Tag: Pârtia Borlova

  • La schi, pe Muntele Mic

    La schi, pe Muntele Mic

    Astăzi vă invităm să profitaţi de iarnă
    într-o staţiune de ski situată în Munții Țarcu, județul Caraș-Severin: Muntele
    Mic.


    Anul acesta sezonul de schi s-a deschis
    târziu, dar acum, pe Muntele Mic se poate schia, după cum ne-a confirmat Romeo
    Cristian Dunca, administratorul firmei care administreză domeniul schiabil de
    pe Muntele Mic:

    În sfârșit a venit
    zăpada și la noi. Ne-am chinuit cam de 2 luni să deschidem,
    dar nu am avut noroc de vreme anul acesta. Momentan sunt peste 60 de centimetri
    de zăpadă ninși proasăt. Prognoza meteo mai arată încă vreo juma de metru.
    Sperăm noi, că vom putea deschide absolut toate pârtiile, mă refer la 2
    telescaune și 3 teleschiuri, în total 20 de kilometri de pârtie. Avem trei
    pârtii mici, cu teleschi. Prima pârtie se numește Pârtia Borlova, cu un
    teleschi de 900 de metri. A doua pârtie este Pârtia Felix, la fel, cu un teleschi
    de 900 de metri, cu o pârtie de 1,2 kilometri. A treia pârtie este Nordica,
    deservită tot de un teleschi de 1100 de metri, după care ajungem la pârtiile
    mari, deservite de 2 telescaune. Cea mai faimoasă pârtie este Pârtia Vâlsanu,
    cu un telescaun de 1,8 kilometri lungime, cu o pârtie de 2,9 kilometri. Datorită zăpezii mari putem spune că vom
    putea da drumul și la rute. Rutele sunt pârtii care nu sunt tot timpul bătute,
    dar atunci când este zăpadă necesară le pregătim cu ratrak-ul. Asta înseamnă
    încă 4 pârtii de cel puțin 3 kilometri fiecare.


    Am mai aflat de la Romeo Cristian Dunca,
    că mai există încă un telescaun cu o lungime de un kilometru, ce deserveşte o
    pârtie de 1,5 kilometri, după care ne-a invitat să alegem pârtia care ni se
    potriveşte ca nivel:

    De la începător până la avansați, avem
    pentru fiecare nivel în parte. Cea mai ușoară pârtie este Borlova, este o
    pârtie albastră (categorie uşoară potrivit maracajelor convenţionale
    internaţionale), după care urmează Felix, care e medie, Nordica este roșie,
    puțin mai grea, Vâlsanu, tot la fel, roșie și când deschidem variantele, avem o
    bucată neagră (periculoasă). Lângă parcarea din stațiune se află ski center-ul,
    acolo avem un număr total de 128 de echipamente care constau în clăpari,
    schiuri, bețe și cască de protecție. Aștept toţi iubitorii sporturilor de iarnă
    să vină la Muntele Mic pentru a se bucura de iarnă adevărată.


    Dincolo
    de schiatul pe pârtiile obişnuite, aici îţi poţi rezerva o experiență inedită,
    venind singur sau cu prietenii la o tură de schi sau snowboard pe pârtie ta
    privată. Rezervând cu câteva zile înainte, poţi avea acces exclusiv pe o
    bucată de pârtie departe de stațiune, pentru aproximativ patru ore. Experienţa
    include zborul cu un elicopter ce te poartă singur sau împreună cu câţiva
    prieteni până la destinaţie, patru ture în zonă cu ratrak-ul, după care
    coborâre pe pârtia proaspăt bătătorită (3 km) sau freeride, accesibil pentru
    orice nivel de ski/snowboard, chiar și pentru o experiență în familie, fiind
    mereu însoţit de un ghid certificat.