Tag: pensii private

  • Viitorul pensiilor private în UE

    Viitorul pensiilor private în UE

    Produsul
    paneuropean de pensii personale, una dintre principalele măsuri ale planului de
    acţiune al Comisiei pentru consolidarea Uniunii Pieţelor de Capital, va fi un
    sistem voluntar de economisire pentru pensionare, pus la dispoziţia europenilor
    de o gamă largă de furnizori financiari din întreaga Uniune Europeană. Acesta
    va completa sistemele existente de pensii publice şi ocupaţionale, alături de
    sistemele naţionale de pensii private existente.

    Jyrki Katainen,
    vicepreşedintele Comisiei Europene pentru pentru
    locuri de muncă, creştere economică, investiţii şi competitivitate:

    Cel mai important lucru pentru toată lumea este ca sistemele noastre de
    pensii publice să fie robuste şi să poată oferi ceea sunt menite să ofere. În
    multe state membre, dacă nu chiar în toate, trebuie să reformăm sistemele de
    pensii publice pentru ca ele să fie puternice chiar şi într-o perioadă în care
    numărul persoanelor în vârstă creşte în mod semnificativ, raportat la întreaga societate.
    Aşadar, trebuie să consolidăm schemele publice de pensii. Produsul despre care
    vorbim nu are nimic de a face cu pensiile publice. Nu înlocuieşte schemele de
    pensii publice, ci pur şi simplu sporeşte numărul de variante puse la
    dispoziţia cetăţenilor.


    Produsul
    paneuropean de pensii personale le va oferi consumatorilor mai multe variante,
    conform nevoilor personale ale fiecăruia. Avantajul unei concurenţe sporite,
    transparenţa şi flexibilitatea în opţiunile de produs sunt principalele
    avantaje ale acestui demers. Furnizorii Produsului paneuropean de pensii
    personale vor beneficia de o piaţă unică reală, dar şi de o distribuţie facilă
    în interiorul Uniunii Europene, prin caracteristici standardizate ale
    produselor, ceea ce le va permite să pună în comun activele.

    Jyrki Katainen: În multe dintre statele membre, dacă ne uităm la statistici, vom
    observa că mulţi dintre europeni au locuri de muncă temporare, nu un contract
    de muncă permanent, o carieră. Adesea, aceştia au şi salarii mici şi doresc să
    îşi suplimenteze pensia publică alegând şi un produs de pensie privată. Ceea ce
    facem acum este să le propunem şi să le oferim oamenilor mai multe variante.
    Creăm regulamente pentru produsele de pensii private existente. Este ceva
    greşit aici? Nu, eu consider că este un lucru pozitiv. Furnizorii se vor regăsi
    în situaţii de concurenţă şi, prin urmare, produsele vor fi mai sigure, mai
    ieftine, deci totul în beneficiul consumatorilor.


    Cetăţenii mobili
    vor putea continua să contribuie la acelaşi produs oriunde s-ar afla în Uniunea
    Europeană. În acelaşi timp, Produsul paneuropean de pensii personale va
    contribui la canalizarea economiilor către pieţele de capital şi va atrage cu
    sine investiţii şi creştere economică în Uniunea Europeană.


  • Sondaj privind pensiile private

    Sondaj privind pensiile private

    Aproximativ un milion
    de români au câte 10.000 de lei (cca.2145 euro) în conturile pensiilor private
    obligatorii
    , dar nu ştiu de ei, relevă un sondaj recent efectuat de Asociaţia pentru
    Pensiile Administrate Privat din România. Potrivit cercetării, la 11 ani de la
    lansarea acestui sistem, românii încă au încredere în Pilonul II, îşi cunosc
    drepturile şi sunt conştienţi că toate contribuţiile lor contează pentru
    dezvoltarea economiei. 86% dintre cei chestionaţi, cu vârsta între 20 şi 55 de
    ani, din zona urbană, au auzit de Pilonul II de pensii private obligatorii, iar
    dintre aceştia numai 60 de procente spun că şi contribuie la acesta. Studiul
    mai indică faptul că deşi două treimi dintre cei intervievaţi cred că dacă nu
    vor fi luate măsuri, statul ar putea avea dificultăţi privind plata pensiilor
    următoarelor generaţii, peste jumătate spun că la vârsta pensionării se bazează, în primul
    rând, pe pensia de la stat.


    Preşedintele Asociaţiei pentru Pensiile Administrate
    Privat din România, Radu Crăciun, a rezumat principalele rezultate ale
    studiului referitoare la Pilonul II de pensii: 71% dintre români
    ştiu că banii din Pilonul II sunt proprietatea lor. 67% dintre ei ştiu că banii
    din Pilonul II sunt garantaţi prin lege şi în sfârşit, 71% consideră că Pilonul
    II trebuie menţinut. Aproape un milion de români au cel puţin 10.000 de lei în
    cont şi nu cunosc acest lucru. Fie consideră că au mai puţin, fie nu ştiu deloc
    că au bani în Pilonul II.


    Peste jumătate dintre participanţii la sondaj
    au declarat că au încredere că administratorii fondurilor de pensii investesc
    optim contribuţiile lor
    . În plus, aproape trei sferturi din
    populaţia activă consideră că este necesară menţinerea Pilonului II (pensia privată
    obligatorie). Chiar și în aceste condiții, românii au sume cu 17,8% mai mici în
    conturile personale din Pilonul II decât ar fi avut dacă legea ar fi fost
    respectată, atrage atenția Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din
    România. Reducerea valorii s-a făcut pe fondul
    nemajorării cotei de contribuţie la acest Pilon care trebuia să fie de 6%,
    începând cu 1 ianuarie 2016.


    La finalul anului trecut, Guvernul a decis reducerea procentului de
    plată către Pilonul II de pensii, cel administrat de firmele private, de la
    5,1% la 3,75%.Lansat în 2008, Pilonul II, cumula active nete de 9,9
    miliarde de euro, la finele lunii septembrie și avea 7,18 milioane de
    participanți. La rândul său, Pilonul III de pensii private facultative avea
    active nete de 425 de milioane de euro, iar la acesta participau 465 de mii de
    persoane. Activele
    cumulate ale celor două fonduri de pensii sunt investite în proporţie de 90% în
    economia românească.

  • Retrospectiva săptămânii 09.04 – 15.04.2017

    Retrospectiva săptămânii 09.04 – 15.04.2017

    Scandalul
    pensiilor private – decizii şi sancţiuni


    Autoritatea de Supraveghere Financiară din România a
    sancţionat, joi, NN, cel mai mare fond de pensii din ţară (administrate privat
    – Pilonul II), pentru transmiterea de informaţii menite să destabilizeze
    sistemul de pensii. Decizia a fost luată după ce, miercuri, NN a trimis un mail
    clienţilor săi în care îi avertiza asupra unei eventuale decizii de
    naţionalizare a fondurilor de pensii private. Liviu Dragnea, liderul PSD, la
    guvernare, şi presedinte al Camerei Deputaţilor a anunţat că Parlamentul de la
    Bucureşti va începe, în zilele următoare, procedurile pentru demiterea
    întregii conduceri a ASF. Ministerul Finanţelor neagă categoric scenariul
    naţionalizării pensiilor private.







    Fostul deputat
    român Sebastian Ghiţă reţinut de politişti sârbi la Belgard


    Fostul deputat român Sebastian Ghiţă, aflat pe lista celor mai căutate persoane
    date în urmărire internaţională, a fost localizat şi
    reţinut de poliţişti sărbi, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Belgrad, după
    aproape patru luni de la dispariţia sa. Autorităţile române urmează să facă
    demersurile necesare pentru extrădarea omului de afaceri. În momentul
    depistării, el a prezentat pentru legitimare documente false care prezentau
    însemnele unui stat din Uniunea Europeană. Sebastian Ghiţă a dispărut pe 21
    decembrie 2016 şi a fost iniţial dat în urmărire naţională, după ce a încălcat
    termenii controlului judiciar. Pe 10 ianuarie, un complet de la Instanţa
    supremă a emis un mandat european de arestare pe numele lui Ghiţă, fiind dat şi
    în urmărire internaţională, prin Interpol. Ghita este judecat in doua dosare de
    coruptie si urmarit penal in alte doua.



    Depunerea la Parlament a Legii salarizării unitare amânată

    Depunerea mult asteptatului proiect al legii
    salarizării unitare a bugetarilor în Parlamentul de la Bucureşti, pentru a fi
    dezbătut şi adoptat, a fost
    amanata. Liderul PSD, Liviu Dragnea, care este si presedintele Camerei
    Deputatilor a precizat ca proiectul va fi in dezbatere publica si saptamana
    aceasta. Documentul prevede creşterea veniturilor lunare, în următorii cinci
    ani, cu peste 50% în medie, iar în total, creşterile salariale vor fi de 32 de
    miliarde de lei (peste 7 miliarde de
    euro). Premierul
    Sorin Grindeanu a anunţat că discuţiile cu sindicatele şi cu instituţiile
    vizate vor continua, însă, în Parlament, pentru a scurta timpul de adoptare a
    legii. Documentul care ar trebui sa intre în vigoare la 1 iulie, vizează toate
    instituţiile publice, mai puţin BNR şi Autoritatea de Supraveghere Financiară.
    Primele creşteri salariale vizează personalul militar şi poliţiştii. Pentru
    celelalte categorii de bugetari, salariile vor începe să crească de la 1
    ianuarie, anul viitor. Cel mai mare salariu din sistemul public îl va avea
    preşedintele şi va fi echivalentul a 12 salarii minime pe economie. Salariile
    celor mai înalţi demnitari vor scădea, dar cresc cele ale parlamentarilor,
    judecătorilor şi procurorilor.



    Proiectul legii vaccinării in Romania
    a fost publicat

    Ministerul roman al Sănătăţii a facut public, marti,
    proiectul Legii vaccinării. Acesta prevede înfiinţarea unor comisii judeţene de
    vaccinare, care vor putea interveni în cazul în care părinţii refuză schema obligatorie
    de imunizare. Ministrul de profil, Florian Bodog, a precizat ca, în
    urma dezbaterii publice si a celei parlamentare, in proiectul de lege va fi
    introdus un capitol care să prevadă sanctiuni.El a precizat că ministerul îşi va asuma
    tratamentul reacţiilor adverse ale vaccinării. Ministerul
    a anuntat ca 21 de persoane si-au pierdut viata din cauza rujeolei in Romania.
    Din septembrie anul trecut, circa patru mii de cazuri au fost inregistrate,
    potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor
    Transmisibile. Pentru a limita extinderea rujeolei, autorităţile sanitare
    continua campania de vaccinare a copiilor cu vârste cuprinse între 9 luni şi 9
    ani.




    Strategia de descentralizare a Romaniei, adoptata de Guvern

    Executivul de la Bucuresti a adoptat, miercuri,
    strategia de descentralizare a Romaniei. Vicepremierul Sevil Shhaideh a
    precizat ca in următoarele trei luni, toate ministerele vor efectua analize de
    impact ale strategiei de descentralizare, iar în maximum şapte luni se vor
    adopta legile sectoriale cu care se va opera descentralizarea. Domeniile
    incluse în acest proces sunt: agricultura, cultura, turismul, mediul,
    sănătatea, educaţia-activităţi extraşcolare, tineret şi sport. Obiectivul
    general asumat în strategie este transferarea de noi competenţe, cu excepţia
    celor de inspecţie şi control, la nivelul autorităţilor locale – primării, consilii locale şi judeţene – o
    mare parte dintre acestea fiind exercitate, acum, de direcţiile descentralizate
    ale ministerelor.



    Aglomeraţie în vămile din Romania

    Traficul s-a aglomerat
    în vămile României, după intrarea în vigoare, pe 7 aprilie, a unui nou
    regulament european care înăspreşte controalele la frontiere şi în contextul
    Sărbătorilor Pascale. Timpul de asteptare in vami variaza de la 60 de minute la
    10 ore, cele mai aglomerate fiind cele din nord-vestul tarii. Autorităţile
    încearcă să găsească un echilibru între securitatea cetăţenilor şi fluenţa
    traficului si recomanda sa utilizeze toate punctele de frontiera. Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor români care se
    deplasează în străinătate în perioada Sărbătorilor Pascale, Ministerul de
    Externe a pus la dispoziţia acestora un Ghid de calatorie. El contine recomandări utile, informatii de
    interes pentru cele mai frecventate destinatii turistice din acesta perioada,
    dar si informaţii care pot ajuta cetăţenii români să evite eventualele situaţii
    neplăcute ce pot apărea pe perioada vacanţei sau a concediului lor în
    străinătate.



  • Pensii, indemnizaţii, salarii

    Pensii, indemnizaţii, salarii

    Într-o dezbatere pe tema modificării sistemului pensiilor private obligatorii din România, ministrul român al Muncii, Rovana Plumb, a declarat că guvernul face o analiză a actualului sistem, cu asistenţa Băncii Mondiale. Autorităţile sunt conştiente de problemele de sustenabilitate pe termen lung ale sistemului pensiilor de stat, susţine ministrul Rovana Plumb, care spune că acesta trebuie reformat. Ea mai spune că executivul nu va modifica sistemul pensiilor private obligatorii – pilonul doi de pensii – şi că, în acest moment, în cabinet se lucrează la pilonul patru, cel al pensiilor ocupaţionale.



    La aceeaşi dezbatere, consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu a atras atenţia autorităţilor şi societăţii civile că există o lipsă de educaţie în rândul populaţiei în privinţa beneficiilor pensiilor private. În România ultimilor ani, a adaugat el, efectul investiţiilor din sistemul pensiilor private s-a simţit la nivel macro-economic şi va avea efecte pozitive pe termen lung. Datele oficiale arată că, la sfârşitul acestui an, numărul salariaţilor cu contracte de muncă, aproximativ 5.280.000, va egala numărul pensionarilor. Acest lucru se datorează, pe de o parte, faptului că nu au mai avut loc valuri de pensionări anticipate – legitime în momentele de restructurare economică – şi nu au mai fost făcute restructurări în administraţie – în special în sănătate şi în educaţie.



    Creşte, totodată, vârsta de pensionare care se va egaliza, între bărbaţi şi femei, în 2030, aşa cum s-a obligat România la nivel european. Potrivit unor studii, o pensie decentă ar trebui să constituie, în Romănia, 80 la sută din nivelul salariului mediu pe economie, adică 1500 lei, însă nivelul ei actual este de doar 844 lei. La dezbaterea pe tema pensiilor a fost avansată şi ideea că, în următorii doi ani, salariile bugetarilor ar putea creşte cu până la 30 la sută. Premierul Victor Ponta spune, însă, că pentru guvern prioritatea maximă este mărirea, de la 1 noiembrie, a alocaţiilor de stat pentru copiii din familiile defavorizate şi dublarea alocaţiei de hrană pentru copiii instituţionalizaţi.



    Cu toate aceste perspective, sistemul asigurărilor sociale din România rămâne unul complicat şi variabil. Numai în ultimul deceniu, legea pensiilor a fost modificată de 70 de ori. Specialiştii susţin că schimbările necesare sunt structurale şi depăşesc instrumentele de gestiune propriu-zisă a unui sistem de pensii. Astfel, pentru a asigura un sistem de pensii adecvat, pe termen lung, ar fi nevoie de avansuri în productivitatea muncii, de creşterea ratei de ocupare a populaţiei active şi de politici de imigraţie atractive.

  • Jurnal românesc – 13.08.2014

    Jurnal românesc – 13.08.2014

    Peste 6,5 milioane de români au conturi private de pensii. Administratorii acestor fonduri au obţinut, în ultimul an, randamente de aproximativ 12%, cu mult peste nivelul inflaţiei. Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) şi facultative (Pilonul III) au ajuns, împreună, la active nete în administrare în valoare totală de aproape 4 miliarde de euro la mijlocul anului 2014, potrivit unui comunicat al Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România.



    Premierul Victor Ponta a declarat că România şi Moldova trebuie să fie cât mai puţin dependente de importul de gaze şi speră că acest lucru se va întâmpla în trei-patru ani, după începerea explorărilor ExxonMobil şi Petrom în Marea Neagră. Ponta a făcut, marţi, o vizită pe platforma maritimă Ocean Endeavor din zona românească a Mării Negre, unde companiile ExxonMobil şi Petrom efectuează foraje de explorare pentru zăcămintele de gaze naturale. Premierul a mai spus că România trebuie să îşi asigure o resursă proprie de gaze, în condiţiile în care ”cel puţin pe termen scurt şi mediu, dacă nu chiar lung, relaţiile economice cu Rusia vor fi din ce în ce mai proaste”.



    Un drapel tricolor de mari dimensiuni a fost desfăşurat marţi pe munte la Izvoru Mureşului, în judeţul Harghita, de participanţii la Universitatea de Vară a românilor de pretutindeni. Momentul a marcat lansarea campaniei de promovare a unităţii naţionale, “Lunile Tricolorului”, iniţiată de Platforma Unionistă Acţiunea 2012. Cei peste 100 de studenti, profesori şi reprezentanţi ai comunităţilor româneşti din Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Serbia, Bulgaria, Albania, Macedonia, paticipanţi la Universitatea de Vară, s-au unit în mod simbolic sub tricolor, element definitoriu al identităţii naţionale. Steagul, cu o lungime de 150 de metri şi 4 metri şi jumătate lăţime, va ajunge în peste 10 oraşe din România, pe 14 septembrie va fi desfăşurat la Chişinău, iar în 12 octombrie, la Bucureşti, când se va organiza un marş pentru reunificarea celor două state româneşti.



    Guvernul se pregăteşte să lanseze la 1 octombrie programul Prima maşină. Statul ar urma să garanteze creditul pentru un automobil pentru tinerii de până la 35 de ani care nu au mai avut niciodată o maşină. Potrivit celor de la Ziarul Financiar, perioada de creditare va fi de până la 7 ani. Avansul minim nu va depăşi 7%, iar preţul maxim al autovehiculelor se pare că va fi 12.400 de euro cu TVA. Se aşteaptă ca prin acest sistem să se cumpere 5.000 de autoturisme noi în acest an şi pâna la 20.000 anul viitor.



    Numărul cetăţenilor români care lucrează în Malta a crescut cu 22% în ultimul an, de la 430 la începutul anului trecut la 522 în prezent, şi cu 91% începând din 2008, când doar 274 de români lucrau în insula mediteraneană, relatează marţi publicaţia Malta Today, care citează un studiu prezentat recent în parlamentul maltez. Piaţa forţei de muncă din Malta atrage mai mulţi spanioli şi italieni (ale căror ţări au fost grav afectate de criza economică) şi mai puţini germani, conform studiului citat. Per total, numărul lucrătorilor proveniţi din state UE şi care muncesc în Malta a sporit de la 4.262 în 2008 la 10.035 în prezent, ceea ce se traduce printr-o creştere de 136%.