Tag: peisaje

  • Crăciun în România

    Crăciun în România

    Pentru vacanţa de Crăciun, vă invităm într-o lume de poveste! Împreună cu familia, vă veţi bucura de un sejur relaxant pe meleagurile României, în ţinuturi cu peisaje impresionante şi tradiţii străvechi. Aceasta este invitaţia cu care agenţiile de turism îşi încep prezentarea ofertelor pentru sărbătorile de iarnă. În ediţia de astăzi a rubricii, vom afla ce presupun aceste oferte şi ce buget ar trebui să avem în vedere pentru a petrece un sejur de Crăciun în România.



    Carmen Pavel, preşedinta unei agenţii de turism cu tradiţie care va împlini anul viitor 25 de ani de existenţă, spune că varietatea destinaţiilor şi a activităţilor ar putea cuceri pe oricine: Avem ce oferi tuturor categoriilor de vârstă şi tuturor tipurilor de turişti. Ne adresăm turiştilor care doresc relaxare, SPA, odihnă, refacere, dar şi turiştilor activi, care doresc să-şi petreacă zilele de vacanţă practicând sporturi de sezon sau mişcarea în aer liber. Avem oferte chiar şi pentru acei turişti care iubesc foarte mult cumpărăturile.”



    Totuşi, în această perioadă, pentru Crăciun şi chiar şi pentru Revelion, Carmen Pavel ar recomanda pensiunile din zonele rurale: Aş începe cu una dintre zonele foarte apropiate sufletului meu: Bran. Tradiţiile sunt la ele acasă acolo, iar o cazare şi un mini sejur la o pensiune din Bran sau dintr-una din comunele limitrofe le aduce turiştilor mai aproape viaţa veche a românilor. Vor auzi colinde, vor gusta alimente tradiţionale, vor vedea obiceiurile şi dansurile populare şi vor admira costumele populare, obiceiurile populare din această perioadă, care sunt foarte frumoase. Acum se colindă, se merge cu Pluguşorul, cu Steaua, cu Sorcova. De toate acestea vor beneficia în zilele de vacanţă, începând cu Crăciunul şi chiar şi după Revelion, până la sărbătoarea de Sf. Ion, Sf. Vasile. Suntem o ţară de petrecăreţi şi se vor simţi cu siguranţă foarte bine. Nu numai Branul este recomandat pentru tradiţii frumoase, ci şi zona Bucovinei, unde au posibilitatea să vadă alte tipuri de obiceiuri, un pic altfel cântate şi abordate. Aşa se întâmplă şi în Maramureş, şi în Transilvania. Am precizat însă prima dată zona Branului fiindcă este foarte cunoscută şi se leagă şi de povestea lui Dracula, o poveste destul de mediatizată şi de cunoscută în străinătate.”



    Publicaţia spaniolă El Mundo a realizat luna această un top al oraşelor cu cele mai frumoase pieţe de Crăciun. Printre acestea, pe locul al şaselea, se află un oraş din centrul României, din Transilvania: Sibiu. Frumos decorată, Piaţa Mare din Sibiu, găzduieşte unul dintre cele mai mari târguri de Crăciun din ţară, care nu se va încheia decât după Revelion. Însă nu aici veţi vedea şi cel mai spectaculos brad şi, după cum spun autorităţile, şi cel mai înalt. Acesta se află tocmai în nord-vestul României, în Maramureş, în centrul istoric al oraşului Baia Mare. Are 33 de metri şi un vârf de şase metri. Începând cu data de 1 decembrie, la Baia Mare s-au amenajat două patinoare, iar în jurul faimosului pom de Crăciun veţi găsi multe căsuţe de unde veţi putea cumpăra vin fiert sau gustări tradiţionale. Diana Olaru, managerul unui hotel de patru stele, situat la doar 10 minute distanţă cu maşina de centrul oraşului Baia Mare, ne face o ofertă: E un sejur de patru zile şi trei nopţi, cu intrare din data de 23 decembrie. Tariful este de 880 de lei, de persoană, all inclusive. Aveţi mesele, cazare, chiar şi o excursie în Maramureşul istoric, cu oprire la Săpânţa pentru Cimitirul Vesel, la Bârsana pentru mănăstirea de acolo. Se vizitează Memorialul Durerii din Sighet, iar masa se va lua la un restaurant din Săpânţa. Seara de Crăciun este animată, bineînţeles, de obiceiuri populare, colinde şi de Moş Crăciun.”



    România e binecuvântată din punct de vedere al locurilor şi peisajelor de care turiştii se pot bucura, spune Diana Păşcuţ, marketing managerul unei mari firme turoperatoare de turism din Bucureşti.


    Avem o diversitate foarte mare de locuri turistice şi de zone care pot fi vizitate. Perioada Crăciunului şi a Revelionului merită petrecută mai ales în regiunile montane sau în zonele cu tradiţii, unde chiar se păstrează anumite obiceiuri pentru aceste sărbători: Maramureş, Bucovina. Bineînţeles, turiştii optează şi pentru staţiunile de ski profitând de fulgii de zăpadă care se aştern în această perioadă.”



    Dintre toate zonele pline de tradiţii şi obiceiuri populare străvechi şi fascinante pentru omul contemporan, Diana Păşcuţ a ales tot o zonă din nordul României. Nord-est de această dată: Din punctul nostru de vedere, cea mai frumoasă zonă de vizitat cu ocazia Crăciunului ar fi Bucovina. Pe de o parte, sunt peisaje foarte frumoase. Avem zăpadă şi avem numeroase tradiţii şi obiceiuri. Pachetele pe care le-am pregătit pentru turiştii noştri sunt de 4, 5 sau 6 zile, includ cazare, masă festivă, participarea la obiceiurile ocazinate de sărbătoarea Crăciunului. De asemenea, există acces la zona de SPA sau la bazinul cu apă sărată al hotelului din Gura Humorului, cu care avem o relaţie foarte bună. Preţurile pornesc de la 1.300 de lei de persoană pentru trei nopţi de cazare într-o cameră dublă, pe sejur, şi pot ajunge, pentru pachetele premium, de şase zile, la 1.900 — 2.000 de lei de persoană. Vă aştepăm în România. Este un loc frumos, de care trebuie să vă bucuraţi cel puţin o dată în viaţă.”



    Multe dintre pensiuni se pot închiria integral. Să luăm spre exemplu o vilă de opt camere plus facilităţile, 4 camere double, 2 camere triple şi 2 apartamente, într-o zonă intens promovată turistic: Bran. Vila este construită cu fonduri europene, este clasificată la trei margarete şi dispune de o sală de mese de 24 de persoane şi parcare proprie. În perioada Crăciunului, se poate închiria cu 900 de euro pe zi.



    Însă, indiferent unde alegeţi să vă cazaţi, fie în apropierea castelului lui Dracula, la Bran, fie în regiuni istorice pline de tradiţii şi obiceiuri, Maramureş sau Bucovina, sau în staţiunile montane, toţi agenţii de turism promit un Crăciun de vis în România. Până data viitoare, când veţi afla cum şi unde petrecem Revelionul, drum bun şi vreme frumoasă!

  • Transfăgărăşan

    Transfăgărăşan

    Transfăgăraşanul, unul din cele mai spectaculoase drumuri din România, traversează cel mai înalt lanţ muntos, Munţii Fărăgaraş. Dacă pentru şoferi reprezintă o provocare, pentru restul familiei e o încântare. Peisajele de-o parte şi de alta a şoselei îţi taie respiraţia, iar pensiunile la care vă puteţi opri au început să ofere în ultimii ani servicii din ce în ce mai diverse. E o destinaţie pentru toată familia, însă recomandată şoferilor cu experienţă. Vă invităm astăzi într-o escapadă pe drumul catalogat de cele mai cunoscute publicaţii auto drept cel mai bun din lume pentru condus.



    Corina Sava, managerul unei societăţi comerciale care administrează trei hoteluri şi o cabană de pe Transfăgărăşan, iubeşte toată zona şi vorbeşte întotdeauna cu mare plăcere despre drumul de 92 de kilometri, cu 27 de poduri şi viaducte şi cel mai lung tunel din România.



    Transfăgărăşanul este cel mai spectaculos drum din România şi este în topul celor mai uimitoare drumuri din lume. Nu este o clasificare făcută de noi, ci este una făcută la nivel internaţional. Nu putem să ignorăm faptul că ne aflăm într-o zonă atât de frumoasă. Aşa cum reiese din numele său, Transfăgărăşanul traversează cei mai înalţi munţi din România: Munţii Făgăraş. Ajunge la o altitudine maximă de 2.042 de metri în zona lacului glaciar Bâlea. Tot aici se află şi cel mai lung tunel din România, cu o distanţă de 887 de metri. Este construit între anii 1970 şi 1974 şi noi credem că nici astăzi nu ar fi foarte uşor de realizat. Traversează Munţii Făgăraş pe o distanţă de 90 de kilometri. Este un drum minunat, cu atracţii turistice unice în România şi în lume: lacuri glaciare, cascade, lacul şi barajul Vidraru şi, nu în ultimul rând, trece pe lângă Cetatea Poenari, care are strânse legături cu Dracula.”



    Transfăgărăşanul poate fi deschis din luna mai. Începând din această perioadă, drumul pote fi uşor deszăpezit. Peisajele sunt minunate şi, chiar dacă este zăpadă, este minunat. Din experienţa curentă, nu e cu nimic mai riscant decât într-o altă ţară europeană cu drumuri la altitudini similare. În prinvinţa deschiderii drumului, spune Corina Sava, se respectă un ordin al autotrităţilor care, din motive de siguranţă, nu acceptă să fie deschis mai devreme tunelul care traversează muntele.



    Sunt perioade clare: este închis între luna noiembrie şi luna iulie, fiind deschis tot timpul verii, până în luna octombrie. Sperăm ca în acest an, având în vedere că se aniversează 40 de ani la inaugurarea Transfăgărăşanului, să reuşim împreună cu autorităţile care sunt în măsură să facă acest lucru să-l ţinem deschis mai mult timp, astfel încât doar în perioada iernii să fie închis.”



    În zona lacului Bâlea, la 2.034 metri altitudine, din anul 2005, se ridică în fiecare an unicul hotel de gheaţă din România şi chiar din Europa de est. Acesta a avut o formă circulară şi a fost compus din opt camere cu paturi duble, un bar şi un restaurant. Fiind prima construcţie de acest fel din Europa de est, succesul a venit imediat. Aproximativ 8.000 de turişti din ţară şi străinătate au vizitat inedita atracţie de pe vârful Carpaţilor. Nu după mult timp, a apărut în acelaşi loc şi Biserica de gheaţă, un lăcaş deschis tuturor credincioşilor, indiferent de religie. Aşadar, este un traseu minunat pe care nu vom avea probleme cu cazarea, nici cu masa, iar oferta de agrement este variată. Corina Sava: S-au construit hoteluri noi. Avem hoteluri de trei stele, de patru stele. Este o zonă minunată, care poate să ofere oaspeţilor servicii la cel mai înalt nivel. Avem agrement pe lacul Vidraru, în pădurile din zona Transfăgărăşanului, avem parcuri de aventură. La barajul Vidraru există o bază de agrement pentru croaziere pe lacul Vidraru. Avem vaporaşe şi cataramane cu care se pot face plimbări pe lac. Se poate lua masa pe lacul Vidraru, se poate pescui în funcţie de sezonul în care ne aflăm, sunt variate activităţi. Se poate face programare, dar se poate merge şi la hotelurile din zonă. Parc de aventură pe Transfăgărăşan înseamnă tiroliene, poduri nepaleze, diverse activităţi specifice.



    Dumitru Grecu, administratorul unui hotel de patru stele, de pe Transfăgărăşan, ne prezintă o ofertă de cazare: Am construit un hotel pe structura unei vechi unităţi de cazare, o cabana mică, acum e un hotel de patru stele, unde pot petrece o mini vacanţă foarte frumoasă toţi turiştii care vin în zonă. Chiar dacă vremea nu încurajează drumeţiile, pot sta la piscină, la SPA, pot juca bowling, biliard. Organizăm seri de club şi de muzică ambientală. Dacă vremea ne permite, organizăm diverse activităţi: paintball, tiroliană, off road. Avem teren de sport unde se pot practica o serie întreagă de jocuri: tenis, volei, mini fotbal. Organizăm plimbări cu vaporaşul, hidrobicicletele, bărcile pe Lacul Vidraru. Acum arată extraordinar, apa este limpede, se poate practica şi pescuitul sportiv.”



    Preţul unei camere la o unitate de cazare de două stele porneşte de la 100 lei (25 euro). În hotelul prezentat de Dumitru Grecu veţi plăti 250 lei pentru o cameră cu două locuri, cu mic dejun şi acces la zona SPA. Trebuie să aveţi în vedere faptul că vara şi în weekenduri preţul pentru cazare este mai mare, iar majoritatea locurilor sunt rezervate cu cel puţin două săptămâni înainte. L-am întrebat pe Dumitru Grecu dacă i-au trecut pragul şi turişti din afara ţării: Chiar acum sunt la hotel. Am cazat aseară mai mulţi turişti străini. Unii au venit la noi doar să ia masa şi nu s-au putut abţine, atât e de atrăgătoare zona. Am avut turişti din Franţa, Emiratele Arabe, Australia, Statele Unite, din Europa sunt cei mai mulţi, din toate colţurile lumii. În cartea de impresii toţi au scris că sunt încântaţi de zonă. Hotelul nostru este amplasat pe un promontoriu care intră în lac, oferind o privelişte deosebită asupra lacului şi asupra Munţilor Făgăraş. Bucătăria restaurantului nostru este apreciată de foarte mulţi turişti. Avem în meniu produse tradiţionale, dar şi produse mai sofisticate, din bucătăria internaţională.”



    Există un circuit de ciclism care se desfăşoară şi pe Transfăgărăşan. Totodată, au fost şi diverse etape de raliu şi off road care s-au desfăşurat acolo. Apoi, sunt şi diverse sărbători specifice oieritului, în zona golului alpin, acolo unde se practică asemenea activităţi. Iată, aşadar, o destinaţie pentru toată lumea, pentru cei cu spirit de aventură, dar şi pentru familiile cu copii. În speranţa că v-am convins să vă petreceţi un sejur pe Transfăgărăşan, vă aşteptăm şi data viitoare cu o nouă destinaţie.

  • Parcul Naţional Piatra Craiului

    Parcul Naţional Piatra Craiului


    Alături de invitatul nostru de astăzi, Mircea Vergheleţ, directorul Parcului Natural Piatra Craiului, vizităm o zonă în care natura a fost deosebit de bogată, iar aşezările păstrează tradiţii vechi şi fascinante. Vă invităm aşadar pe crestele munţilor, la drumeţie, în Carpaţii Meridionali, în centrul României.



    Parcul Natural Piatra Craiului se află la aproximativ 200 de kilometri nord de Bucureşti şi oferă peisaje spectaculoase. Nici nu-i de mirare. Se întinde în zona unuia dintre cele mai spectaculoase masive muntoase din România şi acoperă două judeţe: Braşov şi Argeş. Având în vedere bogăţia faunei şi a florei de pe cuprinsul parcului, zona a fost declarată rezervaţie naturală încă din 1938. Astăzi este recunoscut printre turişti şi specialişti deopotrivă drept unul dintre cele mai frumoase parcuri naturale din România.



    Anual, o sută de mii de turişti ajung aici. Bineînţeles, nu toţi ajung în zona de creastă, însă mare parte dintre aceştia parcurg traseele turistice din parc, spune invitatul nostru, Mircea Vergheleţ, directorul Parcului Natural Piatra Craiului.


    Noi am marcat din nou toate traseele la începutul anului 2000, când s-a înfiinţat administraţia parcului. Este o activitate permanentă de întreţinere şi de înlocuire a săgeţilor indicatoare. Colaborăm cu cele două servicii de salvamont din Zărneşti şi Câmpulung, care acţionează pe teritoriul parcului. De asemenea acum doi ani am realizat o reparaţie a refugiului de Vârfu Ascuţit, celelalte refugii sunt în stare foarte bună. Turişii care cunosc Piatra Craiului cunosc acest lucru, am reuşit să înlocuim toate refugiile vechi cu refugii modulare, din fibră de sticlă şi chiar am construit două refugii noi. De asemenea, aş vrea să subliniez că avem o activitate de tarifare în interiorul parcului. Tariful deja aprobat este de cinci lei pentru şapte zile pentru turiştii care vin în parc. Mai există posibilitatea de a plăti prin sms. Vom instala în curând maşini de vândut bilete în locurile prin care aceşti turişti trec în mod obligatoriu pentru a intra în parc. Biletele vor putea fi achiziţionate şi de pe site-ul parcului. Acum lucrăm să punem la punct acest sistem. Bineînţeles, toţi banii obţinuţi vor fi folosiţi pentru întreţinerea infrastructurii de vizitare a parcului.”



    Însă pentru ce plătim? Pentru a ne bucura de un peisaj unic, cu abrupturi foarte mari şi pentru a admira o creastă montană, impresionantă mai ales din partea vestică. Cheile sunt spectaculoase atât în partea de nord, în Braşov, Cheile Zărneştiului, dar şi în cea sudică, în Dâmboviţa. În ciuda orientării uşoare, trebuie însă să ştiţi că Piatra Craiului e cel mai dificil munte. Pantele sunt foarte abrupte. Sunt zone întregi cu cabluri, cu grohotiş. Va trebui să aveţi echipamentul pregătit: bocanci, pelerină de ploaie şi, de asemenea, fiind o zonă cu calcar va trebui să aveţi şi apă. În zona alpină şi subalpină nu există nicio sursă de apă. Un ultim amănunt important, rămâneţi întotdeauna pe traseele marcate. Însă, indiferent de peisaj, nu trebuie să uităm că, în ciuda câtorva evenimente nedorite, siguranţa noastră, a turiştilor, primează, spune Mircea Vergheleţ: Noi încercăm să prevenim producerea unor astfel de evenimente prin promovarea folosirii traseelor marcate. De altfel, acest lucru este stipulat şi în legislaţia din domeniu, legea ariilor protejate. Părăsirea traseului marcat este sancţionată. Este considerată contravenţie şi se sancţionează cu amendă. Din datele pe care le are Salvamontul, circa 90% din accidentele mortale care au avut loc de-a lungul timpului în Piatra Craiului, s-au întâmplat atunci când turiştii au părăsit traseele marcate. Sfatul nostru, recomandarea, rugămintea e ca aceşti turişti să respecte aceste trasee. În zonele mai dificile există nişte cabluri, pe care turiştii le pot folosi pentru a fi în siguranţă. Refugiile sunt, de asemenea, instalate pe aceste trasee marcate. Piatra Craiului nu este ca orice alt munte din România. Este ca un labirint şi, dacă nu cunoşti terenul şi ai pierdut traseul marcat, există un risc foarte mare să ajungi într-o zonă fără ieşire.”



    În Piatra Craiului vin toţi alpiniştii din România. De exemplu, în Cheile Zărneştiului sunt mulţi pereţi verticali. Toţi alpiniştii cunoscuţi, chiar şi cei care au escaladat Himalaya, au ajuns în această zonă pentru antrenamente. Există trasee pentru oricine şi pe acestea, după câteva ore de mers, se pot vedea multe capre negre şi flori de colţ. Există trasee tematice, iar administraţia parcului mai are câteva suprize plăcute pentru turişti, spune Mircea Vergheleţ, directorul Parcului: Noi avem în prezent un proiect în derulare prin programul sectorial de mediu, iar una dintre activităţi este aceea de conştientizare publică. Sunt câteva trasee tematice pe teritoriul parcului. De asemenea, vom construi patru chioşcuri informative la intrările principale. Vom finaliza partea destinată vizitatărilor de la centrul de vizitare din Zărneşti. Sperăm ca, începând cu sezonul viitorul, turiştii să beneficieze de facilităţile acestui centru de vizitare. Pe parcursul anului trecut am avut în derulare două proiecte mai mici, cu partenerii noştri, două organizaţii neguvernamentale şi au fost instalate câteva panouri. Unul se numeşte Poteca Piticilor şi face legătura între satul Măgura şi zona Prăpăstiile Zărneştiului, iar un altul este cel care trece prin satele Măgura şi Peştera, tema fiind Povestea satului de munte”.



    Turismul responsabil, din respect pentru natură, este una dintre priorităţile managementului Parcului Natural Piatra Craiului: Din ceea ce am constatat noi, atitudinea turiştilor merge spre bine. Dacă la sfârşitul anilor ’90, începutul anilor 2000, aveam probleme mult mai mari cu turiştii, în momentul de faţă, probabil şi datorită activităţilor de conştientizare, a panourilor care sunt instalate, a materialelor, hărţilor turistice, pe care le distribum şi le vindem, atitudinea începe să se schimbe încet-încet, iar eu cred că ne îndreptăm spre bine.”



    În satele de munte din zona Parcului Natural Piatra Craiului puteţi găsi meşteşugari care lucrează în lemn şi puteţi gusta mâncăruri tradiţionale cum numai gospodinele de acolo ştiu să facă. Totul începe prin a vă hotărî asupra perioadei sejurului şi prin stabilirea traseului.