Tag: parteneri

  • Târgul Gaudeamus Radio România își adaugă în palmares … cel mai lung pașaport din lume

    Târgul Gaudeamus Radio România își adaugă în palmares … cel mai lung pașaport din lume

    Cea de a doua ediție a Târgului Gaudeamus Radio România din Brașov, organizat de Radio
    România prin echipa Gaudeamus și Radio România Brașov FM, cu sprijinul Primăriei
    Municipiului Brașov, s-a încheiat duminică în Piața Sfatului, odată cu ultimii vizitatori. Peste 40 de
    participanți care au ocupat un pavilion cu o suprafață dublă față de ediția precedentă și aproape
    13.000 de vizitatori au făcut din Târgul Gaudeamus Brașov, timp de cinci zile, unul dintre
    punctele de atracție din centrul orașului, atât pentru brașoveni, cât și pentru cei aflați în vizită.

    Duminică, 8 septembrie, Târgul Gaudeamus a găzduit un eveniment inedit: lansarea volumului 300K.
    Peregrin între două milenii, semnat Mariea Crâșmaru, deținătoarea recordului pentru cea mai
    lungă călătorie efectuată de un om pe jos și pentru cel mai lung pașaport din lume. Ajutată de
    participanții la lansare, cea mai mare călătoare a lumii a desfășurat în Piața Sfatului pașaportul cu o
    lungime de 19 metri, format din 154 de file.

    Președintele de onoare al ediției a fost domnul Adrian Lesenciuc, președintele Uniunii Scriitorilor
    din România, filiala Brașov.

    Premiile Târgului GAUDEAMUS Radio România, Brașov 2019, decernate duminică, 8 septembrie, la
    ora 17.00, participanților și jurnaliștilor, au fost atribuite exclusiv prin votul publicului, astfel:

    Trofeele GAUDEAMUS, acordate participanților, au revenit Editurii Nemira (locul 1), Editurii
    Humanitas (locul 2) și Editurii Niculescu (locul 3);

    Cea mai râvnită carte a ediției a fost seria Jurnalul unui puști de Jeff Kinney, publicată de
    Editura Arthur;

    Trofeele Presei, pentru secțiunile online și print au revenit website-ului www.monitorexpres.ro și
    cotidianului Bună ziua Brașov, cel mai frecvent menționate de către vizitatori drept surse de
    informații despre această ediție a târgului. Premiile pentru secțiunile TV și radio nu au fost acordate,
    rezultatele votului fiind neconcludente.

    Premiul Miss Lectura, acordat celei mai frumoase vizitatoare de către InfoTouch Systems, a revenit
    domnișoarei Ana-Maria Tiba, elevă la Colegiul Național Nicolae Titulescu din Brașov.

    Proiecte Radio România – Gaudeamus derulate cu prilejul acestei ediții:

    – O parte dintre cele circa 5.000 de volume donate pentru proiectul Cărţile se întorc acasă au
    ajuns deja la beneficiari – bibliotecile din localitățile Vama Buzăului și Sita Buzăului. Restul volumelor vor
    ajunge, prin intermediul Radio România Brașov FM și al Inspectoratului Școlar Județean, în biblioteci
    școlare din județul Brașov.
    Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, Bucureşti, România
    tel: + 4021-312 22 40 / fax: + 4021-319 05 22

    Tombola GAUDEAMUS, derulată pe baza buletinelor de Vot al Publicului, le-a adus participanților
    aproape 50 de premii, constând în: cinci tablete oferite de Jerry’s Pizza și IndECO Grup ● echipamente
    și accesorii multimedia oferite de InfoTouch Systems (o boxă audio wireless, 2 baterii externe wireless, 5
    boxe portabile Bluetooth cu suport pentru montat pe bicicletă, 2 rucsacuri pentru laptop cu port USB de
    încărcare ● 10 vouchere pentru produse Emex ● vouchere pentru cadouri personalizate CEWE ● 10
    vouchere Jerry’s Pizza.

    Calendarul Gaudeamus Radio România va mai include în acest an încă două evenimente:
    Caravana Gaudeamus Radio România, în premieră la Iași (2 – 6 octombrie, Piața Unirii),
    organizată în parteneriat cu Festivalul Internațional de Literatură și Traduceri şi Târgul
    GAUDEAMUS
    Radio România (20 – 24 noiembrie, Pavilionul B2 Romexpo).

    Sponsori și parteneri

    Sponsori: Jerry’s Pizza, IndEco Grup, InfoTouch Systems, Emex, CEWE, Clima Service și Spring
    Harghita

    Parteneri media: Agenția de presă RADOR, Bună ziua, Brașov, Monitorul Expres, Transilvania Expres
    Pentru detalii suplimentare privind Târgul GAUDEAMUS Radio România, ediția Brașov 2019, vă rugăm
    să accesaţi website-ul www.gaudeamus.ro sau să vă adresaţi Secretariatului GAUDEAMUS. Persoană
    de contact: Connie Chifor (0745 109 649, e-mail connie@gaudeamus.ro).

  • Gaudeamus 2017 la ora bilanţului

    Gaudeamus 2017 la ora bilanţului

    Ediţia 2017 a Târgului Internaţional Gaudeamus, organizat de Radio România, s-a încheiat duminică, 26 noiembrie, în prezenţa unui public numeros, dornic să profite până în ultima clipă de oferta de neegalat a evenimentului. Numărul mare al participanţilor (peste 300), al evenimentelor pe care târgul le-a găzduit (peste 800) şi al vizitatorilor – peste 125.000 – care egalează recordul înregistrat la ediţiile precedente, reconfirmă statutul evenimentului şi sloganul sub care s-a desfăşurat şi în acest an: Cel mai citit târg de carte, de la cel mai ascultat radio din România. Târgul Internaţional Gaudeamus, eveniment reper al peisajului cultural românesc de aproape un sfert de secol a avut loc în acest an în perioada 22 – 26 noiembrie în Pavilionul Central al Complexului Expoziţional Romexpo.Invitatul de onoare al ediţiei a fost Uniunea Europeană, prin intermediul Reprezentanţei Comisiei Europene, iar preşedintele de onoare al Târgului a fost îndrăgitul scriitor şi om de radio Matei Vişniec.

    Premiile ediţiei 2017 a târgului, decernate duminică, 26 noiembrie:

    • Trofeele Gaudeamus, ai căror câştigători au fost stabiliţi prin Votul Publicului, au fost acordate Editurilor Humanitas (locul 1), Nemira şi RAO (locul 2) şi Polirom (locul 3);

    • Trofeul pentru Cea mai râvnită carte a târgului, stabilit tot prin Votul Publicului, a revenit Editurii Litera, pentru volumul Testamentul lui Abraham de Igor Bergler;

    • Trofeele Presei, pe secţiunile TV, radio, publicaţii şi agenţii de presă, au fost câştigate de: TVR, postul Europa FM, cotidianul Adevărul şi Agenţia Naţională de Presă Agerpres. Trofeul pentru secţiunea online nu a fost acordat. Posturile Radio România, frecvent indicate drept surse de informaţii despre eveniment, nu au intrat în competiţie;

    • Premiul de Excelenţă, în valoare de 10.000 lei, oferit de către Radio România, a fost decernat Editurii Crime Scene Press;

    • Premiul Educaţia a revenit Academiei de Studii Economice din Bucureşti, în semn de apreciere pentru constanţa şi pentru standardele înalte la care Academia s-a prezentat şi în acest an la Gaudeamus;

    • Premiul pentru traducere Antoaneta Ralian, decernat pentru traducători din limba română într-o limbă străină şi dintr-o limbă străină în limba română a fost acordat la această ediţie Irinei Oprea şi lui Radu Paraschivescu – pentru traducerea din limba engleză a volumelor cinci şi şase ale seriei Cronicile din Narnia de C. S. Lewis, publicată de Editura Arthur; pentru Aurora Cornu, Raluca Barb şi Edith Cottrell, pentru traducerea în limba franceză a volumului Poeme. Proze scurte, de Aurora Cornu, ediţie bilingvă română/franceză, publicată de Editura Vinea;

    • Miss Lectura a ediţiei 2017 a Târgului Internaţional Gaudeamus a fost desemnată Alina Beşliu, studentă la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea din Bucureşti. Premiul – un card cadou în valoare de 300 de lei, oferit de Optiplaza.

    Proiecte Radio România – Gaudeamus

    În cadrul târgului a fost organizată finala celei de a XV-a ediţii a Concursului Naţional de Lectură Mircea Nedelciu, dedicat elevilor de liceu; câştigătoarele acestei ediţii au fost: locul I – Maria Bucşea, Colegiul Naţional Unirea din Târgu Mureş; locul II – Patricia Pârvu, Colegiul Naţional Mircea Eliade din Reşiţa; locul III – Iulia Iacob, Liceul Teoretic Mihai Eminescu din Cluj-Napoca. Premiile au fost oferite de Radio România (sume de bani destinate achiziţionării de cărţi din târg) şi Scribant Distribution – distribuitor Schneider&Carioca.

    Invitaţi de nota 10: Olimpicii României- proiect care aduce în prim-plan competitivitatea şi excelenţa învăţământului românesc şi atrage atenţia asupra performanţelor şi potenţialului reprezentanţilor săi de top pentru viitorul României. La Gaudeamus 2017, 5 elevi medaliaţi la concursuri internaţionale la diverse discipline, au fost invitaţi speciali ai Târgului şi premiaţi de către Asociaţia Club Lions Millennium, Dacia şi Scribant Distribution.

    Cărţile se întorc acasă s-a bucurat de un real succes şi în acest an, fondul de carte constituit prin donaţii ale vizitatorilor ajungând în acest an la circa 1.500 de volume. De la lansarea acestui proiect în 2010, peste 151.000 de volume au ajuns, prin generozitatea expozanţilor şi a vizitatorilor Gaudeamus în peste 350 de biblioteci aflate în aria de acoperire a posturilor Radio România. Ziarul Târgului (4 numere) a fost realizat, pentru al patrulea an consecutiv, de către o echipă redacţională de la cunoscuta publicaţie Caţavencii.

    Tombola Gaudeamus Derulată pe baza biletelor şi a abonamentelor de intrare, tombola a oferit vizitatorilor ocazia de a câştiga numeroase premii: 10 eBook-reader oferite de BRD Groupe Société Générale, 9 carduri cadou, în valoare de câte 300 de lei, oferite de Optiplaza, accesorii pentru echipamente multimedia InfoTouch Systems şi 3 vouchere foto-carte CEWE, în valoare de câte 138 lei.

    Parteneri Gaudeamus 2017

    Partener principal: BRD Groupe Société Générale Sponsor: Dacia Proiect cultural susţinut de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale

    Parteneri: Camerele de Comerţ şi Industrie din România şi Romexpo, CEWE România, Cemrom SA, Treasure&Co, 7Last Muse, InfoTouch Systems, Bernschutz&Co, Asociaţia Lions Club Millennium, Optiplaza, Borsec, Euroweb.

    Parteneri media: TVR, Media Trust, revista Accente, Agenţia de carte, revista Cariere, Caţavencii, ziarul Metropolis, Observator Cultural, revista 22, România TV, Suplimentul de cultură

  • Premierul britanic, la Bucureşti

    Premierul britanic, la Bucureşti

    Partenere în Uniunea Europeană şi în NATO,
    Marea Britanie şi România sunt şi buni parteneri de afaceri, schimburile
    comerciale ridicându-se, anul trecut, la un nivel record, de 3,5 miliarde de
    euro – s-a felicitat, miercuri, la Bucureşti, şeful Guvernului de la Londra, David Cameron. Alături de Polonia şi Bulgaria,
    România a fost una dintre etapele turneului său diplomatic în ţări central şi
    est-europene, în contextul negocierilor privind reconfigurarea relaţiilor
    dintre Londra şi Bruxelles, precum şi în condiţiile în care Marea Britanie
    pregăteşte un referendum care să tranşeze rămânerea sau ieşirea din Uniune.
    Cameron a repetat că Londra vrea o reformare a Uniunii, în aşa fel încât să se potrivească
    intereselor britanice, mai ales în chestiunea liberei circulaţii, în general,
    şi a circulaţiei forţei de muncă, în special.

    David Cameron: Sprijin
    principiul liberei circulaţii. Este un principiu de bază. Şi românii, ca şi
    alţi europeni aduc o contribuţie valoroasă în Marea Britanie, în foarte multe
    domenii – finanţe, ştiinţă, medicină. Dar nu am crezut niciodată că aceast
    libertate de mişcare va duce atâţia oameni şi trebuie să rezolvăm toată această
    presiune care se exercită asupra şcolilor, spitalelor, serviciilor publice în
    general. Migraţia netă în Marea Britanie ajunge la 300.000 de oameni pe an şi
    nu este sustenabilă, deci trebuie neapărat să găsim modalităţi să rezolvăm
    această situaţie.

    Ca şi Polonia, România exclude orice limitare a liberei circulaţii,
    considerată un principiu fundamental al UE. Cea mai mare parte a cetăţenilor români din Marea
    Britanie sunt foarte bine integraţi şi contribuie, prin taxele şi impozitele pe
    care le plătesc, la economia acestei ţări – a subliniat preşedintele Klaus
    Iohannis la discuţiile cu premierul britanic.

    La rându-i, omologul român al acestuia, Dacian
    Cioloş, a precizat că: Propunerile făcute de Marea Britanie pot fi
    susţinute de România, cu excepţia chestiunii privind drepturile muncitorilor în
    UE. Aici am insistat pe nevoia de a găsi soluţii care să nu contravină
    drepturilor care sunt deja înscrise în legislaţia europeană, mai ales în
    privinţa drepturilor sociale, dat fiind faptul că, în cea mai mare parte, cel
    puţin românii care lucrează în Marea Britanie merg acolo să muncească şi deci
    plătesc inclusiv taxe şi eu cred că se vor putea găsi pe viitor soluţii care să
    ţină cont de aceste preocupări ale României.

    Consolidarea cooperării
    dintre România şi Marea Britanie în domeniile economic şi de securitate au
    constituit, alături de reformarea mecanismelor comunitare, alte teme ale
    convorbirilor premierului britanic, David Cameron, cu responsabilii politici de
    la Bucureşti.

  • Obiectivele diplomaţiei române

    Schimbările tot mai rapide şi mai greu previzibile de pe scena internaţională şi mai ales de pe cea regională impun o adaptare continuă pentru diplomaţia română. Reuniţi la Bucureşti timp de trei zile, şefii misiunilor diplomatice şi consulare ale României din întreaga lume, alături de directorii institutelor culturale româneşti din străinătate, au făcut o analiză a activităţii şi rolului diplomaţiei române, în contextul actual al relaţiilor internaţionale.



    Prezent la reuniune, premierul Victor Ponta le-a cerut reprezentaţilor diplomatici să prezinte la posturi foarte clar poziţia Bucureştiului faţă de cele mai importante teme ale momentului şi în acelaşi timp să promoveze interesele legitime ale României, ale UE şi ale partenerilor ei strategici. Primul-ministru român a mai spus că, la summitul NATO din Ţara Galilor, România îşi doreşte consolidarea flancului estic al Alianţei Nord-Atlantice, întărirea parteneriatului strategic cu Turcia şi cu Polonia şi o prezenţă militară cât mai consistentă a NATO pe teritoriul României.



    Victor Ponta: Cred că România a dovedit încă o dată că este un partener solid al Uniunii Europene, al NATO şi al partenerilor noştri strategici, SUA. Este o oportunitate într-o situaţie de criză, ca România să-şi consolideze acest statut şi să şi-l afirme cu mai mare încredere şi cu mai mult curaj.”



    Din punctul de vedere al Bucureştiului, NATO trebuie să-şi consolideze flancul estic, inclusiv pe teritoriul românesc, a apreciat şi ministrul de externe, Titus Corlăţean: Poziţionarea României în raport cu vecinătatea estică este de natură să favorizeze profilarea ei ca actor important în eforturile de stabilizare a regiunii, transformând astfel o potenţială vulnerabilitate, într-un avantaj strategic.”



    De altfel, transformarea unor aparente vulnerabilităţi ale României în avantaje reprezintă un obiectiv al Bucureştiului, alături de celelalte obiective, punctate de şeful diplomaţiei: Cele legate de fructificarea chiar mai bună a parteneriatului strategic cu Statele Unite, care se reflectă în aspectele politice şi de securitate, dar şi în componenta economică. Alte obiective sunt cele legate de apartenenţa noastră la NATO şi în acest moment se pune foarte serios în discuţie repoziţionarea Alianţei pentru a consolida încrederea şi siguranţa, securitatea aliaţilor din flancul estic, prin redeplasarea unor capacităţi militare de securitate şi pe teritoriul României. Mai este vorba despre mizele europene ale României în interiorul, dar şi în exteriorul UE, evoluţiile din Ucraina, Irak, Siria, Libia, ş.a.m.d., pentru că ele sunt foarte legate de Europa şi, bineînţeles, flancul estic pe cere îl avem ca prioritate. Am lăsat nu întâmplător la urmă Republica Moldova pentru că această toamnă este esenţială pentru viitorul european, destinul european al Republicii Moldova. Sunt alegeri prevăzute şi este nevoie ca după alegeri să rămână un guvern proeuropean care sa obţină şi confirmarea perspectivelor europene clare, pentru o viitoare integrare europeană a Republicii Moldova.”



    Previzibil, situaţia în continuă degradare din estul Ucrainei a dominat întâlnirea din capitala României, Bucureştiul reafirmându-şi susţinerea pentru Kiev. Emil Hurezeanu, jurnalist şi comentator pe probleme de politică internaţională: Conflictul din Ucraina a intrat într-o fază nouă şi mai periculoasă şi sigur că Alianţa Nord-Atlantică şi fiecare din ţările membre ale Alianţei Nord-Atlantice, pe de altă parte, dar si Statele Unite vor judeca, în cunoştintă de cauză dacă este cazul să recurgă la o fază nouă de ajutorare direct cu armament. Germanii, de exemplu, nu sunt de acord ca Alianţa Nord-Atlantică să livreze arme, dar, pentru că Germania, între altele, este al treilea mare exportator de arme – peste cinci miliarde de euro în fiecare an este comerţul de arme al Germaniei – sigur că îşi va pune problema dacă livrează arme în mod bilateral Ucrainei. Este de analizat în ce măsură perioada sancţiunilor economice, care n-au atins punctul maxim, se închide sau continuă şi, în paralel, vom asista la un program de livrare de armament.”



    Noi suntem obişnuiţi cu raţionalităţile, oricât de respingătoare, care au stat în subsolul sau în culisele oricăror ofensive militare în ultimele decenii, mai spune Emil Hurezeanu, potrivit căruia, şi al doilea război mondial şi războiul rece aveau un esafodaj de raţionalitate care se baza pe acorduri, pe strategiile intimidării reciproce, pe potenţialul nuclear relativ egal al celor două mari tabere. Or, astăzi, suntem într-o fază care poate nu întâmplător la 100 de ani de la izbucnirea primului război mondial ne aduce aminte de iraţionalităţi.



    În aceste condiţii, este Occidentul în situaţia să aibă un plan de contraofensivă în această situaţie? Sunt mijloacele raţionale în măsură să confrunte mijloace ale iraţionalităţii? Cred că asta este viitoarea problemă a dezbaterii politice şi strategice, conchide Emil Hurezeanu.

  • Cooperarea Europa – China

    Se anunţă investitii noi şi importante în Europa. Bucureştiul a fost gazda unei reuniuni a şefilor de guvern din China şi Europa Centrală şi de Est, care au adoptat documentul “Bucureşti – linii directoare”. Acesta se referă la consolidarea cooperării în domeniile de interes comun, cu accent pe promovarea investiţiilor, a cooperării economice şi comerciale. Iar anul ce vine a fost declarat cel al promovării investiţiilor în relaţia Europa Centrală şi de Est-China.



    Premierul român Victor Ponta, a afirmat că această parte a Europei este cea mai dinamică din punct de vedere economic, cu potenţial semnificativ de dezvoltare în multiple domenii, iar Beijingul are nevoie de prieteni politici pe termen lung şi de încredere şi de parteneri comerciali la nivel mondial. Victor Ponta a mai spus că aşa numitul ghid de acţiune prevede: Continuarea organizării anuale atât a forumurilor economice cât şi a reuniunilor la nivel de şefi de guverne, constituirea unei asociaţii pentru promovarea cooperării în domeniul agricol, consolidarea cooperării în materie de investiţii în infrastructură şi conectivitate, reţele de transport feroviar. Liniile pe care le-am convenit oferă repere pe care dorim să le urmăm în acţiuni concrete, sectoriale şi individualizate pentru fiecare economie naţională.



    Iar cooperarea nu se va opri aici. Stiinţa, tehnologia, inovaţia, promovarea schimburilor culturale vor fi alte repere ale colaborarii dintre China şi statele din Europa Centrală şi de Est.



    Premierii prezenţi la Bucureşti au discutat şi măsuri concrete privind facilitarea liberei circulaţii şi încurajarea turismului între China şi ţările est si central europene.



    Toate aceste planuri necesită bani, iar premierul chinez Li Keqiang este de părere că poate fi valorificată, cu succes, o linie specială de credit de 10 miliarde de dolari, deschisă de China, în liniile trasate de regulamentele Uniunii Europene. Încurajăm din ce în ce mai multe firme să folosească această linie de credit specială şi, de asemenea, încurajăm instituţiile noastre financiare să înfiinţeze birouri şi sucursale în cealaltă zonă, toate acestea având potenţialul de a crea o Europă prosperă, o Uniune Europeană puternică şi un euro puternic” a spus, la Bucureşti, premierul chinez.



    Potrivit acestuia, estimările iniţiale sugerează că, între 2013 şi 2020, China va importa bunuri în valoare de 3.000 de miliarde doar din Europa, iar investiţia de afaceri şi numărul de turişti chinezi către Europa vor creşte semnificativ.



    China este pregătită să coopereze cu ţările din regiune, a punctat Li Keqiang, pentru a crea condiţiile necesare pentru accesul la piaţă, vizele rezidenţiale şi permisele de muncă.