Tag: pasaport biometric

  • Bogdan Aurescu i-a semnalat omologului ungar, Peter Szijjarto, situaţia de la frontieră

    Bogdan Aurescu i-a semnalat omologului ungar, Peter Szijjarto, situaţia de la frontieră

    Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, i-a adresat, încă o dată, omologului ungar, Peter Szijjarto, solicitarea ca, în contextul crizei umanitare din Ucraina, să fie luată în considerare urgentarea procedurilor de control al cetăţenilor ucraineni care se prezintă la frontiera ungaro-română şi care nu sunt în posesia unui paşaport biometric şi de a introduce noi măsuri pentru reducerea timpilor de aşteptare în frontieră, informează Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE)

    Este sugerată suplimentarea cu personal specializat a punctelor de frontieră cu România, respectiv pentru utilizarea tuturor benzilor de acces spre punctul de trecere a frontierei, acolo unde este aplicabilă o astfel de măsură (spre exemplu, la punctul de trecere a frontierei Nădlac II). Astfel, au fost indicate punctele de trecere a frontierei cu timpii de aşteptare cei mai lungi: Petea, Borş, Nădlac II, Urziceni, Borş II.

    Astfel, au fost indicate punctele de trecere a frontierei cu timpii de așteptare cei mai lungi (Petea, Borș, Nădlac II, Urziceni, Borș II).

    Demersul șefului diplomației române vine în continuarea demersurilor diplomatice făcute de MAE încă de marți seară, 8 martie, prin adresarea în scris a acestor solicitări, atât prin Ambasada României la Budapesta, cât și direct Ambasadei Ungariei la București.

    Ministrul Péter Szijjártó a reconfirmat, cu acest prilej, omologului român faptul că măsurile stabilite în cadrul conversației anterioare rămân valabile, anume că autoritățile ungare permit intrarea pe teritoriul Ungariei a persoanelor fără pașaport biometric și că, în coordonare cu autoritățile competente, vor fi demarate demersurile pentru a identifica în cel mai scurt timp măsurile care se impun pentru a fluidiza procedura și a facilita tranzitul mai rapid peste frontieră, mai informează sursa citată.

  • Suedia anunţă prelungirea perioadei de efectuare a controalelor la frontiere

    Suedia anunţă prelungirea perioadei de efectuare a controalelor la frontiere

    Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care
    intenționează să se deplaseze în Regatul Suediei că autorităţile locale au
    anunţat prelungirea perioadei de efectuare a controalelor la frontiere. Măsura
    va fi valabilă până la 11 mai 2018.




    Se recomandă cetățenilor români să se asigure că dețin în
    permanență asupra lor, pe timpul călătoriei, înspre și dinspre Suedia, un act
    valabil de identitate (pașaport sau carte de identitate națională). Celor care
    intenționează găsirea unui loc de muncă li se recomandă să dețină pașaport biometric.




    Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de
    telefon al Ambasadei României la Stockholm +468205674, apelurile fiind
    redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din
    Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de
    permanență.




    De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie
    dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de
    urgență al misiunii diplomatice a României la Stockholm +46736985463.





    Ministerul Afacerilor
    Externe recomandă consultarea paginilor de Internet https://stockholm.mae.ro
    și www.mae.ro