Radio România Internațional

Tag: papanasi

  • Papanaşi cu smântână şi dulceaţă

    Papanaşi cu smântână şi dulceaţă

    Clătitele umplute cu dulceaţă, cremă de ciocolată, mai rar cu brânză dulce
    şi papanaşii, reprezintă cele mai populare deserturi din oferta restaurantelor
    şi, mai ales, a pensiunilor din România. Papanaşii sunt un amestec de brânză şi
    făină, care sunt puşi fie la fiert, fie la prăjit, după care sunt serviţi cu
    smântână şi, eventual, cu gem.


    Se pregătesc destul de uşor şi de repede. Avem
    nevoie de un kg de brânză dulce de vaci şi de circa jumătate de kg de făină, de
    4 ouă, 2 plicuri cu zahăr vanilat, de circa 100 de grame de zahăr, un pahar cu
    smântână, puţin bicarbonat de sodiu şi puţină zeamă de lămâie. Într-un castron,
    amestecăm brânza cu făina, cu ouăle, cu zahărul şi cu zahărul vanilat. Stingem
    un vârf de linguriţă de bicarbonat de sodiu în puţină zeamă de lămâie, pe care
    o adăugăm apoi în compoziţia aflată în castron. Omogenizăm şi luăm cu o lingură
    din pasta aflată în castron bucăţi de mărimea unei găluşti pe care o răsturnăm
    într-o farfurie în care am presărat puţină făină.


    Dacă vrem să facem papanaşi fierţi, nu este cazul
    să punem bicarbonat, dar în compoziţie trebuie să adăugăm câteva linguri cu
    griş. De asemenea, nu trebuie să-i mai tăvălim prin făină. Papanaşii se pun la
    fiert pentru circa un sfert de oră, după care îi scurgem, îi ungem cu unt şi îi
    rostogolim printr-o farfurie cu pesmet. Pentru a fi serviţi, îi punem apoi pe
    farfurie cu puţin zahăr şi cu smântănă.


    Papanaşii prăjiţi sunt cel mai des întâlniţi în
    restaurante. După ce am luat cu o lingură din compoziţia aflată în castron,
    tăvălim găluşca în făină pentru a nu se lipi şi o modelăm cu mâna, dându-i o
    formă rotundă. O găurim la mijloc, nu din raţiuni estetice, ci pentru o prăjire
    uniformă. Punem papanaşii la prăjit într-un ceaun cu ulei încins, aşteptăm până
    se rumenesc, îi întoarcem cu o spumieră, mai aşteptăm puţin şi, gata!, îi
    luăm din ceaun. Îi scurgem de ulei, punem câte doi pe farfurie, turnăm deasupra
    smântână şi presărăm puţin zahăr. Zahărul poate fi înlocuit cu dulceaţă sau gem
    pe care îl punem la sfârşit deasupra papanaşilor, după ce am turnat smântâna.

  • Papanaşi cu smântână şi dulceaţă

    Papanaşi cu smântână şi dulceaţă

    Clătitele umplute cu dulceaţă, cremă de ciocolată, mai rar cu brânză dulce
    şi papanaşii, reprezintă cele mai populare deserturi din oferta restaurantelor
    şi, mai ales, a pensiunilor din România. Papanaşii sunt un amestec de brânză şi
    făină, care sunt puşi fie la fiert, fie la prăjit, după care sunt serviţi cu
    smântână şi, eventual, cu gem.


    Se pregătesc destul de uşor şi de repede. Avem
    nevoie de un kg de brânză dulce de vaci şi de circa jumătate de kg de făină, de
    4 ouă, 2 plicuri cu zahăr vanilat, de circa 100 de grame de zahăr, un pahar cu
    smântână, puţin bicarbonat de sodiu şi puţină zeamă de lămâie. Într-un castron,
    amestecăm brânza cu făina, cu ouăle, cu zahărul şi cu zahărul vanilat. Stingem
    un vârf de linguriţă de bicarbonat de sodiu în puţină zeamă de lămâie, pe care
    o adăugăm apoi în compoziţia aflată în castron. Omogenizăm şi luăm cu o lingură
    din pasta aflată în castron bucăţi de mărimea unei găluşti pe care o răsturnăm
    într-o farfurie în care am presărat puţină făină.


    Dacă vrem să facem papanaşi fierţi, nu este cazul
    să punem bicarbonat, dar în compoziţie trebuie să adăugăm câteva linguri cu
    griş. De asemenea, nu trebuie să-i mai tăvălim prin făină. Papanaşii se pun la
    fiert pentru circa un sfert de oră, după care îi scurgem, îi ungem cu unt şi îi
    rostogolim printr-o farfurie cu pesmet. Pentru a fi serviţi, îi punem apoi pe
    farfurie cu puţin zahăr şi cu smântănă.


    Papanaşii prăjiţi sunt cel mai des întâlniţi în
    restaurante. După ce am luat cu o lingură din compoziţia aflată în castron,
    tăvălim găluşca în făină pentru a nu se lipi şi o modelăm cu mâna, dându-i o
    formă rotundă. O găurim la mijloc, nu din raţiuni estetice, ci pentru o prăjire
    uniformă. Punem papanaşii la prăjit într-un ceaun cu ulei încins, aşteptăm până
    se rumenesc, îi întoarcem cu o spumieră, mai aşteptăm puţin şi, gata!, îi
    luăm din ceaun. Îi scurgem de ulei, punem câte doi pe farfurie, turnăm deasupra
    smântână şi presărăm puţin zahăr. Zahărul poate fi înlocuit cu dulceaţă sau gem
    pe care îl punem la sfârşit deasupra papanaşilor, după ce am turnat smântâna.

  • Preparate din afine

    Preparate din afine

    Faţă de afinele de
    cultură, cele din natură sunt ceva mai mici, având în medie un diametru de
    jumătate de cm, ceea ce face dificil culesul acestora. Locuitorii din Carpaţi
    folosesc un aşa-numit pieptene, de fapt o cutie din lemn sau metalică asemănătoare unui
    făraş, prevăzută cu un pieptene care reţine boabele de afine în interior, fără
    a distruge arbustul. Afinele conţin, între altele, tanin şi vitamina C, fiind
    recomandate celor cu diabet, dar şi celor cu probleme intestinale datorită
    proprietăţilor antibacteriene.


    Afinele pot fi consumate, aşadar, în stare proaspătă, dar
    şi transformate în dulceaţă, suc sau afinată, o băutură alcoolică preparată în
    special în Bucovina şi Transilvania şi apreciată de turiştii care vizitează aceste
    provincii (istorice româneşti). Pentru a prepara afinata, avem nevoie de 2 kg
    de afine, de un kg de zahăr şi de o damigeană în care să punem afinele şi
    zahărul. Lăsăm damigeana timp de câteva zile, după care o agităm pentru ca zahărul să se amestece şi să se
    dizolve în sucul lăsat de afine. Operaţiunea trebuie repetată la interval de
    două … trei zile, însă damigeana nu trebuie închisă pentru că în interior are
    loc un proces de fermentare a fructelor. După circa două săptămâni, peste
    afinele care acum sunt acoperite de suc se toarnă alcool rafinat alimentar, iar
    damigeana trebuie închisă bine de această dată şi depozitată într-un loc
    răcoros şi întunecos. Afinata este recomandată celor cu afecţiuni la stomac sau
    intestinale, însă trebuie consumată cu moderaţie. O băutură similară se poate
    obţine, înlocuind afinele cu fragi, de fapt căpşuni sălbatice, întâlniţi, de
    asemenea, în zonele montane, dar pe suprafeţe însorite, la marginea pădurilor.


    După consumarea afinatei, fructele rămase în damigeană
    pot fi folosite la brioşe. Avem nevoie de un sfert de kg de făină, de două ouă,
    de 100 de grame de unt şi de un pahar cu lapte sau de 400 de grame de smântână,
    de 50 de grame de zahăr, echivalentul a 8 linguri, de 5 grame de praf de copt,
    un vârf de cuţit de bicarbonat de sodiu, esenţă de vanilie. Spargem ouăle şi le
    amestecăm cu zahărul şi cu untul într-un bol. În loc de unt şi lapte poate fi
    folosită numai smântână, mai fluidă, ca pentru gătit. Se adaugă făina, praful
    de copt, bicarbonatul de sodiu şi esenţa de vanilie şi se omogenizează obţinând
    un aluat ceva mai gros decât cel pentru clătite. Se adaugă afinele, se amestecă
    uşor şi apoi se pun un forme pentru brioşe după care se lasă pentru 20 de minute
    în cuptor, la foc mediu, adică la 180 de grade Celsius.


    Din afine se poate prepara suc şi sirop. Pentru a
    pregăti, de exemplu, sirop de afine, avem nevoie de un kg de afine şi de două
    kg de zahăr. După ce au fost spălate, afinele sunt pasate, iar sucul obţinut va
    fi amestecat cu zahărul într-un vas pe care îl punem apoi la foc mic până când
    zahărul se va topi. Din momentul în care începe să fiarbă, mai lăsăm siropul pe
    foc încă jumătate de oră, adăugăm puţină zeamă de lămâie. Turnăm apoi siropul
    în sticle pe care le astupăm bine şi le lăsăm să se răcească lent. Siropul
    poate fi consumat amestecându-l cu apă plată sau apă minerală.


    Din afine se poate face şi dulceaţă, metoda de preparare
    fiind similară cu cele ale altor fructe. Dulceaţa de afine poate fi folosită ca
    umplutură pentru clătite sau pusă deasupra papanaşilor.

  • Preparate din afine

    Preparate din afine

    Faţă de afinele de
    cultură, cele din natură sunt ceva mai mici, având în medie un diametru de
    jumătate de cm, ceea ce face dificil culesul acestora. Locuitorii din Carpaţi
    folosesc un aşa-numit pieptene, de fapt o cutie din lemn sau metalică asemănătoare unui
    făraş, prevăzută cu un pieptene care reţine boabele de afine în interior, fără
    a distruge arbustul. Afinele conţin, între altele, tanin şi vitamina C, fiind
    recomandate celor cu diabet, dar şi celor cu probleme intestinale datorită
    proprietăţilor antibacteriene.


    Afinele pot fi consumate, aşadar, în stare proaspătă, dar
    şi transformate în dulceaţă, suc sau afinată, o băutură alcoolică preparată în
    special în Bucovina şi Transilvania şi apreciată de turiştii care vizitează aceste
    provincii (istorice româneşti). Pentru a prepara afinata, avem nevoie de 2 kg
    de afine, de un kg de zahăr şi de o damigeană în care să punem afinele şi
    zahărul. Lăsăm damigeana timp de câteva zile, după care o agităm pentru ca zahărul să se amestece şi să se
    dizolve în sucul lăsat de afine. Operaţiunea trebuie repetată la interval de
    două … trei zile, însă damigeana nu trebuie închisă pentru că în interior are
    loc un proces de fermentare a fructelor. După circa două săptămâni, peste
    afinele care acum sunt acoperite de suc se toarnă alcool rafinat alimentar, iar
    damigeana trebuie închisă bine de această dată şi depozitată într-un loc
    răcoros şi întunecos. Afinata este recomandată celor cu afecţiuni la stomac sau
    intestinale, însă trebuie consumată cu moderaţie. O băutură similară se poate
    obţine, înlocuind afinele cu fragi, de fapt căpşuni sălbatice, întâlniţi, de
    asemenea, în zonele montane, dar pe suprafeţe însorite, la marginea pădurilor.


    După consumarea afinatei, fructele rămase în damigeană
    pot fi folosite la brioşe. Avem nevoie de un sfert de kg de făină, de două ouă,
    de 100 de grame de unt şi de un pahar cu lapte sau de 400 de grame de smântână,
    de 50 de grame de zahăr, echivalentul a 8 linguri, de 5 grame de praf de copt,
    un vârf de cuţit de bicarbonat de sodiu, esenţă de vanilie. Spargem ouăle şi le
    amestecăm cu zahărul şi cu untul într-un bol. În loc de unt şi lapte poate fi
    folosită numai smântână, mai fluidă, ca pentru gătit. Se adaugă făina, praful
    de copt, bicarbonatul de sodiu şi esenţa de vanilie şi se omogenizează obţinând
    un aluat ceva mai gros decât cel pentru clătite. Se adaugă afinele, se amestecă
    uşor şi apoi se pun un forme pentru brioşe după care se lasă pentru 20 de minute
    în cuptor, la foc mediu, adică la 180 de grade Celsius.


    Din afine se poate prepara suc şi sirop. Pentru a
    pregăti, de exemplu, sirop de afine, avem nevoie de un kg de afine şi de două
    kg de zahăr. După ce au fost spălate, afinele sunt pasate, iar sucul obţinut va
    fi amestecat cu zahărul într-un vas pe care îl punem apoi la foc mic până când
    zahărul se va topi. Din momentul în care începe să fiarbă, mai lăsăm siropul pe
    foc încă jumătate de oră, adăugăm puţină zeamă de lămâie. Turnăm apoi siropul
    în sticle pe care le astupăm bine şi le lăsăm să se răcească lent. Siropul
    poate fi consumat amestecându-l cu apă plată sau apă minerală.


    Din afine se poate face şi dulceaţă, metoda de preparare
    fiind similară cu cele ale altor fructe. Dulceaţa de afine poate fi folosită ca
    umplutură pentru clătite sau pusă deasupra papanaşilor.

  • Iaşi/Jassy: Kultur, Geschichte, köstliche Küche

    Iaşi/Jassy: Kultur, Geschichte, köstliche Küche

    Unsere heutige Reise geht in die Moldau, und zwar in eine Stadt, die Geschichte, Kultur und gute Laune atmet. Die Universitätsstadt Iaşi (dt. Jassy) liegt im Nordosten Rumäniens, in der Region Moldau. Historisch betrachtet war sie die wichtigste Stadt des Fürstentums Moldau. Die Stadt beherbergt zahlreiche Kathedralen und beeindruckende historische Denkmäler. Das Kulturangebot ist reichhaltig — vielfältige Konzerte und Ausstellungen machen einen Besuch der Stadt umso spannender. Anca Zota arbeitet beim Auskunftsbüro der Stadt Iaşi. Sie lieferte uns einige Einzelheiten zu den Sehenswürdigkeiten vor Ort:



    Die Stadt ist sehr schön. Die Einwohner sind besonders nett und gastfreundlich — die moldauische Gastfreundlichkeit ist nicht blo‎ß ein Gerücht. In der Stadt können vielfältige Sehenswürdigkeiten besichtigt werden. Auch zahlreiche temporäre Ausstellungen stehen im Angebot. Nicht verpasst werden darf der neogotische Kulturpalast. Er beherbergt vier Museen und mehrere interessante temporäre Ausstellungen wie z.B. eine Ausstellung, die mittelalterliche Folterwerkzeuge präsentiert oder eine andere, die die Maschinen von Leonardo da Vinci vorstellt. Einen Besuch wert sind auch der Botanische Garten oder das Universitätsmuseum. Letzteres betrifft nicht nur die Universität in Iaşi, die übrigens die erste Universität landesweit war, sondern auch die Cucuteni-Kultur, die zu den südosteuropäischen Nachfolgekulturen der Linienbandkeramischen Kultur gehört. Auch das Unirii-Museum (Museum der Vereinigung der Fürstentümer) ist sehr schön. Es wurde vor nicht allzu langer Zeit eröffnet. Interessant ist auch das im Untergeschoss der Metropoliten-Kathedrale eröffnete Museum, das religiöse Gegenstände wie Ikonen, Gewänder und andere alte Gegenstände zeigt.“




    Individuell angepasste Stadtführungen seien ideal, so unsere Gesprächspartnerin. Familien mit Kindern würde sie folgendes Tagesprogramm vorschlagen:



    Familien mit Kindern sollten unbedingt den Botanischen Garten besuchen. In der Nähe liegt auch das bescheidene Haus des Schriftstellers Ion Creangă, das er ‚bojdeucă‘ (Hütte) zu nennen pflegte, in dem er ein bäuerliches Leben wie zu Zeiten seiner Kindheit in Humuleşti führte. Das Hologramm von Ion Creangă empfängt die Besucher direkt am Eingang. Das Museum für Chemie ist auch interessant. Im Museum »Petru Poni« gibt es oft interaktive Ausstellungen. Auch der Kulturpalast ist einen Besuch wert. Da können Sie in den Uhrturm steigen und den einmaligen Uhrmechanismus sehen. Das Kloster Golia ist auch ein interessanter Anhaltspunkt. Hier können sie ebenfalls in den Turm hochsteigen. Er bietet eine wunderschöne Aussicht auf die Stadt und insbesondere auf das ehemalige jüdische Stadtviertel. Im Turm des Klosters Golia gibt es oft interessante Ausstellungen zu sehen.“




    Senioren sind ebenfalls willkommen in der Stadt. Dazu Anca Zota vom städtischen Auskunftsbüro:



    Den Senioren empfehlen wir einen entspannten Spaziergang durch die Innenstadt. Traditionelle Museen wie z.B. das Haus Pogor — der Begegnungsort der Schriftstellervereinigung »Junimea« im 19. Jh. — oder die Universitätsbibliothek können für sie interessant sein. Das Kloster Trei Ierarhi (dt. Die Heiligen drei Hierarchen) darf auch nicht verpasst werden. Und ein Theaterbesuch ist ebenfalls unumgänglich.“




    Die moldauische Gastronomie genie‎ßt landesweit einen besonderen Ruf. Daher wollten wir von Anca Zota erfahren, was die Restaurants in Iaşi anzubieten hätten:



    Traditionelle Speisen stehen hoch im Menü: Die moldauischen sauren Suppen sind in allen Speisekarten zu finden. Desgleichen die Krautrouladen (rum. sarmale moldovenești). Auch die typisch moldauischen Nachspeisen sind köstlich — Quark-Donuts (rum. papanași) und viele andere Leckereien erwarten Sie in den örtlichen Restaurants.“

  • Papanasi

    Papanasi

    Les papanasi sont une sorte de beignets que l’on peut servir saupoudrés de sucre ou avec de la confiture.



    Voici tout d’abord les ingrédients (pour 6 personnes) :


    – 2 cuillerées à soupe de semoule de blé


    – 1 pincée de sel


    – 400 g de fromage blanc


    – 2 cuillerées à soupe de farine


    – 2 oeufs


    – 1 cuillerée à soupe de sucre en poudre ou de la confiture à votre choix


    – de l’huile pour friture



    Et voici maintenant les pas à suivre pour la préparation : séparer les blancs des deux oeufs des jaunes, et mélanger le fromage blanc à la farine, puis à la semoule, puis à une pincée de sel. Battre légèrement les blancs des oeufs et les mélanger au fromage. Bien chauffer lhuile dans une friteuse ou un fait-tout. Avec une cuillère à soupe prélever une mesure de fromage et former un beignet en faisant un trou au milieu, les déposer dans la friture et dorer. Retirer et déposer sur du papier absorbant. On peut les servir avec du sucre en poudre mélangé à de la cannelle en poudre ou avec votre confiture préférée. Bon appétit! (trad.: Mariana Tudose)

  • Preparate din fructe de pădure

    Preparate din fructe de pădure

    În zonele montane din România a început culesul afinelor, fructe de culoare albastru închis ale unui mic arbust cu înălţimea de 30 … 50 de cm, pe care îl întâlnim în zone umbroase, în păduri. Faţă de afinele de cultură, cele din natură sunt ceva mai mici, având în medie un diametru de jumătate de cm, ceea ce face dificil culesul acestora. Locuitorii din Carpaţi folosesc un aşa-numit pieptene, de fapt o cutie din lemn sau metalică ca un făraş, prevăzută cu un pieptene care reţine boabele de afine în interior, fără a distruge arbustul. Afinele conţin, între altele, tanin şi vitamina C, fiind recomandate celor cu diabet, dar şi celor cu probleme intestinale datorită proprietăţilor antibacteriene.



    Afinele pot fi consumate, aşadar, în stare proaspătă, dar şi transformate în dulceaţă, suc sau afinată, o băutură alcoolică preparată în special în Bucovina şi Transilvania şi apreciată de turiştii care vizitează aceste provincii istorice (româneşti). Pentru a prepara afinata, avem nevoie de 2 kg de afine, de un kg de zahăr şi de o damigeană în care să punem afinele şi zahărul. Lăsăm damigeana timp de câteva zile, după care o agităm pentru ca zahărul să se amestece şi să se dizolve în sucul lăsat de afine. Operaţiunea trebuie repetată la interval de două … trei zile, însă damigeana nu trebuie închisă pentru că în interior are loc un proces de fermentare a fructelor. După circa două săptămâni, peste afinele care acum sunt acoperite de suc se toarnă alcool rafinat alimentar, iar damigeana trebuie închisă bine de această dată şi depozitată într-un loc răcoros şi întunecos. Afinata este recomandată celor cu afecţiuni la stomac sau intestinale, însă trebuie consumată cu moderaţie. O băutură similară se poate obţine, înlocuind afinele cu fragi, de fapt căpşuni sălbatice, întâlniţi, de asemenea, în zonele montane, dar pe suprafeţe însorite, la marginea pădurilor.



    Din afine se poate prepara suc şi sirop. Pentru a pregăti, de exemplu, sirop de afine, avem nevoie de un kg de afine şi de două kg de zahăr. După ce au fost spălate, afinele sunt pasate, iar sucul obţinut va fi amestecat cu zahărul într-un vas pe care îl punem apoi la foc mic până când zahărul se va topi. Din momentul în care începe să fiarbă, mai lăsăm siropul pe foc încă jumătate de oră, adăugăm puţină zeamă de lămâie. Turnăm apoi siropul în sticle pe care le astupăm bine şi le lăsăm să se răcească lent. Siropul poate fi consumat amestecându-l cu apă plată sau apă minerală.



    Din afine se poate face şi dulceaţă, metoda de preparare fiind similară cu cele ale altor fructe. Dulceaţa de afine poate fi folosită ca umplutură pentru clătite sau pusă deasupra papanaşilor.

  • Preparate din fructe de pădure

    Preparate din fructe de pădure

    În zonele montane din România a început culesul afinelor, fructe de culoare albastru închis ale unui mic arbust cu înălţimea de 30 … 50 de cm, pe care îl întâlnim în zone umbroase, în păduri. Faţă de afinele de cultură, cele din natură sunt ceva mai mici, având în medie un diametru de jumătate de cm, ceea ce face dificil culesul acestora. Locuitorii din Carpaţi folosesc un aşa-numit pieptene, de fapt o cutie din lemn sau metalică ca un făraş, prevăzută cu un pieptene care reţine boabele de afine în interior, fără a distruge arbustul. Afinele conţin, între altele, tanin şi vitamina C, fiind recomandate celor cu diabet, dar şi celor cu probleme intestinale datorită proprietăţilor antibacteriene.



    Afinele pot fi consumate, aşadar, în stare proaspătă, dar şi transformate în dulceaţă, suc sau afinată, o băutură alcoolică preparată în special în Bucovina şi Transilvania şi apreciată de turiştii care vizitează aceste provincii istorice (româneşti). Pentru a prepara afinata, avem nevoie de 2 kg de afine, de un kg de zahăr şi de o damigeană în care să punem afinele şi zahărul. Lăsăm damigeana timp de câteva zile, după care o agităm pentru ca zahărul să se amestece şi să se dizolve în sucul lăsat de afine. Operaţiunea trebuie repetată la interval de două … trei zile, însă damigeana nu trebuie închisă pentru că în interior are loc un proces de fermentare a fructelor. După circa două săptămâni, peste afinele care acum sunt acoperite de suc se toarnă alcool rafinat alimentar, iar damigeana trebuie închisă bine de această dată şi depozitată într-un loc răcoros şi întunecos. Afinata este recomandată celor cu afecţiuni la stomac sau intestinale, însă trebuie consumată cu moderaţie. O băutură similară se poate obţine, înlocuind afinele cu fragi, de fapt căpşuni sălbatice, întâlniţi, de asemenea, în zonele montane, dar pe suprafeţe însorite, la marginea pădurilor.



    Din afine se poate prepara suc şi sirop. Pentru a pregăti, de exemplu, sirop de afine, avem nevoie de un kg de afine şi de două kg de zahăr. După ce au fost spălate, afinele sunt pasate, iar sucul obţinut va fi amestecat cu zahărul într-un vas pe care îl punem apoi la foc mic până când zahărul se va topi. Din momentul în care începe să fiarbă, mai lăsăm siropul pe foc încă jumătate de oră, adăugăm puţină zeamă de lămâie. Turnăm apoi siropul în sticle pe care le astupăm bine şi le lăsăm să se răcească lent. Siropul poate fi consumat amestecându-l cu apă plată sau apă minerală.



    Din afine se poate face şi dulceaţă, metoda de preparare fiind similară cu cele ale altor fructe. Dulceaţa de afine poate fi folosită ca umplutură pentru clătite sau pusă deasupra papanaşilor.