Radio România Internațional

Tag: papusi

  • Teatrul Ţăndărică la 70 de ani

    Teatrul Ţăndărică la 70 de ani

    Fondat în 1945 sub numele de Teatrul de Păpuşi şi Marionete Ţăndărică,
    instituţia condusă în ultimii 15 ani de Călin Mocanu – preşedinte
    UNIMA – România şi ASSITEJ România – a devenit în 2008 Teatrul de Animaţie
    Ţăndărică. În cea mai veche instituţie de gen din ţară au pus în scenă
    spectacole nume precum Radu Penciulescu, Silviu Purcărete, Cătălina Buzoianu,
    Cristian Pepino, Victor Ioan Frunză, Ion Caramitru.


    Directorul
    Călin Mocanu, despre repertoriul Teatrului Ţăndărică: Sunt managerul
    Teatrului Ţăndărică, un teatru care are 70 de ani, dar nu vorbim de bătrâneţe.
    Tocmai aceasta este una dintre calităţile acestui teatru: este permanent în pas
    cu ce se întâmplă, este contemporan cu copilul, cu adolescentul şi cu adultul.
    Noi avem spectacole pentru copii, în principal, dar şi pentru adolescenţi şi
    adulţi, cu animaţie – spectacole cum ar fi Faust, Candid, Play Shakespeare
    sau Galaxia Svejk, care sunt spectacole pentru adolescenţi şi adulţi. Şi, în
    rest, poveştile pe care le ştiţi, dar şi poveşti contemporane – jucăm textele
    lui Vişniec şi ale altor dramaturgi contemporani europeni. Cu paşi
    repezi ne despărţim de o concepţie veche, convingem publicul nostru, de toate
    vârstele, că noi facem parte din marea familie a teatrului vizual. În
    continuare, noi slujim teatrul de animaţie, teatrul vizual, teatrul cu dans cu
    păpuşă, teatrul cu cabaret cu păpuşă… Noi avem păpuşi actori, care sunt create
    de un artist plastic într-un fel anume – fiecare păpuşă este o operă artistică
    şi este mânuită de către un mare mânuitor, un mare actor. Un actor păpuşar bun
    trebuie să fie neapărat un actor bun, un cântăreţ bun, trebuie să aibă o
    experienţă de mişcare plastică, fără de care nu vă poate sugera simbolistica
    mişcării respective.



    Teatrul de
    Animaţie Ţăndărică din Bucureşti, este cel mai vechi teatru de marionete din
    ţară. Ce are în plus, ce are diferit faţă de ceilalţi fraţi mai mici? Ne spune actorul şi managerul Călin Mocanu: În afară de vârstă, faptul că din teatrul nostru s-au
    clonat foarte multe teatre în ţară – teatrul din Arad, o parte din trupa de la
    Braşov, la Teatrul Ţăndărică din secţia de marionete s-a mai
    făcut o secţie de păpuşi, s-au creat actori păpuşari cu păpuşa pe mână… În anii
    ’50, au migrat către arta de animaţie, şi acesta este un lucru foarte
    interesant, actori de la ansamblul armatei, actori din tot felul de teatre,
    care au devenit actori păpuşari. Ce-avem în plus? Teatrul Ţăndărică este o
    experienţă de creaţie colectivă, şi atunci el este o stare de spirit, este ca o
    fiinţă vie. Noi aşa înţelegem teatrul şi acest lucru ne-a călăuzit în locuri
    foarte interesante, ne-a unit foarte tare şi ne-a format să luptăm într-un mod
    foarte interesant. Gândiţi-vă, în 70 de ani, câte regimuri şi câte furtuni au
    fost în istorie, care ne-au afectat direct. Teatrul a fost atât de puternic, încât chiar a generat la un moment dat
    o mişcare europeană.



    Privit câteodată drept ruda mai mică, mai modestă a teatrului, să-i spunem,
    pentru adulţi, teatrul de păpuşi, în general, Teatrul Ţăndărică, în particular,
    a impus noi modalităţi de expresie şi a creat un spaţiu al libertăţii de
    exprimare, de rezistenţă artistică împotriva regimului comunist. Călin Mocanu: Între anii 50 şi 70 a fost creat de către toţi artiştii români,
    începând de la balerini, până la sculptori, coregrafi, actori, actori păpuşari,
    dramaturgi… ei au creat teatrul de păpuşi modern, care era foarte legat de
    mişcarea de artă plastică românească şi europeană. Toate aceste lucruri trebuie
    înţelese. Cristian Pepino spune la un moment dat foarte clar, răspicat şi fără
    niciun echivoc că teatrul de păpuşi este artă plastică în mişcare. Exact asta
    şi este. Şi atunci, în 70 de ani, coloana vertebrală a teatrului a fost tocmai
    zona plastică în care s-a mişcat. Abordarea de texte îndrăzneţe, o scenografie
    extraordinară, actori mânuitori foarte buni şi voci de actori importanţi…
    aproape toţi actorii români pe care îi numim generaţiile de aur au dat vocea
    multor păpuşi din Teatrul Ţăndărică. Aici, în anii 70, s-au născut
    Nocturnele. A fost o mişcare care susţinea experimentul, împotriva teatrului
    osificat.



    În 1990, regizorul Silviu Purcărete a montat aici cu multă plăcere, după
    cum recunoaşte, spectacolul Cenuşăreasa, despre care citim pe site-ul
    instituţiei că nu
    este o transpunere a cunoscutei poveşti a Cenuşăresei, ci o creaţie a
    regizorului Silviu Purcărete, în sensul unui comentariu totodată duios şi ironic
    al întâmplărilor cunoscute. Despre acea perioadă,
    Silviu Purcărete îşi aminteşte:
    Nu era un obicei prea grozav, dar pe atunci, pentru eficacitate,
    spectacolele se înregistrau. Era o bandă, ca la radio, cu muzicile, cu vorbele…
    Dădeai drumul la bandă şi mânuitorii veneau doar cu păpuşile. Nu mai vorbeau.
    Acesta era obiceiul de la Ţăndărică, pentru a merge uşor. Altfel, e foarte
    greu. La Constanţa, mânuitorii vorbeau. La Ţăndărică era altceva, mai ales că
    ei făceau foarte multe turnee. Deci, ţin minte că a trebuit ca, pentru acest
    spectacol, să fac o bandă în română, una în engleză, alta în spaniolă şi încă
    una în germană. Spectacolul încă e în repertoriu, se mai joacă. Mânuitorii se
    duc, săracii de ei, dar păpuşile rămân. Publicul e tot timpul un public nou…
    Totul se joacă într-un dulap. M-ar amuza să mă duc să îl văd!.

  • Lightwave Theatre, companie de teatru vizual cu păpuşi

    Lightwave Theatre, companie de teatru vizual cu păpuşi

    În urmă cu doi ani, tânăra regizoare Cristina Andreea Ion şi artistul păpuşar, fost jurnalist, Petru Stratulat, înfiinţau o companie independentă de teatru vizual cu păpuşi în mărime naturală şi supra-dimensionate.


    Cristina Andreea Ion: Eu am terminat Facultatea de Actorie Păpuşi şi Marionete, apoi am făcut masterul pe Regia Teatrului de Animaţie şi am făcut parte dintr-o trupă care făcea teatru de păpuşi pentru copii, dar şi pentru oameni mari, cum ne place nouă să zicem. Apoi, am avut dorinţa asta, împreună cu Petru, să dezvoltăm treaba asta. Aveam un spectacol cu care mi-am dat examenul de disertaţie şi care fusese selectat la Carnavalul Mondial de Marionete din Indonezia. Era un spectacol despre viaţa lui Vincent van Gogh. Acolo, singura păpuşă din spectacol era Vincent, o păpuşă în mărime naturală. Restul erau actori, era teatru-dans. Nu am putut ajunge la Carnaval pentru că aveam nevoie de bani mulţi pentru drum, dar am zis că trebuie să facem ceva ca să mergem mai departe. Şi uşor, uşor am adunat o echipă în jurul nostru. Ne-a dat curaj faptul că am fost selectaţi cu spectacolul acela în Indonezia. Şi ne-am gândit că, dacă acolo suntem oarecum recunoscuţi, să facem ceva şi aici.



    Au numit compania Lightwave Theatre şi au creat, până acum, două spectacole pentru adulţi cu care au fost deja invitaţi la festivaluri internaţionale de gen. Primul spectacol a fost Reflection, o poveste impresionantă spusă fără cuvinte, despre o femeie şi un bărbat care îşi trăiesc a doua tinereţe în grădina casei, încercând să treacă peste experienţa care i-a înstrăinat. Primul spectacol al Lightwave Theatre şi al doilea semnat de Cristina Andreea Ion a fost şi al doilea spectacol al său invitat la Carnavalul Mondial de Marionete din Indonezia. Deşi aceste recunoaşteri le-au dat încredere fondatorilor companiei, totuşi a fost nevoie să se implice foarte mult în promovarea producţiilor lor, pentru că nu există încă un public format al spectacolelor cu marionete pentru adulţi.



    Petru Stratulat: Trebuie să le arătăm foarte mult. Trebuie să le arătăm de pe internet filmări, fotografii, după care încep să fie curioşi. Dar, dacă doar le spui hai la un spectacol cu păpuşi în mărime naturală, pentru oameni mari, nu vor şti exact cum să reacţioneze. Practic, în fiecare zi, vreo 4 – 5 ore asudam la promovarea spectacolului – apariţii tv, apariţii radio, articole peste tot… Nu mai spun de Facebook, cel mai la îndemână, dar acolo promovarea merge din ce în ce mai greu. Şi cumva am ajuns la mulţi oameni, şi aceştia au venit mai mult de curiozitate sau “târâţi de prieteni care ştiau deja de la noi. Văzând după spectacole reacţiile lor de uimire, ne-am dat seama că e în regulă, avem o nişă care nu e acoperită, am pornit bine.



    Interesant este că nişa pe care o acoperă cuprinde un public de toate vârstele, după cum remarcă regizoarea şi artista păpuşar Cristina Andreea Ion: Iniţial, am crezut că tinerii ar veni în număr mai mare. Dar am văzut oameni mai în vârstă în sală care au fost mult mai încântaţi decât ne aşteptam noi să fie. La spectacole au venit copii, tineri, părinţi… cred că şi bunici… Dar spectacolele noastre oricum sunt pline de sensuri şi fiecare îşi ia din spectacol în funcţie de experienţa lui de viaţă.



    Pentru o companie independentă de teatru, un aspect vital aproape îl reprezintă găsirea de sprijin financiar. Ori, când intervine şi necesitatea de a confecţiona păpuşi mari, pot apărea mai multe dificultăţi, pe care însă Cristina şi Petru au reuşit, cel puţin până acum, să le depăşească. Cristina Ion: Primul spectacol, “Reflection, în care sunt patru păpuşi, l-am făcut din banii noştri. Şi au trecut prin mai multe modificări. Am adăugat de fiecare dată câte ceva, atunci când mai făceam rost de nişte bani. Iar pentru “Iubitafizica am făcut un proiect de crowdfunding, pe Internet, printr-o platformă. Din aceşti bani am plătit nişte recompense, pentru că fiecare om care contribuia primea ceva în schimb: unul sau două locuri la spectacol, în funcţie de sumă, cartea “Iubitafizica, a lui Iulian Tănase, cu autograf…



    Pentru cei care au contribuit cu 100 de euro, au dat ca premiu trei roluri în spectacolul jucat în avanpremieră, iar aceste premii au fost chiar primele acordate. Prin acest system de crowdfunding, Lightwave Theatre a reuşit să strângă pentru bugetul spectacolului “Iubitafizica 1260 de euro, dintr-un necesar de 3000 de euro. Artiştii s-au adaptat la suma strânsă şi aşa au reuşit în 2014 să participe cu “Iubitafizica la mai multe festivaluri: “Bucharest Fringe Festival, “Festivalul Internaţional al Teatrului de Animaţie, organizat de Teatrul Ţăndărică sau “Puppets Occupy Street de la Craiova. Tot cu “Iubitafizica, Lightwave Theatre a fost invitat luna aceasta, în zilele de 15 şi 16 martie, la festivalul internaţional “Izmir Puppet Days, din Turcia, eveniment desfăşurat în perioada 5 – 22 martie. Cu această ocazie, au primit pentruprima dată sprijin din partea statului român: ICR le va finanţa transportul.



    Pentru Lightwave Theatre mai urmează o deplasare în Bulgaria, în septembrie. Până atunci, pe 25 aprilie participă, la Sibiu, la festivalul “Respiră teatru – un maraton de 25 de ore de teatru. Iar în 2016, dacă reuşesc să obţină sprijin financiar, vor merge cu “Iubitafizica în Thailanda şi în Indonezia, unde sunt invitaţi, pentru al treilea an la rând, la World Puppet Carnival.