Tag: Parcul Natural Porţile de Fier

  • Parcul Natural Porțile de Fier

    Parcul Natural Porțile de Fier

    Situat în partea de sud-vest a României, pe malul stâng al Dunării, Parcul Natural Porţile de Fier are un perimetru care include părţile sudice al Munţilor Banatului şi Munţilor Mehedinţi. Diversitatea de specii de floră şi de faună şi peisajele deosebite sunt motive pentru ca Parcul Natural Porţile de Fier să reprezinte o tentaţie pentru iubitorii naturii.

    Administraţia Parcul Natural Porţile de Fier a înfiinţat 4 puncte de informare şi a amenajat 15 trasee pedestre de vizItare. Unul dintre aceste trasee este pe masivul Ciucaru Mare, situat chiar pe cursul Dunării. Aici am discutat cu biologul Amalia Raluca Dumbravă, specialist în ştiinţele vieţii la Parcul Natural Porțile de Fier:

    „Rezervația Naturală Cazanele Mari și Cazanele Mici este una dintre cele mai valoroase zone din Parcul Natural Porțile de Fier. Este importantă din punct de vedere a biodiversității pentru că practic reprezintă un sanctuar de specii, atât de plante cât și de animale, endemice. Studiile au fost destul de complexe de-a lungul timpului în regiunea asta, fiind și una dintre cele mai accesibile zone. Dar aceasta nu înseamnă că studiile s-au finalizat și că putem să spunem că cunoaștem absolut tot despre această zonă. Din punct de vedere al turismului este, la fel, una dintre cele mai căutate zone datorită peisajului deosebit de frumos, dar și a accesibilității pentru că acest traseu, traseul Ciucaru Mare, este accesibil pentru orice vârstă.

    Traseul durează aproximativ 2 ore, trei cu pozele de Facebook. Avem posibilitatea să vedem de aici, de sus, Cazanele Mari, ieșirea din Cazanele Mari, Golful Dubova, Ciucaru Mic, cu Cazanele Mici. Este o zonă calcaroasă, drept pentru care aceste găuri poartă numele de doline. Nu sunt calcare foarte bătrâne, drept pentru care peșterile din această zonă nu sunt foarte impresionante din punct de vedere al mărimii dacă ne comparăm cu Munții Apuseni sau cu mult mai apropiata zonă Geoparcul Platou Mehedinți care are cea mai mare peșteră din România.”

    Cea mai accesibilă peşteră este Veterani. La sfârşitul secolului al 17-lea, intrarea în peşteră a fost întărită cu ziduri, din ordinul generalului austriac Frederico Veterani, scopul fiind supravegherea circulaţiei navelor pe Dunăre. De atunci este cunoscută drept „Peştera lui Veterani” sau „Peştera Veterani”. După construirea barajului hidroenergetic Porţile de Fier din aval a apărut lacul de acumulare, nivelul apei a crescut astfel încât accesul în această peşteră este posibil doar pe calea apei. Revine cu detalii Amalia Raluca Dumbravă, specialist în ştiinţele vieţii la Parcul Natural Porțile de Fier

    „Ne mândrim cu peșterile noastre. Pe lângă Peștera Veterani mai este și Peștera Ponicova, Gura Ponicovei care este, de fapt, cea mai mare peșteră. Avem trei galerii, două fosile și una activă. Pe galeria activă încă mai circulă apă, pe galeriile fosile, odinioară firul apei curgea pe acolo. În momentul de față apa fiind în regiunile astea fosile doar prin infiltrație. În Gura Punicovei, chiar dacă nu este o peșteră de dimensiuni mari, reprezintă un material didactic foarte bun și toți studenții de la universitățile de geografie și geologie din țară vin să o studieze fiindcă din nou datorită accesibilității și ușurinței cu care se poate vizita și nici nu se murdăresc în unele peșteri mai trebuie să te și târăști dacă vrei să vezi lucruri impresionante. Aceasta îți oferă frumusețe și cunoștințe într-un mod curat. Bineînțeles că are parte de relief endocarsic, adică ceea ce este în interior stalactite, stalagmite, coloane.”

    Să menţionăm că, în perioada primăverii, pe versanţii masivului Ciucaru Mare poate fi admirată laleaua galbenă de Cazane. De asemenea, în Parcul Natural Porţile de Fier poate fi întâlnită o specie de broască ţestoasă de uscat, ţestoasa lui Hermann, specie ameninţată cu dispariţia. Un program finanţat din fonduri europene a fost derulat la începutul anilor 2000 pentru salvarea acestei specii de ţestoase.

  • Proiecte în Parcul Natural Porţile de Fier

    Proiecte în Parcul Natural Porţile de Fier


    Întins pe zeci de mii de hectare, Parcul Natural Porţile de Fier (sud-est) este unul din cele mai mari parcuri naturale din România. Forma de relief predominantă este reprezentată de munte, prin care Dunărea, în drumul ei către Marea Neagră, a săpat un impresionant defileu, pe aproximativ 140 de km. Parcul este o adevărată bijuterie a naturii. Formele de relief sunt deosebit de spectaculoase: versanţi abrupţi, văi înguste, peşteri în pereţii stâncoşi etc. Un peisaj superb în care totul este acoperit de o vegetaţie abundentă, submediteraneană, care sporeşte impresia de naturaleţe şi sălbăticie.




    Frumuseţea şi unicitatea zonei au impus măsuri de conservare şi protecţie prin câteva proiecte derulate de Administraţia Parcului. Unul din aceste proiecte se referă la revigorarea turismului şi utilizarea durabilă a patrimoniului natural al zonei. Cu amănunte, Marian Jiplea, directorul Parcului Natural Porţile de Fier: ”Proiectul se desfăşoară în perioada iulie 2012 — ianuarie 2015, are o valoare totală de 2,6 milioane euro şi se desfăşoară în tot arealul Parcului Natural Porţile de Fier. Principalele obiective ale acestui proiect se referă la dezvoltarea infrastructurii de informare, documentare şi de vizitare a Parcului Natural, în vederea conştientizării comunităţilor locale şi a vizitatorilor privind necesitatea conservării biodiversităţii din arealul parcului. Ne vom ocupa şi de îmbunătăţirea stării de conservare a habitatelor prioritare şi a speciilor de păsări din arealul parcului pentru care s-a declarat situl de importanţă comunitară ROSPA Cursul Dunării — Baziaş – Porţile de Fier. Valoarea proiectului este atât de mare deoarece avem şi o serie de investiţii: un laborator mobil acvatic, precum şi un laborator mobil terestru. Le-am achiziţionat pentru realizarea activităţilor de monitorizare a speciilor de păsări din zonele umede, monitorizare care a şi început. Circa jumătate din valoarea proiectului o reprezintă un centru de vizitare naval şi itinerant. Este, de fapt, un vapor cu două punţi care urmează a fi ancorat la Orşova şi apoi, periodic, o dată pe an, se va deplasa în localităţi din arealul parcului, situate pe malul Dunării, care au port.”




    Biodiversitatea din Parcul Natural Porţile de Fier este impresionantă. Aici au fost identificate câteva mii de specii vegetale. Cea mai frumoasă parte a defileului este zona Cazanelor. La adăpostul stâncilor abrupte de aici pot fi întâlnite elemente unice ale florei noastre: arţarul de Banat sau laleaua de Cazane. Luna aprilie este perioada în care Cazanele Dunării, o rezervaţie naturală unde Dunărea străbate cea mai îngustă şi mai grandioasă zonă a defileului, devin principalul punct de atracţie pentru turişti, dar şi pentru biologii români şi sârbi. Si asta pentru că laleaua de Cazane, unică în Europa şi în lume, înfloreşte dând culoare şi viaţă pereţilor stâncoşi şi inaccesibili ai munţilor. Monitorizarea acestei plante face parte din tematica unui al proiect realizat cu specialiştii din Parcul Naţional din Serbia: ”Administraţia Parcului este angrenată cu două proiecte, în parteneriat cu Administraţia Parcului Piatra Craiului, prin care se urmăreşte dezvoltarea colaborării transfrontaliere cu Parcul Naţional Djerdap din Serbia. In acest proiect urmează să realizăm câteva studii precum şi unele activităţi comune. De asemenea, avem în derulare în perioada septembrie 2011- până la finele anului 2014 un proiect, tot pe fonduri europene, “Life natura”, împreună cu Agenţia de Protecţia Mediului Caraş Severin şi Centrul de Cercetare a Mediului din cadrul Universităţii din Bucureşti, care se intitulează “Imbunătăţirea statutului de conservare a speciilor şi a habitatelor prioritare din zonele umene ale Parcului Natural Porţile de Fier”. Acest proiect îşi propune să realizeze un plan de acţiune privind stoparea pierderii biodiversităţii din zonele umede din parc, elaborarea unei strategii pentru punerea în aplicare a acţiunilor de sensibilizare a comunităţilor privind conservarea biodiversităţii, o aplicatie web privind gestionarea zonelor umede, unele studii de evaluare a speciilor invazive şi restabilirea habitatelor pentru populaţiile de cormoran pitic din această zonă. De asemenea, este prevăzută şi cartografierea speciilor invazive din zonele umede ale parcului.”




    Cele mai importante vieţuitoare Parcul Natural Porţile de Fier sunt vipera cu corn şi ţestoasa lui Hermann, două specii pe cale de dispariţie. Vipera cu corn este o specie protejată, fiind pe cale de dispariţie din cauza distrugerii habitatului. Testoasa lui Hermann este cunoscută popular sub denumirea de broască testoasă de uscat şi este şi ea în pericol din cauza distrugerii habitatelor, dar şi din cauza faptului că exemplarele sunt luate şi apoi vândute ca animale de companie, mai ales că se spune despre ele că poartă noroc. Parcul Natural Porţile de Fier este clasificat a treia zonă importantă pentru păsările din România, aici găsindu-se în afara populaţiilor de cormoran pitic şi alte specii protejate prin Directivele Habitate şi Păsări. Zona este însă pericilitată de ameninţări majore la adresa biodiversităţii cum ar fi: degradarea habitatelor de cuibărit, specii acvatice invazive, odihna şi hrana a pasărilor, pescuit ilegal, poluarea apelor.




    Administraţia Parcului Natural Porţile de Fier are în vedere şi punerea în practică a unor proiecte de amenajare a peşterilor existente în arealul ariei protejate, populate cu lilieci. Acestea sunt specii strict protejate, incluse în anexa 2 a Convenţiei de la Berna privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale în Europa.