păcatele. În curtea mănăstirii avem şi ruinele închisorii din vremea
    lui Vlad Ţepeş. Copiiii ajunşi aici pot vedea păuni, iepuri, ponei care sunt în
    grija călugărilor de la mănăstire. Pe malul lacului, de pe pontonul de lângă
    mănăstire putem vedea Palatul Snagov, fosta reşedinţă de vară a familiei
    Ceauşescu.


    Părăsim zona Snagovului şi pornim spre alte descoperiri, tot în nordul
    Bucureştiului, pe malul lacului Mogoşoaia. Aflăm mai multe de la Florin Burgui: Palatul de la Mogoşoaia este ctitoria lui Constantin Brâncoveanu, pe
    malul lacului Mogoşoaia. O altă personalitate importantă pentru acest palat
    este Martha Bibescu, care a reuşit să îl reamenajeze, să îl restaureze, să îi
    dea viaţă din nou, motiv pentru care în interiorul palatului avem o expoziţie
    dedicată familiei Bibescu.


    Şi dacă aveţi poftă de un popas mai activ, o altă propunere ar fi o vizită
    în Parcul natural Comana. Ne spune ce tentaţii avem aici Florin Burgui: Continuăm spre sudul Bucureştiului, ajungem la Comana, la aproximativ
    30 de kilometri pe drumul spre Giurgiu. Aici putem petrece mai mult timp. Avem
    o mănăstrie, avem un parc de aventură, o pădure foarte frumoasă. Avem
    restaurante, pasarela dorinţelor peste lac, o idee împrumutată, iar pe această
    pasarelă sunt o mulţime de lacăte, cupluri ce doresc să îşi dovedească
    dragostea pun un lacăt pe pasarelă şi apoi aruncă cheia în Lacul Neajlov.
    Trebuie spus că trebuie aruncată cu mâna dreaptă. În cadrul parcului de
    aventură avem perete de escaladă, tir cu arcul, plimbări cu ponei pentru copii
    şi cai pentru adulţi şi avem şi mănăstirea, o ctitorie a lui Vlad Ţepeş, pe
    malul râului Neajlov, de unde putem observa şi un pod de fier pe ruta
    Neajlov-Giurgiu, parte din prima cale ferată a României, din vremea lui Carol
    I. La mănăstire avem un mausolum, ideea lui Nicolae Iorga, cu osemintele a
    peste 700 de soldaţi căzuţi în Primul Război Mondial.


    Cu speranţa că v-a plăcut sugestia noastră vă dorim drumuri bune şi în
    acest nou an!