Tag: parcul acvatic Aqua Magic

  • Mamaia

    Mamaia

    Staţiunile
    Mamaia şi Vama Veche, Valea Prahovei şi Băile Felix au atras cei mai mulţi
    turişti pentru vacanţa de 1 Mai, potrivit unui comunicat ANAT (Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de
    Turism). Sezonul odată deschis pe litoralul românesc al Mării Negre, vă
    propunem astăzi să ne oprim în staţiunea Mamaia.


    Pentru
    minivacanţa de 1 mai, gradul de ocupare a fost de 100% în Mamaia şi Vama Veche,
    urmate la mare distanţă de Neptun şi Mangalia, pachetele de vacanţă fiind
    cumpărate într-o proporţie covârşitoare încă din momentul lansării.


    Mamaia este şi
    cea mai tentantă destinaţie turistică de pe litoralul românesc, care şi-a
    propus în ultimii ani să devină locul distracţiei în Europa. Traian Bădulescu,
    consultant şi jurnalist de turism, vicepreşedinte al Clubului Presei de Turism
    FIJET România, ne spune cum şi-a deschis staţiunea porţile pentru acest început
    de sezon: Turiştii, de 1 mai, au ales în
    special Mamaia şi la polul opus Vama Veche. În Mamaia au fost foarte multe
    evenimente, totul a culminat cu Festivalul Sun Waves care a adus mii de străini
    în Mamaia, chiar o premieră. În continuare vor fi foarte multe evenimente şi festivaluri,
    prin evenimente, dincolo de cele din cluburi, Mamaia a reuşit să atragă foarte
    mult în ultimii ani, pas cu pas. Recomand turiştilor care vor să-şi rezerve un
    sejur să se grăbească, pentru că deja gradul de ocupare pentru vârful de sezon
    în special în Mamaia este de vreo 70%.


    Cu adevărat,
    odată cu organizarea din ce în ce mai multor evenimente, staţiunea şi-a pierdut
    din tenta de staţiune pentru familii aşa cum era cândva, devenind o destinaţie
    în special pentru tineri, pentru cei dornici de distracţie. Pe de altă parte,
    amenajările făcute în ultimii ani au dus şi la lărgirea plajei care are un
    nisip de calitate.


    Turiştii sunt
    invitaţi să cunoască staţiunea printr-o plimbare cu autobuze etajate sau cu
    telegondola. De asemenea, majoritatea hotelurilor organizează evenimente la
    piscină, iar în parcul acvatic Aqua Magic, în fiecare weekend se organizează
    petreceri. În plus, în weekend cluburile vă întâmpină cu DJ internaţionali.


    În Satul de
    vacanţă, în plin sezon, sunt găzduite o serie de festivaluri, precum şi un
    carnaval pentru copii, Aventură în lumea poveştilor.


    Iar dacă pentru
    programul de seară cluburile vă aşteaptă la tot pasul, organizând până târziu
    în noapte petreceri sofisticate, pe parcursul zilei, programul de plajă poate
    fi combinat cu agrementul şi cu vizitarea obiectivelor turistice. Spre exemplu,
    insula Ovidiu este un obiectiv turistic inedit de pe lacul Siutghiol. Insula
    este o adevărată oază de verdeaţă, unde funcţionează un complex turistic
    cochet, devenind locul preferat de cei care vor să se desprindă, măcar pentru
    câteva ore, de agitaţia litoralului. Numele acesteia provine de la faimosul
    poet al Romei antice, Publius Ovidius Naso, exilat la Tomis, numele antic al
    oraşului Constanţa. Tot aici, vaporaşul Ovidius oferă turiştilor plimbări pe
    lac. Vaporul oferă posibilitatea organizării la bord a evenimentelor, în
    restaurant sau pe terasă.



    În speranţa că v-am convins să treceţi Mamaia pe
    lista locurilor de vizitat în România, vă aşteptăm şi data viitoare cu o nouă
    destinaţie.