Radio România Internațional

Tag: performante

  • Premii pentru performanţa în învăţământ

    Premii pentru performanţa în învăţământ

    Performanţa sistemului de învăţământ este un element obligatoriu pentru ca România să se dezvolte, a spus premierul Marcel Ciolacu, la Gala anuală de premiere a olimpicilor internaţionali. În opinia sa, o Românie cu adevărat educată nu se poate realiza imediat, mai ales că în ultimii 30 de ani, fiecare ministru al educaţiei a încercat să îşi impună propria lui viziune şi a vrut să schimbe sistemul din temelii. Premierul a precizat că multe dintre modificările din trecut s-au făcut fără analize temeinice, iar unele au contribuit la diminuarea calităţii învăţământului. El le-a transmis celor prezenţi la eveniment că anul viitor educaţia va avea un buget mai mare cu 61% faţă de cel actual. Pe de altă parte, premierul crede că și performanţa cadrelor didactice trebuie stimulată.

    Marcel Ciolacu Pe lângă baza materială, este nevoie de mai multă atenţie în ceea ce priveşte evaluarea şi stimularea performanţei cadrelor didactice. Realitatea ne arată clar că este nevoie de criterii de performanţă în sistemul de învăţământ. Un profesor implicat, responsabil, trebuie să fie plătit mai mult pentru munca depusă. Am şi rugat pe doamna ministru Ligia Deca ca împreună să discutăm cu profesioniştii din minister şi să găsim soluţiile în acest sens.


    Sper ca prin creşterea procentuală istorică de peste 50% în medie a salariilor din Educaţie, în mai puţin de un an, să atragem din ce în ce mai mulţi tineri profesionişti către cariera didactică, a afirmat, la rândul său, ministrul Educaţiei, Ligia Deca.


    În cadrul galei anuale au fost premiaţi 138 de elevi, care au obţinut 164 de medalii, premii şi menţiuni la 28 de olimpiade internaţionale şi concursuri regionale pe disciplină, dar şi profesorii care i-au pregătit şi unităţile de învăţământ în care aceştia studiază. Elevii români au obţinut 6 medalii de aur absolut (cu punctaj maxim), 51 de medalii de aur (premii I), 55 de medalii de argint (premii II), 30 de medalii de bronz (premii III), respectiv 22 de menţiuni (diplome echivalente). Fondul total de premiere alocat în acest an de Ministerul Educaţiei este de peste 3,9 milioane lei (cca. 785.000 euro). Pentru premiul I absolut (punctaj maxim) a fost acordată o sumă de 20.000 lei (cca. 4000 euro), pentru premiul I (medalie de aur) 15.000 lei (cca. 3000 euro), in timp ce pentru premiul al II-lea (medalie de argint) și al III-lea (medalie de bronz) au fost primiți 12.500 lei (cca. 2.500 euro), respectiv10.000 lei (cca. 2000 euro). Totodată, pentru mențiune (sau diplome echivalente) a fost acordata suma de 3.500 lei (cca. 700 euro).

    Pentru profesorul care a pregătit elevul s-a acordat un singur stimulent financiar, în cuantumul cel mai mare prevăzut pentru cel premiat. Pentru școala pe care elevul o frecventează sau a frecventat-o s-a acordat câte un premiu, în cuantumul prevăzut pentru fiecare premiat. În acest caz, stimulentele primite se vor utiliza pentru dotări direcționate, cu prioritate, disciplinelor corespunzătoare obținerii performanței școlare.


  • Anul sportiv 2016 (II)

    Anul sportiv 2016 (II)

    Trecem în revistă, în cele ce urmează, principalele evenimente sportive din partea a doua a anului 2016. Ieri v-am vorbit despre cele întâmplate în primele şase luni ale anului şi am încheiat cu Europenele de fotbal şi scrimă din iunie.


    Luna iulie a adus noi performanţe handbalului românesc. Echipa masculină de handbal a României a câştigat Campionatul Mondial Universitar, care a avut loc la Malaga, în Spania. In finală, handbaliştii tricolori au învins Coreea de Sud, cu scorul de 28-20. Formaţia feminină a României a cucerit medaliile de argint, după ce a fost întrecută, în finală, de Spania cu 20 la 14. Tot în iulie, echipa masculină de tenis a Spaniei a învins România în meciul de Cupa Davis pentru barajul de promovare în grupa mondială cu 4-1.



    Luna august a fost dominată de Jocurile Olimpice de la Rio. România a obţinut cinci medalii, dintre care una i-a fost retrasă. A fost o comportare mai slabă decât la toate Jocurile Olimpice din ultimii 60 de ani, mai exact din 1952, de la Helsinki, atunci când delegaţia română a cucerea 4 medalii, dintre care una de aur.


    Să amintim performerii de la Rio. Echipa feminină de spadă, compusă din Ana Maria Popescu, Simona Pop, Simona Gherman şi Loredana Dinu, multiple campioane mondiale şi europene, a adus scrimei româneşti primul titlu olimpic pe echipe. Argintul a venit din tenis, de la perechea masculină Florin Mergea / Horia Tecău. Cei doi au pierdut finala cu spaniolii Marc Lopez şi Rafael Nadal, cu 2-6, 6-3, 4-6, dar au fost aproape de victorie. Tenisul românesc rămâne însă cu prima sa medalie olimpică. Primul bronz a fost obţinut la haltere, de Gabriel Sâncrăian. El a fost însă descalificat ulterior, în urma unui test efectuat în timpul competiţiei olimpice care I-a descoperit în organism testosteron exogen, o substanţă aflată pe lista produselor interzise. La canotaj, România a revenit în topul mondial, gratie bronzului obţinut de echipajul feminin de 8+1. O altă medalie de bronz a fost adusă de Albert Saritov, care a cucerit medalia de bronz la lupte libere, categoria 97 de kg. Saritov vine din Rusia, mai exact din Daghestan, este de origine cecenă şi a primit cetăţenia română în 2016.



    Luna septembrie a marcat debutul Naţionalei de fotbal a României în preliminariile pentru Cupa Mondială din 2018. La Cluj, tricolorii au încheiat l;a egalitate, 1 la 1, cu reprezentativa statului Muntenegru. Tot în septembrie, România a obţinut o medalie la Jocurile Paralimpice de vară de la Rio de Janeiro, prin Alex Bologa, la judo, categoria 60 de kilograme. În vârstă de 20 de ani, Alex Bologa a participat în premieră la Jocurile Paralimpice. A fost, totodată, primul reprezentant al României în concursul olimpic de judo al nevăzătorilor. A început să practice judo cu 6 ani în urmă. Este total nevăzător de la vârsta de şase ani, iar în prezent este student la două facultăţi.



    În octombrie, echipa naţională de fotbal a României a obţinut prima victorie sub comanda selecţionerului german Christoph Daum. Tricolorii au învins Armenia, în deplasare, cu 5 la 0, în preliminariie Cupei Mondiale. A urmat jocul din Kazahstan, încheiat la egalitate, 0 la 0. Tot în octombrie, la Budapesta, perechea formată din românca Daniela Dodean – Monteiro şi soţul său, portughezul Joao Monteiro a câştigat medaliile de aur în proba de dublu mixt a Campionatelor Europene.



    În noiembrie, echipa de fotbal a României a pierdut cu 0 la 3 jocul disputat la Bucureşti, împotriva Poloniei, în preliminariile Cupei Mondiale din 2018. În faţa a 45 de mii de spectatori, tricolorii au dat o replică palidă formaţiei poloneze, una dintre cele mai bune echipe ale Europei. In consecinţă, România a încheiat anul pe locul 4 în Grupa E, în urma Poloniei, Muntenegrului şi Danemarcei.


    Evenimentul cel mai important al lunii decembrie a fost Campionatul European de handbal feminin din Suedia. Naţionala României a încheiat competiţia pe locul 5. Handbalistele tricolore obţin astfel cel mai bun rezultat al lor din ultimele trei ediţii ale Campionatului European, după locul 10 în 2012 şi 9 în 2014. Singura medalie continentală a handbalistelor noastre rămâne bronzul din 2010.

  • Anul sportiv 2016 (I)

    Anul sportiv 2016 (I)

    Un an cu bune şi rele. Sună comun, dar atât se poate spune despre 2016, an care a adus trofee europene pentru handbalul şi voleiul românesc, dar şi comportarea cea mai slabă a sportivilor români la Jocurile Olimpice din ultimele 5 decenii.


    Monica Niculescu a fost prima jucătoare de tenis din România care şi-a înscris numele, în 2016, pe lista câştigătorilor unui turneu major de tenis. Împreună cu jucătoarea americană Vania King, Monica s-a impus, în ianuarie, în proba de dublu a concursului WTA de la Shenzen. În finală, perechea Niculescu / King a dispus cu scorul de 6-1, 6-4, de chinezoaicele Yi-Fan Xu şi Saisai Zheng, cuplul cap de serie numărul 1.



    A urmat Openul Australiei, prima competiţie de Mare Şlem a anului. La simplu feminin, Simona Halep a dezamăgit. Ea s-a aflat pe poziţia a doua pe lista favoritelor, dar a fost eliminată încă din primul tur, de o jucătoare din China, venită din calificări. Cel mai bine, dintre români, s-a comportat Horia Tecău. El a ajuns în finala de dublu mixt, alături de jucătoarea americană Coco Vandeweghe, după ce au trecut, în semifinale, de perechea formată din slovena Andreja Klepac şi filipinezul Treat Huey în două seturi: 6-4, 6-4. In finală însă, Tecău şi Vandeweghe au fost învinşi de perechea braziliano — rusă Bruno Soares / Elena Vesnina, cu 6-4, 4-6, 10-5.



    In luna februarie, echipa feminină de tenis a României a ratat calificarea în semifinalele Fed Cup. La Cluj, în sferturile de finală, Cehia, deţinătoarea trofeului, a trecut de România cu 3 la 2. La handbal feminin însă, două echipe româneşti, şi anume HCM Baia Mare şi CSM Bucureşti, îşi asigurau deja calificarea în sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Luna februarie a adus şi trei victorii categorice pentru Naţionala a României în Rugby Europe Championship: 39 la 14 cu Portugalia, 21-18 cu Spania şi 30-0 cu Rusia.



    In martie, echipa feminină de spadă a clubului Steaua Bucureşti, în componenţa Ana Maria Popescu-Brânză, Simona Gherman, Simona Pop şi Greta Vereş, a câştigat Cupa Europei. În finală, Steaua a învins cu 45-38 Clubul de Scrimă Moscova din Rusia. Tot în martie, s-a stins din viaţă cea mai mare atletă pe care a avut-o vreodată România – Iolanda Balaş Sőter. In vârstă de 79 de ani, marea campioană a decedat la spitalul Elias din Bucureşti în urma unor probleme gastrice, pe fondul unei suferinţe mai vechi. Iolanda Balaş Sőter a fost campioană olimpică la săritura în înălţime în 1960, la Roma, şi 1964, la Tokio.



    In aprilie, voleiul românesc a realizat o performanţă istorică. în premieră, o echipă de fete din România a câştigat o competiţie europeană. Formaţia Clubului Sportiv Municipal Bucureşti s-a impus în Cupa Challenge, a treia competiţie europeană, după o dublă victorie în faţa echipei turce Trabzon: 3-1 acasă şi tot 3-1 în deplasare. A fost prima finală disputată de o grupare feminină din România şi primul rezultat notabil din 1974 încoace, an în care echipa masculină Dinamo Bucureşti a obţinut medaliile de bronz în Cupa Cupelor. Tot în aprilie, la Campionatele Europene de haltere găzduite de oraşul norvegian Førde, sportivii români au câştigat 15 medalii, dintre care 4 de aur, iar la cele de judo, care au avut loc în Rusia, la Kazan, delegaţia română a câştigat trei medalii de bronz.



    In mai, echipa feminină de handbal CSM Bucureşti a câştigat Liga Campionilor. La Budapesta, echipa română a învins, în semifinale, cu 27 la 21, formaţia macedoneană Vardar Skopje. CSM a întâlnit apoi, în finală, echipa maghiară Győr. După timpul regulamentar de joc, scorul a fost egal, 21 la 21. Au urmat două reprize de prelungiri, după care scorul a fost tot egal: 25 la 25. S-a trecut apoi la loviturile de la 7 metri, pentru departajare, iar CSM s-a impus cu scorul de 29 la 26.


    In tenis a avut loc turneul de la Madrid, unde au fost laureaţi doi români. Simona Halep a câştigat proba feminină de simplu, după 6-2, 6-4 cu jucătoarea slovacă Dominika Cibulkova. În finala masculină de dublu s-au întâlnit doi români. Perechea formată din Horia Tecău şi olandezul Jean-Julien Rojer s-a impus cu 6-4, 7-6 în faţa cuplului compus din Florin Mergea şi indianul Rohan Bopanna.



    Principalul eveniment al lunii iunie a fost Campionatul European de fotbal din Franţa. România a făcut parte din grupa A şi a pierdut jocurile cu Franţa, scor 1 la 2, şi Albania, scor 0 la 1. Jocul cu Elveţia s-a încheiat egal, 1 la 1. Tot în iunie, România a încheiat Campionatele Europene de scrimă de la Torun din Polonia cu patru medalii. Două au fost cucerite la spadă individual: aur pentru Simona Gherman şi argint pentru învinsa ei din finală, Ana-Maria Popescu. Celelalte două au fost de bronz şi au fost cucerite de de echipa feminină de spadă şi de echipa masculină de sabie.

  • Refugiaţii olimpici

    Refugiaţii olimpici

    O idee de Nobel a fost lansată în ianuarie şi
    fundamentată în aceste zile: la următoarele Jocuri olimpice va evolua o echipă
    internaţională a refugiaţilor. Echipa celor care au plecat de sub drapelul şi
    de pe pământul ţărilor lor pentru a-şi salva viaţa va concura şi va defila sub
    drapelul olimpic. Sportivii refugiaţi vor
    defila, la Rio, sub steagul Comitetului Olimpic Internaţional şi vor intra în
    arenă înaintea delegaţiei ţării gazdă, care, tradiţional, închide parada
    participanţilor. Uniforma sportivilor din echipa Atleţilor Olimpici Refugiaţi
    este oferită tot de Comitet, ca de altfel întreaga asistenţă pentru prezenţa
    lor la întreceri. Când vor urca pe podium, va fi înălţat drapelul olimpic şi va
    fi intonat, de asemenea, imnul olimpic. Au fost luate deciziile necesare şi
    totul este pregătit ca sportivii aflaţi în situaţia de nu putea concura pentru
    ţara lor, din cauza războiului, să slujească prin efortul lor cauza olimpică.

    Deocamdată au fost
    descoperiţi 43 de sportivi de performaţă olimpică aflaţi în situaţia de a fi
    refugiaţi. De altfel, flacăra olimpică a fost deja purtată de un atlet refugiat
    sirian, mutilat în nenorocirile din ţara sa şi aflat acum într-o tabără din
    Grecia. Înotător de competiţie în Siria şi judoka,
    Ibrahim Al-Hussein joacă de asemenea baschet în fotoliul rulant. A preluat
    flacăra olimpică aprinsă pe stadionul Olympia, conform tradiţiei, chiar de la
    preşedintele Comitetului olimpic elen, Spyros Kapralos, şi a purtat-o
    preţ de 200 de metri. Între timp, flacăra a ajuns în Brazilia, acolo unde, la
    Rio, în luna august din acest an, se vor desfăşura următoarele jocuri olimpice.

    Toate aceste realităţi sunt pline de simboluri puternice, ale zilelor noastre.
    Grecia se confrunta cu mari probleme economice dar a devenit ţărmul salvării
    pentru zeci de mii de oameni care fug din calea războiului şi traversează
    Mediterana pe bărci ale disperării şi, de multe ori, ale morţii, în speranţa
    salvării vieţii.

    Jocurile olimpice au apărut în Grecia antică tocmai pentru a
    pune capăt războiului. Când atleţii se confruntau în arena performanţelor
    sportive, războaiele se opreau. Întrecerile olimpice au fost înviate, de Pierre
    de Coubertine, spune lumea, de greco-românul Evanghelie Zappa, am demonstrat
    noi. Oricum, oficial ele au fost reluate în 1896 dar nu au reuşit să împiedice
    vreun război din cele înfiorătoare care au însângerat omenirea de atunci. De
    aceea, ideea şi eforturile preşedintelui Comitetului Internaţional Olimpic,
    Thomas Bach, de a-i aduce pe cei fără drapel, pe refugiaţi, în arena olimpică
    este nu numai o idee de premiu Nobel pentru pace ci şi o înfăptuire a speranţei
    olimpice, aceea ca sportul şi pacea să triumfe asupra războiului. Preşedintele
    olimpic Thomas Bach a vizitat tabăra de refugiaţi de lângă Atena şi a
    participat la momentul purtării flăcării olimpice de către sportivul sirian,
    acum refugiat şi invalid de război. Înaintea lui, papa Francisc a vizitat,
    alături de liderii bisericii ortodoxe din Grecia, tabăra din insula Lesbos, de
    fapt o tabără de refugiaţi pe de-a întregul.

    Problema refugiaţilor a devenit
    acută odată cu valurile de oameni disperaţi care încearcă să treacă Marea Egee,
    din Turcia spre Grecia şi de aici mai departe, spre ţările europene dispuse să
    le ofere condiţii mai bune de viaţă sau chiar şansa supravieţuirii. Majoritatea
    sunt din Siria dar în multe alte ţări, cam de pe toate continentele sunt
    conflicte de tot felul, cărora le cad victimă tot mai mulţi civili neimplicaţi
    în astfel de războaie. Idealul olimpic îşi propune să depăşească această stare
    de fapte, cu mijloace proprii, şi să dea sportivilor şansa pe care războiul
    părea că le-a luat-o.

  • Declinul sportului românesc

    Declinul sportului românesc

    Într-o ţară ca România, unde se investeşte prea puţin în educaţie, sănătate sau cercetare, adică în viitorul său, să vorbeşti despre resurse importante alocate sportului poate părea, după caz, o naivitate, o glumă sau o pretenţie exagerată. Asta deşi, în ultimele decenii, în România a prins contur o incontestabilă tradiţie a sportului de înaltă performanţă. E adevarat, multe dintre marile succese ale campionilor români în arenele lumii au fost repurtate în urmă cu 20, 30, chiar 40 de ani, când sportul se afla, încă, în epoca sa romantică, în care talentul putea fi suficient. Sportul, însă, a evoluat, asemenea altor domenii, iar talentul, oricât de mare ar fi el, neşflefuit sau doar parţial finisat, nu mai garantează excelenţa. Pentru că, în primul rând, au crescut enorm investiţiile asociate reuşitei sportive la nivel înalt — de la cheltuielile cu infrastructura şi cu sofisticatele metode de antrenament, până la recompensele financiare acordate sportivului şi staff-ului acestuia. Tocmai de aceea, în prezent, marile naţiuni sportive ale lumii sunt, înainte de toate, mari puteri economice, care îşi permit să rezerve sportului sume uriaşe.



    La ultima Olimpiadă, competiţie care redă cel mai fidel forţa sportivă a unei naţiuni, în top 10, cu o singură excepţie – Ungaria – , şi-au făcut loc doar importanti actori economici mondiali. În schimb, tot la Londra, în 2012, Romania s-a clasat pe poziţia a 27-a, departe de pretenţiile sale obişnuite, dar aproape de anemicul său potenţial financiar actual. Şi iată cum, după aproape 30 de ani, câţi s-au scurs de la fabulosul loc doi pe naţiuni obţinut la JO din 1984, de la Los Angeles, România pare că se rezumă la a îmbrăţişa, din ce în ce mai tare, motto-ul olimpic: “Important este să participi, nu să câştigi!”. Nici perspectivele nu par grozave, în condiţiile în care fondurile care intră în conturile sportului românesc au scăzut simţitor, mai ales după impactul economiei autohtone cu criza globală. O realitate care nu a făcut decât să adâncească declinul sportului, idee susţinută şi de jurnalistul sportiv Răzvan Boldiş: “Aşa este! Criza a lovit în plin sportul românesc, care, să recunoaştem, nici înainte nu era o destinaţie favorită a fondurilor publice. Practic, banii puţini au devenit şi mai puţini. Cu bruma de fonduri pe care federaţiile le primesc acum, sportul românesc nu poate fi revigorat. În cel mai bun caz, poate supravieţui. Fără bani, nu poţi avea infrastructură, nu poţi motiva sportivii şi nici nu poţi păstra antrenorii cu experienţă, care, de ceva ani încoace, au început să plece din ţară. În ziua de azi, sportul de înaltă performanţă este o afacere scumpă. Din păcate, România nu şi-o mai poate permite”.



    Totuşi, nu doar latura financiară a contribuit la regres. Scăderea aşa-numitei arii de selecţie şi lipsa promovării în media sunt, la rândul lor, cauze ale marelui pas înapoi. Răzvan Boldiş: “Datele finale ale recensământului făcut în 2011 arată că, în două decenii, populaţia stabilă a României a scăzut cu trei milioane, până la puţin peste 20 de milioane. Acest lucru se traduce, în plan sportiv, prin limitarea ariei de selecţie. Nu e un factor decisiv, dar are, totuşi, contribuţia sa la declinul sportului românesc. Dacă luam în calcul şi slaba promovare în media a celorlalte sporturi, inclusiv a celor olimpice, în comparaţie cu fotbalul, avem o altă cauză a declinului”.



    Într-adevăr, performanţele remarcabile, puţine câte sunt, obţinute la celalalte sporturi nu reuşesc să ţină prima pagină a publicaţiilor de profil. Asta pentru că fotbalul, considerat, ce-i drept, un amplu fenomen social în România, nu poate fi urnit din poziţia sa privilegiată. Nu pentru că se remarcă prin notabile performanţe internaţionale, căci de acestea duce lipsă de mult timp, ci prin subiecte colaterale, ca aventurile în justiţie ale aşa-zişilor oameni de fotbal sau escapadele jucătorilor în viaţa privată.



    Într-un asemenea mediu, mai degrabă ostil, în care mediocritatea este cea care se propagă, nu e de mirare că doar gimnastica — sport în care Romania a dat-o, între altele, pe unica Nadia Comăneci — şi scrima reuşesc să se menţină în elita mondială. Din păcate, atletismul, handbalul, boxul, canotajul, halterele sau luptele, care, în total, au adus României aproape 180 de medalii olimpice, nu au mai putut să ţină pasul cu naţiunile fruntaşe în aceste discipline. Mai mult, s-au cufundat, alături de alte sporturi, într-un anonimat din care pare ca sunt imposibil de extras. Deşi pare cenuşiu, viitorul poate aduce cu sine şi soluţii. Din nou, Răzvan Boldiş: “Nu e cazul să inventăm noi ceea ce alţii au descoperit de ceva timp. Parteneriatul public-privat, ca sursă de finanţare în sport, este o soluţie aplicată cu succes în alte ţări. Aceasta poate fi o excelentă soluţie pentru salvarea sporturilor de echipă, la care, practic, România nu mai există. O altă idee ar fi pomparea banilor disponibili doar în disciplinele la care avem şanse pentru medalii. Sigur, o asemenea soluţie ar condamna, poate definitiv, multe sporturi, însă ne-ar ajuta să păstrăm elitele. Totuşi, mai presus de toate, cred că trebuie gândită o strategie la nivel naţional care să includă organizarea mai multor competiţii. Să nu uităm, competiţia motivează, competiţia educă. Mai ales în cazul celor mici”.



    Emblematic pentru lipsa emulaţiei productive în sportul românesc este ceea ce s-a întâmplat la recentele campionate naţionale de nataţie. Astfel, la probele dedicate seniorilor, aproape jumătate dintre concurenţi au fost juniori. Şi asta nu pentru că din spate vin super-talente.