Radio România Internațional

Tag: patrimoniu

  • Feciorescul românesc a intrat în patrimoniul UNESCO

    Feciorescul românesc a intrat în patrimoniul UNESCO

    Un dans care îi încântă pe români a primit
    recunoaşterea UNESCO, ca reprezentând o valoare pentru patrimoniul imaterial al
    umanităţii. După Căluş, Doină, ceramica de
    Horezu şi obiceiul colindatului de ceată bărbătească în România şi Republica
    Moldova, dansul Fecioresc a intrat
    în patrimoniul UNESCO.


    Cercetător ştiinţific, doctor, membru în Comisia naţională de salvgardare a patrimoniului
    cultural imaterial sau Comisia de
    folclor, a Ministerului culturii, Dejeu Zamfir, ne-a
    vorbit despre importanţa acestei victorii: Feciorescul este
    un dans valoros şi special. În primul rând, diversitatea lui, apoi el are un
    mesaj: este un joc iniţiatic, în primul rând când începe la casa jocului sau la
    hora satului sau cum vreţi să-i spunem, la ciupercă, în Maramureş şi Oaş.
    Feciorii se adună încet încet şi încep să joace Feciorescul. Îşi aduc muzicanţi
    pe care îi plătesc, le pun bancnota de 100 de lei în arcuş şi îi spun Zii,
    muzicantule!, că eu joc. Şi încep să joace, când se adună şi fetele. Normal,
    există o simpatie anume între feciori şi fete şi încep să joace în cuplu. Acest
    joc e de mai multe feluri. În anumite locuri jocul Fecioresc este mai
    spectaculos, cum ar fi în Câmpia Transilvaniei, în sudul Transilvaniei, unde
    feciorii bat picioarele, coapsă, gambă şi laba piciorului, el devine un dans de
    virtuozitate.A fost o ambiţie din partea mea, pentru că prima dată s-a înscris
    în patrimoniul UNESCO Căluşul. Şi mi-am zis că trebuie să introduc şi jocul
    Fecioresc, pentru că el este mai complex decât Căluşul şi se întinde pe un mai
    mare spaţiu. Căluşul, de exemplu, are trei dansuri, care se alternează: hora,
    brâul şi apoi la sfârşit sârba. Pe când Feciorescul, are 9 tipuri cu variante
    şi oferă mult material cinetic interesant.



    De la interlocutorul nostru am aflat că pregătirea
    dosarului pentru recunoaşterea Feciorescului în Patrimoniul UNESCO a început
    cu cinci ani în urmă, pentru ca documentaţia aferentă acestei atestări să fie
    depusă cu doi ani în urmă. L-am întrebat pe Dejeu Zamfir ce aduce acestă
    recunoaştere oamenilor care interpretează Feciorescul de regulă: Mândria
    comunităţii respective. Eu am avut consimţământul să depun dosarul de la peste
    60 de comunităţi. Ei trebuie să fie mândri de această reuşită şi sper să ne şi
    întâlnim într-un mare spectacol la Cluj, în februarie sau martie anul viitor.



    În Namibia, unde a avut loc sesiunea UNESCO de
    anul acesta, care a validat Feciorescul ca element de patrimoniu, România a
    fost prezentă cu Feciorescul de Ticuş. Acesta este
    dansul specific al comunităţii din Ticuşul Nou, o localitate situată la 70 de
    kilometri de Braşov, din Ţara Făgăraşului şi este practicat de bărbaţi cu
    vârste cuprinse între 5 şi 70 de ani, cu diverse ocazii. Unul dintre
    conducătorii dansului antrenează grupul, în timp ce un al doilea dictează
    ritmul. Pe lângă partea artistică, acest dans are şi o componentă socială,
    având în vedere că dansatorii sunt români, dar şi maghiari şi romi.


    Am invitat-o şi pe Ligia
    Fulga, directorul Muzeului de etnografie din Braşov să ne spună câteva cuvinte
    despre această recunoaştere internaţională: Este o victorie. Trăiască România! E un eveniment
    cultural important pentru că intrăm în seria valorilor universale cu un fenomen
    folcloric care încă se păstrează, în România, fiind printre cele mai vechi
    dansuri tradiţionale. Ticuşul face parte dintr-o serie de sate care păstreză
    valorile tradiţionale, sunt pe malul drept sau malul stâng al Oltului, şi spre
    deosebire de alte zone mult mai urbanizate, aceste sate păstrează încă
    tradiţiile locului. Mă refer la ceata de feciori, cu ocazia sărbătorilor de
    Crăciun, mă refer la Plugarul, un obicei agrar de primăvară, sau activităţi
    artizanele, cum ar fi cusutul mărgelelor
    pe cingători sau realizarea de pieptare bărbăteşti. Noi am deschis în
    acest an un ciclu de expoziţii care promovează patrimoniul imaterial şi desigur
    primul pe care l-am prezentat a fost jocul fecioresc din Ticus, pentru că
    Ticuşul a fost de fapt o aplicaţie a domnului Dejeu, împreună cu alte sate din
    Transilvania. E un fenomen generalizat. În România şi mai ales în Transilvania
    se păstrează acest joc spontan, nu este un joc de scenă. E important pentru că
    în joc joacă toată comunitatea, de la bătrâni la cei tineri, jocul se învaţă
    din familie şi are o suită de dansuri, de la un pas domol, lent, până la un
    crescendo în final. E impresionant pentru că realizezi că e plin de
    autenticitate, oamenii sunt purtători de tradiţie în mod spontan şi costumele
    pe care le poartă sunt costumele locale, costumele lor, care îi diferenţiază de
    alte sate. De aceea este foarte puternică şi în mentalul lor acestă titulatură,
    pentru că ei realizează că sunt valoroşi, că sunt purtători de tradiţie, de
    elemente de autenticitate, a subliniat
    interlocutoarea noastră.



    Ne bucurăm şi noi de această recunoaştere şi aşteptăm
    sărbătorile de iarnă din care Feciorescul va fi prezent negreşit.

  • Europa noastră – 12.09.2015

    Europa noastră – 12.09.2015

    Parlamentul European a votat raportul intitulat Către o abordare integrată a patrimoniului cultural european. Prin acest raport, europarlamentarii solicită Comisiei Europene o mai bună gestionare a patrimoniului cultural european.


  • Crime împotriva statuilor

    Crime împotriva statuilor

    Valea Bamyian din Afganistan se află pe vestitul Drum
    al mătăsii,
    al cărui rol în istoria civilizaţiei omeneşti nu a fost încă revelat pe de-a
    întregul. Acolo, în Valea Bamyian, în secolul al Vl-lea din era noastră,
    oamenii i-au făcut statui gigantice lui Buda. Întreaga vale ducea o intensă
    viaţă spirituală, cu multă cultură şi filosofie. Cea mai mare dintre statuile
    din Valea Bamyian avea 58 de metri şi era cea mai mare statuie a lui Buda
    reprezentat în picioare. Statuile au fost cioplite în stâncă iar în vechile
    vremurile de adoraţie erau pictate şi aveau detalii modelate din amestecuri
    speciale.

    Deşi nu au fost lipsite de atacuri şi intenţii de aneantizare,
    statuile afgane ale lui Buda au rezistat aproape un mileniu şi jumătate. Până
    în fatidicul an 2001, când extremiştii musulmani, talibanii, au reuşit, cu mult
    efort, să le facă să dispară de pe faţa pământului. Nu a fost uşor şi nici
    repede nu s-a petrecut această crimă. Deşi s-au folosit arme mai eficiente, din
    primele zile ale mileniului lll, talibanii s-au chinuit până au transformat
    statuile într-un morman de pietre. Au
    tras cu tunurile cele noi şi puternice, au aruncat cu grenade iar până la urmă
    au trebuit să se caţere pentru a le burduşi cu dinamită.

    Comunitatea
    internaţională a ştiut ce se întâmplă în acele zile de martie 2001, cu numai 6
    luni înaintea atacurilor din 11 septembrie. Dar neputinţa întregii umanităţi
    faţă de aceste acte de barbarie a fost totală, nimic nu s-a întâmplat,
    talibanii ducându-şi la final opera de distrugere a statuilor din valea
    Bamyian.

    După 14 ani, retrăim acele sentimente de revoltă aproape fizică şi
    neputinţă internaţională. Întâi întreaga omenire a privit cum sunt măcelăriţi
    oamenii. Temeinic, fără grabă, cu maxim de suferinţă şi impact public. Din nou,
    umanitatea nu a făcut nimic, poate nu a putut, poate au prevalat alte
    principii, efectul este însă decepţionant. Şi măcelărirea oamenilor într-un
    nebunesc ritual al violenţei extreme continuă clipă de clipă, undeva în
    Orientul Mijlociu, în Siria, Irak, Libia, ţări membre în toate organismele
    internaţionale dar în care democraţia pare a fi eşuat deplin, născând un
    monstru ce se hrăneşte, la propriu, cu vieţi omeneşti.

    Recent, opinia publică
    internaţională a primit imagini cu extremişti musulmani care distrug cu o
    hotărâre nedemnă de secolul XXl statui de mare vechime, din muzee de mare
    rezonanţă internaţională. Poate a trecut neobservat sau nu s-a înţeles prea
    bine, dar extremiştii din organizaţia intitulată Statul islamic stăpânesc
    oraşul Mossul, loc în care civilizaţia umană numără 5 mii de ani. Mărturiile
    culturii şi civilizaţiei acelor vremuri au fost păstrate cu mare grijă,
    indiferent de regimuri, în muzeele irakiene. Acum, extremiştii islamişti ard
    manuscrise de o valoare inestimabilă din bibliotecă şi lovesc, cu ciocanul sau
    cu exploziv, statui create cu mii de ani în urmă de civilizaţii ce cântau
    nemurirea.

    Un taur înaripat din cea mai
    bună tradiţie a civilizaţiilor asiriene, aflat în miticul Ninive, a fost pisat
    cu ciocanul sub privirea unei camere de filmat. Imaginile sunt greu de privit,
    mai ales pentru cei care ştiu cu cât respect sunt privite aceste sculpturi
    fantastice în marile muzee ale lumii civilizate. În mod firesc, se nasc 3 mari
    întrebări: cum de a fost posibil, de ce nu am învăţat nimic din tragedia statuilor
    lui Buda din Afganistan şi, mai ales, ce facem?. Pentru că, din nou,
    întreaga societate umană contemporană priveşte consternată şi lipsită de
    reacţie eficientă derularea cu încetinitorul a acestor crime împotriva
    civilizaţiei, împotriva patrimoniului cultural mondial.

  • Mănăstirea Dragomirna, Premiul UE pentru patrimoniu european (reluare)

    Mănăstirea Dragomirna, Premiul UE pentru patrimoniu european (reluare)

    La data de 5 mai, la Burgtheater Viena, are loc ceremonia de decernare a Premiului Uniunii Europene 2014 pentru patrimoniul cultural / Premiilor Europa Nostra. Premiile vor fi înmânate de Androulla Vassiliou, comisarul european pentru cultură, şi de tenorul Plácido Domingo, preşedinte al Europa Nostra. Pe lista celor 27 de proiecte câştigătoare, alese din 160 nominalizate din 30 de ţări, se află şi un proiect românesc, premiat la categoria conservare: restaurarea frescelor de secol 17 ale Mănăstirii Dragomirna, din judeţul Suceava.



    Echipa care a realizat lucrările de conservare a fost formată din 50 de profesionişti şi studenţi, coordonaţi de conf.univ.dr. Carmen Solomonea, Director Departament Artă murală, Conservare-Restaurare, Istoria şi Teoria artei la Universitatea de Arte George Enescu” din Iaşi. Iniţiativa de a aplica pentru Premiul UE 2014 pentru patrimoniul cultural/ Premiile Europa Nostra a aparţinut doamnei Carmen Solomonea şi echipei sale:


    Am considerat că trebuie să facem acest lucru pentru a promova pur şi simplu o lucrare foarte interesantă şi un monument din România care, cel puţin la nivelul picturilor murale, a fost restaurat pentru prima dată după 400 de ani. Nu ne-am gândit de la început că va fi inclusă printre câştigători, pentru că este în fiecare an o competiţie foarte puternică. Criteriile sunt destul de dure, în sensul că se urmăreşte o calitate înaltă a competenţelor, se promovează lucrările bazate pe vechimea patrimoniului, dar şi calitatea lucrărilor în sine sau punerea lor în valoare. Şi aceasta trebuia să rezulte din proiectul respectiv”.


    Mănăstirea Dragomirna este un ansamblu fortificat important, situat la 12 kilometri nord de Suceava. Are peste 4 secole de existenţă, iar picturile sale murale au fost pentru prima dată restaurate în cadrul acestui proiect, valoarea lor fiind una specială. Conf.univ.dr. Carmen Solomonea:


    O datare foarte precisă nu există ca document, pentru că biserica nu are o pisanie, cum au celelalte. Dar ştim din documentele epocii că Mitropolitul Anastasie Crimca, care a ctitorit biserica, putea să iniţieze realizarea acestei picturi până în anul 1629, când acesta nu mai are puterea să facă acest lucru. Deci la începutul sec al 17-lea a fost realizată această pictură murală, care acoperă naosul şi altarul. Restul încăperilor nu mai păstrează deloc picturi.


    La vremea respectivă era dificil să faci rost de cantităţi foarte mari de culoare, de aur – pentru că aproape o treime din suprafaţa pictată este poleită cu foiţă de aur, de piatră sculptată – pe care pictorii au acoperit-o cu un strat fin de frescă şi au decorat-o cu elemente florale, cu păsări… În asta constă de fapt şi diferenţa picturii de la Dragomirna faţă de celelalte. Vine cu un repertoriu puţin schimbat, mai nou. Probabil era şi influenţa altor vremuri, care trebuiau să vină. Din vest, probabil, ceva de influenţă occidentală. Influenţa aceasta cu elemente sculptate şi pictate”.



    Unul dintre criteriile folosite de juriu pentru alegerea proiectelor câştigătoare l-a reprezentat impactul în creşterea vizibilităţii respectivului obiectiv. Potrivit doamnei Carmen Solomonea, impactul deja există, ba chiar s-a văzut încă din timpul realizării lucrărilor, desfăşurate în perioada august 2010 — martie 2012: Aici, realizându-se pentru prima dată restaurarea picturilor, imaginea s-a schimbat. Înainte era acoperită complet de fum, de depuneri care s-au acumulat în timp şi nu putea fi vizualizată corect, erau opacizată. Acum poate fi citit inclusiv programul iconografic — sunt persoane preocupate de această zonă şi atunci au această posibilitate. După terminarea lucrărilor, am observat o schimbare în vizibilitatea mănăstirii. Şi acest aspect m-a convins să candidăm la Europa Nostra. Eu am lucrat şi în câteva dintre celelalte monumente din Bucovina, dar acestea aveau asigurată deja promovarea. Aici, nu era niciun traseu prestabilit şi nu a fost cunoscută la nivelul la care ar trebui să fie de fapt promovată, pentru că ea are particularitatea aceasta de a fi altfel decât celelalte, pentru că vremurile începeau să se schimbe şi mentalitatea societăţii începea să fie alta. Se mergea spre epoca modernă, chiar dacă era doar începutul secolului al 17-lea.


    Am văzut că, încă din timpul restaurării, erau foarte multe grupuri care ar fi dorit să o vadă. Şi ne-am aşteptat să vină foarte multă lume. Am tot informat că după proiect va putea fi vizitată. Au venit grupuri în număr mai mare decât veneau de obicei. Conducerea mănăstirii ne-a spus că are altă vizibilitate. Promovarea trebuie să meargă mai departe. Deja este în proiect să se realizeze o monografie a bisericii, care să includă şi această parte restaurată, cu imagini — a fost fotografiată toată pictura în timpul restaurării, dar şi după, ca să fie realizat acest album final şi care poate fi pus în vânzare”.



    Câştigătorii din acest an ai concursului Premiul european pentru patrimoniul cultural/Premiile Europa Nostra” se alătură celor 360 laureaţi recunoscuţi de Comisia Europeană şi Europa Nostra începând cu 2002. Juriile de specialişti independenţi din întreaga Europă evaluează proiectele nominalizate în cele patru categorii: conservare; cercetare; contribuţii exemplare; educaţie, formare şi sensibilizare a publicului. Toţi câştigătorii primesc o plachetă sau un trofeu. Fiecare dintre cei şase câştigători ai marelui premiu” primeşte, în plus, câte 10 000 EUR.

  • Clădirile de patrimoniu, în pericol

    Clădirile de patrimoniu, în pericol


    Multe clădiri de patrimoniu din Bucureşti sunt într-o stare avansată de degradare. In lipsa unei strategii de regenerare a zonelor istorice şi de conservare a imobilelor cu o importantă valoare arhitecturală, presiunea exercitată de dezvoltarea imobiliară haotică pune în pericol supravieţuirea Bucureştiului istoric. Acesta este semnalul de alarmă desprins din Raportul privind patrimoniul Bucureştiului, pe ultimii 4 ani, realizat de mai multe organizaţii neguvernamentale axate pe protejarea acestor clădiri. Vicepreşedintele Asociaţiei pentru Protecţia şi Documentarea Patrimoniului din România, Roxana Wring: ”Asistăm la o distrugere sistematică a ţesutului istoric şi arhitectural al Bucureştiului. De altfel, bucureştenii îl observă zilnic şi cred că deja suntem obişnuiţi. Trecem pe lângă aceste clădiri şi nu le mai observăm. Ne-am obişnuit să trăim aşa într-un oraş în plină distrugere.. Dacă acest proces va continua, după părerea mea, identitatea arhitecturală şi culturală a capitalei României va fi iremediabil compromisă. In zonele istorice ale Bucureştiului observăm că ultimii 20 de ani au fost nefaşti pentru patrimoniul istoric, greu încercat deja în perioada comunistă”.




    Specialiştii spun că distrugerile asupra patrimoniului, după 1990, sunt mai grave decât cele din timpul comunismului. Conform Raportului, în ultimii ani, sute de bijuterii arhitecturale au fost puse la pământ, iar altele sunt în pericol de demolare. Preşedintele Asociaţiei “Salvaţi Bucureştiul”, Nicuşor Dan, spune că toate aceste acţiuni au la bază un mecanism pur economic: ”La nivelul Bucureştiului, Ceauşescu a demolat cam 15% din oraşul vechi. Ce s-a demolat dupa ’90 sunt cam 5% din clădirile din zonele istorice, însă distrugerea este mai gravă prin faptul că toate zonele istorice au fost atinse prin aceste implanturi nepotrivite. In orice stat civilizat un investitor când vine în oraş are două posibilităţi: merge în centru cumpără o casă de patrimoniu, o restaurează, îşi face un sediu şi prin asta îşi dovedeşte prestigiul social sau merge la periferie construieşte înalt şi face profit. Însă când administraţia publică este slabă investitorul cumpără un imobil istoric, îl demolează şi construieşte o clădire înaltă pentru că orice casă de patrimoniu e de 10 ori mai ieftină decât terenul de sub ea şi tot timpul vei avea o presiune speculativă să demolezi, să vinzi terenul..”




    Moara lui Assan din Bucureşti este un exemplu al stării de degradare în care se află clădirile de patrimoniu. Construită în 1853, clădirea a fost incendiată, lăsată în paragină, pradă hoţilor de fier vechi şi a celor care caută materiale din structura de rezistenţă a clădirii. Raportul trece în revistă mai multe astfel de exemple. Pe bulevardul Aviatorilor, o zonă rezidenţială în care se află şi clădirea Guvernului României, se află o construcţie de o frumuseţe arhitecturală aparte. Pe zidurile casei ies în relief frunze groase sculptate şi amoraşi de ghips. Fiecare colţ al clădirii şi fiecare fereastră sunt decorate cu motive neobaroce. Astăzi este o ruină a ceea ce a fost cândva. Decoraţiunile sunt roase şi sparte, iar o parte din acoperiş a căzut. Casa este trecută pe lista monumentelor istorice şi este creaţia arhitectului Petre Antonescu (1873-1965), unul dintre reprezentanţii şcolii de arhitectură românească din prima jumătate a secolului XX. Cu cât înaintezi spre centrul Bucureştiului vezi tot mai des astfel de clădiri.




    Centrul istoric al Bucureştiului, plin de viaţă, o adevărată atracţie turistică, are cea mai mare concentrare de imobile istorice din Bucureşti dar care sunt într-o stare precară de conservare. In ultimii cinci ani s-a reabilitat infrastructura stradală însă nu s-a făcut nimic pentru restaurarea fondului construit. Roxana Wring: ”Renovările care s-au făcut sunt de faţadă, sunt de multe ori neadecvate, fără studii istorice. Altele au fost demolate cum ar fi o clădire de pe strada Selari 14. Deci este din nou o viziune greşită a ceea ce înseamnă dezvoltare economică. Centrul istoric are o mare valoare. Acolo există potenţialul unei investiţii pe termen lung, dar Primăria trebuie să-şi facă treaba, să treacă la o fundamentare a unui proiect coerent. In acest moment, acest proiect nu există.”




    Raportul privind clădirile de patrimoniu mai menţionează că Bucureştiul este unic printre capitalele europene datorită cantităţii şi calităţii arhitecturii moderniste din perioada interbelică. După Marea Unire (1918), o generaţie de tineri arhitecţi care se întorceau de la studii din străinătate au ridicat primele imobile moderniste. În acest moment, însă, multe din aceste clădiri menţionate în manualele internaţionale de arhitectură se află la un pas de distrugere. Se aşteaptă programe de consolidări şi renovări. Din păcate, puţinele consolidări sau renovări de până acum au dus, în multe cazuri, la anularea valorii arhitecturale a imobilului. Roxana Wring: ”Patrimoniul acesta aproape că nu este cunoscut. El este fie în ruină, de exemplu blocul Aro (Patria) care trebuie consolidat pentru că, la un cutremur mai mare, ar dispărea, fie este renovat cum este blocul Turist din Piaţa Romană, dar şi alte clădiri care sunt polistirenizate (lucrare de izolare termică a clădirii — n.r.). În momentul în care ai polistirenizat un bloc modernist, acesta devine identic cu un bloc comunist. Si apoi se vopsesc în galben, în roz, ferestrele sunt modificate. E de ajuns să mergeţi pe bulevardul Magheru (axă rutieră din centrul Bucureştiului — n.r.) care ar putea să fie o axă reprezentativă pentru patrimoniul modernist al Bucureştiului..”




    Disputa dintre autorităţi şi ONG-uri, în privinţa caselor de patrimoniu, s-a mutat, de multe ori, în instanţă. Până în prezent, Asociaţia “Salvaţi Bucureştiul” a intentat zeci de procese pentru salvarea unor case de patrimoniu, care au intrat în posesia unor firme imobiliare. Organizaţiile neguvernamentale care luptă pentru protejarea clădirilor de patrimoniu cer ca instituţiile publice să protejeze şi să refacă clădirile istorice şi recomandă o serie de măsuri pentru îmbunătăţirea situaţiei patrimoniului din Bucureşti.