Tag: Pasapoarte Bucuresti

  • Jurnal românesc – 20.06.2022

    Jurnal românesc – 20.06.2022

    Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Daniel Cadariu, şi-a
    exprimat speranţa ca a treia ediţie a programului Start-Up Nation să fie
    lansată măcar la sfârşitul acestei luni. El a spus că Serviciul de
    Telecomunicaţii Speciale, care se ocupă cu dezvoltarea platformei online, nu a
    putut onora termenul convenit de 17 iunie. Am luat toate avizele.
    Aşteptăm doar platforma funcţională şi-l vom lansa
    , a spus ministrul.
    Cadariu a precizat că acest program, care se adresează afacerilor la început de
    drum, va veni cu noutăţi faţă de primele ediţii, între care un sub-program
    destinat românilor din diaspora, prin intermediul căruia 1.000 de beneficiari
    vor primi câte un grant de maximum 200.000 de lei. Demnitarul a amintit că, la
    primele două ediţii, 15.000 firme au primit finanţare nerambursabilă, ceea ce a
    condus la crearea a peste 45.000 locuri de muncă, din care aproximativ 39.000
    în rândul studenţilor şi tinerilor.




    Programul de lucru al Serviciului Public Comunitar de Paşapoarte
    Bucureşti a fost prelungit, începând din 20 iunie, în contextul creşterii
    numărului de solicitări de astfel de documente, a anunţat prefectul Capitalei,
    Toni Greblă. Noul program este de luni până vineri, în intervalul orar 8.00 -
    20.00 şi sâmbăta între orele 8.00 – 16.00. Prefectura Bucureştiului menţionează
    că persoanele interesate de eliberarea sau de înnoirea acestor documente pot,
    în continuare, să se programeze online pe platforma epasapoarte.ro. Modelul
    Capitalei a fost preluat şi de prefecturile din alte judeţe ale României.
    Serviciile de Paşapoarte Brăila şi Bistriţa-Năsăud au, începând cu aceeaşi
    dată, un program de lucru prelungit, de luni până vineri între 8.30 şi 18.30 şi
    în zilele de weekend în intervalul 8.00 – 16.00, iar în Vrancea, programul
    Serviciului de Paşapoarte va începe cu două ore mai devreme, de la 6.30,
    inclusiv în weekend. Modificările în programul acestor instituţii sunt valabile
    timp de 90 de zile, până la 19 august.




    Cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să
    călătorească în Slovenia trebuie să exercite atenţie sporită la achiziţionarea
    e-vinietelor, transmite Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti. Potrivit
    MAE, Compania Naţională a Drumurilor din acest stat a avertizat în legătură cu
    vânzarea de e-viniete false pe site-uri neautorizate. Reprezentanţii companiei
    slovene au precizat că aceste site-uri pirat percep comisioane foarte mari, iar
    cumpărătorii sfârşesc prin a fi amendaţi. Vinietele on-line se pot procura
    exclusiv de pe pagina de internet evinjeta.dars.si. Românii pot solicita
    asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Ljubljana
    +38 615 05 73 35, iar pentru situaţii de urgenţă, au la dispoziţie linia
    telefonică specială a misiunii diplomatice +38 640 98 00 68.




    Ministerul de Externe îi informează pe românii care se află,
    tranzitează sau doresc să călătorească pe cale aeriană spre şi dinspre Spania
    că mai multe organizaţii sindicale au anunţat o grevă a însoţitorilor de zbor
    ai companiei aeriene RYANAIR în zilele de 24, 25, 26 şi 30 iunie, precum şi în
    perioada 1 – 2 iulie, în toate intervalele orare, la cele 10 baze situate în
    Madrid, Malaga, Barcelona, Alicante, Sevilla, Palma de Mallorca, Valencia,
    Girona, Santiago de Compostela şi Ibiza. În acest context, MAE român atrage
    atenţia că pot exista blocaje majore ale curselor aeriene operate de compania
    vizată şi le recomandă celor interesaţi să se informeze din timp cu privire la
    situaţia zborurilor contractate. Cetăţenii români pot solicita asistenţă
    consulară la numerele de telefon ale Ambasadei Românei la Madrid şi ale
    Consulatelor ţării noastre la Barcelona, Sevilla, Bilbao, Castellon de la
    Plana, Ciudad Real, Zaragoza şi Almeria. Datele de contact se găsesc atât pe
    site-ul mae.ro, precum şi pe paginile de Facebook ale instituţiilor amintite





    Albumul Brancusi, la chose vraie, de Doina
    Lemny, va fi lansat la 21 iunie de ICR Paris la sediul Ambasadei României în
    Franţa. Lucrarea, rodul a trei decenii de cercetări, conţine 250 de ilustraţii
    alb-negru, realizate chiar de Brâncuşi, din arhive mai puţin cunoscute şi
    dezvăluie o cronologie a operelor marelui sculptor. Fost muzeograf responsabil
    al fondului Brâncuşi de la Muzeul Naţional de Artă modernă – Centrul Pompidou
    din Paris, Doina Lemny este istoric de artă şi specialist în sculptura
    secolului 20. A curatoriat numeroase expoziţii în Franţa şi este autoarea mai
    multor lucrări monografice. Brancusi, la chose vraie de Doina Lemny
    a fost publicată de editura franceză de artă Gourcuff Gradenigo.