Tag: persoane fizice

  • ANAF recomandă depunerea Declarației unice prin mijloace electronice de transmitere la distanță

    ANAF recomandă depunerea Declarației unice prin mijloace electronice de transmitere la distanță

    Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.69/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi pentru instituirea unor măsuri fiscale, termenul de depunere a formularului Declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoane fizice a fost prorogat până la data de 30 iunie 2020, inclusiv.

    Prin același act normativ, s-a stabilit că, dacă Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice se depune până la 30 iunie 2020 inclusiv, se acordă următoarele bonificaţii:
    a) pentru plata impozitului pe venit, a contribuţiei de asigurări sociale şi a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, reprezentând obligaţii fiscale anuale pentru anul 2019, se acordă o bonificaţie de 5% din aceste sume, dacă toate aceste obligaţii fiscale de plată se sting prin plată sau compensare, integral până la data 30 iunie 2020 inclusiv;

    b) pentru depunerea declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice prin mijloace electronice de transmitere la distanţă conform art. 79 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă o bonificaţie de 5% din impozitul pe venit, contribuţia de asigurări sociale şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate.

    În condițiile actuale, când este foarte importantă respectarea distanțării sociale, Agenția Națională de Administrare Fiscală amintește contribuabililor că pot depune Declarația unică prin mijloace electronice de transmitere la distanță astfel:

    – prin intermediul serviciului Spaţiul Privat Virtual (SPV);
    – pe site-ul e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată.

    De asemenea, precizăm că nu există obligația de a anexa, la depunerea declarației, documente doveditoare ale veniturilor. Fac excepție persoanele fizice nerezidente care obțin venituri în România, care trebuie să atașeze certificatul de rezidență fiscală. În cazul în care declarația se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanță, aceste documente se atașează în format electronic.

    Pentru îndrumare și asistență la completarea declarației, persoanele fizice pot apela numărul 031.403.91.60 sau pot transmite solicitarea pe formularul de contact http://www.anaf.ro/asist.public

    De asemenea, contribuabilii au la dispoziție, pe site-ul ANAF, la secțiunea Toate formularele cu explicații atât formularul, cât și Instrucțiunile de completare a declarației.

  • Proiect de susţinere a economiei

    Proiect de susţinere a economiei

    Dincolo
    de lupta contra-cronometru pentru salvarea vieții celor grav bolnavi, o altă
    grijă majoră a acestei perioade dificile la nivel internațional este găsirea de
    soluții astfel încât, în plină pandemie de coronavirus, economia mondială să nu
    se gripeze, la rându-i. Pe principiul ‘mai bine să previi, decât să tratezi’,
    guvernele din întreaga lume iau măsuri de sprijinire a populației fragilizate
    financiar, dar și a sectoarelor economice, unele deja în derivă.

    În România,
    Executivul liberal, prin Ionel Dancă, șeful Cancelariei primului ministru, a
    anunțat noi programe de ajutor. Astfel, persoanele fizice autorizate şi
    întreprinderile individuale sau familiale care şi-au întrerupt activitatea vor
    beneficia,pe perioada stării de
    urgenţă, de o indemnizaţie fixă la nivelul unui salariu minim brut, independent
    de plata contribuției sau nu la fondul de şomaj. Șeful Cancelariei
    prim-ministrului promite și că Guvernul va veni cu noi reglementări pentru
    toate categoriile de întreprinderi şi activităţi profesionale: întreprinderi
    mari, activităţi culturale, sportive sau ONG-uri afectate de impunerea stării
    de urgenţă. La rândul său, ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, declară că, în
    scurt timp, ar putea fi prezentată o soluţie pentru clienţii băncilor aflaţi în
    dificultate, precizând că poartă, deja, discuţii în acest sens cu Banca
    Naţională şi cu sistemul bancar.


    Nici opoziția parlamentară nu stă cu mâinile
    în sân! PSD și ALDE, până în toamna trecută la guvernare, alături de ProRomânia
    au depus un proiect de lege care prevede facilităţi fiscale. Printre altele, se
    propune amânarea plății, la cererea operatorului economic, a contribuțiilor
    sociale aferente veniturilor din salarii și a plății contribuției de asigurări
    sociale pentru o perioadă de 3 luni, începând cu luna martie. În schimb,
    angajatorul trebuie să garanteze că păstrează pentru cel puțin 9 luni
    contractele de muncă ale angajaților.


    Totodată, social-democrații vor ca
    rambursarea ratelor bancare de către populaţie să fie suspendată, aşa cum s-a
    întâmplat în alte state europene. Cum, în viziunea PSD, în deciziile
    Executivului există jumătăţi de măsură şi incoerenţă, principala formațiune de
    opoziție ia în calcul depunerea unei moţiuni simple. Nu va fi vorba despre
    sancţionarea Guvernului – au explicat social-democrații – ci va fi o moţiune
    constructivă, care să conţină un set de măsuri concrete în primul rând
    economice. Odată votată o moţiune simplă, potrivit unei decizii anterioare a
    Curţii Constituţionale, toate măsurile incluse devin obligatorii şi trebuie
    puse în practică de către Guvern. UDMR cere ca statul să suspende imediat
    obligaţiile fiscale pentru întreprinderile care nu concediază angajaţi, iar USR
    este de părere că măsurile financiare anunțate până acum de Guvern contează,
    dar nu sunt suficiente.

  • Jurnal românesc – 02.11.2016

    Jurnal românesc – 02.11.2016


    În
    Republica Moldova, candidata Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu,
    cere autorităţilor de la Chişinău să permită studenţilor să voteze în
    localităţile unde îşi fac studiile. Intr-o conferinţă de presă, Maia Sandu a
    solicitat şi deschiderea mai multor secţii de vot peste hotare, în oraşele unde
    oamenii au fost nevoiţi să aştepte mai mult timp pentru a vota, precum
    permisiunea acordata cetăţenilor moldoveni din diasporă să voteze şi cu
    buletinul de identitate, nu doar cu paşaportul. Preşedintele Republicii Moldova
    va fi ales într-un al doilea tur de scrutin, pe 13 noiembrie, între socialistul
    Igor Dodon şi reprezentanta partidelor pro-europene, Maia Sandu. In primul tur
    de scrutin, rata de participare a fost de 49%, cea mai scăzută din istoria
    alegerilor prezidenţiale sau parlamentare din Republica Moldova.




    Preşedintele Klaus
    Iohannis a declarat, miercuri, la Bucureşti, la deschiderea INDAGRA că acest
    târg reprezintă o şansă specială de promovare a produselor autohtone şi a
    subliniat că numărul mare de participanţi arată că România este pe drumul cel
    bun în ceea ce priveşte agricultura. Klaus Iohannis a mai spus că este foarte
    importantă promovarea, în mod inteligent, a atuurilor autohtone, fie că este
    vorba de potenţialul agricol vegetal sau cel zootehnic, de produsele
    tradiţionale sau cele ecologice ori de soiurile de vin româneşti, apreciate în
    plan internaţional. Expozanţi din 25 de tari participă la INDAGRA – cel mai
    mare şi cel mai important târg de produse şi echipamente din domeniul
    agriculturii, horticulturii, viticulturii şi zootehniei din sud-estul Europei.




    In Sala Sinodală din Reşedinţa Patriarhală,
    sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc, recent,
    prima parte a şedinţei de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
    în care au fost luate mai multe hotărâri relevante pentru viaţa bisericească a
    românilor ortodocşi din cele două Americi. Astfel, a fost înfiinţată Episcopia
    Ortodoxă Română a Canadei. A mai fost înfiinţată Mitropolia Ortodoxă Română a
    celor două Americi având în componenţă două eparhii: Arhiepiscopia Ortodoxă
    Română a Statelor Unite ale Americii şi Episcopia Ortodoxă Română a Canadei. De
    asemenea, a avut loc alegerea pentru nou-înfiinţata Episcopie Ortodoxă Română a
    Canadei. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales ca episcop ortodox
    român al Canadei pe Preasfinţitul Părinte Ioan Casian. In acelasi timp, Sfântul
    Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ridicarea în demnitatea de mitropolit
    ortodox al celor două Americi a Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae
    Condrea.




    Persoanele fizice vor putea achiziţiona
    terenuri agricole în limita a 150 de hectare, iar cele juridice până la cel
    mult 1.500 de hectare, după cum s-a convenit cu producătorii pe proiectul de
    lege privind vânzarea terenurilor agricole, a anunţat ministrul Agriculturii,
    Achim Irimescu. Pe de altă parte, Achim Irimescu a
    afirmat că au fost introduse şi o serie de cerinţe, care vor permite limitarea
    achiziţiei de terenuri agricole în România şi care nu vor ridica probleme la
    nivel european. Astfel, societăţile comerciale respective trebuie să aibă
    domiciliul stabil în România, iar pentru cetăţenii din ţările terţe rămâne
    varianta ca ei să obţină cetăţenia română. România a liberalizat piaţa funciară
    la 1 ianuarie 2014, conform obligaţiilor incluse în Tratatul de Aderare la
    Uniunea Europeană, ceea ce permite persoanelor fizice din UE să cumpere
    terenuri agricole în ţară, demers care a modificat regimul existent până la finele
    lui 2013, când doar persoanele juridice aveau acest drept. În prezent, în
    România, preţul unui hectar de teren agricol pleacă de la 2.000 de euro şi
    poate ajunge până la 18.000 de euro, însă în ţările UE poate depăşi 30.000 de
    euro.

  • Jurnal românesc – 28.06.2016

    Jurnal românesc – 28.06.2016

    Senatul a adoptat OUG prin care a fost lansată subscripţia publică naţională pentru achiziţionarea operei Cuminţenia Pământului, a lui Constantin Brâncuşi. Actul normativ va fi transmis Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional, pentru dezbatere. Potrivit ordonanţei, persoanele fizice şi persoanele juridice, cu excepţia instituţiilor şi autorităţile publice, indiferent de forma de finanţare şi de subordonare a acestora, pot dona sume în vederea achiziţionării de către Stat, prin Ministerul Culturii, a sculpturii. Acesta este expusă, din 16 iunie, la Muzeul Băncii Naţionale a României. În primăvara acestui an, proprietarii Cuminţeniei Pământului au acceptat oferta de achiziţie propusă de comisia de negociere mandatată de Guvernul României si condusă de fostul ministru al Culturii, Vlad Alexandrescu, în valoare de 11 milioane de euro. Din această sumă, Guvernul va plăti cinci milioane de euro. Ministerul Culturii a lansat o subscripţie publică naţională pentru acoperirea diferenţei, de şase milioane de euro. Prin subscripţia publică s-au strâns, până pe 15 iunie, puţin peste 200 de mii de euro.



    Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis că termenul de intrare în vigoare a Legii insolvenţei persoanelor fizice să fie 30 septembrie, nu 31 decembrie, aşa cum hotărâse Guvernul. Potrivit acestei legi, cei care au datorii vor avea posibilitatea să-şi declare falimentul personal şi vor putea opta între două proceduri. Una administrativă, care prevede că, în faţa unei comisii de insolvenţă, îşi vor putea face un plan de reeşalonare a datoriilor pe cinci ani, şi alta în faţa instanţelor de judecată, de lichidare. În momentul deschiderii procedurii de insolvenţă, între altele, se suspendă orice măsură de executare silită, se acordă prioritate planului de rambursare, nu lichidării bunurilor, şi se suspendă acumularea dobânzilor, penalităţilor şi majorărilor de întârziere, mai prevede actul normativ. Pe de altă parte, Comisia juridică a dat raport favorabil propunerii legislative pentru modificarea Legii privind organizarea Monitorului Oficial al României, prin care conţinutul actelor publicate să poată fi accesibil permanent şi gratuit în varianta online, pe pagina de internet a instituţiei.



    Guvernul va lua mai multe măsuri pentru reducerea birocraţiei, a anunţat premierul Dacian Cioloş. Este vorba despre simplificarea unor proceduri în ceea ce priveşte cazierul judiciar, copiile după buletin sau copiile legalizate, precum şi două formulare de la ANAF. În plus, diferite taxe şi impozite vor putea fi plătite şi prin intermediul cardului. Premierul Cioloş a precizat că măsurile au la bază sugestii făcute de cetăţeni pe platforma de internet “maisimplu.gov.ro”.



    În 2015, vârsta medie a mamei la naştere a fost 28,3 ani, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS). Mamele din mediul rural au născut, în medie, la o vârstă mai mică, 26,8 ani, comparativ cu cele din mediul urban, unde vârsta medie la naştere a fost 29,5 ani. Cei mai mulţi nou-născuţi, aproape 55%, au părinti cu vârste cuprinse între 20 şi 34 de ani. De asemenea, aproape 40% dintre cei nou-născuţi au mame casnice, mai relevă datele INS.

  • Lista datornicilor din România

    Lista datornicilor din România

    Nu este o listă a ruşinii. Ci o constrângere benefică, pe de o parte pentru Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, pe de alta pentru contribuabili. Fiscul a decis să facă publice toate persoanele fizice din România cu datorii de peste 1.500 de lei la bugetul de stat, adică echivalentul a circa 330 de euro. Sunt între 180.000 şi 200.000 în această situaţie. Cei mai mulţi români sunt, de regulă, foarte conştiincioşi în privinţa achitării datoriilor către stat — spune preşedintele Fiscului, Dragoş Doroş.



    De la începutul anului până acum, ANAF a încasat, cumulat, cu 162 de milioane de euro mai mult ca anul trecut, chiar dacă, la ora actuală, taxele sunt mai mici. Dragoş Doroş lansează, însă, un avertisment la adresa restanţierilor:


    Taxele sunt unul din puţinele lucruri certe de pe lumea asta. Marea majoritate a contribuabililor sunt persoane corecte şi pentru asta este important ca serviciul principal oferit de ANAF să fie un sfat, un ajutor şi să venim în întâmpinarea tuturor celor care doresc să îşi plătească taxele. Pentru cei care nu-şi doresc un astfel de dialog, avem diviziile noastre specializate şi, tot în ajutorul primei categorii, intenţionăm să-i eliminăm de pe piaţă cât mai din timp.’



    Până acum, ANAF a publicat trei liste cu firmele şi instituţiile care au datorii la stat. Contribuabilii mari şi mijlocii au acumulat restanţe de 6,4 miliarde de lei, iar cei mici – peste 77 de miliarde de lei, din care, însă, 81% sunt considerate nerecuperabile.



    A venit rândul şi al ultimei liste, cea cu persoanele fizice, care nu a mai fost publicată până acum. În paralel, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală pregăteşte simplificarea procedurilor de plată a taxelor şi impozitelor şi lansarea unor formulare mai uşor de completat. Din nou, Dragoş Doroş:


    ANAF se concentrează, în această perioadă, pe realizarea unor practici unitare care, din păcate, până în acest moment nu au fost chiar punctul nostru forte. Avem mai multe acţiuni pe care le întreprindem, astfel încât aceeaşi administraţie financiară de la Braşov şi de la Constanţa să dea acelaşi răspuns unui contribuabil pe o problemă similară. În sensul acesta ne orientăm pentru redactarea unor ghiduri pentru contribuabilii mici prin care încercăm să simplificăm şi să traducem ceea ce trebuie să facă, pentru a fi clar şi simplu. Încercăm să punem pe site-ul ANAF ghiduri care să centralizeze problemele mari, în aşa fel încât un număr cât mai mare de contribuabili să-şi găsească răspunsurile într-un timp foarte scurt şi încercăm, bineînţeles, să simplificăm formularele.’



    Nu în ultimul rând, în vederea combaterii evaziunii fiscale, se doreşte ca toate casele de marcat să fie conectate la un server şi toate facturile care se emit să fie urmărite în timp real.

  • Jurnal românesc – 19.06.2015

    Jurnal românesc – 19.06.2015

    Preşedintele Klaus Iohannis a
    semnat, joi, decretul pentru promulgarea legii privind procedura insolvenţei
    persoanelor fizice. Iniţiat de deputatul social-democrat Ana Birchall, actul
    normativ oferă, potrivit acesteia, un ajutor real românilor de bună-credinţă
    sufocaţi de datorii. Legea prevede o reeşalonare a datoriilor în baza unui plan
    de rambursare pe un termen de cinci ani, cu posibilitatea prelungirii cu încă
    un an. În momentul deschiderii procedurii de insolvenţă, se suspendă orice
    formă de executare silită, precum şi acumularea dobânzilor, penalităţilor şi
    majorărilor de întârziere.


    Preşedintele a promulgat, tot
    joi, şi actul normativ pentru modificarea Legii Educaţiei Naţionale. Acesta
    prevede că înscrierea elevilor la orele de religie se va face pe bază de cerere
    scrisă a elevului major, respectiv a părintelui sau a tutorelui legal instituit
    pentru elevul minor. Schimbarea opţiunii se face tot prin cerere scrisă. În
    cazul în care elevul nu frecventează orele de religie, situaţia şcolară se
    încheie fără această disciplină.


    Contractul pentru concesiunea
    Autostrăzii Comarnic – Braşov a fost anulat oficial – a anunţat Compania
    Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale. Unul din motivele acestei decizii
    este costul prea ridicat, de 8,5 miliarde de euro, care ar putea duce la
    nerespectarea angajamentelor României în privinţa ţintei de deficit bugetar.
    Potrivit Companiei, Ministerul de Finanţe a refuzat să emită o scrisoare de
    susţinere a proiectului, iar asocierea care câştigase contractul,
    Vinci-Strabag-Aktor, nu a reuşit să obţină implicarea instituţiilor financiare
    internaţionale în finanţarea proiectului.


    Comisia Europeană a lansat o
    procedură de avertisment pentru încălcarea legislaţiei comunitare împotriva
    Germaniei, legată de instituirea taxei de drum pentru şoferii străini. Comisia
    aminteşte Germaniei că statele membre au obligaţia de a respecta principiile
    generale ale tratatelor Uniunii Europene: nediscriminarea, libera circulaţie a
    mărfurilor, libertatea de a presta servicii între statele membre. În evaluarea
    Comisiei, deducerea taxei de utilizator de la impozitul anual auto pentru
    vehiculele înmatriculate în Germania constituie o încălcare a dreptului
    comunitar, iar preţul vignetelor este excesiv de mare. Berlinul are două luni
    pentru a răspunde Comisiei. Introducerea taxei a fost contestată de mai mulţi
    transportatori în special din ţările din estul Europei, printre care şi
    România, care vor fi afectaţi financiar.



    Ministrul
    delegat pentru Relaţiile cu Românii de peste Hotare, Angel Tîlvăr, consideră că
    legăturile dintre România şi Republica Moldova se vor amplifica, după ce
    Guvernul de la Chişinău a decis să le permită cetăţenilor români şi din
    celelalte state membre ale UE trecerea frontierei doar cu cartea de identitate.
    Contactele umane, care se vor materializa cu mult mai multă uşurinţă, vor
    facilita transferul dinspre România spre Republica Moldova al aspiraţiilor
    europene şi vor dinamiza schimburile economice – apreciază Tîlvăr. Anterior,
    şi ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a salutat decizia adoptată de Guvernul
    Republicii Moldova.