Tag: Petre Guran

  • Petre Guran, întâlnire cu oficialitățile locale din Vidin

    Petre Guran, întâlnire cu oficialitățile locale din Vidin

    În continuarea vizitei ocazionate de participarea la cea de a XVII-a ediție a Festivalului internațional folcloric al cântecului și dansului român-vlah (Vidin, 17-19 septembrie 2016), secretarul de stat Petre Guran a avut, pe 19 septembrie 2016, întâlniri cu primarul orașului Vidin, Ognian Țenkov, precum și cu vice-guvernatorul regiunii Vidin, Albena Gheorghieva.



    În cadrul discuțiilor demnitarul român a salutat cooperarea foarte bună dintre unitățile administrativ-teritoriale de pe ambele maluri ale Dunării, a încurajat dezvoltarea relațiilor, în domenii cât mai variate, inclusiv pentru accesarea în comun a fondurilor europene și a apreciat că Festivalul are potențial să devină o atracție turistică majoră în regiunea Dunării.



    Secretarul de stat Petre Guran a prezentat obiectivele generale ale Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni și o serie de proiecte culturale, care au vocația să pună în valoare potențialul istoric, etnografic și cultural al regiunii Vidin, promovând modelul balcanic de conviețuire pașnică a etniilor, religiilor și culturilor. De asemenea, demnitarul român a evidențiat rolul pe care trebuie să îl aibă România și Bulgaria în definirea construcției europene, aflate într-un moment cheie al evoluției sale.



    În aceeași zi, demnitarul român a continuat întâlnirile cu asociații ale etnicilor români din Bulgaria, pentru a cunoaște mai bine mediul asociativ și problemele cu care se confruntă, a dezbate modalități de simplificare și eficientizare a procedurii de acordare a finanțărilor nerambursabile, și pentru a identifica proiecte de interes comun pentru ansamblul asociațiilor partenere ale Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni.



    Comunicat MAE

  • Secretarul de stat, Petre Guran, în vizită în Ungaria

    Secretarul de stat, Petre Guran, în vizită în Ungaria

    Secretarul de stat, Petre Guran, va efectua în perioada 10-11 septembrie o vizită în Ungaria, în cadrul comunităților românești din Gyula și Micherechi, beneficiare ale programelor de finanțare ale Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.



    În prima zi a vizitei, secretarul de stat va participa la o serie de evenimente organizate în această perioadă a anului de comunitățile românești din cele două localități, precum ziua recoltei. Cu această ocazie vor avea loc întâlniri cu reprezentanți ai mediului asociativ al românilor din Ungaria, în vederea consolidării dialogului și a identificării celor mai bune modalități de sprijinire a eforturilor pe care acestea le depun în direcția conservării, dezvoltării și afirmării identității lor etnice, lingvistice, culturale și religioase.



    În a doua zi a vizitei, secretarul de stat va lua parte alături de membrii comunității românești din Micherechi la slujba duminicală ținută în biserica ortodoxă românească din localitate și, ulterior, la ceremonia de dezvelire a monumentului dedicat strămoșilor, precum și la ceremoniile conexe.



    Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, sprijină comunitatea românească din Ungaria printr-o serie de proiecte și acțiuni proprii, care includ și cele două localități vizitate.

  • Vizita secretarului de stat din cadrul DPRRP, Petre Guran, în Ucraina

    Vizita secretarului de stat din cadrul DPRRP, Petre Guran, în Ucraina

    Secretarul de stat din cadrul Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, Petre Guran, a efectuat în perioada 14-15 iunie 2016 o vizită de lucru în regiunea Cernăuți, Ucraina.

    Programul vizitei a cuprins semnarea protocolului pentru deschiderea Centrului de Informare al României din Solotvino (Slatina, regiunea Transcarpatia din Ucraina), precum şi întâlniri cu membrii comunităţii româneşti şi reprezentanţi ai autorităţilor locale în vederea clarificării situaţiei învăţământului în limba română din regiunea Cernăuţi.

    Având în vedere aspectele semnalate în legătură cu procesul de reformă administrativ-teritorială şi reforma învăţământului în Ucraina, în urma căreia a avut loc o reorganizare a şcolilor româneşti din Nesvoia, Stălineşti şi Bălcăuţi, secretarul de stat a avut întrevederi cu factori de decizie de la nivelul autorităţilor locale şi regionale şi cu membrii comunităţii româneşti, în vederea clarificării acestor aspecte.

    De asemenea, secretarul de stat Petre Guran a participat la ceremoniile dedicate comemorării poetului Mihai Eminescu la Cernăuți.

    Vizita oficialului român în regiunea Cernăuți din Ucraina se înscrie în activitatea Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni de menținere a legăturilor cu românii din jurul granițelor și sprijinirea acestora în ceea ce privește păstrarea, afirmarea și dezvoltarea identității lor etnice, lingvistice, culturale și religioase.

  • Jurnal românesc – 13.05.2016

    Jurnal românesc – 13.05.2016

    Scutul antirachetă de la Deveselu este
    activ de joi, când a fost inaugurat în prezenţa secretarului general al NATO,
    Jens Stoltenberg, a premierului Dacian Cioloş şi a altor oficialităţi din ţară
    şi din străinătate. Cei prezenţi la eveniment au subliniat că, prin sistemul
    amplasat în sudul teritoriului său, România contribuie la creşterea capacităţii
    de apărare colectivă a Alianţei Nord-Atlantice. Facilitatea americană de la
    Deveselu reprezintă o componentă strict defensivă şi nu reprezintă o ameninţare
    pentru Rusia, au precizat preşedintele României, Klaus Iohannis, şi secretarul
    general al NATO. Rusia a criticat desfăşurarea scutului antirachetă în Europa
    şi a afirmat că acest lucru reprezintă o ameninţare la adresa intereselor sale
    de securitate. Prin vocea purtătorului de cuvânt al preşedinţiei, Dmitri
    Peskov, Moscova a atras atenţia că va replica prin întărirea propriilor
    capacităţi militare.


    Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Petre
    Guran, a declarat că diaspora face parte din corpul naţiunii, indiferent unde
    se află, precizând că autorităţilor le revine datoria să îi propună un pact
    pentru dezvoltarea României. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului
    Afacerilor Externe, Guran a prezidat, joi, cea de-a XIII-a reuniune a
    Consiliului Consultativ Interinstituţional pentru românii din străinătate,
    organizată de MAE. Secretarul de stat a subliniat importanţa contribuţiei pe
    care românii din diaspora o pot aduce la dezvoltarea generală a ţării şi necesitatea
    cointeresării lor pentru un parteneriat cu statul român care să le ofere
    argumentele unei implicări şi apropieri cât mai accentuate faţă de ţară.
    Participanţii la discuţii au atras atenţia asupra faptului că există numeroase
    programe care se pot adresa şi românilor de pretutindeni, dar care ‘trebuie
    aduse la cunoştinţa acestora printr-o strategie de comunicare eficientă’,
    precum şi numeroase oportunităţi oferite de programele europene şi naţionale
    existente. Consiliul Consultativ Interinstituţional pentru românii din
    străinătate reprezintă un format de dialog şi cooperare interinstituţională, la
    nivel informal, care reuneşte periodic reprezentanţi ai instituţiilor româneşti
    cu atribuţii în domeniul românilor de pretutindeni.


    În România, legea privind darea în plată a unor bunuri
    imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credit a intrat, vineri,
    în vigoare. Potrivit actului normativ, orice persoană fizică, consumator, care
    are un credit garantat cu ipotecă cu o valoare mai mică de 250.000 de euro la
    momentul contractării, poate opta să predea casa băncii în schimbul ştergerii
    creditului rămas de plată, printr-o notificare transmisă instituţiei de credit
    în acest sens. Băncile au anunţat deja că vor contesta Legea la Curtea
    Constituţională, dar, între timp, majorează avansurile pentru creditele
    ipotecare clasice.


    Autorităţile române urmează să revizuiască până la
    sfârşitul acestui an lista cu bunuri şi situri pe care intenţionează să le
    introducă în Patrimoniul Cultural Mondial, după ce o astfel de listă nu a mai
    fost actualizată din 1991. Directorul Institutului Naţional al Patrimoniului,
    Ştefan Bâlici, a declarat că România are obligaţia, ca stat semnatar al
    Convenţiei Patrimoniului Mondial, să-şi revadă priorităţile la cel mult 10 ani.
    El a dat asigurări că autorităţile responsabile se vor implica mai mult, astfel
    încât propunerile României să nu mai fie respinse de UNESCO, aşa cum s-a
    întâmplat cu ansamblul lui Brâncuşi de la Târgu Jiu şi cu Centrul Istoric al
    Sibiului. Pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO se află în acest moment Delta
    Dunării, satele cu biserici fortificate din Transilvania, Mănăstirea Horezu,
    bisericile din nordul Moldovei, cetăţile dacice de la Orăştie, bisericile
    maramureşene din lemn şi centrul istoric al oraşului Sighişoara.

  • Jurnal românesc – 12.05.2016

    Jurnal românesc – 12.05.2016

    Secretarul
    de stat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni, Petre Guran, a participat,
    miercuri, în Ucraina, la semnarea înţelegerii dintre Ministerul Afacerilor
    Externe şi Universitatea Umanistă de Stat din Ismail privind deschiderea unui
    centru de informare al României în cadrul acestei instituţii de învăţâmânt. Potrivit unui comunicat de presă al MAE, centrul este
    conceput ca un instrument util în procesul de extindere a prezenţei limbii române
    în regiunea Odesa şi de promovare a elementelor de cultură şi civilizaţie românească.
    Activitatea centrului va fi orientată, în
    principal, pe acordarea de sprijin pentru proiecte şi programe de perfecţionare
    în limba română, ateliere tematice în domeniul istoriei, geografiei şi civilizaţiei
    româneşti, sesiuni de formare şi familiarizare cu tematici ale Uniunii
    Europene, dezbateri pe teme de actualitate românească şi acţiuni de promovare a
    României şi a culturii româneşti. Accesul celor interesaţi de activităţile
    centrului de informare al României este gratuit.




    Ministerul de Interne le
    recomandă celor care vor fi prezenţi în Franţa, la meciurile turneului final al
    Campionatului European de Fotbal care începe pe 10 iunie, să se asigure că au
    documente de călătorie valabile, pe care să le deţină inclusiv la intrarea pe
    stadioane. Autorităţile române au elaborat un ghid cu informaţii utile pentru
    suporteri, care conţine date despre regulile de acces şi comportamentul pe
    stadioane sau despre măsurile specifice de securitate. Timp de o lună, jandarmi
    şi poliţişti români vor fi detaşaţi în Franţa pentru a oferi asistenţă. Ei vor
    purta uniformă de serviciu sau însemne distinctive şi vor fi prezenţi în zonele
    publice şi în cele destinate suporterilor. Ghidul, întocmit de Ministerul de
    Interne, cel al Externelor şi de Federaţia Română de Fotbal, poate fi găsit pe
    paginile de internet ale celor trei instituţii.




    Guvernul a decis să trimită în
    capitale importante din lume 12 ataşaţi agricoli pentru promovarea la export a
    produselor româneşti de foarte bună calitate – a declarat ministrul Agriculturii şi
    Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu.
    Ataşaţii agricoli vor fi selectaţi, prin
    concurs, din cei 11.500 de angajaţi ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării
    Rurale. Până acum, au fost stabilite 8 ţări în care vor fi trimişi
    ataşaţi agricoli: Germania, Spania, Turcia, Israel, Rusia, China, Statele Unite
    şi Egipt. După cum a precizat Achim Irimescu, înfiinţarea celor 12 posturi,
    prevăzută într-o Ordonanţă de Urgenţă adoptată miercuri de Executiv, a avut la
    bază o idee a premierului Dacian Cioloş de pe vremea când era ministru al
    Agriculturii.



    La sfârşitul acestei luni, România va încerca sa
    bată recordul Germaniei prin organizarea celui mai mare curs de resuscitare din
    lume. Aproape 12.000 de români vor învăţa manevrele de
    specialitate. Managerul serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, Alis Grasu,
    speră ca noii cursanţi să se alăture, apoi, celor peste 11.000 de persoane deja
    instruite în Capitală pentru acordarea primului ajutor.Cursul de resuscitare
    va fi organizat pe 28 mai.