Tag: Pascal Canfin

  • Legea europeană pentru refacerea naturii

    Legea europeană pentru refacerea naturii

    Conservarea și, mai ales,
    refacerea ecosistemelor din Uniune reprezintă o prioritate pentru instituțiile
    europene, în condiiițle în care efectele schimbărilor climatice sunt tot mai
    vizibile. Negociatorii Parlamentului și Consiliului European au ajuns recent la
    un acord politic provizoriu cu privire la Legea europeană pentru refacerea
    naturii. Colegislatorii au convenit asupra unui obiectiv european
    de refacere a cel puțin 30% din suprafețele terestre și 30% din zonele maritime
    până în anul 2030.


    În continuare, statele membre trebuie să restabilească
    60 % dintre ecosisteme până în 2040 și 90% până în anul 2050. În conformitate cu poziția Parlamentului, statele
    membre ar trebui să acorde prioritate zonelor din situri Natura 2000 până în
    2030. Natura 2000 este o reţea de arii protejate şi a fost înfiinţată în scopul
    protejării şi conservării speciilor şi habitatelor de pe teritoriul Uniunii
    Europene.


    După negocierea legii
    privind refacerea naturii, europarlamentarul Pascal Canfin, din Grupul Renew,
    președintele Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară a
    Parlamentului European, a declarat :

    Tocmai am încheiat negocierea, avem o
    înțelegere pe legea refacerii naturii. Este prima lege din Europa care, nu
    numai că va proteja natura, ci și o va reface pentru că noi știm că pierdem, în
    fiecare an, o mulțime de specii și habitate în Europa. Trebuie să contracarăm
    acest lucru, trebuie să refacem natura, ceea ce desigur este bine pentru natură,
    dar și pentru noi. Deoarece suntem dependenți de natură, noi avem nevoie de
    natură pentru a prospera, ceea ce nu se îmtâmplă acum. Cu această lege
    lucrurile vor fi mai bune.


    Comisia
    Europeană a salutat acordul provizoriu la care au ajuns Parlamentul European și Consiliul. Odată
    adoptată și aplicată în statele membre ale UE, legea va reprezenta o
    contribuție cheie la atingerea neutralității climatice până în 2050 și la creșterea
    rezistenței Europei la efectele schimbărilor climatice. Statele membre vor elabora planuri naționale, cu nevoi și măsuri de
    restaurare adaptate contextului local și un calendar pentru implementarea
    acestora. Statele membre vor dezvolta aceste planuri implicând comunitățile
    locale și societatea civilă.


    Parlamentul European și Consiliul vor
    trebui să adopte noul regulament. Odată realizat acest lucru, acesta va intra
    în vigoare la 20 de zile de la publicarea sa în Jurnalul Oficial al Uniunii
    Europene. Statele membre vor trebui apoi să prezinte Comisiei primul plan de
    refacere a naturii în termen de doi ani de la intrarea în vigoare a legii.


  • Parlamentul European solicită obiective obligatorii pentru salvarea biodiversității

    Parlamentul European solicită obiective obligatorii pentru salvarea biodiversității

    Parlamentul European cere măsuri ferme, la nivel european şi global, pentru salvarea biodiversităţii. Rezoluţia adoptată la începutul acestui an în perspectiva Conferinței ONU privind Biodiversitatea din octombrie anul acesta propune măsuri care să plaseze Uniunea Europeană în poziţia de lider în domeniu.

    Biodiversitatea – adică varietatea ființelor şi ecosistemelor de pe planetă – a ajuns în ultimii ani într-un declin accentuat, în special din cauza activităților umane, precum schimbarea destinației terenurilor, poluarea și schimbările climatice.

    Într-un raport ONU publicat anul trecut, oamenii de știință au avertizat că un milion de specii – dintr-un total de opt milioane – sunt amenințate cu dispariția, multe urmând să dispară în câteva decenii. În cadrul sesiunii plenare de săptămâna trecută, eurodeputaţii au votat o rezoluţie în care au cerut ca la conferința ONU privind biodiversitatea – care va avea loc la Kunming, în China, între 19 octombrie şi 1 noiembrie 2020 – să se stabilească obiective obligatorii pentru oprirea pierderii biodiversității.

    Conferința va reuni participanții la Convenția ONU privind biodiversitatea din 1993, inclusiv o delegaţie a Parlamentului European.

    Pentru Parlament, punctele cruciale vor fi definirea obiectivelor europene și globale pentru biodiversitate, care ar trebui să includă o mai bună protecție a ecosistemelor naturale, reducerea utilizării pesticidelor în Europa și eficientizarea sectorului agricol și pescuitului. 2020 va fi un an cheie pentru biodiversitate, cu congresul Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii în iunie la Marsilia și COP15 în octombrie în China – a declarat Pascal Canfin, președintele Comisiei pentru Mediu, Sănătate Publică şi Securitate Alimentară.

    Legislativul European dorește ca Uniunea Europeană să devină lider în acest domeniu, garantând că, până în anul 2030, 30% din teritoriul comunitar va consta în zone naturale şi că Uniunea va lua în considerare conservarea biodiversităţii în elaborarea tuturor politicilor sale. De asemenea, Parlamentul European doreşte ca până în anul 2030 Uniunea Europeană să restaureze toate ecosistemele degradate de pe teritoriul său şi să aloce cel puţin 10% din următorul buget pe termen lung (2021-2027) conservării biodiversităţii. Rezoluţia subliniază totodată nevoia unor practici mai sustenabile în domeniile agricol şi forestier, inclusiv reducerea folosirii pesticidelor, aşa cum, de altfel, prevede actuala legislaţie comunitară.