Tag: Paraskevi Michou

  • Jurnal românesc – 5.10.2016

    Jurnal românesc – 5.10.2016

    Conform unui proiect aprobat în
    Parlament, Legea insolvenţei persoanei fizice intră în vigoare cu două luni mai
    devreme faţă de termenul iniţial. Plenul Camerei Deputaţilor a dat, marţi, un
    vot de adoptare proiectului legislativ care modifică Ordonanţa de urgenţă a
    Guvernului nr. 61/2015, devansând termenul de intrare în vigoare pentru data de
    1 noiembrie 2016. Legea insolvenţei persoanei fizice reglementează trei
    modalităţi prin care insolvenţa persoanelor fizice va putea fi soluţionată,
    respectiv pe bază de plan de rambursare a datoriilor, prin lichidare de active
    sau prin procedură simplificată.


    În urma unui
    control al Curţii de Conturi în şcolile din mai mult de 20 de judeţe, ANAF a
    emis o adresă care schimbă radical programul Şcoală după şcoală. Cadrele
    didactice nu mai pot fi plătite direct de către părinţi, fapt ce duce la
    diminuarea sumelor încasate de învăţătoare. Reglementat prin Ordinul de
    ministru nr. 5439, emis încă din 2011, programul Şcoală după şcoală, adică
    after school susţinut de învăţătoare în sălile de clasă, a fost implementat
    eronat până acum, potrivit inspectorilor Curţii de Conturi care, prin
    intermediul inspectoratelor şcolare, au cerut clarificări de la ANAF. Astfel,
    plata cadrelor didactice direct de către asociaţiile de părinţi nu este legală,
    atrage atenţia Fiscul. În mod normal, părinţii trebuie să acopere costurile
    plătind sumele necesare către şcoală, de unde învăţătorii vor fi plătiţi pentru
    supravegherea copiilor ca prestând ore suplimentare. Efectul principal: sumele
    încasate de învăţătoare scad la mai puţin de jumătate – potrivit ANAF.


    Ministrul român de Interne, Dragoş Tudorache, participa,
    miercuri şi joi, în Bulgaria, la conferinţa de lansare a noii Agenţii Frontex -
    Agenţia Europeană pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă. ‘Noua Agenţie
    Europeană va contribui la consolidarea frontierelor UE, oferind sprijin
    statelor membre în asigurarea securităţii la graniţă şi gestionarea fluxurilor
    migratorii’, se arată în comunicatul MAI. Noua structură este formată din
    Agenţia Europeană pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă şi
    autorităţile naţionale responsabile de gestionarea frontierelor. Statele membre
    vor contribui la securizarea graniţelor externe ale UE prin punerea la dispoziţia
    agenţiei de poliţişti de frontieră şi alte categorii de personal pentru
    Echipele europene de poliţie de frontieră şi gardă de coastă, precum şi pentru
    Echipele de sprijin pentru gestionarea migraţiei. României îi revine o
    contribuţie de 75 poliţişti de frontieră pentru intervenţii rapide la
    frontierele externe, situându-se, astfel, pe locul al şaselea la acest gen de
    operaţiuni. Poliţiştilor de frontieră li se adaugă şi alţi specialişti în baza
    negocierilor bilaterale anuale şi a cotei suplimentare.


    Transparenţa este ca un medicament prin care poate fi
    vindecată corupţia, a declarat secretarul general adjunct al Comisiei Europene,
    Paraskevi Michou, la o întâlnire cu ministrul pentru Consultare Publică şi
    Dialog Civic, Violeta Alexandru, care a avut loc, marţi, la Guvern. Paraskevi
    Michou a fost interesată de măsurile active pentru creşterea transparenţei şi
    practicarea unei bune guvernări în România şi a afirmat că eforturile în
    domeniul transparenţei trebuie să continue şi după alegerile din acest an. Cea
    mai recentă măsură în domeniul transparenţei, aprobată săptămâna trecută de
    Guvern, a fost aceea de creare a Registrului Unic al Transparenţei Intereselor
    la nivelul Executivului. Registrul este o soluţie prin care decidenţii pot să
    cunoască şi să implice grupurile specializate din societatea civilă pe tot
    parcursul procesului de elaborare a politicilor publice. Platforma online ce va
    susţine tehnic acest demers se va lansa la jumătatea lunii octombrie.