Tag: pensionare

  • Posibilitatea cumpărării vechimii în muncă – prelungită până la sfârșitul anului 2024

    Posibilitatea cumpărării vechimii în muncă – prelungită până la sfârșitul anului 2024

    A fost prelungită, până la finele anuluiui 2024, posibilitatea cumpărării vechimii în muncă, necesară pensionării pentru limită de vârstă. Cetățenii români din țară și din afara granițelor pot plăti retroactiv pentru cel mult 6 ani de vechime în muncă.

    Persoanele care nu au calitatea de pensionar și care vor să își completeze stagiul de cotizare trebuie să nu fi realizat, în perioadele pentru care solicită plata retroactivă, stagiu de cotizare sau asimilat acestuia în sistemul public de pensii din țară sau în sisteme neintegrate acestuia, ori în alte state membre ale Uniunii Europene sau cu care România are acorduri de securitate socială.

    Contractul de asigurare socială se încheie între persoana interesată sau, după caz, tutorele, curatorul ori mandatarul acesteia, desemnat prin procură specială, şi casa teritorială de pensii competentă, în funcție de domiciliul sau reședința persoanei. Plata contribuției se poate face într-o singură tranșă sau în tranșe lunare, până la data de 31 decembrie 2024. Mai multe informațiiMinisterul Muncii și Solidarității Sociale, aici: https://mmuncii.ro/…/7013-cp-oug-prelungire-cumparare…

  • Muncind în Europa

    Muncind în Europa

    Perioada
    în care se acordă posibilitatea cumpărării vechimii în muncă necesară
    pensionării pentru limită de vârstă, a fost prelungită până la data de 31 decembrie
    2024, iar pentru a afla câţi ani de muncă aţi acumulat vă puteți crea gratuit
    un cont de utilizator pe site-ul Casei Naționale de Pensii Publice.


  • Noua lege a pensiilor

    Noua lege a pensiilor

    În calitate
    de for decizional în acest caz, Camera Deputaţilor de la Bucureşti a adoptat noua
    lege a pensiilor din sistemul public, reexaminată, după ce a fost declarată
    parţial neconstituţională de CCR. În document, este prevăzută o creştere treptată
    a punctului de pensie, de la 1.265 de lei (circa 265 de euro) la 1 septembrie,
    anul acesta, până la 1.875 de lei (circa 395 de euro) în 2021. Din anul 2022,
    valoarea punctului de referinţa se va indexa anual cu inflaţia şi 50% din
    creşterea reală a câştigului mediu brut realizat, potrivit proiectului.


    Pensia
    minimă se calculează raportat la salariul minim brut pe economie din anul
    respectiv. Persoanele cu vechime de minimum 15 ani primesc 45% din salariul
    minim brut pe ţară, iar pentru fiecare an de vechime în plus se adaugă câte 1%
    din salariu, iar cei cu vechime între 10 şi 15 ani, aflate la pensie la data
    intrării în vigoare a legii, primesc 40% din salariul minim brut pe ţară, iar
    pentru fiecare an de vechime în plus se adaugă la fel câte un procent.


    De
    asemenea, potrivit noii Legi a pensiilor, se valorifică toate drepturile de
    natură salariala pentru care s-au plătit contribuţii: sporuri, acord global, al
    13-lea salariu, ore suplimentare, prime, premii şi alte bonusuri. Dacă după
    recalculare, conform adeverinţelor aduse, rezultă o pensie mai mică, atunci se
    pastrează pensia calculată cu o majorare de 10% acordată iniţial. Noua lege prevede
    tot patru categorii de pensii: de limită de vârsta, anticipată, de invaliditate
    şi cea de urmaş.


    Reprezentanţii coaliţiei PSD-ALDE aflate la putere spun că
    prin adoptarea acestei legi se pune ordine în sistem şi dau asigurări că nicio
    pensie nu va scădea odată cu aplicarea noii legi şi că vârsta standard de
    pensionare se va menţine.


    Fostul ministru al Muncii, unul dintre iniţiatorii
    proiectului, deputatul PSD Lia Olguţa Vasilescu: E o lege care creşte pensiile, nu-i sărăceşte pe pensionari. Am văzut că unii au vrut să întărzie
    această lege, dar este foarte important ca din creşterea veniturilor de la
    bugetul de stat să direcţionăm şi către veniturile populaţiei.


    Opoziţia consideră,
    însă, că inechităţile din sistem nu vor fi eliminate. Dan Vălceanu, deputat din
    partea principalului partid de opoziţie, PNL: Aţi spus că toţi pensionarii vor fi avantajaţi şi vor primi pensii mai
    mari. Nu, această lege îi face pe cei care au muncit în condiţii grele să
    primească pensie şi mai mică şi să fie pedepsiţi de această lege, iar cei care
    au muncit mult, de asemenea, să fie dezavantajaţi de această lege şi să nu
    primească o pensie mai mare.


    Criticii noii legi a pensiilor consideră că
    este vorba despre un demers electoral.

  • Viitorul pensiilor private în UE

    Viitorul pensiilor private în UE

    Produsul
    paneuropean de pensii personale, una dintre principalele măsuri ale planului de
    acţiune al Comisiei pentru consolidarea Uniunii Pieţelor de Capital, va fi un
    sistem voluntar de economisire pentru pensionare, pus la dispoziţia europenilor
    de o gamă largă de furnizori financiari din întreaga Uniune Europeană. Acesta
    va completa sistemele existente de pensii publice şi ocupaţionale, alături de
    sistemele naţionale de pensii private existente.

    Jyrki Katainen,
    vicepreşedintele Comisiei Europene pentru pentru
    locuri de muncă, creştere economică, investiţii şi competitivitate:

    Cel mai important lucru pentru toată lumea este ca sistemele noastre de
    pensii publice să fie robuste şi să poată oferi ceea sunt menite să ofere. În
    multe state membre, dacă nu chiar în toate, trebuie să reformăm sistemele de
    pensii publice pentru ca ele să fie puternice chiar şi într-o perioadă în care
    numărul persoanelor în vârstă creşte în mod semnificativ, raportat la întreaga societate.
    Aşadar, trebuie să consolidăm schemele publice de pensii. Produsul despre care
    vorbim nu are nimic de a face cu pensiile publice. Nu înlocuieşte schemele de
    pensii publice, ci pur şi simplu sporeşte numărul de variante puse la
    dispoziţia cetăţenilor.


    Produsul
    paneuropean de pensii personale le va oferi consumatorilor mai multe variante,
    conform nevoilor personale ale fiecăruia. Avantajul unei concurenţe sporite,
    transparenţa şi flexibilitatea în opţiunile de produs sunt principalele
    avantaje ale acestui demers. Furnizorii Produsului paneuropean de pensii
    personale vor beneficia de o piaţă unică reală, dar şi de o distribuţie facilă
    în interiorul Uniunii Europene, prin caracteristici standardizate ale
    produselor, ceea ce le va permite să pună în comun activele.

    Jyrki Katainen: În multe dintre statele membre, dacă ne uităm la statistici, vom
    observa că mulţi dintre europeni au locuri de muncă temporare, nu un contract
    de muncă permanent, o carieră. Adesea, aceştia au şi salarii mici şi doresc să
    îşi suplimenteze pensia publică alegând şi un produs de pensie privată. Ceea ce
    facem acum este să le propunem şi să le oferim oamenilor mai multe variante.
    Creăm regulamente pentru produsele de pensii private existente. Este ceva
    greşit aici? Nu, eu consider că este un lucru pozitiv. Furnizorii se vor regăsi
    în situaţii de concurenţă şi, prin urmare, produsele vor fi mai sigure, mai
    ieftine, deci totul în beneficiul consumatorilor.


    Cetăţenii mobili
    vor putea continua să contribuie la acelaşi produs oriunde s-ar afla în Uniunea
    Europeană. În acelaşi timp, Produsul paneuropean de pensii personale va
    contribui la canalizarea economiilor către pieţele de capital şi va atrage cu
    sine investiţii şi creştere economică în Uniunea Europeană.