Recent a fost lansat în România un nou film de Eva Pervolovici, regizoare care trăiește în prezent în Franța. Documentarul Delta Bucureștiului redă, prin vocea actrițelor Sandrine Bonnaire și Ada Condeescu, povestea unui spațiu. La începutul secolului 18, în zona respectivă a fost construită una dintre cele frumoase mănăstiri din Estul Europei, mănăstirea Văcăreşti, transformată în închisoare după venirea comuniştilor la putere. În ciuda numeroaselor proteste semnate de personalități culturale ale vremii, la ordinul președintelui comunist Nicolae Ceaușescu, clădirea a fost demolată în 1986. Câțiva restauratori au reușit să salveze fresce și icoane care împodobeau mănăstirea. Proprietarii de terenuri și locuințe din zona respectivă au fost expropriați, regimul comunist demarând o amplă lucrare hidrotehnică, în final abandonată. Ca urmare a semnalării existenței unui număr impresionant de specii de păsări, unele dintre ele rare, și a unei îndelungate documentări fotografice, în 2012 o echipă de specialiști în arii protejate și-a asumat misiunea înființării unui parc natural.
În prezent, Parcul Natural Văcărești este una dintre atracțiile turistice din România, datorită ecosistemului care s-a format și dezvoltat foarte aproape de centrul capitalei. Documentarul Delta Bucureștiului a avut premiera în România la TIFF(Festivalul Internațional de Film Transilvania, Cluj-Napoca) și a intrat în cinematografele din România la sfârșitul lunii septembrie, iar în primăvara anului următor urmează să aibă premiera în Franța. Am vorbit cu regizoarea Eva Pervolovici despre acest demers memorialistic foarte personal, generat de o tapiserie primită de la artista plastică Lena Constante, condamnată la 12 ani de închisoare, în 1954.
Eva Pervolovici. “Totul a pornit de la această tapiserie a Lenei Constante, prietenă de familie, care a fost deținută la Văcărești și în alte închisori din România anilor 60. Această tapiserie a fost pentru mine ca o chemare din trecut, mi-a declanșat nevoia de a citi mai mult despre istoria acestor femei care au fost închise și de a documenta povestea lor. Tot tapiseria m-a făcut curioasă și așa am ajuns la cartea Lenei Constante, Evadarea tăcută, și datorită acestei cărți am descoperit că au fost și alte femei închise la Văcărești, iar unele dintre ele au scris în mod curios, la prima vedere, în limba franceză și și-au publicat memoriile în Franța. Dar trebuie să ne gândim că aceste cărți au fost scrise înainte de 1989 și limba franceză era mai sigură pentru genul acesta de mărturii, periculoase pentru cel ce le scria. O voi menționa pe Adriana Cosmovici, care a scris Au Commencement etait la fin (1951), carte care a apărut la editura Humanitas cu titlul La început a fost sfârşitul. Dictatura roşie la Bucureşti.
Deşi scrisă în limba română, cartea a apărut mai întâi la Paris, în traducerea Monicăi Lovinescu, de care Adriana Cosmovici era și foarte apropiată. Adriana Cosmovici a reușit să evadeze în anii 60 și a fugit în Franța, asta se petrecea în timpul regimul represiv Gheorghe Gheorghiu-Dej, înainte de venirea la putere a lui Ceaușescu. Nici în Franța nu era foarte simplu la vremea respectivă, pentru că nu numai francezii, ci majoritatea celor din Vest aveau o părere bună despre comunism și considerau că cei care au alte opinii sunt fasciști. Cu atât mai mult a fost important ajutorul Monicăi Lovinescu, cunoscută realizatoare la Radio Europa Liberă, care a susținut-o pe Lena Constante în acei ani la Paris. În afară de cărțile Lenei Constante și Adrianei Cosmovici, în documentar mai folosesc citate din romanul Le cachot des Marionettes – quinze ans de prison. Roumanie 1949-1964/ Închisoarea marionetelor.
“Nu există loc unde să te ascunzi atunci când istoria vine după tine”, spune la un moment dat naratoarea documentarului Delta Bucureștiului, frază care poate fi un posibil motto al filmului. Pe măsură ce a documentat subiectul, Eva Pervolovici a ales să pună accent pe amintirile deținutelor. “ Până la urmă așa s-au decantat informațiile și filmul se concentrează pe mărturiile femeilor, chiar dacă închisoarea Văcărești avea și o aripă unde erau și deținuți bărbați. Am ales să fac un film bazat pe amintirile femeilor deținute și pentru că mi se pare că vocea lor nu se aude nici acum suficient. Vorbim destul de mult despre eroii de război sau despre eroii luptei anticomuniste și aproape deloc despre femeile care au suferit și ele enorm, de multe ori pentru un motiv inexistent. Unele dintre ele au fost întemnițate doar pentru că s-au aflat la momentul nepotrivit într-o conjunctură nepotrivită, cum a fost cazul Lenei Constante. care nici măcar n-a fost implicată politic. Mi s-a părut important să păstrăm aceste mărturii ale femeilor care au suferit și au supraviețuit, pentru că sunt mărturiile unor femei foarte puternice, ale unor luptătoare care au reușit să treacă peste momente foarte dure și injuste și să facă ceva luminos până la urmă. Așa a fost și cazul Lenei Constante, care este recunoscută datorită mărturiilor sale scrise, dar și ca artistă plastică, prin tapiseriile pe care le-a creat. De aceea filmul are și ceva optimist și pozitiv, vorbind despre puterea de supraviețuire a acestor femei, aș spune că este și o lecție despre cum putem să trecem peste momentele foarte dure din viață, reușind să valorificăm acele experiențe.
Eva Pervolovici este și regizoarea filmului Marussia, debutul ei în lungmetraj de ficțiune. Filmul, lansat în 2013, a fost premiat cu numeroase distinctii internaționale.
