Radio România Internațional

Tag: Petre Antonescu

  • Redeschiderea Așezămintelor Brătiene din București

    Redeschiderea Așezămintelor Brătiene din București

    Între 13 și 22 mai, are loc ediția aniversară de 10 ani a celui mai amplu festival de design din România, intitulat Romania Design Week. Reunind creațiile unei dintre cele mai prolifice bresle culturale și creative, festivalul găzduiește o diversitatea de expoziții de design, răspândite în mai multe locuri din București. Dintre acestea, cel mai interesant se află la Așezămintele Brătianu, aflate în zona centrală și istorică a Capitalei. Închise pentru public timp de mai mulți ani, clădirile care constituie acest ansamblu vor fi redeschise temporar înaintea începerii unui amplu proces de restaurare concepută în parteneriat cu filial București a Ordinului Arhitecților. Emil Ivănescu, conducătorul acestei filiale, ne oferă amănunte despre complexul conceput la începutul secolului XX de marele architect Petre Antonescu.

    Este, de fapt, spațiul în care a locuit marele politician liberal. Povestea este frumoasă. Și de asemenea casa e pe măsura poveștilor pentru că ea aparține unui el foarte îndrăgit la începutul secolului al XX-lea, stilul neoromânesc. Și comanditarii, de fapt, și-au dorit foarte mult o casă în acest stil. Soția lui Ionel Brătianu s-a implicat mult, a intervenit aici și, de altfel, micul parc din spatele casei reprezenta grădina casei. Și ea a fost gândită împreună cu specialiștii momentului chiar de către soția lui Ionel Brătianu. De altfel acolo se află și biroul care mai păstrează o urmă a spațiului de lucru al marelui politician. Întreg ansamblul e denumit Așezămintele Brătianu, iar clădirile de-a lungul anilor au cunoscut adaosuri. Doar o parte din ansamblu este casa inițială. Restul e format din anexe și lucruri construite în timp. De altfel politicianul român și-a dorit ca această casă , după moartea proprietarilor, să fie transformată în Biblioteca Națională. Și așa s-a întâmplat practic din anii 1950-60. Până după Revoluție, întreg ansamblul așezămintelor a funcționat ca bibliotecă exact cum și a dorit I.C. Brătianu și ca centru cultural. Și ne dorim foarte mult ca această casă să redevină un centru cultural .




    După ce restaurarea va fi terminată, Biblioteca Națională care deține în continuare aceste așezăminte, împreună cu Ordinul Arhitecților care gestionează lucrările, doresc să creeze aici un centru sau hub cultural. Iar modelul îl constituie tocmai ce se va întâmpla în curând în cadrul Romanin Design Week. Să-l ascultăm iar pe arhitectul Emil Ivănescu.

    Au activat cu un ansamblu foarte valoros chiar în centrul Bucureștiului, un ansamblu care avea nevoie să fie deschis. În plus, centrul Bucureștiului are nevoie de spații de expoziție, are nevoie de zone culturale. Există un public din ce în ce mai mare pentru cultură, pentru activități în această direcție și chiar a fost o descoperire foarte benefică pentru foarte multă lume. (…) Bineînțeles există și alte zone în Capitală, mai periferice, foarte productive din punct de vedere cultural, dar așezămintele sunt chiar în centrul orașului. (…) E este foarte frumos dialogul acesta între contemporan și memoria patrimoniul orașului. Și e cu atât mai interesant, cu cât e un patrimoniu foarte ascuns. De altfel și părculețul I.C. Brătianu este foarte puțin utilizat de oameni și cu această ocazie se va deschide și mai mult publicului. Publicul va avea astfel acces la toate evenimentele acestea de ultimă oră din artă și arhitectură. Deci e o îmbinare foarte foarte inteligentă.



    Având o deschidere dublă, spre Piața Amzei și bulevardul Dacia, în apropierea intersecției cu Calea Victoriei, Așezămintele Brătianu se învecinează cu o altă serie de clădiri istorice, precum Academia Română, Muzeul Colecțiilor de Artă și Casa Monteoru, aflate chiar în inima Bucureștiului istoric.


  • The Casino in Constanța

    The Casino in Constanța

    After having been left in dereliction for many years, the Casino in Constanța is now undergoing restoration works. Standing high on the waterfront, with its huge, seashell-shaped windows, the Casino has, for a long time, been the emblem of the Romanian Black Sea Coast, of a world of elegance and refined relaxation. The history of the Casino overlaps the history and evolution of the city of Constanța that became a tourist and spa treatment destination especially after the union of Dobrogea with Romania in 1878. After 1880, more and more inhabitants of the Kingdom of Romania started going to Constanța to bask in the sun or undergo spa treatments, so the city officials had to find new ways to accommodate tourists in comfortable facilities and make their stay more pleasant.



    Doina Păuleanu is the director general of the Art Museum of Constanța and she will tell us more about the history of the Casino in Constanța: “Back in 1880, a first spa-treatment facility was built high on the steep waterfront boulevard which was called then as it is now, the Elisabeta boulevard. The facility was made of wood and was open only during the summer season, boasting a dancing room and a terrace from where people could admire the sea. This first casino was very successful, because in a spa resort, a treatment facility was a must, where people could read the newspapers, talk, dance and socialize. A powerful storm destroyed this wooden casino, so in 1892 the Constanța city hall decided to erect another building, from more resilient materials. This second building was constructed somewhere opposite the location of today’s casino, high on the waterfront, because the present promenade did not exist back then. A construction team was set up within the Constanța Prefect’s Office led by construction engineer Scarlat Vârnav, who suggested expanding the city by building a promenade. This promenade, which has stood the test of time, has a platform which goes into the sea, and which is the place where the present day Casino was erected.”



    A first blueprint of the casino dates back to 1903 and was made by engineer Scarlat Vârnav’s team that had their own architect: Daniel Renard, a young man born in Moldavia to a Romanian mother and a Swiss father.



    In 1903 the project was assumed and promoted by the Liberal leadership of the then local administration of Constanța. Subsequently, the Liberals were replaced by the Conservatives who brought their own architect Petre Antonescu, a fan of the neo-Romanian or national style. Antonescu designed another building for the Casino in the neo Romanian style. The previous plan had been designed by Daniel Renard in the Art Nouveau style, which had just been launched in Europe and could seem too cutting-edge.



    Next Doina Păuleanu will tell us more about the trials and tribulations of the Casino blueprints: “In 1906 Petre Antonescu made a new blueprint. I had the chance to find the drawing of this plan, which I have recently published. It was a beautiful building designed to be a casino that could stay open also in winter. Of course, for that new plan, a second groundwork was made. The Conservative local administration was again replaced by a Liberal administration, which returned to Daniel Renard’s Art Nouveau design. The architect realized that the two sets of groundwork had actually harmed the structure of his project, so he made a third groundwork. Consequently, the Casino boasts an indestructible foundation on which the building proper was erected starting in 1906-1907. The costs exceeded the initial estimates and the Casino looked different from what it is today. The upper floor had been first designed by Daniel Renard as a performance room with a big seashell-shaped window facing the promenade and the sea. Following later works, the part of that window facing the sea was walled up and the casino building was extended on the terrace. Thus constructors made a very large room for baccarat. The modification was made against Daniel Renard’s will, but he had to accept it upon the request of the Casino owners who wanted the place to be profitable. The building had actually been leased to private entrepreneurs. So Daniel Renard led the team that, between 1912-1913, walled up the window facing the sea and extended the casino.”



    During the day people would go at the casino to have tea or coffee, read the newspapers or attend a performance, while gambling games would be the stars of the evening. A new casino was built in Mamaia, an old neighborhood of the city of Constanța that was transformed into a seaside resort, so the building designed by Daniel Renard lost its fame and profitability. Gradually, gambling games lost ground to the cultural activities organized in the building in the interwar period. However, the situation changed again during the Communist period.



    Here is the director of the Art Museum of Constanța Doina Păuleanu with more: “When the Communists took over the building, they started refurbishing it with the help of political detainees in the 1950s. Recently a sack of cement has been discovered on the premises, which bears the names of the detainees who worked there in 1950. The Casino had been heavily bombarded during the two world wars, and during the Communist regime, the building served several purposes. At one time, it was closed to the public at large, then it became the most elegant and expensive restaurant of that respective epoch. The casino also hosted a night club for the foreign sailors who arrived in the port of Constanța.”



    After the fall of Communism, the building of the Casino was the subject of many controversies and lawsuits related to its ownership. Eventually, the Casino became the property of the Constanța city hall, since it had been built exclusively from public funds. At present, large-scale restoration works are under way at the Casino, with the team of architects and construction engineers trying to render the Casino its former Art Nouveau grandeur. (translation by Lacramioara Simion)

  • Personalităţi ale Marelui Război

    Personalităţi ale Marelui Război

    După o perioadă cu lupte grele, sacrificii şi chiar ocuparea Bucureştiului de către armata germană, România ieşea din prima conflagraţie mondială întărită şi unificată în 1918. Politicienii şi militarii în acele vremuri dificile sunt astăzi eroi naţionali şi urmele trecerii lor prin diverse locuri şi oraşe sunt bine documentate. Un proiect recent al Asociaţiei Istoria Artei s-a intitulat chiar Personalități ale Primului Război Mondial și locuințele lor bucureștene”. Unele din aceste locuinţe — vile mai mult sau mai puţin luxoase — au supravieţuit şi sunt amplasate în zone istorice ale Capitalei. Una din ele se află într-un cartier care a început să fie amenajat la începutul secolului XX şi care s-a numit Parcelarea Ioanid, după denumirii grădinii ce se întindea pe terenul care ulterior a fost parcelat şi scos la vânzare. Multe vile superbe s-au construit aici, iar una i-a aparţinut lui Vintilă Brătianu, primar al Capitalei şi fratele mai mic al liberalului Ionel Brătianu, prim-ministrul şi unul din artizanii României Mari.



    Oana Marinache, din partea Asociaţiei Istoria Artei, ne schiţează biografia lui Vintilă Brătianu, primar al Bucureştiului pe vremea parcelării zonei Ioanid: El aprobă parcelarea Grădinii Ioanid în 1909 și, după ce-și termină mandatul, își oprește cea mai mare parcelă de teren din zonă. Partea vegetală, grădina sau parcul cartierului, nu era adiacentă proprietății sale, dar Vintilă și-a oprit pentru sine terenul de la numărul 25. Destinul face ca, după moartea lui Ionel Brătianu din 1927, frâiele partidului liberal să le preia fratele mai mic, Vintilă. El moare, la rândul său, în 1930. Însă, înainte de a se poziționa la șefia partidului, între 1907 și 1910, a fost primar al Bucureștiului.



    Casa construită acolo în stil neoromânesc de marele arhitect Petre Antonescu se mai află şi azi pe strada Aurel Vlaicu. Oana Marinache: Aici avem un amalgam de influențe și stiluri, de la cel al culelor oltenești — vizibilă prin volum masiv al casei –, există și o poartă creată sub influența arhitecturii vernaculare din zona subcarpatică. De asemenea, este evidentă și influența venită din partea arhitecturii mănâstirești, mai alea a incintelor mânăstirilor muntenești. Este o construcție care devine, rapid, emblematică pentru arhitectura începutului de secol XX. În general, marile figuri politice transmit un mesaj nu numai prin declarațiile și activitățile lor politice, dar și prin modul de viață. Ulterior, după Marea Unire, în toate aceste locuințe ale personalităților vremi apare și o sobă transilvană. Ei știu să pună în evidență și elemente aparținând provinciei pentru care se luptaseră și se jertfiseră mulți români. E vorba de o sobă cu cahlele pe fond deschis cu desene în albastru sau verde. În toate conacele boierești sau ale oamenilor politici, apare în această perioadă această decorație cu simbolistică politică.



    Într-o birou din această casă, pe 4 august 1916, s-a ajuns la o înţelegere secretă cu Antanta, înţelegere care ulterior avea să fie aprobată de Consiliul de Coroană şi care a dus la intrarea României în război. Iar unul dintre cei care s-au distins în acest război a avut generalul Henri Cihoski, participant la bătălia de la Mărășești și adjunct în cadrul Marelui Stat Major. Din decembrie 1920, a primit sarcina de a reorganiza armata din Transilvania, proaspăt alipită României, iar în 1921 i-a fost încredinţată supravegherea ceremoniei de încoronare a regelui Ferdinand, dar și supravegherea șantierului catedralei unirii de la Alba Iulia. Locuinţa sa din Bucureşti, construită în stil modernist, după planurile arhitectului Alexandru Săvulescu și finalizată in 1934, se mai află şi azi într-o zonă adiacentă Parcului Ioanid, denumită parcelarea Dumbrava Roșie. Aici, la începutul anilor 1930, regele Carol II i-a recompensat pe ofiţerii care s-au distins în război, prin împroprietărirea cu terenuri. Unul din ei a fost Henri Cihoski. Din această casă, unde locuia cu întreaga familie, a fost arestat în mai 1950 de către comunişti pentru a muri 11 zile mai târziu în închisoarea Sighet.



    Nici alt ofiţer participant la Primul Război Mondial n-a avut o soartă mai bună. Generalul Ioan Dragalina, erou celebrat şi azi, a murit în 1916, după ce a apărat România la frontiera sa vestică în calitate de comandant al Diviziei I de Infanterie, aflată la Drobeta Turnu Severin. Din păcate, Ioan Dragalina a murit pe 24 octombrie 1916, din cauza unei septicemii făcute în urma unei răni la omoplat. Oana Marinache povesteşte: În 12 octombrie 1916, pleacă cu o mașină, însoțit probabil și de altcineva în afară de șofer, într-o misiune de recunoaștere. Sunt prinși într-o rafală de gloanțe și atacați de armata austro-ungară. Pe moment scapă cu viață, deși este rănit la un braț. Este dus la Craiova și apoi transportat la București, la chemarea regelui. Dar din cauza întârzierii provocate de traficul dificil de pe căile ferate, se declanșează septicemia. Se stinge din viață pe 24 octombrie, în chinuri groaznice.



    În perioada interbelică, copiii generalului au fost împroprietăriți, în onoarea tatălui lor, cu un teren în București, în parcelarea Bonaparte, redenumită apoi Parcul Ferdinand I. Astăzi, acolo se află una din cele mai elegante zone rezidenţiale din nordul Capitalei, aşa numită zonă a străzilor cu nume de capitale.


  • Zur Entwicklung der Bukarester Stadtarchitektur: Jugendstil leitete Moderne ein

    Zur Entwicklung der Bukarester Stadtarchitektur: Jugendstil leitete Moderne ein

    In der Modernisierung spielt aber nicht nur die rumänische Hauptstadt eine Rolle, sondern auch der Rest des Landes — eine Residenzstadt wächst nämlich niemals von alleine. Also ist Bukarest die Synthese der allgemeinen städtischen Entwicklung in Rumänien, mit Einflüssen aus der westlichen Architektur, die mit der Moderne gleichgesetzt wurden, aber auch mit Wurzeln in der traditionellen rumänischen Baukunst.



    Bukarest hat in der Zwischenkriegszeit seine bedeutendste Verwandlung erfahren, während der Herrscherzeit Karls II., also zwischen 1930 und 1940. Sorin Vasilescu ist Professor an der Bukarester Universität für Architektur und Stadtplanung Ion Mincu“. Er berichtet, die Architektur der Zwischenkriegszeit sei in Bukarest stets in enger Verbindung mit dem Königshaus gewesen.



    Wenn es um die rumänische Architektur der Zwischenkriegszeit geht, können wir eigentlich nur von der königlichen Architektur reden. Auch für Bukarest gibt es eine Phase Karls I., eine Phase, die der Herrscherzeit von Ferdinand I. zugeordnet werden kann, und die unglaubliche Phase Karls II., der dem damaligen Bürgermeister träumerisch sagte, er wollte von der Stadt aus das Meer sehen. Es war keine uninteressante Idee, er wollte eigentlich vom Königspalast bis auf den Hauptboulevard sehen können, die Aussicht war ihm damals von den Königlichen Stiftungen versperrt. Er wollte sie verschwinden sehen. Das Unterfangen, das zum heutigen Gesamtbild des Palast-Platzes geführt hat, wurde unter seiner Aufsicht abgeschlossen, dadurch wurde der Platz völlig verändert. Links und rechts von den Königlichen Stiftungen, der aktuellen Zentralen Universitätsbibliothek, standen zwei wichtige Gebäude. In einem hatte der Rumänische Jockey-Club den Sitz, und das Innenministerium, das ehemalige Zentralkomitee der Kommunistischen Partei, war hinter einem Gebäude verborgen, praktisch auf einem anderen Platz. Dieser Platz wurde erweitert und, wie bei jeder lobenswerten und umstrittenen Architektur-Aktion, entstand dort eines der Jugendstil-Wunder der Stadt, das Meisterwerk von Daniel Renard und Téophile Bradeau, das Athénée-Palace-Hotel.“




    Den stärksten Einfluss auf die Bukarester Architektur hatte der Jugendstil. Vertreten sind ferner auch die sogenannte Staatsarchtitektur“, die faschistische Architektur aus Italien, und gegen Ende der 1920er und in den 1930ern der nordamerikanische Art-Noveau-Stil. In der rumänischen Architektur hat der Jugendstil aber die Moderne eingeleitet, wei‎ß Sorin Vasilescu.



    Der glänzende Jugendstil hier kann in mehrere Kategorien eingeteilt werden. Es gibt ein französischer Art Noveau von französischen Architekten, ein französischer Art Noveau von rumänischen Architekten, einen siebenbürgischen Jugendstil ungarischer Architekten der Ödön-Lechner-Schule, die ihrerseits in der Wiener Secession ihren Ursprung hatte. Für Rumänien gab es vielfache Inspirationsquellen. Für das Alte Königreich ist der Jugendstil der Übergang von einer Welt zur anderen, ein Schnitt der Nabelschnur zwischen der Moderne und dem Historismus. Der italienische Kunsthistoriker Giulio Carlo Argan hatte also nicht umsonst gesagt, dass die erste Form der Moderne der Jugendstil war. Unser Jugendstil, egal ob wir ihn als Ur-Art-Nouveau bezeichnen, wie etwa den neorumänischen Stil, oder ob wir vom Sezessionsstil sprechen, wenn es um Siebenbürgen, das Banat und die Bukowina geht — damit meinen wir immer ein und denselben Baustil. Es war der erste Moment, in dem wir den Anschluss geschafft hatten, in dem unsere Architektur nicht mehr minderwertig und abgekupfert war und die Baukunst im Westen nicht mehr überlegen war.“




    Der Einfluss der Tradition war nicht weniger wichtig, als in der Bukarester Architektur ein moderner rumänischer Stil entstand. Das sei der neurumänische Stil gewesen, erklärt Sorin Vasilescu.



    Unser junge Art Nouveau, der mit Ion Mincus Namen stark in Verbindung steht, ist ein Stil gewesen, der mit den ganzen Invarianzen und den spezifischen Stilelementen durch Grundformen in die Geschichte unserer Architektur eingegangen ist. Das bedeutet nicht, dass wir jemals die westliche Architektur geprägt hätten, aber mit dem Gespür eines Jagdhundes ist es unseren Architekten kategorisch gelungen, die Realität jener Zeit zu erfassen, den stilistischen Werdegang der Epoche, das, was in der Architektur geschah, und die Art und Weise, in der die traditionellen Elemente in eine unterschiedliche Sprache übersetzt werden konnten. Würde man die Tradition literweise messen, so würde man bei der Moderne ein Meterma‎ß nehmen. Wir sehen uns also mit unterschiedlichen Ma‎ßeinheiten konfrontiert, die nicht vollständig ineinanderflie‎ßen können. Aber der Versuch unserer Architekten, eine Identität zu finden, ist ein Element, das bereits seit der Brâncoveanu-Zeit pulsiert. Die Werte des neuen rumänischen Stils verarbeiten und verändern die Skala nicht zufällig. Die Skala der gro‎ßen, raffinierten Elemente der Brâncoveanu-Zeit bekleidet orientalische Werte in westlicher Planimetrie und Kompositionsgrundsätzen. Das ist die Quelle der ersten Form rumänischer Moderne. Man muss nur durch Bukarest spazieren und die neorumänischen Werke von Petre Antonescu sehen. Sie waren beeindruckend, stie‎ßen aber auch auf Kritik, weil sie die traditionelle Werteskala auf den Kopf stellten. Doch die Wenigsten waren darauf gekommen, dass die veränderte Skala im Baustil von Petre Antonescu auch auf die vor genau 100 Jahren verdoppelte Bevölkerungsskala Rumäniens zurückzuführen war. Ein Bürgermeisteramt für 8 Millionen Einwohner hatte eine Verwaltung von einer gewissen Grö‎ße, aber eines für 18 Millionen Einwohner, die rumänische Bevölkerung vor 100 Jahren nach der Vereinigung, ist von einer ganz anderen Grö‎ßenordnung.“




    Die Architektur in Bukarest erreichte in der Zwischenkriegszeit ein Höchstma‎ß an Integration westlicher Ideen und an Innovation. Trotz der eher unglücklichen Veränderungen nach 1945 trägt die rumänische Hauptstadt noch die Handschrift der Architekten aus der Zeit der Monarchie.