Tag: Pestera Hodobana

  • Arieșeni

    Arieșeni

    Ne
    îndreptăm azi spre vestul României. În această zonă, munții formează un platou
    uriaș, care este împărțit în două de râul Arieș, unde peisajele îi încântă
    chiar și pe turiștii cu cele mai exigente gusturi. În acest colț de țară,
    datorită naturii nealterate încă mai trăiesc lupi și urși care au dispărut
    demult în alte părți ale Europei. Gheorghe Pantea, primarul comunei Arieșeni,
    județul Alba.

    Comuna Arieșeni se deosebește de celelalte
    așezări din zona montană, casele fiind răsfirate pretutindeni pe fețele
    însorite ale versanților și chiar în spatele acestora în grupuri mici, de câte
    trei, cinci case, care formează cătune sau
    crânguri. Pe raza comunei noastre
    sunt răsfirate 18 sate. Dintre resursele turistice mai importante, amintesc
    punctele de interes.

    Cele mai importante ar fi Cheile Gârdișoarei, Cascada
    Vârciorog, Cascada Pătrăhăițești, Ghețarul de la Vârtop, Peștera Gura Apei, Peștera
    Hodobana, Avenul cu două intrări, Izbucul Tăuzului, iar acestea sunt doar în
    perimetrul comunei Arieșeni. În vecinătatea noastră, pe raza comunei Gârda, se
    mai pot vizita Ghețarul de la Scărișoara, cel mai mare ghețar subteran din
    Europa, Peștera Poarta lui Ionele, o peșteră cu o intrare gigantică, cu o
    deschidere de aproximativ 12 metri. Acestea sunt amenajate recent și pot fi vizitate pe tot parcursul anului.


    În
    imediata vecinătate, în județul Bihor, avem Groapa Ruginoasă, Cetățile Ponorului care reprezintă
    o zonă carstică, Ghețarul Focul Viu, se poate vizita Peștera Urșilor, unde a
    trăit ursul de peșteră, Peștera cu cristale de la Meziad. Obiectivele turistice sunt diverse și multe, nu numai
    naturale, ci și cele create de om, în special biserici. Biserica Înălțarea
    Domnului, din Arieșeni, este o bisericuță veche, construită în anul 1791. Mai
    avem bisericuța Sfântul Ioan Botezătorul, din Gârda. La distanțe mai mari,
    recomand Mănăstirea Lupșa, Mănăstirea Izbuc, pentru cei care vor să practice
    turismul religios.



    Dacă
    vara puteți practica aici canyoningul, raftingul și caiacul pe ape repezi,
    iarna, Arieșeni atrage iubitorii sporturilor pe zăpadă. Gheorghe Pantea,
    primar. La Arieșeni vă așteptăm cu două pârtii de schi, pârtiile Vârtop 1 și
    Vârtop 2. Prima are o lungime de 1.800 de metri. Pleacă de la o altitudine de
    1.200 de metri și se oprește la o altitudine de 1.450 de metri, diferența de
    nivel fiind între 200 și 230 de metri. Cealaltă pârtie este mai scurtă, având doar 400 de metri. Ele sunt
    dotate cu instalații de teleschi. În imediata vecinătate, în județul Bihor,
    avem pârtia Piatra Grăitoare, dotată cu telescaun și cu o lungime de 1.100 de
    metri. Iarna, la Arieșeni, se organizează în luna februarie, în primul sau al
    doilea weekend al lunii, Serbările Zăpezii. Se desfășoară concursuri în domeniul
    sporturilor de iarnă: concursuri de schi, săniuță, alunecare pe zăpadă sau
    sporturi neconvenționale, cum ar fi fotbal cu clăpari sau hochei cu mătura. Nu
    lipsesc concertele și o discotecă în aer liber.


    Pe raza comunei
    Arieșeni sunt aproximativ 120 de unități de cazare, pensiuni sau cabane, cu
    aproximativ 2.000 de locuri de cazare, continuă Gheorghe Pantea, primarul
    comunei Arieșeni. Se pot consuma mâncăruri tradiționale cum
    ar fi plăcinta făcută pe lespede cu brânză sau dulcețuri din fructe de pădure:
    afine, mure zmeură. Se poate mânca
    tradiționalul balmoș moțesc (mălai fiert în unt şi smântână). Pe timp de vară, se pot vizita în satul
    Pătrăhăițești, la poalele Curcubăta Mică, două muzee unde meșterii populari
    produc și comercializează articole vestimentare tradiționale, produse din pânză
    lucrată la război, dar și obiecte prelucrate din lemn, cum ar fi tulnicele,
    donițe, ciubărașe, seturi de pahare din lemn și multe altele, lucrate cu
    măiestri deosebită. Iarna se pot face plimbări cu sănii trase de cai, iar vara
    cu căruțele și se poate practica, bineînțeles și echitația.


    Iată așadar numai
    câteva motive pentru a vizita zona Arieșeni. Până data viitoare, când vă
    așteptăm cu o nouă destinație, drum bun și vreme frumoasă!