Radio România Internațional

Tag: parcuri

  • Cum monitorizăm spatiile verzi din București

    Cum monitorizăm spatiile verzi din București

    Capitală cu mari probleme de poluare, Bucureștiul este deficitar și la
    numărul de metri pătrați de spațiu verde. Iar această situație reflectă, de
    fapt, starea actuală a legislației în domeniu. De pildă, de mai mulți ani nu
    există un registru funcțional al spațiilor verzi, deși în 2011 a fost elaborat
    un document de acest tip.

    Consiliul General nu l-a votat, însă, din cauza a
    numeroase probleme metodologice și a faptului că, în realitate, nu oferă nicio
    protecție spațiilor verzi. Este mai degrabă un document consultativ, fără
    valoare juridică, ne spune Victoria Carasava, coordonatoare de proiecte la Art
    Fusion, organizația non-guvermanentală care a inițiat o petiție civică pentru
    urgentarea adoptării Registrului spațiilor verzi.

    Victoria Carasava: Noi, în octombrie, am demarat o campanie pentru urgentarea refacerii
    acestui registru, făcut așa cum prevede legea, pentru a putea fi votat de
    Consiliul General al Bucureștiului și pentru a avea valoare administrativă.

    Din
    octombrie și până acum, peste 5.000 de bucureșteni au semnat petiția noastră.
    Sperăm ca, în continuare, cât mai mulți dintre bucureșteni să semneze această
    petiție și să arate Primăriei că lipsa spațiilor verzi la nivelul Bucureștiului
    este o problemă reală.

    Iar în paralel, pe lângă această petiție, am înaintat o
    scrisoare deschisă către Primăria Municipiului București (PMB), semnată în prezent
    de 29 de organizații ale societății civile și grupuri de inițiativă civică,
    civice locale. Iar împreună, prin aceste două demersuri, scrisoarea deschisă,
    dar și petiția, ambele depuse în luna decembrie către PMB, sperăm să primim
    într-un final un răspuns din partea primăriei și din partea primarului general
    pentru a transparentiza un pic acest proces și pentru a vedea exact care sunt
    termenele limită cu care lucrează primăria privind refacerea acestui registru.


    Care ar fi problemele actualului
    registru și ce speră societatea civilă că va fi remediat printr-un nou
    document ? Răspunde tot Victoria Carasava:

    Registrul actual
    practic nu a arătat de fapt care este cantitatea și calitatea reală a spațiilor
    verzi de la nivelul Bucureștiului. Apăreau în acest registru arbori în locuri
    în care nu au existat niciodată. Au fost indexate anumite spații care, legal,
    nu ar fi trebuit să facă parte din registru.

    În plus, apărea o altă problemă
    foarte gravă. În momentul în care a fost făcut acest prim registru, el nu a
    fost bugetat pentru a fi și actualizat pentru că Legea spațiilor verzi ne spune
    că acest registru este un instrument dinamic, care inventariază tot patrimoniul
    verde al unui oraș și trebuie să reflecte absolut orice schimbare calitativă
    sau cantitativă care apare pe aceste spații verzi.


    Din păcate, se pare că elaborarea
    acestei registru va mai dura, căci depinde de legea spațiilor verzi și de codul
    urbanismului, acte normative aflate acum în dezbatere parlamentară pentru
    adoptarea unor amendamente. Unele dintre aceste amendamente vizează chiar
    posibilitatea ca unele spații verzi aflate în proprietate privată să-și poată
    modifica statutul și să devină zone funcționale rezidențiale. Ori asta ar
    însemna o reducere a spațiului verde deja limitat, consideră mai multe
    organizații ecologice, dar și primarul general. Până una alta, însă, chiar Primăria
    generală rămâne în expectativă.

    Victoria Carasava: În acest moment,
    pentru că în Parlament, de câteva luni există discuții privind schimbarea Legii
    spațiilor verzi, dar și a Codului Urbanismului, este foarte posibil ca să se
    schimbe aceste reglementări și să devină un pic mai complicată discuția
    referitoare la ce intră în acest registru. Iar din câte am înțeles, asta ar fi
    chiar unul dintre motivele pentru care în acest moment

    Primăria nu demarează
    procesul de achiziție pentru serviciile de refacere a acestui registru.
    Primăria nu are, dintr-un punct de vedere, capacitatea de a face singură acest
    registru. Acest instrument necesită foarte multă muncă, necesită colectarea
    foarte multor informații de pe teren, un proces care ar dura minim un an,
    pentru că absolut toți arborii, de exemplu, trebuie indexați.

    Trebuie colectate
    datele în două perioade separate ale anului, atunci când arborii sunt în
    vegetație, dar și atunci când nu sunt în vegetație. Deci este un proces de
    lungă durată, motiv pentru care primăria trebuie să subcontracteze acest
    serviciu, iar noi sperăm să ajungem să creăm o relație un pic mai transparentă
    și bazată pe colaborare cu PMB-ul, pentru a explora împreună opțiunea de a face
    un registru al spațiilor verzi etapizat.


    În realitate, tot procesul ar trebui
    urgentat, spațiile verzi fiind vitale pentru sănătarea populației.
    Bucureștenii, de pildă, se bucură doar de șapte metri pătrați pe cap de
    locuitor, acest calcult fiind, de altfel, discutabil, consideră Victoria
    Carasava:

    Șapte metri pătrați reprezintă estimarea
    Comisiei Europene. Este o estimare de acum câțiva ani. În prezent, probabil
    estimarea asta nu mai reflectă realitatea. Este foarte posibil să avem chiar
    mai puțin spațiu verde acum, prin comparație.

    De asemenea, recomandarea minimă
    de spațiu verde a Organizației Mondiale a Sănătății este de 50 de metri pătrați
    pe cap de locuitor. În acest moment, cum am menționat, nu știm exact care este
    situația, iar asta este foarte grav. Dar noi cerem nu doar refacerea acestui
    registru, dar și un plan de acțiune clar pentru extinderea și întregirea
    rețelei verzi a orașului, lucru care este menționat chiar și de Legea spațiilor
    verzi, care ne spune că acest registru sau audit al spațiilor verzi, trebuie să
    vină și cu un plan de extindere a rețelei de spațiu verde la nivelul orașelor
    din România.

    Un registru al spațiilor verzi ne ar ajuta foarte mult să
    identificăm de fapt terenuri degradate care sunt ori spații publice, ori
    aparțin de instituții ale statului sau chiar sunt spații private, terenuri care
    ar putea fi transformate în viitor în parcuri.




  • Grădinari şi peisagişti străini în Ţările Române

    Grădinari şi peisagişti străini în Ţările Române

    La începutul reorientării de la Răsărit la Apus a civilizaţiei româneşti, multe domenii necesare modernizării şi apărute ca efect al ei erau insuficient dezvoltate sau lipseau cu desăvârşire. De aceea, domnitorii şi boierii din ţările române — Moldova şi Ţara Românească — au adus străinătate specialiştii care să suplinească aceste lipsuri. Pe lângă arhitecţi, medici, profesori sau ingineri, au venit şi grădinari peisagişti. Cea mai iubită grădină publică a Bucureştiului, Parcul Cişmigiu, este opera unor dintre aceşti peisagişti străini şi amenajarea sa a avut loc între a doua jumătate a anilor 1840, fiind inaugurat în 1954. Pe atunci, domnitorul Ţării Româneşti, Gheorghe Bibescu l-a chemat de la curtea imperială de la Viena pe grădinarul peisagist de origine germană Karl Friedrich Wilhem Meyer.



    Deşi destul de binecunoscut azi, Meyer nu a fost singurul străin care a lucrat la conceperea Cişmigiului, mai ales că el a şi murit la doar 38 de ani în 1852, aflăm de la peisagistul Alexandru Mexi. Acest parc, spre deosebire de grădina Kiseleff, va trece prin diferite etape de transformări, unele mai drastice, altele mai puţin drastice. Cele mai importante au fost făcute de Wilhelm Knechtel prin anii 1880, iar apoi cele mai cunoscute — care dau Cişmigiului înfăţişarea de astăzi — sunt cele realizate prin anii 1920 de către Friedrich Rebhun. Wilhelm Knechtel a mai lucrat în Ţara Românească şi la alte proiecte, printre altele la grădinile Castelului Peleş. El este autorul traseelor pietruite prin pădure. În secolul al XIX-lea şi la începutul secolului al XX-lea, vor lucra şi peisagişti de origine franceză cei mai cunoscuţi fiind Edouard Redont şi Emile Pinard. Cei doi au lucrat împreună la mai multe parcuri publice dintre care cel mai cunoscut este parcul Romanescu din Craiova. Ei au mai lucrat şi la Caracal, la actualul parc Constantin Poroineanu precum şi la mai multe grădini private din zona Argeş Muşcel. Iar Pinard a lucrat şi pe Valea Prahovei, în localitatea Floreşti, la Breaza şi la Buşteni.




    În secolul al XIX-lea, peste tot în lume, amenajarea grădinilor publice şi private se făcea predominant în stil englezesc pentru ca mai târziu, în secolul XX, să fie preferat stilul francez. În ţările române, însă, peisagiştii străini au introdus şi specificul local. Alexandru Mexi. Wilhelm Meyer, Wilhelm Knechtel şi Friedrich Rebhun şi alţii care veneau din spaţiul cultural de limbă germană au preluat o parte din specificităţile locale şi au căutat să le adapteze în grădinile din Ţara Românească şi din Moldova. În ceea ce-i priveşte pe grădinarii peisagişti francezi, lucrările lor sunt mult mai apropiate de ceea ce se proiecta în Franţa decât de specificul local. Redont a şi publicat o carte despre Parcul Bibescu — actualul parc Romanescu din Craiova — la scurtă vreme după ce acesta a fost inaugurat şi toate schiţele şi desenele din carte seamănă foarte bine cu cele incluse într-una din publicaţiile franceze foarte cunoscute în domeniu, în Europa. (…) Aveau, deci, un bagaj de cunoştinţe destul de mare şi încercau să aplice aproape fără ezitare principiile pe care le-au studiat.




    În a doua jumătate a secolului al XIX-lea când piaţa europeană era suprasaturată de arhitecţi şi grădinari peisagişti, cei stabiliţi în ţările române aveau ocazia nu doar să-şi facă meseria, dar să şi obţină venituri onorabile şi să se simtă bine în sânul unei societăţi care i-a primit cu căldură. Un exemplu e Friedrich Rebhun, care s-a adaptat foarte bine în Bucureşti, deşi iniţial, el considerase capitala României doar o haltă în drumul său prin Japonia, ne povesteşte Alexandru Mexi:



    În secolul al XX-lea, Friedrich Rebhun, care a ajuns prin 1910 în Bucureşti, — ultimele referinţe despre el apărând prin 1958 după aproape 50 de ani de aclimatizare” — în răstimpul petrecut aici a şi publicat multe materiale, inclusiv o carte unde făcea apel la specificul românesc sau la specificul unor oraşe. Ba chiar atunci s-a realizat un prim plan pentru actualul parc Herăstrău — la începutul anilor 1930 –, care trebuia să se numească Parcul Naţional. El a făcut o critică a plantelor aclimatizate acolo, susţinând că un parc naţional trebuia să aibă şi vegetaţie autohtonă, care are oricum mai bogată decât speciile exotice importate.


    Foarte multe din plantele care au fost aclimatizate atunci nu au rezistat în timp, altele da. De exemplu, în Cişmigiu, încă se păstrează câteva exemplare vechi de platani, dar şi de salcâmi japonezi. Câteva se mai păstrează şi la Peleş. Dar pe atunci era un joc de noroc, nu se ştia dacă aceste plante se vor adapta la condiţiile din diferitele oraşe ale României. Pentru că, în epocă, existau puţine pepiniere în spaţiul românesc, cele mai multe plante erau aduse din Austria şi din Italia. Se mai păstrează şi azi la Arhivele Naţionale, suficiente facturi, chitanţe şi liste de plante care erau aduse din pepiniere din spaţiul austriac sau italian.