Tag: personalitate

  • Omul Anului 2016 la RRI

    Omul Anului 2016 la RRI

    Dragi prieteni, RRI a continuat tradiţionala sa
    anchetă de opinie printre ascultătorii şi utilizatorii de Internet şi reţele sociale
    din lume. V-am provocat să desemnaţi acea personalitate, din orice domeniu,
    care a contribuit cel mai mult la mersul înainte al lumii în 2016.




    Printre politicienii nominalizaţi Omul
    Anului 2016 la RRI s-au aflat cancelarul german Angela Merkel, preşedinţii
    rus, Vladimir Putin, şi turc, Recep Tayyip Erdoğan, preşedintele columbian Jose
    Manuel Santos, laureat Nobel pentru Pace în acest an. A primit mai multe
    nominalizări şi Papa Francisc. Alte nominalizări : preşedintele Barack
    Obama, fosta candidată la preşedinţia SUA Hillary Clinton, fostul premier
    britanic David Cameron, premierii indian, Narendra Modi, irakian, Haider
    al-Abadi, şi rus, Dmitri Medvdedv, Regina Máxima a Olandei, Regele Mohammed al
    VI-lea al Marocului sau preşedintele lituanian, Dalia Grybauskaitė. Nu a fost
    uitat nici fostul lider cubanez Fidel Castro.




    Din afara sferei politice au fost nominalizaţi,
    între alţii, pilotul de Formula 1 Nico Rosberg, portarul lui Bayern München şi al naţionalei Germaniei Manuel
    Neuer, celebrul fotbalist Cristiano Ronaldo, marele chirurg oncolog italian
    Umberto Veronesi (1925-2016) sau vietnamezul Hoang Xuan Vinh, medaliat cu aur
    la tir la Rio.





    Omul Anului 2016 la RRI este, însă,
    pe baza propunerilor publicului RRI, cel care a fost desemnat al 45-lea preşedinte
    american, Donald Trump! Paul
    Jamet, din Franţa, explica alegerea: «Incontestabil, şi pentru mine Omul Anului
    2016 este Donald Trump! Fie că ne place de el sau nu, trebuie să recunoaştem că
    a ştiut să dejoace toate pronosticurile. (…) Fiind un european convins,
    consider că alegerea lui Donald Trump este o adevarată şansă pentru UE. Da,
    pentru că, dacă acesta reduce participarea SUA în cadrul NATO pentru a face
    economie, atunci UE va trebui să creeze o Europă a Apărării, pe care încă nu a
    reuşit să o construiască. Dacă americanii se închid in ei, UE va avea
    posibilitatea să îşi întărească prezenţa şi influenţa în lume. Vom şti noi,
    oare, să profităm de aceste oportunităţi?» Hugo Longhi, din Argentina, explica:
    «Cu extravaganţele sale, limba prea lungă (…) preşedintele ales al SUA ne ţine
    pe toţi pe jar. E ca o săgeată care nu se ştie unde va ajunge. Guvernele de
    dreapta, de centru sau de stânga sunt la fel de îngrijorate şi atente la ce va
    face. Figura sa nu trece neobservată şi mă îndoiesc că pe planetă există medii
    jurnalistice care să nu fi scris despre el». Iar
    AC Rathinavel, din India, conchidea : Pe cine altcineva să nominalizez
    dacă nu pe Donald Trump? A bătut orice statistică, a realizat incredibilul şi a
    ajuns în vârful SUA!