Tag: paltinis

  • Satul Rășinari, premiat de Organizația Mondială a Turismului

    Satul Rășinari, premiat de Organizația Mondială a Turismului

    Ajungem azi în
    centrul României, în Transilvania, în județul Sibiu, unde descoperim cel mai
    frumos sat din lume. Rășinari a ocupat locul întâi la cea de-a doua ediție a
    concursului Best Tourism Villages, lansat de Organizaţia Mondială a Turismului.
    Bogdan Bucur, primar, spune că prima etapă a constat într-un concurs la nivel
    național. Ministerul Turismului a organizat un concurs unde a fost o anumită
    grilă de punctaj pe mai multe teme de dezvoltare al localităților din punct de
    vedere turistic. A urmat apoi a doua etapă. La faza
    internațională, am fost aproximativ 150 de localități din întreaga lume, iar
    din aceste 150 de localități au fost alese în top 35 care au fost desemnate
    Best Tourism Villages, adică cele mai bune destinații turistice rurale din lume.
    Au fost localități din America de Sud, din Europa, din Asia, China, India, din
    toate colțurile lumii. Știam că vom concura la nivel mondial cu destinații
    poate foarte cunoscute sau zone cu foarte bune tradiții.



    Există în
    Rășinari o agendă culturală și sportivă anuală și bogată, continuă Bogdan
    Bucur, primarul satului Rășinari. Organizăm anumite evenimente
    pe tot parcursul anului și facem acest lucru de mai bine de zece ani. Avem
    trasee de drumeție în jurul satului, care sunt marcate și sunt de diferite grade
    de dificultate. Pe de altă parte, în Rășinari s-au născut scriitorii Octavian
    Goga, Emil Cioran. Am realizat la nivelul localității o aplicație prin care cei
    care ajung la noi pot să descopere anumite monumente deosebite. Apoi,
    mâncărurile tradiționale sunt cele care atrag destul de multă lume. La Rășinari,
    avem Festivalul Brânzei și Țuicii, un eveniment la care cei care doresc pot să
    vină să guste din gastronomia locală și să mănânce brânză de cea mai bună
    calitate. Avem și un muzeu etnografic. Mai există un muzeu bisericesc, pentru
    că Rășinarul a fost în secolul al XVIII-lea, capitala ortodoxiei din
    Transilvania. Aici stăteau episcopii, în general de origine săsească, și
    conduceau Biserica Ortodoxă din Transilvania. Aproape de noi, între Rășinari și
    Sibiu, este Muzeul Tehnicii Populare, cel mai mare din sud-estul Europei. Se
    poate ajunge în zona Păltinișului, unde turiștii se pot bucura de aer curat, de
    drumeții sau iarna pot să vină la schi.


    Cele mai multe
    evenimente sunt organizate în perioada verii. Însă distanța dintre fosta
    capitală culturală europeană, Sibiu, și satul Rășinari este de doar 12 km.
    Astfel, dacă alegeți o vacanță prelungită și doriți să vă bucurați atât de
    liniștea satului cât și de animaţia unui centru urban, puteți combina cele două
    experiențe. Bogdan Bucur, primarul satului Rășinari, a declarat pentru Radio
    România Internațional că există și planuri de dezvoltare pentru cel mai frumos
    sat din lume. Derulăm un program cu finanțare europeană în
    care suntem parteneri cu localități din Portugalia, Spania, Slovenia, Bulgaria.
    Este un proiect prin care ne dorim să ne dezvoltăm ca destinație: zona Mărginimii
    Sibiului să fie destinație ecoturistică. Vrem să ne dezvoltăm tot mai multă și
    din punct de vedere turistic, fiindcă merită. Aici, tradițiile sunt bine
    respectate de către oameni și cei care vin în zonă pot să descopere o gastronomie
    deosebită bazată pe carnea de oaie și pe produsele din lapte de oaie.



    Invitația a fost lansată. Până data viitoare, când vă
    așteptăm cu o nouă destinație, drum bun și vreme frumoasă!


  • 35 ans depuis la disparition du philosophe Constantin Noica

    35 ans depuis la disparition du philosophe Constantin Noica

    Constantin Noica, un des plus importants philosophes
    roumains du XXe siècle, est né en 1909, au sud de la Roumanie, dans le
    département de Teleorman. Il suit les lettres et la philosophie à l’université de
    Bucarest, cette dernière couronnée par un mémoire sur le philosophe allemand Immanuel
    Kant. Attiré par la version locale de l’existentialisme, intitulé le « trăirism »,
    il devient le disciple de Nae Ionescu, son professeur de la faculté de
    philosophie de l’université de Bucarest. Entre 1932 et 1934, il est membre de
    la société culturelle Criterion. Pourtant, apolitique convaincu, il ne se
    laisse pas séduire par l’idéalisme martyrologique de la Garde de fer,mouvement
    ultra-nationaliste et intégriste chrétien, antisémite et antidémocrate, tels d’autres
    membres de cette société culturelle. Au printemps 1938, il reçoit, à l’instar
    de Cioran et Ionesco, une bourse d’études de l’Etat français. Il demeure à
    Paris jusqu’au printemps 1939. De retour à Bucarest, il soutient sa thèse de
    doctorat en philosophie en mai 1940. La même année, on le retrouve à Berlin, en
    qualité de référent de philosophie auprès de l’Institut culturel roumain de
    Berlin. C’est là que Noica suit les cours du philosophe allemand Martin
    Heidegger. Il y restera jusqu’en 1944, lorsque la Roumanie rompt l’alliance
    avec l’Allemagne nazie et rejoint le camp allié.


    Après la fin de la guerre et l’arrivée au pouvoir des
    communistes en Roumanie, Noica se voit forcé de quitter Bucarest et de s’établir
    dans la petite ville de Câmpulung-Muscel, où il vivra de longues années en résidence
    surveillée. En 1958, à l’issue d’un procès monté de toutes pièces par le
    régime, le philosophe se voit condamné à 25 années de travaux forcés. Il
    exécutera 6 années de sa peine, dans le pénitentiaire Jilava, avant d’être
    libéré, en 1964, à la suite du décret d’amnistie de l’ensemble des prisonniers
    politiques consenti par le gouvernement communiste d’alors. Noica regagne dès
    lors Bucarest et travaille au Centre de logique de l’Académie roumaine à partir
    de 1965. C’est là qu’il se lie d’amitié avec de jeunes collègues, qui
    deviendront progressivement ses disciples et qui marqueront durablement de
    leur empreinte la culture roumaine, tels Gabriel Liiceanu, Sorin Vieru, Andrei
    Pleșu, Andrei Cornea. En 1975, il prend sa retraite, pour se retirer dans la
    petite station de montagne de Păltiniș, située en Transylvanie, dans le
    département de Sibiu, qu’il ne quittera plus. C’est là qu’il formera, en
    catimini, entouré de ses disciples, une véritable école philosophique. Noica meurt
    le 4 décembre 1987. Il laissera une œuvre écrite formé de 32 tomes de
    philosophie, esthétique, critique littéraire, recueils d’articles. De ses 32
    tomes, 12 paraîtront posthume, la plupart après la disparition du régime
    communiste.


    Le philosophe et essayiste Andrei
    Pleșu, ancien ministre de la Culture et ancien ministre des Affaires étrangères
    après la chute du régime communiste, avait été un des disciples assidus de
    Constantin Noica. Andrei Pleșu :


    « J‘avais eu la chance d’avoir été
    formé grâce à quelques membres marquants du goulag roumain. Je me suis abreuvé
    à ces sources exceptionnelles, grâce auxquelles j’avais pu dépasser cette
    époque figée, qui ignorait tout de ce qu’avait été l’histoire de la philosophie
    et de la pensée universelle, à l’exception de la pensée marxiste, dépourvue bien
    évidemment de l’indispensable recul critique. Et cette ouverture sur le monde,
    c’était énorme à l’époque. J’avis eu la chance d’avoir fait assez tôt
    connaissance avec Alexandru Paleologu, Sergiu Al-George, Remus Nicolescu, Teodor
    Enescu, I. D. Sârbu, Marin Tarangul
    . Ce dernier, on
    était collègues en 1re année de l’Histoire de l’Art. Mais il avait
    dix ans de plus que moi, une licence en théologie, et quelques années de prison
    politique à son actif. Je lui vouais un respect énorme, c’était un grand
    monsieur. Et puis, il avait une bibliothèque impressionnante, surtout pour
    cette époque. Et par-dessus tout, ce mec, cultivé, et qui semblait avoir vécu
    dix vies pour son âge, il n’avait pas perdu le plaisir de vivre, de jouir de la
    vie. C’est lui qui m’avait fait découvrir la bohème bucarestoise, dont j’ignorais
    tout à l’époque, cela lorsque je ne la méprisais pas. C’était aussi un farceur.
    Et puis, un beau jour, il rentre en coup de vent et me lance, enthousiaste :
    « Lis le prochain numéro de la revue « La Roumanie littéraire » ».
    Tu trouveras un auteur, dont je suis certain que tu n’avais jamais entendu
    parler. Il s’appelle Constantin Noica. Lis son texte. Tu comprendras ce qu’est
    la philosophie, la vraie ».


    Pour Andrei Pleșu, comme pour bien d’autres
    intellectuels de sa génération, découvrir la pensée de Noica avait eu l’effet d’un
    électrochoc. C’était la rencontre avec un monde merveilleux et insoupçonné.
    Andrei Plesu :


    « J’avais lu cet article, et sa
    lecture m’avait marqué. C’était complètement différent de tout ce que j’avais
    lu jusqu’alors. Et puis, le hasard fait que je prenais à la même époque des
    leçons particulières d’anglais avec une dame, Meri Polihroniade, veuve du
    pédagogue de droite Polihroniade, condamné par les communistes, et qui avait
    fini ses jours en prison. Et le mari actuel de cette dame était un avocat,
    Lăzărescu, qui avait été enfermé dans le même pénitentiaire que Noica. Et c’est
    par son entremise que j’ai pu rencontrer ce dernier. Monsieur Lăzărescu avait
    touché un mot à Noica, qui habitait à l’époque un appartement d’une pièce dans
    un quartier périphérique de Bucarest. Un immeuble neuf, des ceux qui avaient
    été érigés par les communistes. Il m’a reçu, et je me souviens avoir été frappé
    par son élégance. Il était habillé comme dans l’ancien temps. Et il a accepté
    de nous apprendre, à moi et à l’ami Marin Tarangul, le grec ancien. C’était le
    début de notre relation. Et c’est toujours lui qui m’avait dit : si tu
    veux commencer à faire de la philosophie, il faut apprendre l’allemand. Sans l’allemand,
    ce n’est pas possible. Et il m’a donné trois bouquins à lecturer »
    .


    Constantin Noica a marqué, par ses textes érudits,
    par ses traductions des philosophes grecs, par l’école de pensée qu’il fonda, l’histoire
    de la philosophie roumaine du 20e siècle. Un modèle éthique aussi. (Trad. Ionut Jugureanu)

  • În inima Transilvaniei, la Sibiu

    În inima Transilvaniei, la Sibiu


    Situat în centrul României, în Transilvania, județul Sibiu reprezintă un adevărat izvor de cultură și de civilizație, impresionând mereu prin varietatea formelor turistice pe care le propune. Pe de altă parte, pe oriunde ar ajunge turiștii în orașul Sibiu, străduțele înguste ale orașului îi îndreaptă spre piețele centrale, Piața Mare, Piața Mică, Piața Huet, dar și spre celelalte piațete laterale din centrul istoric al Sibiului, spune Adela Dadu, de la Asociația Județeană de Turism Sibiu, ghid de turism.


    “Toate drumurile duc în primul rând în Piața Mare. Este piața centrală. Este sufletul orașului și a fost dintotdeauna, timp de secole, sufletul orașului. Este o piață largă, în care mașinile nu au acces, așa că este pietonală. Oamenii au spațiu și loc suficient să se bucure de clădirile dimprejur. Chiar și stând la o terasă, la o cafea, la un pahar de vin, turiștii sunt atrași în primul rând de ochii curioși, care stau așa pe acoperișuri. Sunt acele lucarne, acele ferestre care se văd pe acoperișurile clădirilor și care incită din la prima vedere. Sunt niște detalii arhitecturale tipice Sibiului. Noi le și spunem Ochii Orașului. Evident că piața este dominată de importantul palat al lui Samuel von Brukenthal, actualul Muzeu de Artă al Sibiului. Aici avem o galerie extraordinară de artă europeană, în special flamandă, dar și Galeria de artă românească. Este un palat în stil baroc, care atrage toate privirile. Avem, apoi, clădirea Primăriei, care este o clădire în stil art nouveau, ceva mai recentă, de secol XX, și Biserica Romano-Catolică, o biserică de un baroc târziu, de secol XVIII, care este funcțională. Slujba este oficiată și acum în limbile română, maghiară și germană.”



    Anul 2007, în care Sibiu a fost capitală culturală europeană, a fost o revelație din punct de vedere turistic, spune Adela Dadu din cadrul Asociației Județene de Turism Sibiu, ghid de turism. Atunci, autoritățile locale și-au dat seama cât de bine se combină turismul cu evenimentele culturale sau sportive. “Agenda cultural-sportivă a orașului a fost într-o dinamică extraordinară și s-a transformat foarte mult. Am învățat și noi de la un an la altul. Astfel că și anul acesta, de exemplu, am avut o agendă extraordinar de bogată săptămânal, enorm de multe evenimente pentru toate gusturile, pentru iubitorii de muzică, de dans, de teatru și de sport. Amintesc Maratonul Sibiului, Turul de Ciclism. Toate sunt încununate de Festivalul Internațional de Teatru, care este al treilea festival ca dimensiune din Europa, după cel din Edinburgh și Avignon, un festival al artelor spectacolului. Anul acesta a adus peste trei mii de artiști la Sibiu, din peste 60 de țări. Festivalul se desfășoară în fiecare iunie. Așa că turiștii sunt invitați în fiecare iunie, în general în prima parte a lunii, timp de 10 zile, la 70, 80 de evenimente pe zi: expoziții, concerte, animații stradale. Avem și Festivalul Internațional de Jazz, festivalul dedicat folclorului tradițional Cântecele Munților, Târgul Olarilor. Sunt foarte multe. Poate nu avem timp suficient să le amintesc pe toate.”



    Dacă aveți mai mult timp la dispoziție pentru a vizita și împrejurimile orașului Sibiu, există două zone importante din punct de vedere turistic, spune Adela Dadu. “Avem zona montană, zona Munților Făgăraș și Cindrel, așa-numita zonă a Mărginimii Sibiului, cu 18 sate tradiționale, situate la poalele munților. De cealaltă parte, avem zona colinară, zona fostelor sate sătești, zona pe care noi o denumim Colinele Transilvaniei. Cei care merg înspre zona montană, spre Mărginime, se pot bucura de specificul pastoral, încă bine păstrat al satelor, de tradiții, de diverse evenimente pe care aceștia le organizează pe parcursul întregului an, dedicate meșteșugăritului, obiceiurilor locale, folclorului. Iar, acum, pentru că tot se apropie iarna, Gura Râului, Rășinari, Săliște sunt cunoscute pentru tradițiile pe care încă le păstrează, tradiții prilejuite de sărbătorile de iarnă.


    În Mărginimea Sibiului avem stațiunea montană Păltiniș, unde sunt mai multe pârtii de schi. Pârtiile din cadrul complexului Arena Platoș, dar și pârtia Oncești, sunt dedicate amatorilor, iubitorilor de schi, familiilor, copiilor, celor care doresc să se inițieze în schi și snowboard. Ele vor fi probabil deschise începând cu luna decembrie. Tot de aici se pornește pe diverse trasee de drumeție nu doar din Păltiniș, ci și din zona satelor din Mărginime. Sunt nenumărate trasee de drumeție sau de mountain bike care au fost remarcate cu prilejul proiectului “Anii Drumeției”, un proiect care se desfășoară începând de anul trecut în Sibiu și care este finanțat de Consiliul Județean Sibiu. Prin intermediul acestuia, am început un amplu proces de remarcare și de reorganizare a traseelor de drumeție. Mai mult decât atât, turiștii ar trebui să știe că în fiecare weekend se organizează drumeții în județul Sibiu, fie că este zona montană, fie este că este zona colinară, alături de un ghid profesionist, care sunt promovate pe pagina de Facebook “Anii Drumeției”.



    Viziunea Asociației Județene de Turism Sibiu se concentrează în perioada următoare asupra ecoturismului, ocazie cu care a fost organizat recent și Târgul de Ecoturism. Pe lângă această latură, se adaugă și dorința de promovare turismul stării de bine, a celui de wellness. Astfel, vedetele sunt produsele locale și o nutriție sănătoasă. Acestea, împreună cu experiențele în natură, sunt ingredientele ideale pentru o vacanță în care vă puteți desprinde de viața agitată de zi cu zi. Însă care sunt impresiile turiștilor? Adela Dadu din cadrul Asociației Județene de Turism Sibiu, dar și ghid de turism. “Zi de zi interacționăm cu turiștii străini și ne încântă faptul că sunt surprinși într-un mod cât mai plăcut. Chiar zilele trecute aveam niște turiste din Canada care au vizitat zona și care spuneau că regretă că și-au luat doar două săptămâni, fiindcă ar fi avut nevoie, probabil, de o lună ca să experimente întreaga zonă a Transilvaniei. Se bucură de autenticitate, se bucură de gastronomie, de peisajele foarte diversificate, de arhitectura locală, de primirea blândă și prietenoasă a localnicilor și a comunităților. Sunt, poate, elemente cu care noi suntem obișnuiți, dar, pentru mulți dintre ei, acestea sunt unice. Și pe noi ne bucură. Asta ne încurajează. Ne dă foarte mult avânt.”



    În centrul Sibiului există mai mulți operatori care închiriază biciclete electrice. În cazul în care timpul vă permite, puteți merge cu acestea pe traseele de drumeție marcate din colinele Transilvaniei, inclusiv pe Via Transilvanica sau în zona montană.







  • Revelion tru România

    Revelion tru România

    Andicra di añilli di ma ninti, triţearea anamisa di añi, dimi ditu 2021 tru 2022 numata va s’hibă nsimnată cu spectacoli și focuri grandioase di artifiţii iuţido tu România. Sunt dominanti ofertili tru unităț di cazari cama di mardzina tu fise, alargu di călbălăki. Ari ama și ndauă oferti tră triţearea cu zaeafeti a Revelionului pi geadei, la evenimente organizate, ti exemplu, di autoritățli locale ditu Iași, Constanța, Craiova. Di altă parte, Cluj Napoca, Baia Mare și Suceava va s’hibă ndreapti maş focuri di artificii.



    Opearatorlli privaț aprăftăsiră să s’adapteadză la condițiili di tora băgati di pandimia di Covid 19, spuni Traian Bădulescu, consultantu tru turism. “Tru tută România poati s’hibă faptu un Revelion muşeatu, di itia a avearillei cu adeţli. Ni-aducu amiti că aoa şi șasi, șapte ani, ună firmă internațională adră un studiu ti oara până la cari s’facă Revelionul, andicra di naționalitate. Pi protlu loc eara Rusia, pi locul doilu eara Ucraina, iara pi treilu loc eara România cu oara 4:30. Dimi, românlu lu ariseaşti s’treacă zaeafetea, iara adeţ ca a noasti ma aretucu ari tu alti locări. Hăbarea bună easti că, la oara aesta, ași cum spusş mini, s’aproaki ti intrari și testile antigen și PCR. Acaţă multu, di itia că nu tuț româñilli s’vaccinară.”



    Ntribarea armmâni: Iu s’fătemu Revelionul? Apandisea: Tru locurli iu li ţănemu adeţli, iu lumea s’dukeaşti ghini cu zaeafetea. Traian Bădulescu. “Pritu hori, ti exemplu, pi ningă atea că turiștilli pot s’hărsească di un cadru a fisillei ahoryea, pot ta spriimnă cu sanca traptă di calli, pot s’llia parti la ñiţ festivaluri cu adeţ. Ma s’aleagă turismul pritu hori, turiștilli pot s’veadă adeţli ditu kirolu a sărbătorlor di iarnă. Ari multi locuri dizvultate ti turismul rural, cum suntu locurli Bran Moeciu, Mărginimea Sibiului, Maramureș, Bucovina, Oltenia di sum munte, Neamț și ași ma largu. Deapoa, suntu stațiunile montane. România baş ari stațiuni montane dizvoltate ca Poiana Brașov, Sinaia, Predeal, Păltiniș, Borșa tru Maramureș, Slănic Moldova, Vatra Dornei.


    Di altă parte, stațiunile balneoclimaterice sunt multu căftate, iara tru top sunt Băile Felix, Băile Herculane, Sovata, Balvanyos. Ună mare parte ditu hoteluri sunt di calitate, stațiunile sunt arădăpsiti tru zone naturale muşeati, di munte I pi măyuli, cu aeru kiskinu, iara turiștilli, acă nu negu la tratament, au căbilea ti SPA. Tutunăoară, păhadzlli sunt multu buñi. Easti ună legendă că tru România easti multu scump. E, ari hoteluri tru Poiana Brașov iu ună preaclle poate s’păltească şindauă ñilli di euro tră un sejur di ndauă dzăli ti Revelion, tru cari easti acăţatu tu isapi și un spectacol di calitate. Ghini ma nu suntu multi hoteluri la aestu păhă și ari oferte tră tuti gekili. Păhadzlli nkisescu di la 500-1000 di lei di persoană tră ndauă dzăli și pot s’agiungă până la ună ñille di euro ti persoană.”



    Tră exemplificari, lu’căftămu Dan Buru, referent cultural tru cadrul a Primăriillei Băile Herculane. “Stațiunea Băile Herculane easti ndreaptă cu lenu turlii di oferti. Easti ună stațiune di munte, tru cari revelioanele s-ndreapsiră cafi anu, iara anlu aestu nu faţi excepție. La noi, iasi tu videală diversitatea ofertăllei turistică, di la casi particulare, până la pensiuni și hoteluri di ţinţii steale, di la pensiuni ñiţ, până la hoteluri cu 500 di udadz. Tuti aesti ndregu programe ditu nai ma diverse di Revelion tră oaspițlli a stațiunillei. Ti exemplu, un hotel di patru steale u ari oaspită Anca Țurcașiu, cari, deadunu cu Iulia Dumitrache Band, asiguripsescu ună zaeafeti ti anami. Un altu hotel ălli călisi pi Lora și pe Ștefan Stan și ndreapsi multi surprizi. Ună altă unitate di cazare ndreapsi un spectacol folcloric bănățean.”



    Păhadzlli afișaţ di agențiile di turismu suntu anamisa di 1400 (280 di euro) și 4800 di lei (980 di euro). Sunt acăţati tu isapi tuti aţeali trei measi, iara, tru gama superioară a păhălui sunt incluse și spectacolu, measa di Revelion și intrarea la SPA.



    Tru condițiile di adză, nica putem s’lugursimu atractivă oferta ta s’treacă noaptea di Revelion pi geadei? “Tiñisinda, cadealihea, regulile di thimelliu, cu dizinfectari și cu purtarea a prusupidăllei, probleme nu suntu orlea zorlea mări. România, tru aestu kiro, easti văsilia ditu Europa cu nai multi pțăni infectări, acă earamu pi lista aroșe aoa şi doi meşi. Cumu ţi s’hibă, easti ună văsilie cu ună ofertă filotimă di triţeari a kirolui tu fisi, iu s’tinisescu regulile di prevenție a infectarillei cu Covid 19 tru unitățli di cazari. Neise, lipseaşti s’nu agărşimu că turismul nsimneadză sănătate fizică și mentală. Nu poț s’armăñi totna ncasă, iara turiștilli pot s’hibă responsabili și pot s’li ţănă regulile.”



    Cari ţi s’hibă loclu iu va s’triteţ cu Revelionlu, tru protili dzăli a năului an puteţ s’vă planificaţ viziti ică lenu turlii di activităț cum suntu priimnări cu sanca, discurmari la SPA, activitate fizică pi pârtia di schi, viziti la născănti obiective turistiţi. Di itia că putearea a exemplului angreacă Traian Bădulescu, consultant di turism, avu colaborari trei ani și cu Compania Municipală di Turism a Bucureștiului. Lu ntribămu cari fu, impresia cu cari fudziră turiștilli ditu România.


    “Avumu un punct di informare tru misuhorea-a ăsăbălui și avumu mulţă turiști xeni. Vărnu nu eara niifharistusitu ti ţi vidzu București, pi Valea Prahovăllei și tru România ngeneral. Ti exemplu, n’iaducu aminti di un cetățean australian cari eara vinitu ti prota oară tru Europa tru România. Căţe? Ti amărtie, nu di itia a promovarillei. Avea nviţată ti România pi internet. Lli-antribămu tuţ turiștilli ţi nu lă ari hari și tamamu ţiva nu avură ti spuneari, cu excepția la năndoi cari vrură ta s’veadă ma multi casi znuiti. Un lider a turismului di incoming, domnul Gheorghe Fodoreanu, spunea aoa şi ndoi añi că nai marea dgheafurauă tru Europa anamisa di gradlu di aștiptare și gradlu di haristuseari easti tru România. Ti amărtie, gradlu di aștiptari easti nica ñicu, di itia că nu știm s’nă făţemu promovare, ama gradul di haristseari fu multu mari.”



    Dimi, cu unu purtatici tiñisitu, cutiñisearea a năndauă reguli di bază tră ta s’nu s’arăspăndească viruslu Covid-19, România poate s’hibă destinația ideală tră s’triţemu tu muşuteată Revelionlu.



    Autoru: Daniel Onea

    Armânipsearea: Taşcu Lala















  • Revelion în România

    Revelion în România


    Spre deosebire de anii precedenți, trecerea din 2021 în 2022 nu va mai fi marcată cu spectacole și focuri grandioase de artificii peste tot în România. Sunt dominante ofertele în unități de cazare retrase, în mijlocul naturii, departe de aglomerație. Există însă și câteva oferte de petrecere a Revelionului în stradă, la evenimente organizate, de exemplu, de autoritățile locale din Iași, Constanța, Craiova. Pe de altă parte, în Cluj Napoca, Baia Mare și Suceava vor fi organizate doar focuri de artificii.



    Operatorii privați au reușit să se adapteze condițiilor actuale impuse de pandemia de Covid 19, spune Traian Bădulescu, consultant în turism. “În toată România se poate petrece un Revelion frumos, datorită bogăției tradițiilor. Îmi amintesc că acum șase, șapte ani, o firmă internațională a realizat un studiu despre ora până la care se petrece Revelionul, în funcție de naționalitate. Pe primul loc era Rusia, pe locul al doilea era Ucraina, iar pe al treilea loc era România cu ora 4:30. Așadar, românului îi place să petreacă, iar tradiții ca la noi se întâlnesc mai rar. Vestea bună este că, la ora actuală, așa cum am susținut și eu, se acceptă pentru acces și testele antigen și PCR. Contează mult, întrucât nu toți românii s-au vaccinat.”



    Întrebarea rămâne: Unde ne petrecem Revelionul? Răspunsul: În locurile unde păstrăm tradițiile, unde lumea se simte bine și petrece. Traian Bădulescu. “În zona rurală, de exemplu, pe lângă faptul că turiștii pot beneficia de un cadru natural deosebit, se pot plimba cu sania trasă de cai, pot participa la mici festivaluri de tradiții. Alegând turismul rural, turiștii pot vedea obiceiurile din timpul sărbătorilor de iarnă. Sunt foarte multe zone dezvoltate pentru turismul rural, cum ar fi zonele Bran Moeciu, Mărginimea Sibiului, Maramureș, Bucovina, Oltenia de sub munte, Neamț și așa mai departe. Apoi, ar fi stațiunile montane. România chiar are stațiuni montane dezvoltate ca Poiana Brașov, Sinaia, Predeal, Păltiniș, Borșa în Maramureș, Slănic Moldova, Vatra Dornei.


    Pe de altă parte, stațiunile balneoclimaterice sunt foarte căutate, iar în top sunt Băile Felix, Băile Herculane, Sovata, Balvanyos. O mare parte dintre hoteluri sunt de calitate, stațiunile sunt amplasate în zone naturale frumoase, de munte sau de deal, cu aer curat, iar turiștii, chiar dacă nu merg la tratament, au acces la SPA. Totodată, prețurile sunt foarte bune. Este o legendă că în România este foarte scump. Da, există hoteluri în Poiana Brașov unde un cuplu poate plăti și câteva mii de euro pentru un sejur de câteva zile de Revelion, în care este inclus și un spectacol de calitate. Însă nu sunt multe hoteluri la acest preț și există oferte pentru toate buzunarele. Tarifele pornesc de la 500-1000 de lei de persoană pentru câteva zile și pot ajunge până la o mie de euro de persoană.”



    Pentru a exemplifica, l-am contactat pe Dan Buru, referent cultural în cadrul Primăriei Băile Herculane. “Stațiunea Băile Herculane este pregătită cu oferte variate. Este o stațiune de munte, în care revelioanele s-au organizat în fiecare an, iar anul acesta nu face excepție. La noi, se remarcă diversitatea ofertei turistice, de la case particulare, până la pensiuni și hoteluri de cinci stele, de la pensiuni mici, până la hoteluri cu 500 de camere. Toate acestea pregătesc programe dintre cele mai diverse de Revelion pentru oaspeții stațiunii. De exemplu, un hotel de patru stele o are invitată pe Anca Țurcașiu, care, împreună cu Iulia Dumitrache Band, va asigura o petrecere extraordinară. Un alt hotel i-a invitat pe Lora și pe Ștefan Stan și a pregătit multe surprize. O altă unitate de cazare a pregătit un spectacol folcloric bănățean.”



    Prețurile afișate de agențiile turism se situează între 1400 (280 de euro) și 4800 de lei (980 de euro). Sunt incluse toate cele trei mese, iar, în gama superioară a prețului sunt incluse și spectacolul, masa de Revelion și accesul la SPA.



    În condițiile actuale, mai putem considera atractivă oferta de a petrece noaptea de Revelion în stradă? “Respectând, bineînțeles, regulile de bază, dezinfectându-ne și purtând măști, probleme nu sunt neapărat mari. România, în prezent, este țara din Europa cu cele mai puține infectări, chiar dacă am fost pe lista roșie acum două luni. Oricum, este o țară cu o ofertă generoasă de petrecere a timpului în natură, unde se respectă regulile de prevenție a infectării cu Covid 19 în unitățile de cazare. În final, trebuie să reținem că turismul înseamnă sănătate fizică și mentală. Nu poți rămâne mereu în casă, iar turiștii pot fi responsabili și pot păstra regulile.”



    Indiferent de zona în care veți alege să petreceți Revelionul, în primele zile ale noului an vă puteți planifica vizite sau diverse activități cum ar fi plimbări cu sania, relaxare la SPA, activitate fizică pe pârtia de schi, vizite la anumite obiective turistice. Întrucât puterea exemplului. Traian Bădulescu, consultant de turism, a colaborat trei ani și cu Compania Municipală de Turism a Bucureștiului. L-am întrebat care a fost, în general, impresia cu care au plecat turiștii din România.


    “Am avut un punct de informare în centrul orașului și am primit mulți turiști străini. Nimeni nu era nemulțumit de ce a văzut în București, pe Valea Prahovei și în România în general. De exemplu, îmi amintesc de un cetățean australian care fusese pentru prima oară în Europa în România. De ce? Din păcate, nu datorită promovării. Aflase despre România pe internet. I-am întrebat pe toți turiștii ce-i nemulțumește și chiar n-au avut nimic de zis, cu excepția câtorva care și-au dorit să vadă mai multe clădiri restaurate. Un lider al turismului de incoming, domnul Gheorghe Fodoreanu, spunea acum câțiva ani că cea mai mare diferență în Europa între gradul de așteptare și gradul de satisfacție este în România. Din păcate, gradul de așteptare este încă mic, fiindcă nu știm să ne facem promovare, însă gradul de satisfacție a fost foarte mare.”



    Așadar, comportându-vă responsabil, respectând câteva reguli de bază pentru prevenirea răspândirii virusului Covid-19, România poate fi destinația ideală pentru a petrece Revelionul.







  • Nouvel An en Roumanie

    Nouvel An en Roumanie

    Les offres dominantes pour fêter le Jour de lan – et peut-être les plus recherchées – sont dans des établissements isolés, au milieu de la nature, loin du brouhaha des villes. Mais il y a aussi quelques offres de réveillon du Nouvel An dans les rues lors dévénements organisés, par exemple, par les autorités locales de Iaşi, Constanţa ou encore Craiova. Dautre part, à Cluj Napoca, Baia Mare et Suceava, seuls des feux dartifice seront organisés. Les opérateurs privés ont pu sadapter aux conditions actuelles imposées par la pandémie de Covid-19, explique Traian Bădulescu, consultant en tourisme :



    Traian Bădulescu: « Dans toute la Roumanie, on peut passer un beau réveillon de la Saint-Sylvestre, grâce à la richesse des traditions. Je me souviens quil y a six, sept ans, une entreprise internationale a mené une étude sur lheure jusquà laquelle on réveillonne le Jour de lan, selon la nationalité. La Russie sétait classée première, lUkraine deuxième, et la Roumanie occupait la troisième place – à 4 h 30. Les Roumains aiment donc faire la fête, et en plus, nous avons des traditions spéciales. La bonne nouvelle, cest quà lheure actuelle, les tests antigéniques et PCR sont également acceptés pour laccès. »



    La question demeure : où passer le réveillon du Nouvel An ? Réponse : là où les traditions sont préservées, où les gens sont décontractés et font la fête.

    Traian Bădulescu : « A la campagne, par exemple, en dehors du fait que les touristes peuvent profiter dun cadre naturel particulier, ils peuvent faire une promenade en traîneau tiré par des chevaux ou encore assister à de petits festivals de traditions. En choisissant le tourisme rural, les touristes peuvent voir les coutumes dhiver. Il y a beaucoup de régions où le tourisme rural est très développé, telles que Bran-Moieciu, Mărginimea Sibiului (les environs de Sibiu), le Maramureș, la Bucovine, lOlténie, le département de Neamţ et ainsi de suite. Ensuite, il y aurait les stations de montagne. Je mentionnerais Poiana Braşov, Sinaia, Predeal, Păltiniș, Borșa au Maramureș, Slănic Moldova ou encore Vatra Dornei. Par ailleurs, les stations balnéaires sont très recherchées, et en premier lieu Băile Felix, Herculane, Sovata et Balvanyos. Une grande partie des hôtels sont de qualité, les stations sont situées dans de belles zones naturelles de montagne ou de colline avec de lair frais, et les touristes, même sils ne vont pas en cure, ont accès au SPA. En plus, les prix sont très intéressants. Certains disent quen Roumanie cest très cher ; cest une légende, ça. Oui, il existe bien des hôtels à Poiana Braşov où un couple peut débourser même des milliers deuros pour un séjour de quelques jours au moment du Nouvel An, qui comprend un spectacle de qualité. Mais il ny a pas beaucoup dhôtels à ce tarif-là et dailleurs il existe des offres pour tous les prix. Les tarifs commencent à 500-1000 euros par personne pour quelques jours et peuvent aller jusquà 1 000 euros par personne. »



    Pour illustrer ces propos par un exemple, nous avons contacté Dan Buru, responsable culturel à la mairie de Herculane: « La station balnéaire de Herculane propose des offres variées. Cest une station de montagne, où larrivée du Nouvel An est fêtée chaque année, et 2022 ne fait pas exception. Ici, on remarque la diversité de loffre touristique, allant des maisons privées aux hôtels cinq étoiles, des petites maisons dhôtes jusquaux hôtels de 500 chambres. Ils ont tous des programmes des plus divers pour la Saint-Sylvestre. Par exemple, un hôtel quatre étoiles a invité lartiste Anca Ţurcașiu, qui, avec le Iulia Dumitrache Band, assurera une fête extraordinaire. Un autre hôtel a invité dautres artistes, Lora et Ștefan Stan, et prévu de nombreuses surprises. Un autre établissement propose un spectacle folklorique de la région du Banat (sud-ouest). »



    Les prix affichés par les agences de voyages se situent entre 1 400 (280 euros) et 4 800 lei (980 euros). Les trois repas sont compris, alors que le paquet supérieur inclut le repas du Jour de lan, le spectacle et laccès au SPA. Dans les conditions actuelles, peut-on encore trouver attrayante loffre de réveillonner dans la rue ?



    « En respectant, bien sûr, les règles de base, en employant du désinfectant et en portant des masques, oui. Actuellement, la Roumanie est le pays dEurope avec le moins dinfections. Quoi quil en soit, cest un pays avec une offre généreuse pour passer du temps dans la nature, où les règles de prévention de la contamination au Covid-19 dans les établissements dhébergement sont respectées. Enfin, nous devons garder à lesprit que le tourisme est une question de santé physique et mentale. Vous ne pouvez pas toujours rester à lintérieur et les touristes peuvent être responsables et respecter les règles. »



    Quelle que soit la région où vous choisissez de réveillonner, les premiers jours de la Nouvelle Année, vous pouvez prévoir des visites ou différentes activités telles que des promenades en traîneau, la détente au SPA, des activités sur la piste de ski, des visites de certains sites. Traian Bădulescu, consultant en tourisme, a également collaboré pendant trois ans avec la Compagnie municipale de tourisme de Bucarest. Nous lui avons demandé quelle était limpression générale des touristes sur la Roumanie.



    « Nous avions un point dinformation dans le centre-ville et nous avons reçu beaucoup de touristes étrangers. Personne nétait mécontent de ce quil avait vu à Bucarest, dans la Vallée de la Prahova et en Roumanie dans son ensemble. Par exemple, je me souviens dun citoyen australien qui était venu en Europe pour la première fois en Roumanie. Pourquoi ? Malheureusement, pas en raison de la promotion touristique. Il avait découvert la Roumanie sur Internet. Jai demandé à tous les touristes ce qui leur déplaisait et ils navaient vraiment rien à dire, sauf quelques-uns qui souhaitaient voir plus de bâtiments restaurés. Lun des leaders du tourisme qui fait venir des étrangers en Roumanie, Gheorghe Fodoreanu, disait il y a quelques années que la plus grande différence en Europe entre le degré dattente et le degré de satisfaction est à retrouver en Roumanie. Malheureusement, le niveau dattente est encore bas, parce que nous ne savons pas comment promouvoir le pays, mais le degré de satisfaction, lui, a été très élevé. »



    Ainsi, en vous conduisant de manière responsable, en respectant quelques règles de base pour prévenir la propagation du Covid-19, la Roumanie peut être la destination idéale pour fêter le Jour de lan. (Trad. : Ligia Mihaiescu)

  • Sezonul de schi 2020-2021

    Sezonul de schi 2020-2021

    Pentru unii, iarna
    e anotimpul perfect pentru petrecerea weekendurilor la căldură, în fotoliu, cu
    o carte bună și cu o cană cu vin fiert. Însă, pentru alții, este vremea vacanțelor active și pline de adrenalină pe pârtiile
    de schi. Și, având în vedere că Romania nu duce lipsa de munți înalți,
    respectiv de domenii schiabile vaste, bucuria practicării sporturilor de iarnă
    este garantată.


    Deși pandemia cu care ne confruntăm nu s-a încheiat,
    majoritatea pârtiilor de schi sunt deschise și se pot folosi în condiții
    speciale, care impun o distanțare fizică obligatorie. Stratul de zăpadă atinge
    deja grosimi ideale, iar singura problemă cu care s-ar putea confrunta turiștii
    care vin în perioada următoare ar fi viscolul din zonele de altitudine, care
    blochează temporar transportul pe cablu.


    Așadar, statisticile arată că în
    România avem aproape 200 de km, pe aproape 200 de pârtii omologate. Stațiunea
    cu cele mai multe domenii schiabile rămâne Poiana Brașov, iar destinația
    preferată de către schiori, Valea Prahovei.


    Mihai Coleși, de la Centrul de
    informare turistica Bușteni, spune că pârtiile de schi Kalinderu 1 și Kalinderu
    2 sunt funcționale.

    Pârtia pentru începători, Kalinderu 1,
    funcționează și cu nocturnă și are 1500 de metri. Nu se înscrie într-o
    categorie de pârtii de mare lungime. Atât Kalinderu 1 cât și Kalinderu 2 sunt
    pârtii foarte cochete, cu sisteme de protecție, cu semnalizări. Ambele pârtii
    sunt deservite de instalații moderne, debraiabile, de telescaun cu patru
    locuri. La baza pârtiilor există centre de închiriere pentru toți iubitorii
    sporturilor de iarnă.



    Ioana Dragomir,
    manager la Arena Platoș, Păltiniș, Sibiu, ne invită în centrul României. Dacă turistul este începător, îl răsfățăm cu o școală de schi, dotată
    cu peste 20 de instructori calificați. Totodată, noi spunem despre Arena Platoș
    – Păltiniș că este o stațiune pentru familii și pentru începători. Avem pârtii
    de nivel mediu și pârtii pentru începători deservite de benzi rulante. Facem
    tot ce putem ca să-i ajutăm pe cei care doresc să se inițieze în tainele
    schiului. Avem și un centru foarte dotat pentru închirieri de echipamente, dar
    și dulăpioare în care se pot depozita pantofii turiștilor. Avem și sănii de
    închiriat pentru pârtia de sănii, destinată celor care nu sunt schiori.



    În vestul
    României, Pârtia Teleschi Feleacul, se află la aproximativ 12 km de municipiul
    Cluj-Napoca. Raisa Loșonți, de la Centrul Național de Informare și Promovare
    Turistică al județului Cluj.

    Aceasta are o lungime de 800 de metri și o
    diferență de nivel de 98 de metri. Cuprinde dotări de ultimă generație: zăpadă
    artificială, instalații de teleschi, internet wireless și un Snow Park. Puțin
    mai departe, ajungem în principala stațiune montană a județului, Muntele
    Băișorii. Aici se află pârtia de schi Băișoara, care are o altitudine de 1400
    de metri și un grad mediu de dificultate. Recomandăm și domeniul schiabil
    Buscat, la o distanță de trei km de stațiunea Băișoara. Aici sunt cinci pârtii
    de schi cu grad diferit de dificultate, atât pentru începători cât și pentru
    cei mai experimentați, dar și o pârtie pentru săniuș. Toate sunt dotate cu
    instalație modernă de transport pe cablu, de tip telescaun. Cu un peisaj care
    îți taie respirația asupra lacului Beliș – Fântânele, avem și domeniul schiabil
    Mărișel care își așteaptă vizitatorii pe cele trei pârtii de schi amenajate, cu
    două instalații de tip teleschi, zăpadă artificială și instalație nocturnă. Zonele
    sunt ideale pentru vacanță atât în sezonul rece cât și în sezonul estival, pentru
    drumeții și cicloturism.


    Vă așteptăm,
    așadar, pe pârtiile de schi. Până data viitoare, drum bun și vreme frumoasă!

  • Arena Platoș, Sibiu

    Arena Platoș, Sibiu

    Ne îndreptăm azi către cea mai veche stațiune montană din țară, Păltiniș, situată la circa 35 de km de municipiul Sibiu. Aceasta a fost întemeiată în anul 1894 de către Societatea Carpatină Ardeleană a Turiștilor. Nu este doar cea mai veche, ci și stațiunea montană climaterică din România situată la cea mai mare altitudine: 1442 de metri. Lista superlativelor continuă, întrucât aici veți găsi un complex de schi și snowboard unde distracția e garantată: Arena Platoș Păltiniș.



    Povestea acestui complex a început acum mai bine de zece ani, spune Andy Fazekas, administrator și unul dintre acționari. Andy a fost în lotul național de snowboard al României și și-a reprezentat țara în nenumărate concursuri la nivel european și mondial. El şi asociatul său, multiplu campion mondial la snowboard, s-au gândit să amenajeze un loc pentru iubitorii vacanțelor active:


    Ne-am gândit că ar fi util și frumos să facem o stațiune care să se adreseze copiilor, începătorilor, și, în general, tuturor acelora care iubesc muntele și vor să se bucure de servicii calitative. Se pot practica toate sporturile. Este o stațiune mică, dar foarte bine dotată, ofertantă pentru schi, snowboard, săniuș, dar și alte sporturi complementare: tubing, sărituri cu colacul de tubing pe o pernă imensă de aer etc. Oferta e completă și se extinde și pe vară. Avem pârtie de sanie de vară, șase piste de biciclete pentru toate nivelurile, bile de Zorbing, parc de cățărare, tiroliană și multe altele. Au răsărit foarte multe cabane. A răsărit un mic orășel în jurul nostru, în plină dezvoltare, și sunt multe locuri de cazare. Rezervările trebuie făcute din timp. În perioada de vârf, în sezon, într-adevăr, totul e plin, dar e loc pentru toți aceia care se gândesc din timp la programarea concediului de schi.



    Calitate austriacă, la prețuri românești. Acesta este sloganul celor de la Arena Platoș. Veți găsi aici aproximativ 3,5 km de pârtii, dotate cu 11 tunuri de zăpadă. Pârtiile cu nocturnă sunt deservite de patru teleschiuri si un telescaun. Aici e și cel mai modern fun-park din Romania, cu nocturnă, construit pe trei platforme, în funcție de dificultate: mica, medie si avansata. Cei mici au la dispoziție două pârtii de începători. Tot pentru ei a fost pregătită și Aleea cu Povești, o promenadă pe care se pot întâlni cu figurine din desenele animate preferate. Însă evenimentele rămân punctul forte al complexului Arena Platoș, spune Andy Fazekas, administrator și unul dintre acționari.




    Acesta este și punctul nostru forte. Pe lângă calitatea pe care o oferim, în fiecare weekend organizăm evenimente. Unele dintre ele au devenit tradiție, unele au fost preluate și de alte stațiuni din România. În fiecare weekend avem câte un eveniment, chiar două uneori, adresate copiilor, începătorilor, familiilor. Sunt concursuri de schi, snowboard, de biciclete pe zăpadă. Tradițional, sezonul se încheie la noi cu Slide and Freeze. E un concurs deosebit. Construim o mică piscină la baza pârtiei peste care trebuie să treacă anumite ambarcațiuni construite ad-hoc și schiori. Mai avem un concurs care a devenit celebru, Bikini Race. Fetele trebuie să treacă prin mai multe probe, alpine, dar și de cunoștințe, mereu în costum de baie. Sunt două concursuri foarte apreciate, cu care încheiem sezonul la Arena Platoș. Îi invităm pe toți, indiferent dacă au sau nu pasiunea schiului. La noi vor găsi toți o oază de agrement, chiar dacă vin doar să se bucure de munte sau vor să învețe anumite sporturi. Vă așteptăm pe toți. Nu va pleca nimeni nemulțumit de la noi. Vă garantăm.



    În speranța că v-am convins, vă așteptăm și data viitoare cu o nouă destinație. Până atunci, drum bun și vreme frumoasă!

  • Arena Platoş – der Ferienort für Wintersportliebhaber jedes Alters

    Arena Platoş – der Ferienort für Wintersportliebhaber jedes Alters

    Der Wintersportresort Arena Platoş liegt im Cindrel-Gebirge (Zibingebirge), in einer Höhe von 1400 m. Das Schigebiet liegt keine 30 Km von Sibiu (dt. Hermannstadt) und nur 1 Km vom Ferienort Păltiniş (dt. Hohe Rinne). Das Schigebiet Arena Platoş umfasst mehrere leichte und mittelschwere Schipisten. Sowohl unerfahrene wie auch fortgeschrittene Wintersportliebhaber seien herzlichst willkommen, so Ioana Dragomir, die Verwalterin des Schigebiets:



    Wir bieten hochqualitative Dienstleistungen an. Die Temperaturen sind derzeit ungewöhnlich hoch für diese Jahreszeit und dennoch sind alle 6 Schipisten offen. Wir haben eine beträchtliche künstliche Schneeschicht geschaffen und versuchen diese so gut wie möglich aufrecht zu erhalten. Das Schigebiet umfasst Schipisten sowohl für Anfänger wie auch für fortgeschrittene Schifahrer. Au‎ßerdem haben wir auch ein Kinderland — ein Schigebiet, extra eingerichtet für Kinder im Alter zwischen 3 und 6 Jahren. Das Kinderland umfasst eine kleine Schipiste für Kinder im Kindergartenalter, wo sich die kleinsten unter ihnen an der Schiausrüstung und am Heruntergleiten anpassen können. Au‎ßerdem bieten wir verschiedene Schi- und Snowboardkurse für Kinder und Erwachsene an. Die Hauptsaison beginnt für uns am 25. Dezember und endet am 14. Januar. Es ist angenehm, im Januar bei Frühlingstemperaturen Schi zu fahren. Wir haben mehrere Skilifte und einen Sessellift in Betrieb.“




    Während der Hauptsaison war auch die Nachtbeleuchtung täglich voll in Betrieb. Die Touristen können au‎ßerdem Fahrkarten zu günstigen Preisen kaufen. Erwachsene zahlen 10 Lei (umgerechnet rund 2 Euro) für eine Bergfahrt mit dem Sessellift. Die Tageskarte für Kinder kostet 63 Lei (rund 13 Euro) und für Erwachsene 83 Lei (etwa 18 Euro). Jedes Wochenende werden unterschiedliche Events vor Ort organisiert. Mehr Details dazu lieferte Ioana Dragomir:



    Wir versuchten, möglichst viele Events und Après-Ski-Partys zu organisieren. Am 19. Januar findet der Free Style Open, ein Rennen für Snowboarder, statt. Am 21. Januar feiern wir den Weltweiten Tag der Snowboarder — den World Snowboard Day. Im Februar veranstalten wir einen etwas anderen Wettbewerb. Die Ski- und Sessellifte sind rund um die Uhr in Betrieb und wir fordern die Schifahrer und Snowboarder heraus, jeweils 12 Stunden lang zu fahren. Der Wettbewerb findet auf der A-Schipiste statt. Wer die meisten Abfahrten innerhalb von 12 Stunden schafft, gewinnt den Wettbewerb.“

  • Arena Platoş din Păltiniş

    Arena Platoş din Păltiniş

    Sezonul de schi
    deschis în decembrie anul trecut, continuă cu succes în ciuda vremii călduroase
    din ultima perioadă. Vă invităm astfel la Arena Platoş, din Păltiniş, unde stratul de
    zăpadă de pe pârtii se prezintă remarcabil de bine, fiind suficient pentru
    iubitorii sporturilor de iarnă.


    Staţiunea de
    schi şi snowboard Arena Platoş este situată în munţii Cindrel, la o altitudine
    de 1400 m, pe platoul Poiana Poplăcii, la 30 km de oraşul Sibiu şi 1 km de intrarea în staţiunea
    Păltiniş. Arena Platoş este compusă din mai multe pârtii, de dificultate uşoară
    şi medie, toate funcţionale, care merită descoperite de turistul dornic de
    sporturi de iarnă şi distracţie, după cum ne-a spus Ioana Dragomir,
    administrator: În primul rând, dacă nu a mai fost la Arena
    Platoş, să încerce să guste din serviciile de calitate pe care încercăm să le
    oferim. Chiar şi acum dacă privim în toată România, temperaturile sunt destul
    de ridicate pentru această perioadă, dar noi avem toate cele şase pârtii
    funcţionale, avem un start de zăpadă artificială consistent, pe care încercăm
    să-l întreţinem cum ştim mai bine! Avem pârtii pentru începători şi pentru
    avansaţi. Ne mândrim cu un serviciu pe care îl oferim celor foarte mici, între
    trei şi şase ani, o pârtie pe care ei se pot obişnui în programul de grădiniţa
    pe schiuri, cu echipamentele, cu schiurile, pentru prima dată, iar apoi, de la
    şapte ani în sus, avem diferite feluri de cursuri de schi, pentru neavansaţi,
    pentru cei care vor să se perfecţioneze sau pentru cei care vor să schimbe
    profilul, de la schi, la snowboard. Noi practic din 25 decembrie până în 14
    ianuarie ne aflăm în perioada de vârf de sezon şi da, e frumos să schiezi la
    temperaturi de primăvară în ianuarie. Avem pârtii deservite de teleschi şi una
    şi de telescaun şi teleschi.



    În plin sezon
    nocturna a funcţionat zilnic, la fel cu trasportul pe cablu la preţuri accesibile:
    10 lei (apoximativ 2 euro) urcarea cu telescaunul pentru adult şi un schipass
    pentru un copil este 63 de lei (aproximativ 13 euro) , iar pentru un adult 83
    de lei (aproximativ 18 euro). Iar la Arena Platoş evenimentele se succed în
    fiecare weekend, ne-a mai spus Ioana Dragomir: Am încercat să oferim
    cât mai multe evenimente, cât mai multe petreceri în apres-schi. Continuăm în
    19 ianuarie cu Free Style Open, un eveniment pentru snowboarderi, un eveniment
    aparte pe care deja îl găzduim de câţiva ani, sărbătorim şi World Snowboard
    Day, în 21 ianuarie. Apoi, un eveniment aparte, în primul weekend din
    februarie, vom avea concursul record de ture în 12 ore, adică instalaţiile vor
    merge toată noaptea şi schiorii şi snowboarderii sunt provocaţi la mers pe
    schiuri sau cu placa timp de 12 ore, care stabileşte cine a făcut cele mai
    multe ture pe pârtia A, unde se desfăşoară concursul.



    Cu speranţa că
    veţi da curs invitaţiei noastre vă aşteptăm data viitoare cu o nouă destinaţie.

  • Vacanţă la înălţime: Transfăgărăşan

    Vacanţă la înălţime: Transfăgărăşan

    În data de 1 iulie se va deschide unul
    din cele mai spectaculoase drumuri din România: Transfăgăraşanul. Acesta
    traversează cel mai înalt lanţ muntos, Munţii Fărăgaraş. Dacă pentru şoferi
    reprezintă o provocare, pentru restul familiei e o încântare. Peisajele de-o
    parte şi de alta a şoselei sunt deosebite, iar pensiunile la care vă puteţi
    opri au început să ofere în ultimii ani servicii tot mai diversificate. Mai
    mult decât atât, alegând o vacanţă pe Transfăgărăşan veţi face, practic, o
    escapadă pe drumul catalogat de cele mai cunoscute publicaţii auto drept cel
    mai bun din lume pentru condus.


    Corina Sava, managerul unei societăţi
    comerciale care administrează trei hoteluri şi o cabană de pe Transfăgărăşan,
    ne vorbeşte întotdeauna cu mare plăcere despre drumul de 92 de kilometri, cu 27
    de poduri şi viaducte şi cu cel mai lung tunel din România. Nu
    putem să ignorăm faptul că ne aflăm într-o zonă atât de frumoasă. Aşa cum
    reiese din numele său, Transfăgărăşanul traversează cei mai înalţi munţi din
    România: Munţii Făgăraş. Ajunge la o altitudine maximă de 2.042 de metri în
    zona lacului glaciar Bâlea. Tot aici se află şi cel mai lung tunel din România,
    cu o distanţă de 887 de metri. Este construit între anii 1970 şi 1974 şi noi
    credem că nici astăzi nu ar fi foarte uşor de realizat. Traversează Munţii
    Făgăraş pe o distanţă de 90 de kilometri. Este un drum minunat, cu atracţii
    turistice unice în România şi în lume: lacuri glaciare, cascade, lacul şi
    barajul Vidraru şi, nu în ultimul rând, trece pe lângă Cetatea Poenari, care
    are strânse legături cu Dracula.


    Cetatea Poenari sau Cetatea
    lui Vlad Ţepeş se află pe un mic platou, separată de culmea muntelui, pe care o
    domină, printr-o prăpastie. Aceasta a fost folosită de constructori, la vremea
    ridicării cetăţii, ca şanţ de apărare. Puteţi vizita cetatea construită în
    secolul al XIV-lea în fiecare zi, între orele 9.00 şi 18.00. Pe Transfăgărăşan,
    după cum am aflat de la Corina Sava, nu veţi avea timp să vă plictisiţi. S-au construit hoteluri noi. Avem hoteluri de trei stele,
    de patru stele. Este o zonă minunată, care poate să ofere oaspeţilor servicii
    la cel mai înalt nivel. Avem agrement pe lacul Vidraru, în pădurile din zona
    Transfăgărăşanului, avem parcuri de aventură. La barajul Vidraru există o bază
    de agrement pentru croaziere pe lacul Vidraru. Avem vaporaşe şi catamarane cu care se pot face plimbări pe lac. Se poate
    lua masa pe lacul Vidraru, se poate pescui în funcţie de sezonul în care ne
    aflăm, sunt variate activităţi. Se poate face programare, dar se poate merge şi
    la hotelurile din zonă. Parc de aventură pe Transfăgărăşan înseamnă tiroliene,
    poduri nepaleze, diverse activităţi specifice.


    Şi, fiind o destinaţie atât
    de cunoscută, nu puteau să lipsească nici evenimentele, spune Corina Sava. Este un circuit de ciclism care se desfăşoară şi pe
    Transfăgărăşan. Au fost diverse etape de raliu care s-au desfăşurat acolo. De
    asemenea, sunt şi diverse sărbători specifice oieritului, în zona golului
    alpin, acolo unde se practică asemenea activităţi. Există şi acitivităţi de off
    road în zonele imediat apropiate.


    Peste două luni, urmează să se
    desfăşoare Sibiu Rally Challenge, în perioada 18-20 august. Acesta este un festival
    dedicat maşinilor istorice şi sporturilor cu motor, care se desfaşoară sub
    egida Federaţiei Internaţionale a Vehiculelor Istorice. Un traseu de 430
    kilometri îi va purta pe concurenţi prin cele mai frumoase locuri din judeţul
    Sibiu, punctele de atracţie principale fiind Biertan, Păltiniş, Poiana Sibiului
    şi, desigur, celebrul Transfăgărăşan. Tot în cursul lunii august se va
    desfăşura un tur de ciclism. Aşadar, relaxare în familie, adrenalină pe cărări
    de munte, peisaje de expoziţie, le puteţi avea pe toate într-o vacanţă pe
    Transfăgărăşan.


    Până data viitoare, când vă aştept cu
    o nouă destinaţie, drum bun şi vreme frumoasă!

  • Păltiniş: Ozon, Wintersport und Wanderungen

    Păltiniş: Ozon, Wintersport und Wanderungen

    Unsere heutige Reise führt uns nach Păltiniş (dt. Hohe Rinne), dem ältesten und am höchsten gelegenen Luftkurort in Rumänien. Der touristische Gebirgsferienort liegt in den Südkarpaten und gilt seit 1894 offiziell als Ferienort. Er bietet zahlreiche Attraktionen im Laufe des ganzen Jahres. Mehrere Villen, unter anderem das Touristenhaus (Casa turiştilor), gebaut 1894, das Haus der Ärzte (Casa medicilor), 1895 errichtet, sowie der Monaco-Saal (Sala Monaco), 1898 gebaut, stehen heute immer noch und wurden mittlerweile zu historischen Denkmälern erklärt.



    Das Gebirgsklima und die an Sauerstoff reiche Luft haben therapeutische Wirkung. Die hohe Luftqualität empfiehlt Păltiniş als richtigen Ferienort für die Behandlung verschiedener Gesundheitsprobleme wie z.B. Asthenie, körperliche und geistige Übermüdung, Anämie, Lungenkrankheiten sowie Wachstumsstörungen bei Kindern.



    Über vier Monate lang gibt es in Păltiniş Schnee. Daher wird der Ferienort von vielen Wintersportlern aufgesucht. Ihnen stehen mehrere optimal präparierte Skipisten mit unterschiedlichem Schwierigkeitsgrad zur Verfügung. Die sanften Bergkämme und Hochplateaus im Cindrel-Gebirge bieten demnach ideale Bedingungen zum Schifahren. Mirela Gligore, die Sprecherin der Stadtverwaltung Sibiu (zu dt. Hermannstadt) erzählt, warum Păltiniş einen Aufenthalt wert ist:



    Der Ferienort Păltiniş liegt knappe 32 Km von Sibiu/Hermannstadt entfernt. Wer die Stadt besucht, kann also auch einen Ausflug in die Berge machen. Păltiniş — bei einer Höhenlage von 1442 m — ist der am höchsten gelegene Gebirgsferienort im Land. Ein Aufenthalt in Păltiniş ist daher sehr vorteilhaft für die Gesundheit. Die Luft ist sehr stark ozonhaltig, was selbstverständlich ein Pluspunkt ist. Der Ferienort ist im Winter besonders gefragt, weil man hier gut Schifahren kann. Zwei exzellent aufbereitete Skipisten bieten im Zeitraum von Dezember bis April optimale Bedingungen zum Schifahren.“




    Die beste Skipiste in Păltiniş ist Onceşti mit einer Länge von 1.150 m. Ein Sessellift und ein Skilift sowie ein Babylift sorgen dafür, dass die Schifahrer schnell hochgefahren werden. Die Skipiste verfügt au‎ßerdem über Nachtbeleuchtung. Auch Langläufer sind hier willkommen, da es in Păltiniş auch eine Langlaufloipe gibt. Der Ferienort ist auch im Sommer attraktiv. Es gibt Mountain-Bike-Tracks durch den Wald oder es besteht die Möglichkeit, mit dem Quad zu fahren. Mehr Einzelheiten dazu bringt Mirela Gligore:



    Der Ferienort ist im Sommer eine Oase der Ruhe und Entspannung. Die Luft ist frisch und kühl, die Touristen können angenehme Spaziergänge oder Wanderungen durch den Wald unternehmen. Es gibt hier auch einen Abenteuerpark für diejenigen, die sich mal gerne in einem Hochseilgarten austoben. 3- und 4-Sterne-Hotels sowie zahlreiche Pensionen bieten bequeme Unterkunftsplätze an. Und die in der Speisekarte aufgeführten Spezialitäten hören sich auch köstlich an. Dazu gibt es auch Spa-Hotels. Păltiniş ist gut mit der Stadt Sibiu (zu dt. Hermannstadt) verbunden. Zwischen Sibiu und Păltiniş verkehren täglich zu regelmä‎ßigen Uhrzeiten öffentliche Busse.“




    Eine beliebte touristische Sehenswürdigkeit im Ferienort ist die kleine Holzkirche, erbaut zu Beginn des 20. Jahrhunderts, wo auch das Grab des renommierten rumänischen Philosophen Constantin Noica liegt. Der Ferienort ist zugleich Startpunkt für viele Wanderrouten durch die Cindrel-Berge. Von hier geht es in die Cibin-Klamm oder ins Sadului-Tal, berühmt durch die aufeinanderfolgenden Wasserdämme, aber auch in das Lotrului-Gebirge.

  • Parcs d’aventure

    Parcs d’aventure

    Trajets à obstacles, tyrolienne, paintball, chasse au trésor et même locations de tout terrain et instruction militaire – voilà quelques activités pour vous amuser. Nous apprendrons aujourd’hui où nous pouvons aller, ce que nous pouvons faire, combien, cela coûte et ce que ‘on peut voir dans les environs. Nous nous arrêterons pour commencer au cœur de la Transylvanie, à Sibiu. Une ville qui a été capitale européenne de la culture. Chaque année, la renommée des spectacles de danse, de théâtre et de musique qui ont lieu sur ses scènes dépassent les frontières du pays et même du continent. Il y a certaines périodes de l’année quand Sibiu est très plein, en raison des événements de taille internationale qui y ont lieu. Au milieu de l’automne, c’est la destination idéale pour des promenades tranquilles, sur des rues pavées, qui datent d’il y a plusieurs siècles.

    A moins d’une trentaine de km de Sibiu, vous retrouverez la station de Păltiniş. Là, dans une zone superbe, dans une forêt d’épicéas, à près de 1000 m d’altitude, nous nous arrêterons au premier parc d’aventures que nous visitons cette fois-ci, Arca Parc. Florentina Pribeagu, manager, dit que les attentes des touristes sont comblées par une combinaison d’activités qui comprennent escalade dans les arbres, tyrolienne, jeux dynamiques, donc on peut expérimenter des aventures inoubliables en famille, avec des amis ou des collègues. : « Le parc fonctionne depuis le printemps 2013, il a 1,5 ha, et dispose de 10 trajets d’escalade dans les arbres, pour les enfants, les adultes et les équipes, avec 130 éléments de jeu et quatre trajets de tyrolienne, avec des niveaux de difficulté progressifs, pour tous les âges. Les itinéraires sont divisés par couleurs. Outre l’activité de base – escalade dans les arbres, nous organisons aussi d’autres activités. Nous avons des programmes pour les écoles et les maternelles, nous organisons des fêtes pour les enfants. En saison froide, nous proposons aussi des activités telles que tubing et luge. Vous n’aurez aucun problème d’hébergement : il y a, à Păltiniş, tant des hôtels que des pensions. En dehors des touristes de Roumanie, beaucoup de touristes étrangers y viennent, de tous les coins du monde. D’Allemagne, de France, d’Italie, du Royaume Uni, de Belgique, des Etats Unis, du Canada, de Tunisie et même du Mexique. Nous nous félicitons de ce que certains soient même revenus. »

    Nous allons maintenant vers l’est et arrivons aux Bains Harghita. La station est préférée par les amateurs de sports d’hiver. On y fait du ski quatre mois par an, de décembre à mars. Il y a sept pistes de ski aménagées, mais nous nous arrêterons à Balu Adventure Park. Ce parc d’aventures vous garantit une expérience inoubliable, affirme Kristaly Peter, représentant de l’administration : « Nous avons une tyrolienne qui passe par-dessus un lac, avec une longueur de 1000 m. Le parc dispose de 150 jeux. Nous avons une patinoire, et une autre attraction qui ressemble à celles des parcs aquatiques. C’est une bouée avec laquelle on descend dans la neige, dans des tubes. Nous avons 7300 m de pistes de ski, et quatre téléskis. Le parc s’ouvre après les révisions techniques, à 9 h du matin, et il est ouvert jusqu’à 16h00. Notre tyrolienne est unique et inoubliable. Si vous en faites l’expérience une fois ou deux, vous n’allez plus l’oublier. Certains touristes viennent en été, d’autres en hiver. Pour Noël et la Nouvelle année, nous avons des programmes de deux ou trois jours, pour les personnes avec ou sans enfants. Je vous invite à visiter Harghita les Bains et notre parc, à 1400 m d’altitude. »

    Et si vous souhaitez encore plus d’adrénaline, nous vous invitons dans le centre-ouest de la Roumanie, à Orăştie. Situé sur une propriété de 88 ha, Arsenal Park este un parc à thématique militaire, qui propose des jeux tels que le paintball ou l’airsoft, un musée militaire et une zone de spa moderne. Musée militaire en plein air, territoire d’aventure, camp d’entraînement, adrénaline, oasis de détente, vous retrouverez tout cela dans ce parc thématique, nous dit Olav Bagyo, directeur des événements : « C’était auparavant une fabrique de munitions et une unité militaire qui sont devenues un parc touristique thématique. Nous avons actuellement 208 places d’hébergement, un très grand centre spa, avec piscine intérieure, piscine extérieure, deux salons de massage, un salon d’esthétique corporelle, une salle de force et quatre saunas. Nous avons un restaurant dans le parc, et des activités des plus spéciales, à commencer par le tir aux armes à feu, à munition réelle, jusqu’aux simulations militaires d’airsoft, paintball, instruction militaire, promenade en transporteurs à chenille. »

    Il va sans dire que l’offre d’hébergement n’est pas moins spectaculaire. Trois villas de quatre à cinq étoiles, avec deux dortoirs, salles de bains équipées d’hydro-massage, avec une salle à manger et une salle de séjour somptueuse. Olav Bagyo nous en dit davantage : « Nous recommandons les chambres Canon et TAB. Dans les premières, il y a un canon réel, avec la bouche à feu qui sort par la fenêtre, et derrière, sur l’affût de transport, qui a été fixé, vous avez le lit. Dans les chambres TAB, vous avez des moitiés de transporteurs amphibies blindés. Chaque moitié est fixée, et le lit est à l’intérieur de cette moitié. Chaque espace d’hébergement est différent chez nous, avec une ornementation spécifique. Même le restaurant est un musée. En fait, tout notre parc est un musée militaire en plein air. Nous avons au moins 150 objets de technique militaire, allant de mitrailleuses antiaériennes, de chars, T34, T55, S100, de TABs, de canons, jusqu’à des planteurs de mines, d’hélicoptères et d’avions. »

    Pour la Nouvelle année, vous avez une offre du 30 décembre au 2 janvier, avec 115 euros par personne et par séjour, pour une chambre officier. Les repas et un dîner de fête sont compris, ainsi que l’accès gratuit à la patinoire et aux terrains de sport.

  • Parcuri de aventură din România

    Parcuri de aventură din România

    În parcurile de aventură din România, nu puţine la
    număr, veţi găsi o gamă variată de oferte pentru distracţie în familie. Trasee
    cu obstacole, tiroliană, escaladă, paintball, vânătoare de comori sau chiar
    închiriere de jeepuri şi instrucţie militară – iată câteva dintre activităţile
    care vă vor asigura distracţia. Astăzi vom afla unde putem merge, ce putem
    face, cât ne costă şi ce mai putem vizita în împrejurimi.


    Ne oprim pentru început în inima Transilvaniei în
    renumitul centru turistic Sibiu. A fost capitală europeană şi, an de an, faima
    spectacolelor de dans, teatru şi muzică ce au loc pe scenele acestui oraş de la
    poalele munţilor Făgăraş depăşesc graniţele ţării şi chiar ale continentului.
    Există anumite perioade din an când Sibiul este foarte aglomerat, din cauza
    evenimentelor de talie internaţională care au loc aici. Însă, spre mijlocul
    toamnei, este destinaţia ideală pentru plimbări liniştite, pe străzi pietruite,
    vechi de secole. Şi, foarte aproape de Sibiu, la puţin peste 30 de km cu
    maşina, se află staţiunea montană Păltiniş. Aici, într-o pădure de molizi,
    situată la aproximativ 1.000 de metri altitudine, în zona superbă, se află
    primul parc de aventură asupra căruia ne oprim, Arca Parc. Managerul parcului,
    Florentina Pribeagu, spune că aşteptările turiştilor sunt îndeplinite printr-o
    combinaţie de activităţi care includ escaladă în copaci, tiroliană, jocuri
    dinamice, astfel încât se pot experimenta aventuri de neuitat alături de
    întreaga familie, de prieteni sau de colegi. Parcul
    funcţionează din primăvara anului 2013, are o suprafaţă de un hectar şi
    jumătate şi dispune de 10 trasee de escaladă în copaci, pentru copii, adulţi şi
    echipe, cu 130 de elemente de joc şi patru trasee de tiroliană, cu grade de
    dificultate progresivă, astfel încât să se adreseze tuturor vârstelor. Traseele
    sunt împărţite pe culori. Pe lângă activitatea de bază – escaladă în copaci,
    organizăm şi alte programe şi activităţi. Avem programe pentru şcoli şi
    grădiniţe, organizăm petreceri pentru copii. În sezonul rece oferim şi
    activităţi de tubing şi săniuş. În zonă nu există probleme cu cazarea. Există
    numeroase unităţi de cazare în Păltiniş, atât hoteluri cât şi pensiuni. Au
    venit foarte mulţi turişti străini. Pe lângă turiştii din România, au venit
    turişti din toate colţurile lumii. Au venit turişti din Germania, din Franţa,
    Italia, Marea Britanie, Belgia, SUA, Canada, Tunisia, chiar în acest weekend am
    avut oaspeţi din Mexic. Ne-am bucurat să vedem că o parte dintre ei s-a
    întâmplat să revină.


    În continuare, ne deplasăm 186 de km spre est şi
    ajungem în Harghita Băi. Staţiunea a devenit preferata iubitorilor sporturilor
    de iarnă. Aici se schiază patru luni pe an, din decembrie până în martie, dar
    de multe ori se schiază chiar şi în luma martie. Sunt şapte pârtii de schi
    amenajate, însă noi ne oprim în Balu Adventure Park. Acest parc de aventură vă
    garantează o experienţă de neuitat, spune Kristaly Peter, reprezentant al
    administraţiei. Avem o tiroliană care trece peste un lac, cu o
    lungime de o mie de metri. Parcul are 150 de jocuri. Avem patinoar, gogoaşă de
    zăpadă, care seamănă cu atracţiile din Aqua Parkuri. Este un colac cu care se
    coboară prin zăpadă, prin tuburi. Avem pârtii de schi cu o lungime de 7300 de
    metri. Avem patru teleschiuri. Parcul se deschide după revizii, de la ora 9
    dimineaţa, şi este deschis iarna până în jurul orei 16.00. Tiroliana pe care o
    avem este unică şi nu poate fi uitată. Dacă te dai o dată sau de două ori, n-o
    mai uiţi în viaţa ta. Unii turişti vin iarna, alţii vara. De Crăciun şi de
    Revelion avem programe de două sau trei zile, pentru cei cu copii sau fără
    copii. Vă invit să vizitaţi Harghita Băi şi parcul nostru, situat la 1400 de
    metri altitudine.



    Iar, dacă vă doriţi şi mai multă adrenalină, vă
    invităm în partea de centru-vest a României, în Orăştie, Situat pe o
    proprietate de 88 de hectare, Arsenal Park este un parc cu tematică militară,
    care oferă jocuri paintball sau airsoft, un muzeu militar şi o zonă de spa
    modernă. Muzeu Militar în aer liber, teritoriu de aventură, tabără de
    antrenament, adrenalină, oază de relaxare, pe toate le găsiţi în acest parc
    tematic, spune Olav Bagyo, event manager: A fost transformat
    dintr-o fabrică de muniţie şi unitate militară într-un parc turistic cu
    tematică. În momentul de faţă avem 208 locuri de cazare, avem un centru SPA
    foarte mare, care are piscină interioară, piscină exterioară, două saloane de
    masaj, salon de estetică corporală, sală de forţă, patru saune. Avem restaurant
    în cadrul parcului, avem activităţi dintre cele mai deosebite, începând cu tir
    cu arme de foc, cu muniţie reală, până la simulări militare de air soft,
    paintball, instrucţie militară, plimbare cu transportoare şinilate.


    Bineînţeles, oferta de cazare nu este deloc mai
    puţin spectaculoasă. Trei vile de patru spre cinci stele, cu două dormitoare,
    care dispun de băi cu hidromasaj, cu câte o sală de mese şi un living somptuos.
    Însă mai multe amănunte despre camerele tematice aflăm de la Olav Bagyo, event
    manager în cadrul parcului: Recomandăm camerele tun şi TAB. În
    camerele tun se află un tun real, care are scoasă ţeava pe geamurile camerei,
    iar în spate, pe afetul de transport, care a fost fixat, este făcut patul. În
    camerele TAB sunt transportoare amfibii blindate tăiate în jumătate. Fiecare
    jumătate este prinsă pe câte o casă, iar în interiorul jumătăţii este făcut
    patul. Fiecare spaţiu de cazare este diferit la noi, este ornamentat specific.
    Inclusiv restaurantul este un muzeu cu multe exponate. Tot parcul nostru este,
    de fapt, un muzeu militar în aer liber. Avem cel puţin 150 de exponate de
    tehnică militară, de la mitraliere aniaeriene, tunuri, TAB-uri, tancuri, T34,
    T55, S100, plantatoare de mine, elicoptere, avioane.


    Oferta de Revelion a parcului include un sejur din
    30 decembrie până în data de 2 ianuarie 2016. Veţi plăti 115 euro de persoană,
    pe sejur, pentru cazarea în camera ofiţer. Aveţi incluse mesele şi o cină
    festivă, dar şi acces gratuit la patinoar şi la terenurile de sport.