Copil rău”, Muncesc degeaba pentru tine”, Nu meriţi nimic”… expresii pe care uneori, părinţii sau educatorii le rostesc fără să-şi dea seama nici de semnificaţia lor, nici de consecinţe. De asemenea, ele însoţesc, adesea, abuzul fizic exercitat acasă şi la şcoală. Cât de des sunt etichetaţi copii în felul acesta şi cine îi etichetează în felul acesta? La aceste întrebări oferă un răspuns studiul lansat recent de organizaţia Salvaţi Copiii” în colaborare cu guvernul României şi intitulat Abuzul şi neglijenţa copiilor.”
Despre rezultatele acestui studiu, ne vorbeşte acum psihologul Diana Stănculeanu, coordonatoare de programe în cadrul organizaţiei Salvaţi Copiii”: Raportat la un studiu realizat cu o metodologie similară acum 10 ani, cifrele sunt într-o uşoară scădere. Pe de altă parte, ele rămân la un nivel îngrijorător. Peste 63% dintre copii afirmă că sunt bătuţi acasă în procesul de creştere şi educaţie. 38% dintre părinţi recunosc fără niciun fel de dificultate că utilizează pedeapsa corporală, abuzul şi umilinţa în practica de creştere a copilului. 20% din părinţi cred cu tărie în valoarea pozitivă a bătăii în educarea copilului lor. Nici în şcoli, situaţia nu e mai bună. Peste 86% dintre elevi afirmă că principalele reacţii pe care le au din partea cadrelor didactice atunci când greşesc, sunt cearta, critica şi reproşul. 33% dintre ei vorbesc de situaţii de umilinţă şi jignire din partea cadrelor didactice, iar 7% pomenesc de bătaie în şcoală.”
Nivelul violenţei în instituţiile de învăţământ constituie, de altfel, un motiv de îngrijorare pentru autorităţi. Din păcate, nu există statistici clare în acest sens şi nici criterii unitare de catalogare a cazurilor de violenţă asupra elevilor. Toate acestea vor fi clarificate de viitoarea Strategie pentru combaterea violenţei”, iniţiată de Ministerul Educaţiei Naţionale, după cum ne asigură chiar ministrul Remus Pricopie: Eu, ca ministru, aflu despre marea majoritatea a cazurilor de violenţă din mass-media. Sistemul nostru de raportare este un sistem în care întotdeauna afli după ce evenimentul are loc. Pe de altă parte, au apărut în ultimele luni, o sumedenie de statistici. Sunt judeţe care raportează 70 de cazuri de violenţe şi judeţe care raportează 2500 de cazuri de violenţă în acelaşi interval de timp. Statistic vorbind, nu este posibil. Asta înseamnă că, de fapt, nu se ştie bine ce se măsoară. Fiecare măsoară ce vrea. Strategia încearcă să stabilească clase de acte de violenţă, să le descrie foarte bine şi să pună în practică un sistem de monitorizare în timp real. Dacă se întâmplă un act de violenţă, şcoala trebuie să intre într-o bază de date şi să scrie în trei rânduri ce s-a întâmplat acolo. Al doilea lucru: având o mai bună tipologizare a fenomenului, vom şti ce politici să promovăm şi cum să prevenim.”
Potrivit modalităţii curente de raportare a cazurilor de violenţă, în ultimul semestru al anului trecut, la Ministerul Educaţiei s-au raportat în jur de 140-160 de cazuri de violenţă în şcoală, în toată ţara. În Bucureşti, în schimb, numai în primul semestru al acestui an au fost raportate în jur de 160. De asemenea, sunt contabilizate laolaltă toate situaţiile de violenţă, de la atac la persoană la securitatea unităţii şcolare. Prin urmare, în capitală, nivelul violenţei din şcoli ar fi mai mare. Date foarte sigure nu pot fi oferite, însă, deocamdată. De asemenea, nu sunt cunoscute cazuri de profesori daţi afară din sistemul de învăţământ pentru că şi-au abuzat fizic şi psihic elevii.
Prevenirea violenţei este vitală în condiţiile în care abuzul fizic şi psihic, etichetările de copil rău şi prost”, lasă urme adânci în psihicul copiilor. Psihologul Diana Stănculeanu: Un copil abuzat are un risc mult mai mare de a dezvolta tulburări de sănătate mintală la vârsta adolescenţei şi la vârsta adultă. Vorbim de anxietate, depresie, sindrom post-traumatic, comportament agresiv, stimă de sine redusă. Apoi, vorbim de o încărcare negativă a relaţiei dintre părinte şi copil, relaţie care ar trebui să fie principala noastră matrice de încredere şi ataşament. În momentul în care această relaţie este compromisă, întreaga bază a educaţiei şi sănătăţii copilului este compromisă. Şi, nu în ultimul rând, există riscul replicării şi perpetuării la nivelul comunităţii a unui model agresiv de soluţionare a problemelor. Dacă un copil învaţă acasă că numai cu bătaie se rezolvă lucrurile, aşa va face şi el la şcoală, la colţul blocului, în grupul de prieteni şi mai departe ca adult la locul de muncă, în relaţiile de cuplu sau în relaţia cu propriii copii.”
Este posibil ca şi comportamentul actual al părinţilor să fie tot transmis din generaţie în generaţie. Diana Stănculeanu: Mamele, fiind implicate zilnic în tot felul de situaţii dificile pe care le pot avea cu copii, sunt astfel predispuse să folosească violenţa fizică de nivel uşor sau moderat asupra copiilor. Mama e, de obicei, cea care altoieşte două palme la fund sau urechează copilul. Tatăl, fiind implicat mai punctual, este exponentul fie al abuzului verbal — jigniri, umilinţe, etichete -, fie al pedepselor fizice severe de tipul încuiatului în casă şi pusului în genunchi.”
Pentru a sparge cercul vicios al violenţei, organizaţia Salvaţi copiii” a lansat campania Copiii fără etichete” ce se va derula în perioada martie-octombrie 2013. Campania urmăreşte înlocuirea practicilor violente cu metode educaţionale care să stimuleze dezvoltarea armonioasă a personalităţii copiilor. De asemenea, violenţa asupra copiilor trebuie recunoscută ca atare şi condamnată socială. În acest sens, campania Copiii fără etichete” va beneficia de ajutorul bloggerilor care vor combate violenţa pe site-urile lor.
