Tag: Patrimoniul cultural romanesc

  • Prima vizită a ministrului pentru românii de pretutindeni în Republica Moldova

    Prima vizită a ministrului pentru românii de pretutindeni în Republica Moldova

    Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, va efectua o vizită de lucru în Republica Moldova în perioada 18 – 20 aprilie 2018.

    Agenda demnitarului cuprinde întrevederi cu reprezentanți ai autorităților centrale și locale din teritoriu, membri ai mediului asociativ, reprezentanți ai cultelor și ai mass-media de limba română.

    Totodată, oficialul român va participa și la lucrările celei de a-III-a ediții a Conferinței Patrimoniul cultural românesc – Centenar 2018, organizată de Institutul Eudoxiu Hurmuzachi, instituție subordonată Ministerului pentru Românii de Pretutindeni (MRP).

    Vizita în Republica Moldova a ministrului Intotero este prima deplasare a unui oficial MRP de la înființarea acestei instituții, în anul 2017.

  • Patrimoniul cultural românesc comun – mărturie a identității naționale

    Patrimoniul cultural românesc comun – mărturie a identității naționale

    Identificarea
    direcțiilor de cooperare în domeniul
    patrimoniului cultural comun românesc între instituțiile de cultură,
    protejarea, revitalizarea și promovarea acestuia este datoria istorică pe care
    și-au asumat-o românii de pe ambele maluri ale Prutului, din comunitățile
    istorice și din diapora în cadrul celei de-a doua ediții a conferinței Spațiul
    cultural comun românesc. Patrimoniu cultural românesc – probleme, teme și
    proiecte comune, care a avut loc la Muzeul Național de Artă al Moldovei de la
    Chișinău, în perioada 26-28 aprilie 2017.


    Doamna Andreea Păstîrnac, ministrul
    pentru Românii de Pretutindeni a precizat că interesul pentru patrimoniul
    cultural este evidențiat și în proiectele trimise Ministerului pentru Românii
    de Pretutindeni de către comunițătile românești din afara granițelor țării. Domnia
    sa a transmis că unul dintre obiectivele Ministerului pentru Românii de
    Pretutindeni este inființarea unui muzeu al diaporei.Vom
    încerca, într-o
    prima etapă , ca anumite case memoriale, muzee ale diaporei, lăcașuri de cultură,
    muzee ale comunităților românești
    să se regăsească într-un muzeu virtual al diaporei, a afirmat
    într-un interviu acordat în emisiunea Obiectiv comun de la TVR Moldova,
    ediție dedicată conferinței.


    Istoria o demonstrează, dar și actualitatea,
    că indiferent de situațiile prin care a trecut și la ce presiuni a fost
    supus, patrimoniul, ca valoare
    culturală, a rămas întotdeauna ca o mărturie a identității noastre naționale. Iar
    misiunea Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni este
    tocmai aceea de menținere și promovare a identității românești., susține domnul Nicolae BRÎNZEA,
    directorul general adjunct al Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii
    de pretutindeni.

    În cadrul atelierelor de lucru s-a discutat
    despre protejarea și dezvoltarea patrimoniului cultural românesc, perspectivele culturale și lingvistice, rolul
    elitelor culturale în afirmarea și promovarea identității românești, cooperarea
    între instituțiile de cultură din România, Republica Moldova, cele din
    comunitățile istorice românești din jurul granițelor țării și din diaspora.


    Până la urmă, oriunde s-ar afla, patrimoniul
    cultural românesc reprezintă o moștenire culturală a tuturor românilor și,
    oriunde ar fi, patrimoniul cultural trebuie cunoscut și studiat. Trebuie depuse
    toate eforturile pentru a-l conserva și promova atât pe plan național, cât și
    pe plan internațional., afirmă domnul Gheorghe POSTICĂ, Viceministru al Culturii al Republicii Moldova.


    La începutul parcursului european al României, am avut parte de sprijin din partea
    specialiștilor în patrimoniu din țările Uniunii Europene. A venit momentul să dăm înapoi ceea ce am primit cu generozitate. a afirmat în cadrul conferinței domnul
    Sergiu NISTOR,consilier prezidențial.


    Cultura este liantul care
    unește popoare, care unește oameni, care unește state. Prin cultură poți să
    transmiți valori, cu sensibilitate, cu delicatețe și cu talent., susține E.S. Daniel IONIȚĂ Ambasadorul României în Republica Moldova.


    Doamna Irina Sanda CAJAL-MARIN, Subsecretar de stat la Ministerul Culturii
    din România consideră că este
    vremea, mai mult ca niciodată, să conștientizăm mai bine atât rolul
    colaborării dintre guverne, ministere, instituții, dar și implicarea
    individuală față de conservarea și protejarea monumentelor, ale ansamblurilor
    și sit-urilor aparținând patrimoniului comun.

    În cadrul conferinței, istoricii,
    arhitecții, directorii instituțiilor de cultură, specialiștii din domeniul
    patrimoniului din România, Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Bulgaria și
    diaspora au discutat și despre continuarea implementării proiectelor comune.


    Anul viitor, conferința se va afla la cea
    de-a treia ediție. Acest nucleu, care s-a format în cele două ediții se va
    dezvolta și mai mult, și, fiind vorba și de centenarul Marii Uniri, temele vor
    fi cel puțin la fel de importante., afirmă domnul Nicolae
    BRÎNZEA, directorul general adjunct al Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru
    românii de pretutindeni.


    La deschidere au participat E.S. MIGUEL
    MAURY BUENDIA, Nunţiul Apostolic al Vaticanului în România, domnul Florin
    ȘERBĂNESCU, consilier patriarhal- Biserica Ortodoxă Română, doamna Sabina
    ISPAS, directorul Institutului de
    Etnografie și Folclor Constantin
    Brăiloiu
    din București, istorici, arhitecți și directori ai instituțiilor
    de cultură din România, Republica Moldova, din comunitățile istorice și
    diaspora, iar la sedința în plen de la finalul conferinței
    a fost prezentă și doamna Monica BABUC, Ministrul Culturii al Republicii Moldova.


    Evenimentul
    a fost organizat de Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de
    pretutindeni și Ministerul Culturii din Republica Moldova, în parteneriat cu Institutul
    Național al Patrimoniului, Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu
    București și Muzeul Național de Artă al
    Moldovei.

    Parteneri media: TVR Internațional, TVR Moldova, Radio România
    Internațional